Cazarma din Şoseaua Bonaparte

Poliţia. Cetăţeanul cumsecade, anchilozat în câteva formule perimate, e gata oricând să şi-o reprezinte caricatural şi caragelian.

Cu toate prefacerile politice, economice şi sociale care au modificat fundamental aşezămintele autohtone, cu toată evoluţia vizibilă încercată de România nouă ; cu tot progresul obştesc, în sfârşit, - omul de pe stradă stăruie în imaginea veche pe care şi-a construit-o despre puterea executivă. Poliţia e prilej de ironii câteodată - de glume ieftine adeseori. Şi totuşi!

Ceea ce s-a realizat în administraţia poliţienească în ultimii ani e atât de important, încât opinia publică ar trebui curând să se convingă de formidabilul pas - înainte izbutit de această ramură a mecanismului nostru de Stat. Poliţia a propăşit efectiv. Numai o atentă cercetare - ca să utilizăm termenul consacrat - a chipului de funcţionare a poliţiei - ne va da posibilitatea să înţelegem pe deplin ceea ce s-a înfăptuit pe acest teren.

Colonelul Gabriel Marinescu, decorat cu "Mihai Viteazu", este de mult o figură populară a Bucureştilor. Înalt, masiv, impunător, purtând pe nişte umeri laţi un cap frumos de român energic, de sub fruntea căruia licăresc doi ochi pătrunzători, - Prefectul Capitalei a ştiut să se facă nu numai ascultat de subalterni şi stimat de populaţie, - dar şi iubit, ceea ce e mult mai dificil.

În doi ani şi jumătate - de când are în grija sa paza metropolei - a lucrat cu râvnă şi cu izbândă la occidentalizarea poliţiei. Şi a reuşit.

Cum Statul, dată fiind situaţia financiară grea a momentelor de faţă nu putea spori lefurile, - Prefectul Capitalei s-a gândit să dea slujitorilor Ordinei - pe altă cale - compensaţii. Ele tind exclusiv la menţinerea sănătăţii celor ce se jertfesc pentru paza vieţii şi avutului cetăţenilor.

Cu alte cuvinte : o cazare bună, în conformitate cu civilizaţia epocii noastre şi la înălţimea instituţiilor din străinătate, - o hrană bună şi ieftină, o îmbrăcăminte mai estetică, asistenţă medicală şi morală.



Toată lumea - aci să ne dea voie d. Colonel Gabriel Marinescu să interpretăm un sentiment obştesc - ştie ce importantă operă s-a făcut prin ridicarea cazărmii din Şoseaua Bonaparte no. 5. Acolo avem un cămin al gardienilor publici, care casează, în modul cel mai civilizat circa 1.000 de slujitori ai oraşului. În chipul acesta, Poliţia poate dispune, în orice moment, de un efectiv pregătit a interveni oriunde şi oricând e nevoie.

Palatul nu e impresionant numai din afară. Vizitat, el dă o imagine precisă a ceea ce s-a putut înfăptui : saloane mari, bine luminate, perfect aerisite şi încălzite, - săli - dormitoare, înzestrate cu paturi individuale, cu saltele de lână, cearceafuri şi feţe de perne albe şi pături albastre, cu dulapuri de fier individuale, oglinzi, etc.



Palatul mai are o sală de cinematograf, o sală de cursuri, săli de gimnastică, - toate mijloacele de complectare a instrucţiunii intelectuale şi fizice. Şcoala pregătitoare de gardieni are un program practic care se execută întocmai. În cele trei luni de preparaţie - şcoala poate da un gardian perfect.



În acest palat al gardienilor, - toate sunt gospodărite cu râvnă de bine şi conştiinciozitate. Popota, baia, frizeria, spălătoria (căminul are încălzire centrală, are o etuvă, etc.) sunt puse la punct. Nici o rotilă din angrenajul acestei vaste administraţii nu suferă.

[Ordinea, 1933]




Fotografiile-copertă ilustrează aspectul cazarmei în urma evenimentelor din ianuarie 1941, declanşate de conflictul dintre legionari şi Conducătorul Statului de la acea vreme, generalul Ion Antonescu. În ultima fotografie, în colţul din stânga-sus se poate distinge o mică parte a Palatului Ministerului de Externe.




Un imobil care a adăpostit cazarma guardilor comunali a fost ilustrat de prietenul nostru, Vlahul, aici. În urma unei discuţii personale dintre mine şi Vlahul, pornind de la povestea relatată mai sus, cazarma guardilor comunali fusese plasată la adresa la care în anii 1930 se va fi găsit cazarma gardienilor publici. Din fericire, în cele din urmă, detaliile prezente în cartea poştală - publicată pe Oraşul lui Bucur - au putut ajuta la plasarea imobilului din splai la adresa corectă.

Palatul Asociaţiei Medicilor Veterinari

"Asociaţia medicilor veterinari inaugurează palatul său din bd. Elisabeta în faţa grădinii Cişmigiu. Atât monumentalitatea clădirii, cât şi importanta sumă cheltuită sunt o dovadă strălucită de ce poate face buna chibzuială şi solidaritatea puse în slujba unui ideal. Căci numai acest calităţi morale au putut să facă ca un mănunchi de profesionişti, modest în raport cu numărul reprezentanţilor altor specialişti, să ducă cele propuse la un aşa de frumos rezultat. Şi dacă realizarea artistică a putut să fie aşa de fericită, apoi aceasta se datoreşte în bună parte tot calităţilor morale mai sus pomenite."

[...]O lucrare studiată în echilibrarea maselor - ceea ce îi dă aşezarea gravă a clasicismului - ca şi amănuntele distribuite cu discernământ. O strânsă legătură între distribuţia interioară şi exteriorul care aiurea formează singura preocupare a artistului. O exemplificare concludentă a principiului că o operă de artă are însuşirea ei interioară, independentă de stil, şi trăieşte prin această însuşire. Stilul, chiar strică, dacă nu este aşa de adaptat acestei vieţi interioare a operei încât să formeze un tot indisolubil care să dea operei o înfăţişare, până la un punct în afară de stil.

Şi acest principiu a fost foarte bine înţeles şi foarte fericit realizat în această operă. Este modernism? Modernismul îl vedem pretutindeni, o coajă exterioară în contrazicere cu viaţa interioară a lucrării. Este clasicism? Da şi nu. Clasicism prin echilibru, prin calmul pe care-l respiră, însă nu prin amintirea tipică a formelor consacrate. Este în realitate un exemplu de personalitate creatoare în artă. Forma şi fondul se topesc într-o pastă indisolubilă, care a dat palatul Asociaţiei medicilor veterinari. Şi aceasta, astăzi, medicii veterinari, sunt sigur că vor releva-o cu o mândrie care-i despăgubeşte de toate dificultăţile trecute, şi mai ales de cele viitoare. Căci mai au încă multă vreme rolul de furnici strângătoare până să zică: aceasta este definitiv casa noastră".

[Spiridon Cegăneanu în Universul din 26 februarie 1933]



Ieri dimineaţă s-a inaugurat în prezenţa M.S. Regelui, palatul "Casa noastră" al "Asociaţiei medicilor veterinari" şi unde este instalat ministerul justiţiei. Măreţul palat din bd. Elisabeta este opera arhitectului Constantin Iotzu.
M.S. Regele însoţit de d-l arhitect Iotzu şi de d-nii miniştri a vizitat întregul palat al Casei noastre, felicitând pentru talentul deosebit care l-a pus în desăvârşirea acestei mari opere arhitectonice. Suveranul însoţit apoi de d-l ministru Mihai Popovici şi I. Dumitriu, directorul general al penitenciarelor, a vizitat expoziţia acestor instituţii. M.S. Regele a urcat apoi pe terasa palatului, de unde se poate admira întreaga Capitală şi împrejurimile.





"Astăzi justiţia intră ca pelerină în acest local - dar un local frumos şi igienic, în care sunt adăpostite toate direcţiile precum şi Direcţia penitenciarelor. Munca perpetuă a conducerii Asociaţiei veterinarilor ajutată de un contract pe zece ani al statului au dat mijloacele materiale pentru clădirea acestui edificiu. Stăruinţa continuă a dat şi Asociaţiei o avere însemnată şi Ministerului Justiţiei un local potrivit şi capitalei ţării un frumos monument de arhitectură.
Fie ca acest local să fie ultimul popas în durerosul pelerinaj al ministerului dreptăţii, fie ca din acest locaş să intre glorioasă în propriul său local."

[Mihai Popovici, ministrul justiţiei în Universul din 27 februarie 1933 ]

Uşile de intrare în palat, desenate de Iosif Fekete în spiritul iniţiat de Expoziţia Internaţională de Arte Decorative de la Paris din anul 1925. Medalioanele octogonale din alamă, prezente şi la nivelul balustradelor, precum şi inscripţia frontală au dispărut în mod intenţionat în timpul lucrărilor de consolidare realizate de către Ministerul Justiţiei.