O perspectivă

Piaţa Splaiului, situată la întretăierea căii Victoriei cu Dâmboviţa, se defineşte prin amplasarea în axa principală a unui ansamblu de patru blocuri de locuinţe din care cel central va constitui un accent puternic, înalt de 60 de metri, pentru piaţă şi pentru perspectivele lungi din calea Victoriei şi de pe cheiurile Dâmboviţei.

Se prevede, în locul teatrului de Operetă şi al clădirii fostei Administraţii Financiare, crearea unui mare spaţiu verde în care va fi inclus complexul central şi în care se va păstra şi biserica Sf. Spiridon Vechi, monument istoric, creându-se prin aceasta un contrast interesant între vechi şi nou, ca în cazul bisericii Creţulescu. Aceste spaţii verzi vor servi pentru jocul copiilor şi pentru parcaje auto.

La debuşarea căii Victoriei şi a cheiului în piaţă se prevede construirea unor blocuri de regularizare cu extremităţile pe traseul de formă circulară început cu blocurile de locuinţe construite după planurile acad. prof. arh. Petre Antonescu.

Spre dealul Uranus, care în viitor va putea primi un accent arhitectonic, se prevede deschiderea unei perspective lungi şi înverzite, iar centrul pieţei nou-create se propune a se agrementa cu spaţii verzi adecvate şi o fântână arteziană monumentală.

În acest fel se va pune ordine monumentală în acest nod important de circulaţie al oraşului, desfiinţându-se actualul haos urbanistic şi folosindu-se raţional, pentru ansamblul central, fundaţiile, subsolul şi parţial parterul care cu patruzeci de ani în urmă au fost construite pentru fostul Senat.

Proiectarea a urmărit ca ambianţa dominantă a neoclasicului să se înscrie în gândirea de esenţă clasică - deşi expresia proprie va fi contemporană - pentru a intra în acest fel pe linia de concepţie a predecesorilor care au construit clădirile mai importante acolo existente.

Arh. C Moşinschi - Studii privind reconstrucţia Căii Victoriei

---

Rezolvarea pieţei Splaiului, problemă de altfel foarte incomodă, prezintă unele aspecte discutabile. Aşezarea unui accent vertical de amplă dezvoltare în cazul unei delimitări spaţiale incerte, la capătul unui profil longitudinal descendent şi al unui traseu sinuos, pare excesivă şi distonantă. Rezolvarea acestui cap de perspectivă printr-o masă aşezată, de limitare statică şi nu dinamică a vederii, punct de finalitate care să ducă la odihnirea vederii, după parcurgerea unui traseu excesiv de variat ar fi fost preferabilă realizării unei tensiuni în perceperea elementului de închidere a ansamblului.

De asemenea, va rezulta un contrast prea brutal între vechi şi nou, între biserica Sf. Spiridon Vechi şi noul ansamblu de patru blocuri de locuinţe, aspect care în nici un caz nu poate fi comparat cu situaţia de la biserica Creţulescu. Acolo s-a realizat o unitate de convenienţă care admite o mai mare varietate a compoziţiei, un mai mare rafinament în tratarea cadrului decât în cazul unităţii de stil şi în care se pune în valoare relativă fiecare element component al ansamblului, respectându-se predominarea unui edificiu care este punctul de formare şi centrul de atracţie al compoziţiei.

Cadrul şi amenajarea din preajma bisericii Creţulescu o servesc, o scot în evidenţă, nu o distrug. Credem că în cazul rezolvării frontului sudic al pieţei Splaiului nu au fost analizate cu mai mare atenţie soluţiile mai vechi, în care se crea un front liniştit, la adăpostul căruia se realiza un cadru propriu şi adecvat bisericii Sf. Spiridon Vechi.

Trebuie semnalat că prezentarea şi comentarea acestor studii apar cu întârziere, marea majoritate a construcţiilor propuse au şantiere deschise ; aceste reflecţii, ca şi altele care vor mai veni, nu mai pot avea decât parţial rezultate practice pentru cazurile prezentate, iar receptarea lor va fi făcută de pe poziţia faptului împlinit.

Conf. arh. R. Laurian - Unele aspecte legate de sistematizarea căii Victoriei şi a magistralei nord-sud a oraşului Bucureşti

[Arhitectura, 1959-1960]

Cinemascop

În conformitate cu Directivele Congresului al III-lea al P.M.R., construcţiile de cinematografe de toate capacităţile au devenit o preocupare atât pentru beneficiarul acestei lucrări - Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă -, cât şi pentru proiectare şi execuţie. Într-o perioadă relativ scurtă - 3 ani - proiectarea tip a elaborat mai multe tipuri de cinematografe, de diferite capacităţi.



Pentru a se uşura munca laborioasă necesitată de complexitatea acestor lucrări, precum şi în scopul de a găsi cele mai adecvate soluţii, din punct de vedere funcţional, constructiv şi al dotării cu cele mai noi echipamente cinematografice, s-a cerut I.P.C.T.-ului elaborarea unui studiu pentru săli de cinematograf cu 800, 1.000 şi 1.200 de locuri.



Studiul a fost întocmit pe baza unei teme care cerea studierea unor cinematografe cu 3 capacităţi, fiecare capacitate de cinematograf fiind studiată în două ipoteze : cu ecran cinemascop şi cu ecran universal ; cinematograful să poată fi pus în situaţii diferite de amplasament : independent (în principal), legat de blocuri de locuinţe, legat de centre comerciale.

Aceste cinematografe, de capacitate mare, pot fi : de cartier, cu spectacole la ore fixe, în cazul oraşului Bucureşti eventual Cluj, Constanţa etc., sau reprezentative, cu un grad de confort şi echipament special (dotate obligatoriu cu ecran universal), atunci când sunt construite într-un singur exemplar, în oraşele importante ale ţării.



Studiul a fost elaborat pornind de la principiile teoretice actuale în domeniul proiectării cinematografelor. Prin acest studiu au fost căutate şi reţinute numai acele forme de sală care întrunesc condiţiile funcţionale de vizibilitate şi acustică, specifice spectacolelor de cinematograf. Secţiuni cu balcon nu au fost studiate, balconul dând unele complicaţii în rezolvarea unei bune vizibilităţi.



Sala de formă hexagonală, la ecran cinemascop, se înscrie destul de bine pe schema teoretică, prin pierderea unor locuri de categoria a III-a din fundul sălii. Această formă de sală a fost exemplificată la săli cu 800 de locuri, cu ecran cinemascop. Pentru ecran universal nu a fost dat nici un exemplu de sală cu această formă, deoarece înscrierea ei pe schema teoretică nu este logică.

Grupul încăperilor legate de public, exclusiv sala, cât şi grupul încăperilor tehnico-administrative, pot fi rezolvate prin adaptarea la teren, în funcţie de amplasament. De aceea, rezolvarea în plan a acestor funcţiuni nu urmăreşte decât să stabilească legăturilr ce trebuie să existe între diferitele grupuri de încăperi şi sala de spectacol, precum şi dimensionarea lor în funcţie de norme.

[Arh. Mariana Bucur în Arhitectura, 1963]













[Foto nr. 2 de aici.]
Articolul a apărut ca urmare a celor publicate aici de Ionuţ.

Soclul din granit roşu lustruit

Cu prilejul aniversării a 90 de ani de la naşterea marelui geniu al revoluţiei socialiste Vladimir Ilici Lenin a fost dezvelit în capitală un important monument închinat memoriei lui.

Această nouă realizare monumentală, operă a sculptorului Boris Caragea şi a arhitectului Horia Maicu (secondat de arh. I. Nămescu pentru studiul de sistematizare şi de arh. N. Cucu pentru proiectul soclului), constituie un eveniment plastic de mare importanţă şi adâncă semnificaţie politică şi artistică.



Monumentul a fost amplasat în axa combinatului, cu perspectiva către şoseaua Kiseleff şi suficient de îndepărtat de clădirea Casei Scânteii (la cca. 225 m), spre a nu deveni o anexă a acesteia. Apropiind monumentul mai mult de piaţă, i se asigură astfel condiţii mai bune de acces şi contemplare, se dă posibilitatea folosirii spaţiului pieţei cu prilejul festivităţilor ocazionale şi se obţine participarea sa activă la noul cadru urbanistic al pieţei. În acelaşi timp s-a evitat judicios aşezarea monumentului în mijlocul pieţei, ceea ce ar fi creat multe neajunsuri de circulaţie şi perspective din unghiuri dezavantajoase, în special din spate.

În perspectiva de la distanţă dinspre şoseaua Kiseleff, silueta monumentului se percepe frumos profilată pe fundalul arhitectural al Casei Scânteii, cu care se armonizează şi se completează în avantajul amândurora.



Piaţa din faţa monumentului va asigura separarea circulaţiei principale a vehiculelor pe un parcurs perimetral, lăsând în mijlocul său un saţiu central mai liniştit, delimitat printr-un inel de verdeaţă şi conceput ca o mare platformă de pregătire în faţa monumentului, destinată să creeze o legătură frumoasă între acesta şi piaţă şi un loc de contemplare liniştită pentru privitori.

Pardoseala pieţei va fi tratată decorativ astfel încât să exprime clar menirea tuturor compartimentelor sale. În jurul suprafeţei centrale - prevăzută a fi o peluză verde - se propune un pavaj decorativ inelar executat din calupuri de granit de Malnaş cu ancadramente de andezit negru de Baia Mare lustruit şi câmpuri din piatră de Bampotoc, care vor stabili astfel o legătură şi o unitate de tratare decorativă cu platforma monumentului.

De asemenea, plantaţii noi vor completa ansamblul pieţei, subordonându-se monumentului printr-o tratare cu elemente verzi joase la centru şi închegând un front înverzit vertical şi perimetral, care va delimita spaţiul incintei pieţei.



Statuia turnată în bronz, înaltă de 6,46 m, îl reprezintă pe Lenin în picioare într-o atitudine caracteristică: fără a face apel la gesturi puternice, sculptorul a reuşit să redea o expresie impunătoare printr-o mişcare calmă şi reţinută lipsită de orice emfază. Mişcarea statuii, a cărei dominantă este verticală, se armonizează şi este astfel într-un echilibru avantajos cu fundalul oferit de liniile monumentale ale verticalelor Casei Scânteii.

Soclul, înalt de 5,25 m, întregeşte armonios echilibrul liniştit al monumentului, punând în valoare cu discreţie şi tact calităţile plastice ale statuii. Aşezat pe o platformă pardosită cu piatră de Bampotoc şi cu ancadramente de andezit de Baia Mare, soclul va fi înconjurat pe trei părţi de un chenar verde înflorit, care va face o trecere potrivită către spaţiul verde înconjurător.

Terminarea în viitor a tuturor lucrărilor de pardosire şi înverzire a pieţei Scânteii şi a întregului spaţiu înconjurător va contura şi mai bine intenţiile urbanistice şi arhitecturale de ansamblu.

[text şi fotografii preluate din revista Arhitectura, 1960]

Bulevardul care nu ni s-a mai dat

La începutul anilor 1960, într-una din variantele planului de sistematizare a Bucureștilor, cele trei construcții noi - blocul ITB și cele două blocuri pereche (ONT și Eva) - alături de modernistul bloc ARO al lui Horia Creangă vor fi completat intersecția majoră a axului nord-sud cu un nou bulevard.

Blocurile pereche ridicate peste urmele Muzeului Simu vor fi marcat - ca două aripi - începutul tronsonului de bulevard către vest.

Acest tronson vestic al bulevardului va fi continuat către latura nordică a imobilului MICA, prin demolarea unui cvartal de locuințe de joasă înălțime, având o ușoară inflexiune a axei sale la intersecția cu Calea Victoriei.

Începând din zona Conservatorului, traseul bulevardului va fi urmat cu fidelitate traiectoria străzii Știrbei-Vodă, mărginind la nord Grădina Cișmigiu, către intersecția cu Splaiul Independenței, spre Academia Militară.

În dreptul nou ridicatei Săli a Palatului, o stradă radială va fi permis deschiderea unei perspective dinspre bulevard către fațada nordică a acesteia. Biserica Albă va fi fost izolată pe o insulă, separând cele două sensuri de circulație de pe bulevard, reamintind de concursul pentru amenajarea Pieței Palatului Regal.

Strada radială va fi fost bordată de blocuri din panouri prefabricate, construite în maniera celor ridicate deja pe cursiva vestică a Pieței Sălii Palatului. Blocul de pe flancul estic al radialei va fi închis într-un cvartal spatele imobilului MICA.



În cele două imagini, cele două blocuri-porți care vor fi deschis accesul către radiala de conectare a pieței Sălii Palatului cu bulevardul.

O imagine din blocul turn, din anii 1960, în fundalul căreia se distinge breșa dintre cele două blocuri-poartă, dincolo de care demolările vor fi condus la deschiderea noii radiale, perpendiculară atât pe fațada nordică a Sălii Palatului, cât și pe bulevard.

Succesiunea evenimentelor politice de după 1965 determină schimbări politice multiple de orientare în sistematizarea Bucureștilor. Traseul bulevardului devine o temă perpetuă pentru lucrările de diplomă ale studenţilor la I.A.S. Ion Mincu. În fotografie, macheta unui astfel de proiect de la începutul anilor 1970.

După înlăturarea urmărilor dezastrului din 4 martie 1977, factorii de decizie determină începerea unei campanii furibunde de demolări și reconfigurări mutilante. Printre noile construcţii, ca urmare a prăbușirii parțiale a imobilului MICA, va apărea un complex hotelier şi de locuinţe destinat monitorizării sistematizate a străinilor, ridicat pe traseul bulevardului în detestabilul stil al anilor 1980.

Traseul bulevardului care nu ni s-a mai dat, suprapus pe o vedere din satelit, în prezent (GEarth).

Blocurile gemene care delimitează ampriza noului bulevard.

2+1 blocuri

Săptămâna trecută, HM, prietenul nostru, ne-a invitat să răspundem la o întrebare simplă:

Când şi cum v-aţi dat seama că vă pasă de oraşul ăsta?

Bucureştii seamănă cu un palimpsest. Aşa cum papirusul este şters în mod repetat, pentru a oferi un spaţiu liber pentru alte idei, și oraşul pe care nu mai ştim dacă îl iubim îşi continuă destinul său nefast: acela de a fi o suprapunere dezordonată și greu lizibilă de proiecte neterminate. Şi aşa cum palimpsestul nu poate ascunde semnele din textele anterioare, nici Bucureştii nu pot fi reduşi la o foaie complet nescrisă.

Curiozitatea mea faţă de Bucureşti datează de peste 22 de ani, din momentul în care am putut conştientiza faptul că oraşul se schimbă într-un mod ireversibil, fără ca locuitorii lui să fie consultaţi în vreun fel.

Îmi pasă mult mai mult de cei care, ca şi mine, sunt interesaţi de istoriile şi de memoria locurilor. Îmi place să cred că - punând aici poveştile pe care le-am aflat - oraşul nostru va avea o şansă la o viaţă lipsită de mutilări repetate. Voi lăsa povestitorul să-şi depene istorisirile.



Demontarea schelelor înseamnă terminarea lucrării. Relativ, căci o nouă etapă de studiu începe, prin verificarea ipotezelor iniţiale, analize şi sinteze pentru acel ”cum să clădim mai departe”. Aici, la Magheru, din foarte multe variante, am ales-o pe cea mai dificilă ca sistematizare şi temă.

Teren admirabil, la intersecţia magistralei cu viitorul inel I, solicita poate mai curând o compoziţie asimetrică, indicată prin marcarea schimbării de unghi a traseului pe str. Verona.

O soluţie asimetrică, subliniată printr-o clădire valorificată pe terenul fostei expoziţii (Muzeul Simu, demolat pentru a face loc blocurilor, n.n.), închidea str. Kuibâşev (Куйбышев, azi str. George Enescu, n.n.), nefolosită în viitor, scotea din magistrală clădirea I.D.T. (Institutului de Documentare Tehnică, n.n., cu aliniere şi temă proprie), rezolva perspectiva spre calcanele blocului înalt de pe str. Beloiannis (azi str. Take Ionescu, n.n.).

Actuala soluţie simetrică, născută din tema blocurilor cu apartamente, nu rezolvă nici una din aceste probleme.

Calea rămasă pentru ansamblul actual s-a îndreptat spre tratarea pe obiect. Considerând că amplasamentul solicită o arhitectură tratată reprezentativ, se putea obţine în cadrul unui unicat - hotel, expoziţie sau magazin universal - acest deziderat, mai uşor ca în tema actuală determinată de nevoia imediată a construirii apartamentelor.

Am păstrat totuşi această idee, proiectând o secţiune de tronson-tip cu serviciile retrase pe curţi interioare bine dimensionate, astăzi verificate deplin. Astfel am obţinut o compoziţie de bloc cu adâncime mare, ritmată cu travee egale ce au dezvoltat şi în parter magazine spaţioase.

Alinierea de 30 m, favorabilă atât magistralei, cât şi perspectivei spre blocuri, s-a verificat pozitiv, ea punând în valoare agenţia O.N.T. (Oficiului Naţional de Turism, n.n.) Carpaţi, dar va fi neconvenabilă din punct de vedere comercial pentru magazinul de confecţii. De altfel, simetria şi în cazul celor două dotări nu este favorabilă, prin diferenţa de conţinut.

În incinta creată de noile blocuri era indicat, la intersecţia străzii Kuibâşev, un bloc punct în locul plombei adăugate la clădirea I.D.T., asamblare neizbutită, independent de calitatea fiecărei clădiri în parte.

Pe parcursul execuţiei, o mai bună stăpânire a mijloacelor economice ar fi corectat unele detalii inabile generate de ritmul proiectării şi execuţiei. De altfel, această exactitate economică trebuie înţeleasă şi mânuită creator, acceptând că este un factor de îndrumare, de control şi nu o finalitate în sine.

Situaţia este aceeaşi şi pentru latura tehnico-economică, calitate creatoare, stimulatorie de noi idei în dezvoltarea construcţiilor, a valorii lor tehnice, artistice şi morale.

[Arh. Mircea Dima în revista Arhitectura, 1960]

Lacto-bar Dorna

Pe b-dul Magheru din Bucureşti, la parterul blocului Republica (Scala n.n.), s-a amenajat, în locul fostului restaurant Scala, un nou tip de unitate de alimentaţie publică: lacto-bar.

Localul dispune de o sală de mese (cca. 100 m.p.) - unde deservirea se face cu ajutorul ospătarilor - în care sunt amplasate 16 mese a 4 locuri fiecare şi o tejghea-bar cu vitrină frigorifică.

Mobilierul sălii de mese este realizat din ţeavă metalică şi mase plastice, având o înălţime mai mică decât cele obişnuite. Pereţii şi tejgheaua barului au fost îmbrăcaţi până la o înălţime de 1,15 m cu PVC pe suport textil. Pardoseala este realizată din linoleum, iar vitrinele mari permit o bună vizibilitate dinspre exterior, realizându-se şi o bună iluminare naturală. Iluminatul artificial este rezolvat prin tuburi fluorescente acoperite cu grătare pentru dispersarea luminii.




Bucătăria pentru prepararea minuturilor se află în continuarea sălii de mese şi este despărţită de aceasta printr-un glasvand care permite vizionarea de către consumatori a procesului de producţie. Aceasta contribuie la crearea unui punct de atracţie şi la ridicarea spiritului de răspundere al personalului. Bucătăria este dotată cu utilaje moderne. Aprovizionarea cu mărfuri se face independent de sala de desfacere, lucru pozitiv, iar depozitarea se face la subsol, unde se găseşte bucătăria cu anexele sale. De asemenea, tot aici se mai află garderoba personalului, duşurile, w.c.-urile şi camera motoarelor pentru agregatele frigorifice.

[Arhitectura, 1960]