Proiecte pentru Piaţa Unirii

De-a lungul magistralei Nord-Sud, cea mai de seamă arteră din Bucureşti şi rută internaţională, se înşiră câteva pieţe. Ultima dintre ele, Piaţa Unirii, constituie o temă urbanistică deosebit de complexă. Dificultăţile soluţionării provin, în primul rând, din două elemente topografice locale : panta dealului Patriarhiei şi şerpuirea cursului Dâmboviţei cu planşeul ce o acoperă parţial. Situaţia se complică prin modul cum converg străzile în acest nod rutier, destinat a avea - în viitoarea dezvoltare a Capitalei - traficul cel mai intens, cu tranzitul şi încrucişarea unor multiple mijloace de circulaţie şi de transport în comun. Se mai adaugă diversitatea de aspect şi amplasarea neregulată a clădirilor de importanţă istorică, obligator a fi menţinute şi puse în valoare, armonizate cu noua ambianţă generală.

În trecut, serviciul de cadastru studiase o serie de variante pentru acest centru de mare interes. De asemenea, a avut loc, între cele două războaie mondiale, un concurs urbanistic. Cu toate rezultatele lui neconcludente, au fost atunci executate câteva amenajări peisagistice. Dar nu s-a ridicat nici o clădire, ca început de încadrare arhitectonică a vastei întinderi.

Acum, în primă reconstrucţie socialistă, odată cu remodelarea Capitalei, a sosit momentul de a se definitiva configuraţia Pieţei Unirii spre a se păşi la lucrările de realizare. În acest scop, a fost lansată recent o competiţie publică de idei pentru sistematizarea nu numai a pieţei propriu-zise, ci şi a zonei limitrofe. Larga participare a însemnat un mare succes : 71 de proiecte au fost depuse până la termenul fixat (16 noiembrie 1959). Din păcate, mai mult de jumătate dintre ele - unele meritorii - nu au putut fi luat în considerare la clasament, căci nu corespundeau condiţiilor regulamentului referitoare la prezentarea grafică.

Tema program a concursului prevedea, printre altele, conservarea zonei arheologice a Curţii Vechi, odată cu clădirile Marii Adunări Naţionale, ale Patriarhiei şi Aşezămintele Brâncoveneşti. Cât despre Hanul lui Manuc (devenit apoi Hotel Dacia) se lăsa la latitudinea concurenţilor ca el să fie menţinut sau dărâmat. Socotim însă necesară păstrarea şi apoi restaurarea sa, ca una dintre prea puţinele construcţii laice rămase moştenire din trecut. Sistematizarea urmează să ţină seama de fluxurile circulatorii ocazionale, solemne, cu formarea şi trecerea de cortegii, netrecându-se cu vederea nici viitoarea creştere generală a autolocomoţiei. La încadrarea arhitecturală a pieţei nu se cerea vreun edificiu public nou, ci doar blocuri de locuit având la parter spaţii comerciale. O mare importanţă s-a atribuit monumentului Unirii, amplasării, volumului şi siluetei acestuia în raport cu clădirile proiectate, participanţii la concurs putând completa după voie piaţa şi cu alte dotări decorative.

Piaţa Unirii, cu dubla ei funcţie festivă şi de circulaţie, nu poate avea caracter pur rezidenţial, cu toate cele 1.000-1.500 de apartamente ce se va cuprinde. Ca simbol al Unirii, şi servind de acces la Marea Adunare Naţională, ea presupune o ţinută demnă, o alură grandioasă. Calităţile estetice ale pieţei şi spiritul ei semnificativ - în lipsa unor noi edificii monumentale, a unor sedii pentru instituţiile sociale, culturale sau administrative - trebuie să rezulte din forma şi dimensiunile ei, din armonia proporţiilor, din plastica expresivă a clădirilor de locuit, dar mai ales din raporturile lor volumetrice.

Proiectele premiate şi cele distinse cu menţiuni posedă câteva trăsături fundamentale comune, găsite juste de juriu. Astfel, în general, compoziţia, de proporţii alungite, se dezvoltă cu axul principal în direcţia nord-sud, oblic faţă de aleea Patriarhiei. Alte caracteristice similare sunt : închiderea cadrului arhitectonic şi îndeosebi continuitatea frontului pe latura estică, subliniind orientarea susmenţionată. La judecată s-au exclus soluţiile cu axe nefireşti, ignorând direcţia principală a oraşului ; tot aşa şi peţele cu contur neorganizat ca arhitectură. Au fost înlăturate, de asemenea, şi rezolvările comportând încrucişări majore chiar în piaţă sau giraţia marelui trafic.

În afara proiectelor clasate primele, era de observat în expoziţie o mare varietatea planimetrică. Abundau formele circulare. Nu lipseau schemele eliptice sau cele cu perimetrul în semicerc. Pieţele tradiţionale, cu caracter clasic, uneori formalist, decorate cu obeliscuri, contrastau cu amplasări haotice, emancipate de orice conformism. Se vedeau formule rigide, cu simetrizări forţate, alături de încadrări arhitectonice neregulate, cu fărâmiţarea fronturilor. În locul unei delimitări nete, în locul unei pieţe citadine precis conturată prin clădiri, câţiva concurenţi au propus un vast spaţiu plantat. Dar plantaţiile de aliniament nu se pot substitui arhitecturii la organizarea incintelor urbane atât de importante.

Premiul I a fost decernat colectivului compus din arhitecţii : Adriana Ciortan, Mihai şi Mircea Enescu şi Al. Popescu Necşeşti.

Piaţa propusă de ei este trapezoidală, cu una din laturile lungi în continuarea Bulevardului 1848. Acesta are acces şi perspectivă descendentă spre spaţiul pieţei, mărginit de clădiri de locuit înalte de 10 etaje. Pe latura nordică, trei blocuri turn cu câte 15 nivele se leagă între ele printr-o construcţie joasă, alcătuind ca un fel de bazament comun, de amenajat ca magazin universal. Din interesantul proiect nu lipsesc neajunsurile. De pildă, închiderea accesului Bulevardului G. Coşbuc spre piaţă, deviindu-se circulaţia respectivă spre Calea Rahovei, apare nejustificată.

Interpretând eronat punctul din program prevăzând : "rezolvarea circulaţiei vehiculelor şi pietonilor la nivelul cerinţelor tehnicii în rapidă dezvoltare", unii concurenţi s-au lansat în viziuni nelalocul lor. În acest sens ar fi de menţionat pieţele echipate cu şosele inelare de beton armat, susţinute de stâlpi sau cele cu artere pe estacade, având rampe curbe şi bucle de acces şi traversări la diferite nivele.

În Piaţa Unirii, pasagiile superioare sau tunelele sunt tot atât de inutile ca şi platformele pentru aterizarea helicopterelor în centrul ei. Ideea circulaţiei etajate a pornit, aici, de la diferenţa de nivel de 7 metri dintre cota pieţei şi aceea a Bulevardului 1848 la Sf. Gheorghe. Dar această denivelare, cele în alte direcţii, precum şi necesităţile previzibile ale viitorului trafic urban nu sunt de natură să îndreptăţească soluţii de anticipare, mergând prea departe cu modernitatea tehnicii, în dauna considerentelor practice, a bunului simţ şi raţiunii estetice.

Piaţa Unirii va lua treptat forma cerută de coordonarea circulaţiei în contextul urbanistic. Ea va căpăta o încadrare arhitectonică demnă de numele ei simbolic şi de funcţia ei festivă, concomitent cu mărirea patrimoniului locativ pentru oamenii muncii din Bucureşti.

Arh. Jean Monda

[Contemporanul, 1960]

Marşul târnăcopului

Socialismul construieşte în toate părţile. Noţiunea de periferie se perimează din zi în zi. Copiii noştri îi vor căuta înţelesul în dicţionare. În socialism, nu va mai exista periferie.

În punctele mărginaşe ale Capitalei s-au ridicat şi sunt în curs de ridicare case de cultură. Au săli de spectacole care rivalizează cu cele de la Patria sau Republica. În Vitan şi Puţul lui Crăciun se joacă Shakespeare. Lucrătoarele de la filatura Dacia nu mai merg la 30 de ani la spitalul din Filaret să-ţi scuipe plămânii. Le poţi vedea sâmbătă seara sub candelabre de cristal, dansând cu meşterii pietrari de la întreprinderea de prelucrarea marmurei.

În locul uliţelor năpădite de troscot, au apărut bulevarde asfaltate, luminate. Maidanele pline de câini morţi au fost îngropate sub gazonul unor veritabile parcuri englezeşti. S-au adus păduri cu camionul şi nu lipsesc nici plantele exotice, chiar în faimosul parc al lui Bazilescu. Teatre de vară şi stadioane în locul tainiţelor de hoţi.

La bariere au ieşit din pământ orăşele. Catul, eveniment la mahala, domină semeţ la extremităţile oraşului. Şi unde se cheltuie atâta var şi ciment, e nevoie şi de alte lucruri. Lucrătorii de la C.F.R. sau de la Semănătoarea renunţă la bătrânele, greoaiele şifoniere de nuc, cu uşi duble şi-şi comandă mobilă Comlemn. La periferie nu se mai doarme în paturi de fier, cu saltea de paie, ci pe studio.

Dispar coşarele columbofililor şi iată nişte grătare de platină care aduc în casă imaginea imediată. Preşul a fost aruncat la gunoi şi covorul cu moliciuni se înstăpâneşte în apartamentele recente.

Poftiţi să vedeţi! Nu mai e băcănia întunecoasă de ieri cu cântar ajutat, ci magazin universal şi Alimentare, cu munţi de conserve şi vânzători îmbrăcaţi ca doctorii, în halate albe.

Avem cinematografe noi, cu pânza mai lată şi reclamă de neon. La parter nu se mai mănâncă seminţe şi în mijlocul tragediei nu se mai rupe filmul. Metalurgiştii de la 23 August nu mai ies în izmene la cişmea. După masa, vara, poţi să-i vezi întinşi în şezlonguri pe balcoane pe la etajul V şi VII.

N-o să spun că s-a terminat cu toate. Prea au fost multe de făcut, dar încetul cu încetul o să isprăvim. Pretutindeni, dar mai ales la vechea periferie răsună târnăcopul. Zgomotul prăbuşirii vechilor ziduri ne aduce mereu în urechi măsurile marşului socialismului triumfător.

[E.B. în Informaţia Bucureştilor, 1959]

Linia inelară de autobuse

În ultimii ani, transportul în comun a înregistrat în Capitală succese apreciate de toţi bucureştenii. Ţinând seama de importanţa asigurării unei deplasări din ce în ce mai rapide şi mai comode a cetăţenilor în viaţa unei mari aşezări orăşeneşti, de necesitatea perfecţionării gradului de organizare a deservirii călătorilor cu tramvaie, autobuse şi troleibuse, de curând au fost luate - după cum ne informează conducerea ITB - noi şi importante măsuri.

În curând ia fiinţă o nouă linie de autobuse : linia nr. 33. Ea va avea următorul traseu: Gara de Nord - str. Occidentului - str. Lt. Lemnea - bd. Ana Ipătescu - piaţa Romană - str. M. Eminescu - str. Traian - str. Nerva Traian - str. Lt. col. Papazoglu - Pd. Mărăşeşti - bd. Mărăşeşti - str. Cuza Vodă - str. Bibescu Vodă - str. Artei - str. Sft. Apostoli - str. Sapienţei - str. Mihai Vodă - str. Ureche - str. B.P. Haşdeu - str. Vasile Pârvan - str. Berzei - Dinicu Golescu - Gara de Nord.



După cum se vede, traseul noii linii este inelar - singurul de acest fel din Capitală. El înglobează în interiorul lui zona centrală a oraşului, dând astfel posibilitatea unei legături directe între nenumărate cartiere, fără traversarea centrului. Eliminarea călătoriilor de tranzit prin centru are o mare importanţă. E deajuns să arătăm că la ora actuală în Piaţa Unirii, de pildă, trec 120 de trenuri I.T.B. pe oră şi sens, ceea ce conduce la o simţitoare scădere a vitezei de circulaţie pe această porţiune. În schimb pe linia inelară, care are un traseu puţin aglomerat, timpul de deplasare se va micşora simţitor.

Pe noua linie, având o lungime de 11,6 km, circulaţia se va face continuu şi în ambele sensuri, eliminându-se capetele de linii şi staţionările respective.

Este de remarcat apoi că linia 33 intersectează toate liniile centrale I.T.B., astfel încât autobusele ei pot prelua, într-o direcţie sau alta, călătorii de pe oricare alt traseu (şi invers). Importanţa noii linii poate fi mai pregnant subliniată de următoarele exemple : călătorul care se deplasează de la Hala Traian la bd. Mărăşeşti este nevoit să folosească în prezent două mijloace de transport : un tramvai de pe linia 7 şi unul de pe liniile 1 sau 9, trecând prin zona centrală. Prin crearea traseului liniei 33, el va folosi doar un vehicul, care-l va transporta pe un drum mai scurt şi într-un timp redus la jumătate.



Călătorii de pe str. Traian şi din jurul Foişorului de Foc, care doresc să meargă la Gara de Nord, trebuie să folosească două vehicule, ori 7 cu 12, ori 84 cu 15 sau 12 etc. În aceste cazuri timpul de deplasare este de aproximativ 35 de minute. Cu autobusul 33 ei vor ajunge la aceeaşi destinaţie doar în 20 de minute, nemaifiind nevoiţi să cumpere de două ori bilete.

Între str. Lt. col. Papazoglu şi calea Moşilor se poate călători cu tramvaiul 1 în 15 minute. Cu autobusul 33, acelaşi drum se va efectua în 10 minute. Odată cu înfiinţarea liniei inelare se va introduce şi biletul de corespondenţă valabil între linia 33 şi toate liniile de tramvaie, autobuse şi troleibuse, tangente sau secante la noul traseu.

[Informaţia Bucureştilor, 1959]

***

Mai multe hărţi care ilustrează evoluţia traseului acestei linii inelare, puteţi vedea aici, mulţumită contribuţiei importante a lui rosetti61.

Blocul Beldiman

Încă din anul 1954, în Institutul Proiect-Bucureşti s-a pus în studiu proiectarea unui bloc de locuinţe care să complementeze golul rămas pe b-dul 6 Martie între clădirea fostului hotel Bulevard şi blocurile de locuinţe de pe acest bulevard, pe frontul stâng.

Acest bloc făcând parte din frontul stâng al pieţei C.C.A. - aşa cum a rezultat din concursul pentru piaţa C.C.A., precum şi din studiile făcute ulterior în I.P.B. - urma să fie proiectat până în clădirea fostului hotel Bulevard, lăsând o trecere largă pe unul sau două niveluri spre strada Beldiman.

Aceste studii, prezentate în mai multe sarcini de proiectare, nu au fost avizate de Direcţia de Arhitectură şi Urbanism.



La începutul anului 1958, studiile au fost reluate, de data aceasta cu tema precisă de a se proiecta numai blocul de colţ, fără acoperirea străzii Beldiman în prima etapă.

Proiectul era legat de o serie de condiţii dificile. Astfel, existenţa a două calcane: pe strada Beldiman, blocul Editurii Tehnice, pe b-dul 6 Martie, calcanul blocului de locuinţe vecin (cu o curte de lumină pe care se deschid ferestre ale unor camere de locuit), cu lungimi, înălţimi la cornişă şi gabarite - retrageri complet diferite, precum şi cu sisteme de fundare deosebite, cu o diferenţă de nivel de cca. 3,00 m între ele.

De asemena, faţadele celor două blocuri sunt complet diferite ca tratare. Construcţia trebuie să fie proiectată, ca volum şi plastică de faţadă, ca un element de sine stătător, în prima etapă, putând să facă apoi parte integrantă din viitorul front continuu.





Parterul a fost destinat unui mare bufet expres, ceea ce a creat dificultăţi în amplasarea scărilor şi intrărilor la etajele superioare pentru apartamente. Subsolul a fost rezervat în bună parte serviciilor şi anexelor acestui bufet expres.

Stratificaţia terenului, foarte variată (fosta albie a Dâmboviţei, umpluturi diferite, resturi de la nişte foste grajduri etc.) a dat de asemenea dificultăţi de proiectare.



În sarcina de proiectare depusă la avizare în aprilie 1958 se rezolva tema pentru parter, obţinându-se un total de 70 de apartamente; indicii spaţiali şi de cost erau conform cu cei ai proiectelor curente în proiectarea de locuinţe. În urma plenarei Comitetului Orăşenesc P.M.R. din mai 1958, proiectul a fost restudiat parţial, realizându-se, în acelaşi volum construit, un număr de 80 de apartamente, iar la proiectul tehnic un număr de 93 de apartamente reale.

[Proiect realizat de arh C. Neagu, arh. D. Ioanovici, ing. D. Badea - text adaptat după revista Arhitectura, 1958]

Zona aflată la vest de Hotelul Bulevard, la 1906.

Blocul I.T.B.

În cadrul acţiunii de sistematizare şi înfrumuseţare a Capitalei, completarea fronturilor bulevardului Magheru, pe cele două laturi ale sale, prin crearea de spaţii de locuit, constituie una dintre sarcinile importante ale Sfatului Popular al Capitalei.

La întretăierea b-dului Magheru cu str. Pictor Verona, o nouă plombă trebuie să ocupe terenul ocupat până acum de bufetul Garofiţa şi chioşcul cu ţuică fiartă. În locul unor dărăpănături insalubre şi a unor barăci ce dădeau un aspect detestabil acestui colţ important, pe b-dul Magheru s-a început construirea unui bloc de locuinţe pentru 92 de familii.



Încrucişarea dintre b-dul Magheru şi str. Pictor Verona capătă prin schiţa planului general de sistematizare a Capitalei o importanţă deosebită din următoarele motive:

1. Strada Pictor Verona urmează să fie lărgită, creându-se un bulevard de degajare.

2. Studiile atelierului de sistematizare al Institutului Proiect-Bucureşti prevăd printre amplasamentele posibile pentru Teatrul Naţional şi pe cel de pe latura stângă a b-dului Magheru, colţ cu str. Pictor Verona, având un scuar important în faţă, sau pe cel de pe str. Pictor Verona (viitorul inel), din dreptul Grădinii Icoanei.

În acest din urmă caz, se prevedea pentru bulevardul creat prin lărgirea străzii Pictor Verona o lăţime de 50 m. Cum lărgirea acestui bulevard peste lăţimea magistralei dominante nord-sud, care în acest punct are 42 m, ar fi produs o confuzie din punct de vedere urbanistic (lăsând la o parte faptul că blocul ar fi avut pe b-dul Magheru o faţadă de numai 18 m), s-a stabilit lăţimea străzii Pictor Verona la 42 m.



Concluziile discuţiilor în legătură cu aspectul plastic al viitoarei construcţii s-ar putea rezuma astfel:

a. să se facă o arhitectură în care să domine verticala, prin întrebuinţarea în faţade a uşilor-ferestre;

b. să se suprime loggiile spre bulevarde, ele neîmplinind scopul pentru care sunt create, majoritatea fiind transformate în depozite pentru diferite lucruri, fapt ce dă un aspect deplorabil; se vor face în schimb terase spre curtea interioară;

c. să se păstreze înălţimea soclului, cornişa principală şi nivelurile ferestrelor ca la construcţia Teatrului Armatei, menţinându-se arcele la vitrinele parterului;

d. soclul va fi placat cu travertin şi va cuprinde parterul şi etajul I; la camerele de zi, în faţade, au fost prevăzute goluri mari cu ancadramente din travertin; ancadramentele de la celelalte ferestre ale faţadelor principale, tot din travertin, au un panou sub fereastră, retras faţă de zidul faţadei, care lungeşte vizual golurile.



Blocul are subsol, subsol II parţial, parter, 7 etaje şi terasă circulabilă. El se compune din două tronsoane despărţite printr-un rost de dilataţie. Tronsonul liniar urmează să fie repetat pe frontul străzii Pictor Verona.

În conformitate cu programul cerut de beneficiar (Întreprinderea de Transporturi Bucureşti), proiectul cuprinde:

- la parter: pe b-dul Magheru, o cafenea cu o capacitate de 150 de persoane, având oficiu de distribuire şi încăperi pentru preparate: ceai, cafea, îngheţată, păstrarea la rece a băuturilor, spălarea vaselor etc.

- la nivelul inferior: (spre spate, curtea este coborâtă) laboratorul de cofetărie, camerele frigorifice, depozite, birou de primire, vestiare, duşuri, grupuri sanitare pentru personal).

Aprovizionarea se face prin curtea interioară, iar deservirea oficiului prin mont-charge. Atât cofetăria, cât şi dependinţele sunt prevăzute cu instalaţie de ventilaţie. A fost prevăzută, de asemenea, o instalaţie frigorifică centrală pentru camerele frigorifere şi pentru vitrinele de expunere din magazin.

Pe strada Pictor Verona vor fi birourile I.T.B. Pentru parter a fost prevăzută o finisare deosebită.

Peste etajul 7 a fost prevăzută o terasă circulabilă pentru locatari, având o parte acoperită şi o pergolă pusă pe coşurile de ventilaţie. Au fost amenajate duşuri şi locuri cu nisip pentru jocul copiilor.

[text preluat și adaptat din revista Arhitectura, 1959]

Groapa Floreasca

O gară, o altă piață

În cadrul dezvoltării construcţiei de locuinţe, pe baza planului de sistematizare a Capitalei (planul din 1959, n.n.), au început o serie de lucrări pentru sistematizarea Pieţei Gării de Nord.



A fost destul de lung timpul în care împrejurimile Gării de Nord au reprezentat o pată cenuşie pe harta oraşului. case mărunte de chirpici; uliţe desfundate; dughene dubioase; cafenele şi spelunci - iată decorul anilor ce s-au perindat pe aici, odinioară. Viaţa locuitorilor - în mare majoritate muncitori ceferişti - se desfăşura zbuciumată de nenumăratele griji zilnice, împărţită între pereţii caselor sărace şi zidurile înnegrite de fum ale atelierelor Griviţa. Ziduri între care a răbufnit, de atâtea ori, revolta muncitorilor împotriva condiţiilor neomeneşti de viaţă, şi unde, sub conducerea Partidului Comunist Român, ceferiştii au înscris în istoria luptelor muncitoreşti din ţara noastră un moment nemuritor: februarie 1933.


De o parte şi de alta a clădirii Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor - pe bulevardul Dinicu Golescu şi pe noua arteră dinspre aripa de est a clădirii ministerului - se vor ridica două mari ansambluri de blocuri, care, împreună cu edificiile existente, vor da pieţei un nou şi armonios cadru arhitectural. Piaţa Gării de Nord va căpăta astfel o formă dreptunghiulară, având pe latura de sud clădirea Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, pe latura de nord clădirea Gării de Nord, iar pe laturile de est şi vest noile ansambluri de blocuri.



Primele trei blocuri cu nouă etaje vor cuprinde 1.188 de apartamente şi vor fi terminate în cursul anului 1960. Două din aceste blocuri se vor construi pe terenul viran dinspre aripa de est a clădirii Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, iar al treilea pe bulevardul Dinicu Golescu, în continuarea noii clădiri a căminului ceferiştilor. La parterul clădirilor se vor deschide magazine.

La construirea acestor blocuri vor fi folosite soluţii tehnice moderne, prin care se va asigura atât ritmul rapid al lucrărilor şi un preţ de cost redus, cât şi confortul locuinţelor.



În a doua etapă a lucrărilor de sistematizare şi modernizare a Pieţei Gării de Nord, care va începe anul viitor (anul 1960, n.n.), vor fi construite alte trei blocuri cu câte nouă etaje în parcul existent pe bulevardul Dinicu Golescu, până la strada Furtună (astăzi strada Mircea Vulcănescu, n.n.), precum şi un bloc cu mai multe etaje la intersecţia dintre bulevardul Dinicu Golescu şi strada Viting (acest bloc turn, care ar fi adăpostit un hotel, nu a mai fost construit; pe locul acestuia se află în prezent un mic parc, n.n.).

Odată cu aceste construcţii vor fi reamenajate spaţiile plantate din faţa clădirii Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, unde va fi ridicat şi Monumentul eroilor ceferişti. Spaţiile plantate din cadrul pieţei vor fi încadrate cu bazine ornamentale şi fântâni arteziene.

Prin lucrările de sistematizare se vor asigura totodată condiţii optime de circulaţie, creându-se şi zone de parcare a maşinilor.



Nu sunt prea mulţi anii de când trecătorul prin cartierul gării putea contempla aici o dureroasă amprentă a războiului. Case cu totul rase de pe pământ; ziduri scrijelate, afumate de bombele incendiare; locuri pustii, cu dărâmături năpădite de buruieni, palidă amintire a vieţii ce a existat aici. Imaginile estompate astăzi de tablouri cu totul noi. Ce observă acum mai ăntâi trecătorul? Oricât de grăbiţi i-ar fi paşii, oricât ar fi de cufundat în gânduri, nu se poate să-i scape ceea ce a început să devină tipic pentru cartierul gării. Sunt prea impunătoare, elegante şi plăcute la vedere siluetele noilor blocuri de curând construite! E prea vie animaţia şi forfota pe şantierele unde se înalţă alte noi construcţii de locuinţe. Peisaj inedit, ce atrage priviri admirative şi, adeseori, vădind o justificată surpriză.

Toate acestea vădesc o perspectivă pe care oricine o poate întrezări limpede. Contururile ei se profilează precis. Cartierul Gării de Nord se integrează, din ce în ce mai mult, în timpul modern al oraşului.

Piaţa Gării de Nord cu palatul CFR,

înainte de începerea lucrărilor de bordare a pieţei cu blocuri (1959 - AGERPRES ID 532262)

În final, un fragment din planul de sistematizare a Bucureştilor la 1935, cuprinzând şi zona Gării de Nord. Orice asemănare a realităţii din prezent cu acest plan este pur întâmplătoare.

Construcţii cum n-au mai fost...

Primăvara aceasta a asaltat Bucureştiul cu verdeaţă şi flori (fireşte!) şi cu nenumărate... garduri de rogojini. Pe arterele centrale, pe magistralele Capitalei au apărut zeci de îngrădituri de papură vestind că în spatele lor se ridică în scurt timp noi clădiri... Ritmul impetuos al construcţiilor a intrat, parcă, în firescul lucrurilor şi nu ne mai surprinde să vedem - de pildă - un bloc de şapte etaje în fază de finisare, acolo unde doar cu câteva luni în urmă era un loc viran sau o căsuţă veche.

Într-una din zilele lunii aprilie, porţiunea cuprinsă între Palatul Republicii Populare Romîne, str. Pictor Grigorescu, Luterană şi 13 Decembrie a fost îmbrăţişată de familiarele îngrădituri din papură: se deschidea un vast şantier de construcţii care va da Capitalei prima piaţă integral amenajată: Piaţa noii săli a Palatului R.P.R.



Clădiri vechi, multe din ele insalubre, având posibilităţi minime de cazare, case ce nu mai puteau fi împrospătate prin nici o reparaţie au căzut sub loviturile târnăcoapelor. Şi pe locul lor a început construcţia a 9 blocuri moderne cu câte 8 şi 15 etaje. La data când vizităm imensul şantier (26 mai 1959) amplasamentul celor 9 blocuri de locuinţe se profilează distinct. Toate construcţiile au fost "atacate" (este termenul folosit de constructori!). La unele se toarnă fundaţiile, pereţii subsolurilor, altele sunt încă în excavaţie într-o fază înaintată. Giganticele macarale-turn îşi profilează siluetele elegante pe albastrul cerului... În curând ele vor ridica pereţii exteriori construiţi din elemente prefabricate, gata finisate...



La 30 decembrie 1959, cele 900 de apartamente cuprinse în aceste blocuri urmează a fi predate... la cheie. (Un "amănunt" interesant: toate apartamentele - ale căror pereţi vor fi tapisaţi - vor fi mobilate cu mobilă special studiată şi de bună calitate: bucătăriile vor fi modern utilate cu mobilier fix, frigidere etc.).

Multe din cele 9 blocuri vor avea magazine cu profil corespunzător atât necesităţilor celor circa 4.000 de locatari cât şi a importantului centru urban ce se va crea aci.



În mijlocul noii pieţe se va ridica masivă, monumentală, sala cea nouă a Palatului R.P.R., care urmează să fie dată în folosinţă la 30 decembrie 1959. Deşi în mod normal pentru construirea unei asemenea clădiri se prevăd doi ani şi jumătate, ea va fi realizată doar într-un an de zile!

Sala, cu anexele ei, se întinde pe o suprafaţă desfăşurată de 22.000 metri pătraţi, având un volum de 123.000 metri cubi; sala va avea o capacitate de 3.000 de locuri dispuse în amfiteatru; o cupolă amplă cu o deschidere liberă de 52 metri va acoperi sala propriu-zisă.

Dar să păşim în interiorul clădirii. Deşi au trecut doar câteva luni de când s-au făcut primele săpături pentru fundaţii, aspectul sălii se conturează de pe acum cu precizie. Explicaţiile constructorilor şi puţină imaginaţie te ajută să vezi aidoma viitoarea sală cu polivalentele ei funcţiuni. Pe scena largă are loc un concert dat de o orchestră filarmonică. Concertul este transmis prin radio. Dar din sală lipsesc cablurile radiodifuziunii. Motivul: într-o cameră se află instalaţiile fixe, complete, cu ajutorul cărora spectacolele de aci vor putea fi retransmise în condiţii optime prin radio şi televiziune.



Macheta ansamblului arhitectural care cuprinde două pieţe organic legate între ele - Piaţa Republicii şi noua piaţă ce se creează între Palatul RP Romîne şi străzile Pictor Grigorescu, Luterană şi 13 Decembrie. În fotografia machetei se văd următoarele clădiri:



1. Sediul Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Romîn
2. Palatul Republicii Populare Romîne
3. Noua sală a Palatului R.P. Romîne
4. Ateneul R.P. Romîne
5. Hotelul Athénée Palace şi clădirile ce se vor construi pentru dezvoltarea sa.
6-14. Noile blocuri în construcţie care vor fi gata până la sfârşitul anului 1959.
15-20. Alte blocuri ce vor fi construite.
Săgeata albă indică b-dul Bălcescu, iar săgeata neagră - calea Victoriei.

***


Macheta amenajării Pieţei Republicii prezentată la Congresul Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor din anul 1958. Textul care însoţeşte fotografia machetei precizează că spaţiul care va fi amenajat este situat în jurul a trei edificii importante, sub forma a trei pieţe grupate. Lucrările vor cuprinde: extinderea edificiului realizat în faţa Palatului R.P.R., executarea unui pavaj decorativ, precum şi extinderea amenajării grădinii situate în spatele Palatului. Trei statui vor decora aceste pieţe: Nicolae Bălcescu, Mihail Eminescu şi George Enescu.

[Revista Flacăra, iunie 1959]

Victoria blocurilor

Problemele care s-au pus Sfatului Popular al Capitalei şi proiectării, pentru reconstruirea Căii Victoriei, sunt numeroase şi dificile.

În primul rând, s-a decis ca închegarea Căii Victoriei să se facă mai ales cu blocuri de locuinţe, deşi, principial, amplasarea de locuinţe pe artere sau pieţe cu ciculaţie intensă nu este cea mai indicată. Adoptarea acestei soluţii a fost determinată mai întâi de existenţa tuturor lucrărilor edilitare, ceea ce face investiţiile mai economice, şi apoi de necesitatea şi dorinţa de a reconstrui şi corecta cu un moment mai devreme una dintre cele mai importante magistrale ale capitalei. Ca urmare a acestei hotărâri s-a ivit dificultatea de a compune blocuri sau pieţe cu volume importante, care se cer a fi tratate monumental, din elementele mici ale locuinţelor economice.

Determinarea celor mai bune soluţii pentru pieţele acestei magistrale este îngreunată şi de existenţa a numeroase clădiri importante, care au fost construite fără a fi fost în prealabil organizate pe plan de sistematizare orăşenească. Necesitatea de integrare arhitecturală ca volum şi expresie plastică în conglomeratul eteroclit al clădirilor în stare bună existente, pe amplasamente cu forme chinuite, având numeroase servituţi adiacente, nu este de natură a simplifica problema.

Piaţa C.C.A., plan de situaţie - varianta 1959
Piaţa C.C.A., plan de situaţie - varianta 1958

Demolarea unor clădiri vechi fără valoare pune problema asigurării prealabile de locuinţe pentru cei mutaţi. Lipsa de spaţii verzi pe cea mai mare parte a traseului pune problema spaţiilor necesare pentru jocul copiilor.

În sfârşit, înscrierea ansamblului blocurilor de locuinţe în parametrii spaţiali şi valorici cei mai economici completează enumerarea principalelor probleme pe care proiectarea s-a străduit să le soluţioneze cât mai bine cu putinţă. Pe ansamblu, proiectarea s-a făcut pe baza unor principii realiste, de economicitate, cu maximum de integrare în situaţiile existente şi minimum de restructurări radicale.

Piaţa C.C.A., perspectivă - varianta 1958

[...]

În general, s-a urmărit integrarea în volume şi elementele importante care determină efectul plastic de ansamblu: cornişele principale, retragerile etajelor, cadenţa şi sensul situării golurilor, înălţimea vitrinelor, materialele de faţadă şi culoarea etc. Despre un stil unitar pe ansambluri mari nu poate fi vorba, din cauza diversităţii de expresie a clădirilor existente.

Acolo unde a fost însă posibil, în special în piaţa C.C.A. şi piaţa Splaiului, proiectarea a urmărit ca ambianţa dominantă a neoclasicului să se înscrie în gândirea de esenţă clasică - deşi expresia proprie va fi contemporană - pentru a intra în acest fel pe linia de concepţie a predecesorilor care au construit clădirile mai importante acolo existente.

[Revista Arhitectura, nr. 6, 1959]