Piaţa Unirii - Compoziţia

Ansamblul de clădiri preconizat să susţină în viitor fronturile clădite a fost studiat în raport cu prezenţa unor importante elemente, dintre care unele, prin participarea lor directă, aduc o valoroasă contribuţie la asigurarea caracterului reprezentativ al pieţei, iar altele au creat condiţii obligate în determinarea soluţiei.

Prin perspectiva laterală realizată, dealul Marii Adunări Naţionale cu clădirile sale monumentale şi istorice a constituit un element de prim ordin în compoziţia arhitectural-urbanistică a ansamblului ; de asemenea, s-a urmărit ca Hanul lui Manuc şi Spitalul Brâncovenesc să fie menţinute cu un cadru local adecvat, evitându-se amplasarea în imediata lor vecinătate a unor clădiri care prin volum şi proporţii să le diminueze importanţa şi caracterul lor tradiţional.

Un aspect dificil în rezolvarea pieţei îl constituie - după cum am arătat - o serie de elemente obligate care determină rezolvarea dimensiunilor şi cadrului. Spaţiul mare dintre fronturile de nord şi de sud (cca 350 m) este rezultatul poziţiei şenalului Dâmboviţei, care taie într-o pronunţată diagonală piaţa ; deşi acoperit cu planşeu, lăţimea de cca 30 m a acestui şenal, folosit atât în prezent, cât şi în viitor ca principal emisar al oraşului, limitează practic un teritoriu peste care nu se pot amplasa construcţii importante şi grele.

Pe de altă parte, poziţia bd. Gh. Coşbuc, arteră importantă de prim rang în circulaţie, cu aşezarea ei oblică faţă de celelalte artere de acces, cu fronturi bine clădite şi flancând elementul natural al dealului Marii Adunări Naţionale, stabileşte de asemenea condiţii obligatorii în ordonarea cadrului ; însuşi relieful acestui deal formează limita pieţei în această direcţie.

Accesele splaiurilor Dâmboviţei, cu respectivele lor amprize larg dimensionate, condiţionează poziţiile fronturilor ce limitează piaţa pe laturile de nord şi de sud.

Toate aceste realităţi atrag după sine greutăţi în controlarea spaţiului şi a cadrului arhitectural, în care prezenţa unor bogate plantaţii existente intervine de asemenea cu o pondere ce nu poate fi neglijată.

În aceste condiţii, singurele fronturi ce pot fi construite cu noi obiective sunt cel de sud şi de est, frontul de nord fiind susceptibil a primi doar unele completări integrate în regimul bulevardului 1848 şi armonizate în măsura posibilităţilor cu clădirile existente învecinate.

De aceea, pe latura de nord a pieţei este propusă o construcţie P+9 etaje, integrată regimului blocurilor învecinate de pe bd. 1848, iar către hanul lui Manuc se prevede un corp de legătură P+1 cu o tratare arhitecturală specială, pentru ca aceasta să se încadreze în spiritul acestui obiectiv şi să închidă unele vederi nefavorabile către faţadele posterioare bulevardului.

Pe latura opusă bd. 1848 se propune de asemenea o clădire care să nu depăşească cornişa blocurilor existente, front care formează un cadru bisericii existente şi care se racordează apoi cu clădirile de pe calea Călăraşi.

Toate aceste construcţii ar primi magazine la parter, etajele putând fi utilizate fie ca locuinţe, fie destinate unor birouri de instituţii centrale.

Elementul dominant al pieţei, atât ca verticală, cât şi ca volum, îl va constitui noua clădire a hotelului. Prevăzut la o capacitate de cca 800 de paturi, dotat cu restaurante, bar, complex comercial şi alte unităţi de deservire, hotelul va constitui capătul de perspectivă dinspre nord pe magistrala N-S, cât şi pe splaiul Unirii, dinspre partea de est a oraşului. Amplasarea hotelului pe latura vestică a magistralei N-S a fost gândită astfel pentru a asigura o diversitate în aşezarea punctelor înalte din lungul axei majore a oraşului - bd. Bălcescu - 1848 - magistrala N-S, puncte situate pe ambele laturi ale acestui traseu în principalele lui pieţe, ţinându-se seamă în acest sens de poziţia clădirii hotelului Intercontinental recent realizat.

În vederea optimei deserviri a acestui nou şi principal obiectiv se prevăd în jurul său degajările şi parcajele la sol necesare, precum şi contruirea unui parcaj subteran de mare capacitate tratat însă pe un singur nivel, datorită prezenţei la mică adâncime a stratului de apă freatică. Un corp mai puţin înalt al hotelului, cuprinzând unităţi de deservire, va face trecerea volumetrică către şirul de clădiri P+1/2 etaje din lungul aleii care accede la Marea Adunare Naţională.

Magistrala N-S va fi completată în continuare cu blocuri bară şi elemente turn, păstrând ritmul şi arhitectura construcţiilor deja realizate şi legate între ele cu magazine la parter care vor forma puncte de interes, dând viaţă şi animaţie acestui ansamblu.

Latura de est a pieţei, care constituie şi frontul cel mai lung, se propune a primi o serie de unităţi comerciale, dintre care elementul dominant va fi un mare magazin universal. Cuprinzând o varietate de profile, dotată de asemenea cu unităţi de alimentaţie publică - cofetării, baruri etc. - şi construită pe 4-6 niveluri, clădirea va susţine această latură a pieţei printr volumul şi tratarea sa, fiind şi un puternic punct de polarizare a populaţiei.

În vederea marcării accesului magistralei E-V în piaţă, clădirea magazinului se propune a avea un element mai înalt de susţinere a perspectivei la intersecţia axei N-S cu calea Călăraşi, unde ar fi aşezate şi principalele intrări, datorită prezenţei în imediata vecinătate a ieşirilor din pasajul pietonier subteran proiectat în zona intersecţiei.

În dreptul magazinului universal, sub magistrala N-S, se propune a se realiza un alt mare parcaj subteran, de asemenea cu un singur nivel, având o capacitate de cca 1.000 locuri, menit să deservească acest complex de dotări şi să acopere în parte necesităţile ce se resimt în zona învecinată.

După cum s-a arătat, pe frontul laturii de vest se va păstra pentru o lungă perioadă Spitalul Brâncovenesc cu bogata sa plantaţie înconjurătoare ; dar în larga perspectivă se întrevede posibilitatea construirii şi a acestui front la regimul de înălţime al zonei (P+9/10 etaje), închegându-se această latură a pieţei şi acoperind în măsura posibilului deschiderea exagerat de mare spre Palatul de Justiţie.

Odată cu realizarea acestei laturi, atunci când posibilităţile economice vor permite renunţarea la unele clădri ale Spitalului Brâncovenesc sau chiar mutarea acestuia într-un local nou, cadrul arhitectural al pieţei Unirii se va contura unitar şi definitiv închegat.

Arh. Radu M. Gherghel

[Revista Arhitectura, 1970]

Piaţa Unirii - circulaţia

Analizarea grelelor condiţii de desfăşurare a circulaţiei şi transportului în comun în piaţa Unirii, precum şi a consecinţelor ce se răsfrâng din această cauză în cadrul oraşului, a condus la analizarea mai multor variante de soluţionare, în care s-a ţinut seamă atât de caracterul reprezentativ arhitectural al pieţei, cât şi de rolul său de principal nod de circulaţie al oraşului, ambele constituind elemente de principiu ale schiţei de sistematizare a municipiului Bucureşti.

Studiile de specialitate întocmite cu ocazia proiectării au avut la bază un indice de motorizare auto de 250 de vehicule convenţionale la 1.000 de locuitori - grad de motorizare considerat drept corespunzător în perspectivă la dimensionarea reţelei stradale a oraşului şi implicit a arterelor majore ce converg în piaţă.

Din calculele făcute au rezultat apreciabile valori de trafic viitoare, după cum urmează :
- pe axa nord-sud, cca. 3.200 vehicule convenţionale pe oră şi sens ;
- pe axa splaiul Independenţei - est-vest - (Călăraşi sau viitoarea străpungere), cca. 3.800 vehicule convenţionale pe oră şi sens ;
- pe bd. Coşbuc către splaiul Unirii - cca. 1.900 vehicule convenţionale pe oră şi sens ;
- pe axa splaiul Unirii - splaiul Independenţei cca. 2.700 de vehicule convenţionale pe oră şi sens.

În aceste condiţii, concepţia de bază în rezolvarea circulaţiei şi transportului în comun din piaţa Unirii a pornit de la necesitatea descongestionării acesteia şi de la redistribuirea fluxurilor auto şi de călători atât în cadrul pieţei, cât şi într-un teritoriu înconjurător mai larg.

În cadrul strict al pieţei, descongestionarea şi redistribuirea poate fi realizată prin crearea a două noduri principale de circulaţie situate pe magistrala N-S la extremităţile pieţei ; prezenţa acestor două noduri ar anula actuala convergenţă într-un singur punct a fluxurilor ce se scurg pe cele două axe majore ale oraşului (N-S şi E-V), cu cele de pe diagonala formată de actualul traseu al bd. Gh. Coşbuc. În sistemul propus, axa bd. Coşbuc - calea Călăraşi urmează a fi deviată pe latura sudică a pieţei, asigurându-i-se continuitatea prin splaiul Unirii şi apoi prin intermediul unui întreg sistem stradal existent, lărgit sau rectificat către zona de est a oraşului.

În teritoriul mai larg înconjurător, punerea în valoare a unor trasee de lungă bătaie, în bună parte existente şi formate din str. Fabrica de Chibrituri - bd. Mărăşeşti - calea Dudeşti va contribui în mod hotărâtor la degajarea pieţei Unirii de puternicul trafic de tranzit de lungă distanţă, adică de acele legături de circulaţie şi transport în comun care se formează între cartierele din S-V oraşului (Ferentari - Alexandriei) şi cele din zona de Est (Titan - 23 August).

Prin această separare care ţine aşadar seamă de traficul de destinaţie şi de cel de tranzit, se evită debuşarea în piaţa Unirii a unor mari fluxuri, element deosebit de dezavantajos pentru funcţionarea în bune condiţiuni a acestei plăci turnante şi de schimb a circulaţiei şi transportului în comun din cadrul oraşului.

Ţinând seamă de elementele mai sus menţionate, studiile de circulaţie efectuate pe parcursul proiectării au dus la analizarea a trei variante de soluţionare bazate pe denivelarea nodurilor în cadrul pieţei, după cum urmează:
- V1 - varianta cu pasaj superior N-S şi cu denivelarea nodurilor de circulaţie de la intersecţia magistralei N-S cu magistrala E-V şi apoi cu prelungirea bd. Coşbuc - splaiul Unirii ;
- V2 - varianta cu pasaj superior E-V, cu denivelarea numai a nodului magistralei N-S cu magistrala E-V ;
- V3 - varianta cu pasaj inferior E-V, cu denivelarea la nivel inferior a aceluiaşi nod.

Fiecare dintre cele trei variante prezintă unele avantaje şi dezavantaje, dar care - deşi coroborate cu factori secundari funcţionali, tehnici şi de ordin economic - nu conduc la detaşarea în mod determinat a uneia dintre soluţii.

[revista Arhitectura, 1970]

Proiecte pentru Piaţa Unirii

De-a lungul magistralei Nord-Sud, cea mai de seamă arteră din Bucureşti şi rută internaţională, se înşiră câteva pieţe. Ultima dintre ele, Piaţa Unirii, constituie o temă urbanistică deosebit de complexă. Dificultăţile soluţionării provin, în primul rând, din două elemente topografice locale : panta dealului Patriarhiei şi şerpuirea cursului Dâmboviţei cu planşeul ce o acoperă parţial. Situaţia se complică prin modul cum converg străzile în acest nod rutier, destinat a avea - în viitoarea dezvoltare a Capitalei - traficul cel mai intens, cu tranzitul şi încrucişarea unor multiple mijloace de circulaţie şi de transport în comun. Se mai adaugă diversitatea de aspect şi amplasarea neregulată a clădirilor de importanţă istorică, obligator a fi menţinute şi puse în valoare, armonizate cu noua ambianţă generală.

În trecut, serviciul de cadastru studiase o serie de variante pentru acest centru de mare interes. De asemenea, a avut loc, între cele două războaie mondiale, un concurs urbanistic. Cu toate rezultatele lui neconcludente, au fost atunci executate câteva amenajări peisagistice. Dar nu s-a ridicat nici o clădire, ca început de încadrare arhitectonică a vastei întinderi.

Acum, în primă reconstrucţie socialistă, odată cu remodelarea Capitalei, a sosit momentul de a se definitiva configuraţia Pieţei Unirii spre a se păşi la lucrările de realizare. În acest scop, a fost lansată recent o competiţie publică de idei pentru sistematizarea nu numai a pieţei propriu-zise, ci şi a zonei limitrofe. Larga participare a însemnat un mare succes : 71 de proiecte au fost depuse până la termenul fixat (16 noiembrie 1959). Din păcate, mai mult de jumătate dintre ele - unele meritorii - nu au putut fi luat în considerare la clasament, căci nu corespundeau condiţiilor regulamentului referitoare la prezentarea grafică.

Tema program a concursului prevedea, printre altele, conservarea zonei arheologice a Curţii Vechi, odată cu clădirile Marii Adunări Naţionale, ale Patriarhiei şi Aşezămintele Brâncoveneşti. Cât despre Hanul lui Manuc (devenit apoi Hotel Dacia) se lăsa la latitudinea concurenţilor ca el să fie menţinut sau dărâmat. Socotim însă necesară păstrarea şi apoi restaurarea sa, ca una dintre prea puţinele construcţii laice rămase moştenire din trecut. Sistematizarea urmează să ţină seama de fluxurile circulatorii ocazionale, solemne, cu formarea şi trecerea de cortegii, netrecându-se cu vederea nici viitoarea creştere generală a autolocomoţiei. La încadrarea arhitecturală a pieţei nu se cerea vreun edificiu public nou, ci doar blocuri de locuit având la parter spaţii comerciale. O mare importanţă s-a atribuit monumentului Unirii, amplasării, volumului şi siluetei acestuia în raport cu clădirile proiectate, participanţii la concurs putând completa după voie piaţa şi cu alte dotări decorative.

Piaţa Unirii, cu dubla ei funcţie festivă şi de circulaţie, nu poate avea caracter pur rezidenţial, cu toate cele 1.000-1.500 de apartamente ce se va cuprinde. Ca simbol al Unirii, şi servind de acces la Marea Adunare Naţională, ea presupune o ţinută demnă, o alură grandioasă. Calităţile estetice ale pieţei şi spiritul ei semnificativ - în lipsa unor noi edificii monumentale, a unor sedii pentru instituţiile sociale, culturale sau administrative - trebuie să rezulte din forma şi dimensiunile ei, din armonia proporţiilor, din plastica expresivă a clădirilor de locuit, dar mai ales din raporturile lor volumetrice.

Proiectele premiate şi cele distinse cu menţiuni posedă câteva trăsături fundamentale comune, găsite juste de juriu. Astfel, în general, compoziţia, de proporţii alungite, se dezvoltă cu axul principal în direcţia nord-sud, oblic faţă de aleea Patriarhiei. Alte caracteristice similare sunt : închiderea cadrului arhitectonic şi îndeosebi continuitatea frontului pe latura estică, subliniind orientarea susmenţionată. La judecată s-au exclus soluţiile cu axe nefireşti, ignorând direcţia principală a oraşului ; tot aşa şi peţele cu contur neorganizat ca arhitectură. Au fost înlăturate, de asemenea, şi rezolvările comportând încrucişări majore chiar în piaţă sau giraţia marelui trafic.

În afara proiectelor clasate primele, era de observat în expoziţie o mare varietatea planimetrică. Abundau formele circulare. Nu lipseau schemele eliptice sau cele cu perimetrul în semicerc. Pieţele tradiţionale, cu caracter clasic, uneori formalist, decorate cu obeliscuri, contrastau cu amplasări haotice, emancipate de orice conformism. Se vedeau formule rigide, cu simetrizări forţate, alături de încadrări arhitectonice neregulate, cu fărâmiţarea fronturilor. În locul unei delimitări nete, în locul unei pieţe citadine precis conturată prin clădiri, câţiva concurenţi au propus un vast spaţiu plantat. Dar plantaţiile de aliniament nu se pot substitui arhitecturii la organizarea incintelor urbane atât de importante.

Premiul I a fost decernat colectivului compus din arhitecţii : Adriana Ciortan, Mihai şi Mircea Enescu şi Al. Popescu Necşeşti.

Piaţa propusă de ei este trapezoidală, cu una din laturile lungi în continuarea Bulevardului 1848. Acesta are acces şi perspectivă descendentă spre spaţiul pieţei, mărginit de clădiri de locuit înalte de 10 etaje. Pe latura nordică, trei blocuri turn cu câte 15 nivele se leagă între ele printr-o construcţie joasă, alcătuind ca un fel de bazament comun, de amenajat ca magazin universal. Din interesantul proiect nu lipsesc neajunsurile. De pildă, închiderea accesului Bulevardului G. Coşbuc spre piaţă, deviindu-se circulaţia respectivă spre Calea Rahovei, apare nejustificată.

Interpretând eronat punctul din program prevăzând : "rezolvarea circulaţiei vehiculelor şi pietonilor la nivelul cerinţelor tehnicii în rapidă dezvoltare", unii concurenţi s-au lansat în viziuni nelalocul lor. În acest sens ar fi de menţionat pieţele echipate cu şosele inelare de beton armat, susţinute de stâlpi sau cele cu artere pe estacade, având rampe curbe şi bucle de acces şi traversări la diferite nivele.

În Piaţa Unirii, pasagiile superioare sau tunelele sunt tot atât de inutile ca şi platformele pentru aterizarea helicopterelor în centrul ei. Ideea circulaţiei etajate a pornit, aici, de la diferenţa de nivel de 7 metri dintre cota pieţei şi aceea a Bulevardului 1848 la Sf. Gheorghe. Dar această denivelare, cele în alte direcţii, precum şi necesităţile previzibile ale viitorului trafic urban nu sunt de natură să îndreptăţească soluţii de anticipare, mergând prea departe cu modernitatea tehnicii, în dauna considerentelor practice, a bunului simţ şi raţiunii estetice.

Piaţa Unirii va lua treptat forma cerută de coordonarea circulaţiei în contextul urbanistic. Ea va căpăta o încadrare arhitectonică demnă de numele ei simbolic şi de funcţia ei festivă, concomitent cu mărirea patrimoniului locativ pentru oamenii muncii din Bucureşti.

Arh. Jean Monda

[Contemporanul, 1960]

Oraşul nostru nebun

Oraşul se topeşte deodată. Foarte repede. Iese din iarna lui ca un şarpe din pielea anului trecut. Se scutură, strănută, se cuprinde de neastâmpăr, ca de o mâncărime ciudată, se scarpină, îşi înroşeşte pielea, se strâmbă, se miră de iarna pe care a străbătut-o, aleargă gol, transpiră în briza primăverii, face guturai, nimic nu-l mai poate întoarce în pat. Casele mari, cu calcane roase, blocurile mărginite în peisajul pestriţ, palatele bombate, magherniţele râioase, parcurile pitice, statuile ridicole, ca nişte jucării, toate se dezbracă indecent şi triumfător, se aruncă în baia tare a cerului, îşi scaldă în ea sănătatea şi plăgile, ies şiroind de apa cerului, zâmbesc ştirb şi vesel. Vorbele se rup din gâturi ca nişte păsări din cuiburi; pe trotuare, actriţele taie inima contabililor; pe stadioane, mingea arde ochii în orbite; în Cişmigiu reîncep şahul şi tablele între pensionari cleioşi; bărbaţii şi femeile se înşală zâmbind. Primăvara, fiecare primăvară a Bucureştiului, se deschide pe un oraş ruinat de iarnă, dă mereu sentimentul unui război care abia s-a terminat. Iarba verde-galbenă a anului trecut surpă zăpada. Verdele nou iese pe crengi ca primii dinţi într-o gingie goală. Bucureştiul este un oraş fără gust, ca o femeie îmbrăcată cu haine salvate dintr-un incendiu. Dar mai ales primăvara, în el se ciocnesc toate culorile, toate gusturile, toate stilurile. Primăvara, Bucureştiul are o mie de culori, un farmec unic al dizarmoniei perfecte.

Căldura vine cu paşi mari. În aprilie, la prânz, oamenii se reped până la colţ să dea telefon sau să cumpere pâine în cămaşă, la ferestre se văd clipind bărbaţi pitoreşti, îmbrăcaţi în maiouri de bumbac din care iese părul pieptului. Reîncepe viaţa publică. Sportul. Ştirile. Politica. Anecdotele. Zvonurile. Bârfelile. Între pereţii jupuiţi ai blocurilor, sub nouă-zece etaje portocalii-roz de lumina care asfinţeşte, grădiniţe cu pereţi verzi împletiţi, cu lăzi de sticle goale, cu mese metalice sub care pantofi negri ieftini, deformaţi de picioare butucănoase, înfundă în pietrişul murdar hârtii şi dopuri de bere. Pe malul Dâmboviţei, pantofi frumoşi de vară se aşază timpuriu în praful care abia s-a uscat, praf de acum un an. Haine elegante, prea subţiri însă în reînvierile vântului rece. Ce să-i faci, nu poţi avea haine frumoase pentru toate anotimpurile, cele subţiri costă mai puţin, bucureştenii le poartă şi se zgribulesc în ele, răcesc şi mestecă aspirine, prin birourile în care lucrează, dar dorinţa de frumos e mereu cea mai tare.

O primăvară cu bani puţini, fără iluzii, cu o perfectă cunoaştere a răului, a situaţiei fără ieşire. Şi o feroce sete de viaţă, în odăile mici în care se dezbracă pe paturi scorojite sportivi şi fete în ultimele clase de liceu, în cârciumile ude, în cinematografele păduchioase, peste tot, o nouă încredere veche, un străvechi nou optimism. Oraşul aleargă nebun, dansează frenetic, se scufundă până la genunchi în mlaştina perfidă care-l suge dedesubt, râde, agonizează şi moare, cu râsul victoriei în gât. Apoi se linişteşte, plânge, adoarme, se trezeşte, renaşte.

[Petru Popescu - Prins, 1969]

Piaţa Naţiunii

Vedere dinspre Bulevardul 1848 către Piaţa 28 martie - fostă 8 iunie, fostă Naţiunii - la 1957

Zilele trecute, Raiden a pus în pagină un moment din viaţa unei familii din anii 1950. Acţiunea se desfăşoară în piaţa 28 martie, fostă Piaţa Naţiunii (Naţiunei) în anii 1930. Pentru că mi-a plăcut foarte mult ideea lui de a înscena acest fragment vivant în articolul său, am decis să public aici câteva imagini prezentând planul pieţei în anii dintre cele două războaie mondiale. "O imagine face cât o mie de cuvinte", darămite şapte?

Planul pieţei la 1923

Planul pieţei cu liniile de transport în comun, la 1923

Planul pieţei la 1923, cu specificarea numerelor poştale

Planul pieţei la 1926

Planul pieţei la 1930

Planul pieţei la 1930

Planul pieţei la 1934

În anul 1935 este finalizat şi publicat planul director de sistematizare a Bucureştilor, elaborat la iniţiativa regelui Carol al II-lea. Printre multele acţiuni vizate, planul punea bazele lansării câtorva concursuri ce aveau ca ţintă redesenarea pieţelor majore din noua capitală. Iată mai jos două imagini prezentând două istorii posibile ale Pieţei Naţiunii, devenită Piaţa 8 iunie, în memoria zilei în care s-a produs Restauraţia. În noua piaţă halele ar fi dispărut (demolările au început spre sfârşitul anilor 1930), făcând loc în principal imobilelor cu faţade monumentale destinate instituţiilor de cultură, precum şi monumentelor de for public care să celebreze originea romană a poporului român. În Piaţa 8 iunie ar fi urmat să se mute şi Fundaţia Carol I, clădirea din faţa Palatului Regal - care a reuşit să supravieţuiască până în prezent - fiind planificată a fi demolată.

Piaţa 8 iunie - proiect de circulaţie şi ansamblu - arh. Eugen Fonescu şi arh. Marcel Pompei. Proiectul decorativ - arh. I Giurgea

Premiul III la concursul pentru amenajarea Pieţei 8 iunie - proiect realizat de arh. Alex. Zamphiropol şi arh. Alex. Hempel