Ieşirea călătorilor din Gara de Nord

Odată cu dărâmarea atelierelor Gării de Nord în 1932, din iniţiativa Direcției C.F.R., dar şi spre satisfacţia Administraţiei Municipale, a devenit liber un teren de circa 5 hectare, care putea fi utilizat pentru o mare piață în fața Gării de Nord, precum și pentru plantații publice, de care orașul simte deja atâta nevoie.

Proprietara acestui teren, Direcția Generală a Căilor Ferate, intenționa să rezerve numai porțiunea necesară unei piețe de circulație, iar restul de teren să fie utilizat pentru construcții. Primăria însă, având în vedere atât necesitatea spațiilor verzi în oraș, cât și avantajele estetice ale unui mare spațiu liber în fața Gării de Nord, a intervenit spre a se modifica proiectul ca să fie păstrat un vast scuar, și s-a ajuns astfel, după multe tratative la un proiect nou.

Clădirea Gării de Nord se sporește și se construiește astfel, ca intrarea în gară a călătorilor care pleacă cu trenul să se facă prin vechea piață a gării, unde se află și acum intrarea; iar ieșirea călătorilor sosiți cu trenul, se va face prin aripa ce se construiește acum spre noua piață, de pe fostul teren al atelierelor. În faţa acestei ieșiri se rezervă atât spaţiul necesar pentru îmbarcarea în automobile a călătorilor sosiți şi pentru staţionarea vehiculelor care aşteaptă pasageri, cât şi spaţiul necesar circulaţiei de trecere între Calea Griviţei şi b-dul Dinicu Golescu.

Din terenul Căilor Ferate s-a destinat o porţiune de 100x140 metri pentru scuar, iar spre partea opusă clădirii gării, s-a rezervat o porţiune pentru o construcţie mare şi înaltă a Căilor Ferate (de preferat Palatul Administrativ al Căilor Ferate), ce se va executa în viitor.

Amenajarea pieţei a fost îndelung discutată într-o comisie mixtă compusă din delegaţii Căilor Ferate şi ai Primăriei, iar proiectul întocmit şi supus şi avizului Consiliului Tehnic Superior este un compromis între interesele parţial divergente ale acestor instituţii.



După proiectul admis, arterele mari care leagă Gara de Nord cu oraşul sunt:

a) Calea Griviţei, în partea de nord-vest de calea ferată, face legătura cu tot cartierul Griviţa şi cu comuna Bucureştii-Noi. dacă în viitor se va lărgi calea Griviţei şi pe porţiunea dintre gară şi centrul oraşului, ar deveni şi aceasta o arteră suficientă; însă nu vedem altă posibilitate de lărgire aici, decât aplicând servituţi de retragere la clădirile ce se vor construi cu timpul, metodă care, se ştie, realizează lărgirile într-un timp extrem de lung. Nu ne gândim la lărgirea căii Griviţa prin metoda exproprierilor rapide, pentru că ar fi foarte costisitoare şi deci irealizabilă, şi credem noi, inutilă faţă de existenţa altor artere vecine.

b) Bulevardul Nou, care porneşte din calea Griviţei în dreptul Gării de Nord, şi merge până în b-dul Basarab la intersecţia cu str. Dr. Felix. Acest bulevard de 30 m lărgime, deschis deja până în b-dul Cuza, va face legătura Gării de Nord cu tot nordul oraşului prin şoselele Bonaparte şi Ştefan cel Mare, suficient de largi (minimum 30 m.).



c) Bulevardul de 35 m. din noul proiect adoptat, care merge din noua piaţă a Gării de Nord până în piaţa Dr. Botescu (Matache Măcelaru), care va fi sporită prin desfiinţarea halelor de aici. Mai departe, cu partea centrală a oraşului, legătura se face prin străzile Buzeşti, Popa Tatu şi Berzei, care merg divergent, dispersând circulaţia. Aceste străzi au deja planuri de lărgire şi în unele puncte sunt deja lărgite.

d) Bulevardul Dinicu Golescu, până în strada Berzei şi de aici mai departe spre centru. Tot prin b-dul Dinicu Golescu s-ar face legătura gării cu tot sudul oraşului prin artere existente.

e) În acelaşi timp, b-dul Dinicu Golescu cu ramura lui care merge spre nord-est de la gară, până în şoseaua Basarab, va face legătura cu nord-vestul aglomeraţiei bucureştene, prin şoselele Giuleşti şi Crângaşi. Lucrări de exproprieri pentru străpungeri sunt începute în câteva puncte.

Legătura cartierului Cotroceni cu gara s-ar face tot prin b-dul Dinicu Golescu, prin str. G-ral Anghelescu (fostă Francmasoni) şi str. Witing, ambele susceptibile de lărgire, până în calea Plevnei, care e suficient de largă.



f) Până la deschiderea B-dului Nou, de la litera b de mai sus, o mare parte din circulaţia spre Gara de Nord se va face prin str. Polizu, pe unde circulă tramvaiele actualmente. Din acest motiv s-a prevăzut în proiect o prelungire a străzii Polizu (care iarăşi poate fi lărgită uşor), din calea Griviţei până în noua piaţă a gării.

Această stradă mai este necesară şi pentru a da posibilitatea tramvaielor, care vin astăzi prin str. Polizu la gară, să facă întoarcere prin această prelungire, după ce a deservit plecarea şi sosirea Gării de Nord, fără a mai face o buclă de întoarcere, care încurcă circulaţia în piaţa de plecare a Gării de Nord.

Lărgimea prelungirii proiectate a străzii Polizu ar fi putut fi mai mică de 25 m. cât este în proiect, însă, având în vedere că aici vor trebui construite clădiri înalte, din cauza apropierii gării, s-a găsit mai raţional a prevede o lărgime care să permită astfel de construcţiuni în bune condiţiuni igienice.

Tot pentru aceste motive, s-a prevăzut lărgimi mari la toate străzile ce se deschid pe terenul fostelor ateliere ale gării de Nord, spre a lega noua piaţă cu arterele sus arătate, deşi debitul circulaţiei nu cere astfel de lărgimi. Nevoile circulaţiei nu sunt singurul criteriu la determinarea lărgimii necesare unei străzi, şi astăzi sunt precedee ştiinţifice care scot determinarea nevoilor circulaţiei din domeniul subiectivităţii.



Fiindcă amenajarea pieţei de la ieşirea Gării de Nord constituia o lucrare de interes comun celor două administraţii, comisia mixtă sus numită, a căzut de acord şi asupra acestei amenajări, în felul următor:

Pentru înlesnirea circulaţiei pietonilor şi vehiculelor în piaţa nouă a Gării de Nord, s-a rezervat în faţa ieşirii din clădirea gării un spaţiu separat pentru staţionarea vehiculelor şi îmbarcarea călătorilor sosiţi cu trenul.

Trotuarul din faţa ieşirii din gară, va fi prelungit în jurul pieţei de staţionare, formând un U, astfel ca pietonii să poată ieşi din gară fără a traversa şirul automobilelor care încarcă pasageri. În dreapta şi în stânga ieşirii, pe b-dul Dinicu Golescu şi pe strada nou proiectată de-a lungul scuarului, sunt prevăzute staţii de tramvai, cu refugii şi cabine de aşteptare.

În schiţa alăturată se vede trasat punctat propunerea Primăriei din 1924 pentru aşezarea gării, iar cu traseu gros plin noua situaţie creată prin lucrările executate de Direcţia C.F.R.



[Urbanismul, 1933]

Planul Gării de Nord în forma nouă

Palatul Salvării

Pe cheiul Dâmboviţei, în apropiere de punctele cele mai frecventate ale Capitalei, se găseşte localul societăţii "Salvarea".

Se zice că societatea noastră de salvare e cea mai bine organizată din Europa. Posedă nouă automobile de ambulanţă, cele mai multe în stil american, care sunt şi cele mai practice, desele accidente făcând pe specialiştii de dincolo de ocean să construiască ambulanţe din ce în ce mai perfecţionate. Unul dintre ele poate să transporte până la 12 bolnavi, iar altul e o adevărată sală de operaţie, aşezată pe şasiul unei camionete. Posedă toate aparatele necesare unei grabnice intervenţii chirurgicale, având şi un motor puternic de produs electricitate, care ar putea lumina o porţiune din oraş. Mulţumită acestei săli transportabile, accidentaţii grav nu mai e nevoie să fie aduşi până la camera de gardă a Salvării, ci sunt operaţi imediat. Se evită astfel riscurile morţii în drumul până la Salvare.

În interiorul palatului de reşedinţă al societăţii se află şi o sală mare, cu 10 paturi şi două mese de operaţii, unde sunt reţinuţi bolnavii până îşi găsesc loc în spital. La etaj se află un amfiteatru care serveşte ca sală de conferinţe pentru cursurile ţinute publicului despre gazele asfixiante şi primele măsuri de luat contra lor. Într-o altă sală, cu pereţii împodobiţi cu picturi bizantine, se ţin conferinţele şi congresele sanitare. Într-un hall se găseşte o adevărată crescătorie de canari, care concertează în acest colţ al suferinţei ce-şi caută alinare.

Dl. doctor Nicolae Minovici, întrebat cum reuşeşte să aibă la dispoziţie, în timpul nopţii, medicii necesari, răspunde că îndeosebi medicii tineri se oferă bucuroşi să-şi lase adresele la camera de gardă pentru a fi chemaţi urgent, în caz de nevoie, primind drept onorar... bilete la teatru, pe care societatea le are la dispoziţie gratuit. Altfel, cu micile sume ce le încasează de la ambulanţele închiriate particularilor, pentru transportul bolnavilor, nu ar putea susţine nici cheltuielile prime. Cu aceste greutăţi, profesorul Nicolae Minovici n-a şovăit dela nici un sacrificiu sau oboseală şi a reuşit să înfăptuiască o operă pentru care merită toată recunoştinţa noastră, deşi este necunoscută marelui public.



Sub clădirea instituţiei, la o apreciabilă distanţă de la suprafaţa solului, s-a construit o mare sală, prevăzută cu două intrări secrete, care se închid ermetic. Este primul adăpost construit sistematic în Bucureşti pentru apărarea publicului contra unui eventual atac cu gaze. În această sală încap comod peste o mie de persoane, având la dispoziţie bănci lungi pentru odihnă, încât pot rămâne aici mai multe ore şi chiar zile.

Contra atacurilor aeriene sala este apărată printr-o placă triplă de beton armat, şi dacă o bombă prea puternică ar putea-o răzbi şi incendia, pericolul n-ar fi prea mare, căci există mai multe despărţituri apărate cu saci de nisip, ca să nu se poată întinde focul, distrugerea produsă rămânând numai pe o rază redusă.

Mesele din interiorul acestei săli sunt prevăzute cu lămpi cu ulei şi pe una dintre ele există un gramofon. Asemeni unui vapor în pericol, când muzica trebuie să cânte continuu, spre a distra atenţia călătorilor, s-a găsit necesar că şi publicul adus aici spre a fi salvat are nevoie de distracţii. Şi ce mai mult decât muzica poate menţine o stare sufletească de liniştire a nervilor excitaţi? Iar în timpul războiului se ştie cât de mult preţuieşte un sistem nervos forte, care nu se exasperează la primele decepţii.

Echipamentul sălii îl completează cărucioarele de salvare, măştile contra gazelor, raniţele speciale ale sanitarilor, biblioteca, bufetele pentru alimente şi farmacia. În caz că publicul ar fi nevoit să rămână aici mai multe zile, s-au luat măsuri ca să nu se asfixieze din cauza lipsei de oxigen. S-au instalat astfel şase ventilatoare electrice, care adus aerul de la o înălţime de 25-30 m., curăţindu-l prin filtre speciale. Apoi, întrucât odată cu aducerea unui bolnav, prin cele două uşi care se închid ermetic, ar putea să intre aer viciat, s-au prevăzut şi vase cu elemente de absorbţie în număr suficient, purificând aerul de gazele otrăvitoare. În apropiere de această sală se află alta mai mică, unde sunt instalate diverse pompe de resorbit şi împrăştiat.



Cât de sumară este această descriere, se înţelege, totuşi, grija cu care a fost construit acest prim adăpost de salvare. Am vrea ca eficacitatea lui să nu fie pusă niciodată la încercare, însă trebuie s-o recunoaştem sincer, că un viitor război e mai mult decât probabil şi, pentru aceasta, ar trebui ca toţi care construiesc clădiri să fie obligaţi să aibă la subsol o sală sau două de apărare contra gazelor asfixiante. De asemenea toate instituţiile de stat şi particulare.

Când interesul obştesc este în joc, suntem datori să arătăm aceasta şi celor care nu înţeleg, să-i constrângem chiar, fiindcă îşi vor da seama mai târziu şi ne vor mulţumi.

Înainte de toate, cu toţii trebuie să mulţumim profesorului Minovici, care conduce societatea de salvare neîntrerupt, de la înfiinţarea ei, în anul 1906, şi a izbutit, împotriva tuturor greutăţilor, să creeze o operă de primul ordin pentru apărarea noastră.

[Universul, iulie 1932]

Colina Arsenalului

Colina Arsenalului formează pintenul proeminent cel mai apropiat de actualele cheiuri ale Dâmboviţei şi de centrul oraşului. Acest pinten, prelungit prin platforma unde se găsesc Arhivele Statului, se limitează, aproape, cu Dâmboviţa, de care nu este depărtat decât prin o limbă subţire de proprietăţi particulare, începând de la podul Schitul Măgureanu, până la podul Mihai Vodă. De aceea o punere în valoare estetică a acestor două proeminenţe este, ca şi Dealul Patriarhiei, de o importanţă de primul ordin.




Un avantaj, care nu trebuie trecut cu vederea este că, atât Colina Arsenalului, cât şi platforma Arhivelor Statului sunt în cea mai mare parte proprietatea Statului, iar pe unele laturi există încă mari terenuri neclădite. Deci un plan de amenajare aici este mult uşurat.



Strângând într-un singur trup cele două părţi ale pintenului, astăzi despărţite de str. Mihai Vodă şi str. Arhivelor, care vor trebui să dispară, se va obţine o suprafaţă de circa 14 ha. O astfel de suprafaţă va putea fi utilizată pentru instalarea unui adevărat "centru civic" al malului drept al Dâmboviţei, care, prin construcţiile falnice ce se pot edifica acolo, să predomine, formând "coronamentul" Bucureştilor, pe care Dealul Patriarhiei nu a putut să-l formeze din cauza relei dispoziţii a clădirilor ce se găsesc deja ridicate acolo şi din cauza suprafeţei prea reduse a acelei coline.

Într-adevăr, faţă de un ax perpendicular pe Dâmboviţa, în direcţia Arhivelor dinspre str. Militari s-ar putea obţine o amenajare analoagă cu ceea ce se poate vedea la Palatul Bellevue din Viena cu parcul celebru descendent; iar spre perspectivele din Piaţa Senatului şi Piaţa Mihai Vodă îşi pot găsi locul scări şi balustrade, ca la grădinile Pincio sau la Scala di Espana din Roma.



În anul 1926, când se discuta găsirea unei aşezări potrivite pentru Catedrala Neamului (Patriarhie) şi pentru un palat al Patriarhiei, am întocmit o schiţă cu modul cum s-ar fi putu utiliza Colina Arsenalului în acest scop. Chestiunea nu mai este de actualitate, însă de actualitate este ca să se amenajeze din punct de vedere estetic această colină.

Din trei puncte importante se poate şi trebuie să se lase vederi de perspectivă spre colină: de la podul Schitu Măgureanu, din Piaţa Mihai Vodă şi din Piaţa Senatului.

Cel puţin suprafeţele haşurate vor trebui expropriate, unele pentru obţinerea acestor perspective, altele pentru degajarea unora din coastele colinei care merită a fi scoase în relief din punct de vedere estetic.

Soluţia de ales la această colină nu prezintă multe variante adică posibilităţi de alegere. Aici este într-adevăr cazul "à prendre ou à laisser"; iar întârzierea hotărârei de luat nu face decât să ne împingă spre alternativa à laisser. Nu intrăm în detalii, fiindcă pentru un moment nu putem fixa noi întrebuinţarea. Dar ceea ce trebuie să fixăm de acum este concluzia: să degajăm laturile Colinei Arsenalului cu faţa spre Dâmboviţa şi să creăm avenue-uri cu perspective spre această colină.



Soluţia prezentată nu are pretenţia decât de a da o directivă, a sugestiona, iar nicidecum a indica soluţii, indiferent de întrebuinţarea ce se va da în viitor acestui vast teren, adică, fie se va instala aici un centru al muzeelor (militar, arheologic, istoric ori etnografic etc.); fie un centru administrativ, prin executarea mai multor ministere; fie chiar un centru civic în înţelesul utilizat în Statele Unite, cum am menţionat mai sus.

[Revista Urbanismul, 1932]