Noul Institut Politehnic

Ca urmare a celui mai recent articol publicat pe acest blog, având ca temă desenarea şi realizarea proiectului complex al Institutului Politehnic, sub conducerea reputatului prof. arh. Octav Doicescu, un cititor ne-a întrebat care ar fi fost noima amenajării peisagistice deosebit de complexe de pe cornişa Pirotehniei, în vecinătatea corpului E.

Ca multe alte proiecte iniţiate în timpul regimului socialist şi realizate în mai multe etape întinse pe o durată extrem de lungă, proiectul Institutului Politehnic a suferit nenumărate ajustări şi uneori modificări substanţiale, dictate în principal de dinamica de orientare ideologică a conducerii de partid şi stat din acea vreme.  Principiul inițial de ordonare și ierarhizare a tuturor spațiilor din complex a fost acela de asamblare a unităților funcționale ale Institutului Politehnic (catedre și cele 12 facultăți) după specificul tehnic înrudit, care a condus la realizarea a cinci unități didactice majore, ce corespund corpurilor de clădire principale. O simplă observare a evoluţiei nivelului de funcţionalitate şi a calităţii materialelor utilizate pentru finisaje pornind de la corpurile R-AN-BN, urmate de corpurile C, D şi E şi încheind cu corpul J scoate în evidenţă degradarea normelor de proiectare funcţională şi reducerea drastică a bugetului de investiţii, aspecte ce au condus la pauperizarea rezultatului edificat.

O analiză atentă a machetei prezentate în anii 1970 ilustrează existența unor corpuri de clădire care nu se mai regăsesc nici în planurile din anii 1980, nici în realitate. La sud de corpul R-AN (în stânga, în fotografia de mai jos) apare un corp extins de clădire, cu mai multe tronsoane având zone de ateliere de proiectare în redane, care continuă principiul de proiectare de la corpurile C și E.

Terenul cu declivitatea naturală de aproximativ 12 metri determinat de cornișa Pirotehniei - pe care nu se va mai construi acest corp nou - va prelua în partea de sud acea amenajare peisagistică complexă despre am fost întrebaţi, cu zone de odihnă și bazine cu jocuri de apă, aflată în prezent într-o stare de degradare accentuată.

Vă propun să examinaţi cu atenţie sporită spaţiul situat la est de corpul E, cuprins între tronsoanele amplasate în formă de U, unde în prezent se află o succesiune de terase înierbate în mod natural. Pe machetă se poate observa cum această pantă naturală era proiectată a fi amenjată ca un mare amfiteatru în aer liber, delimitat de un zid de sprijin de formă rectangulară, şi destinat evenimentelor publice desfăşurate în faţa unui auditoriu.

Aproape de mijlocul anilor 1980 este publicată o machetă actualizată a proiectului Institutului Politehnic şi un plan de dezvoltare a acestui proiect complex. Schiţa de amplasare a elementelor construite în zona Grozăveşti-Pirotehnie evidenţiază insistenţa cu care conducătorul proiectului milita pentru completarea proiectului cu funcţiunile rămase nerealizate în anii 1970. Spațiul dintre corpul R și intreprinderea industrială - care fusese ocupat în machetele anterioare de unul din cele cinci corpuri principale de clădire - apare în acest plan fără nici o destinaţie.

Planul de amplasare de mai sus respectă configuraţia arterelor de circulaţie din acei ani, fără a putea anticipa modificarea radicală de la mijlocul anilor 1980 determinată atât de şantierul Centrului Civic, cât şi de închiderea circulaţiei rutiere în multe zone din Bucureşti. În particular, planul precede momentul deschiderii noii străzi care va face legătura printr-o dublă curbă amplă între podul Grozăveşti şi platoul cartierului Drumul Taberei, prin str. Ho-şi-Min şi va segmenta terenul alocat proiectului în două parcele complet separate.

În perimetrul care va fi ulterior alocat circulaţiei rutiere planul prevede extinderea zonei pentru activităţi sportive, utilată - pe lângă sala de sport deja realizată - cu o serie de terenuri pentru jocuri sportive, patinoar şi stadion. În proximitatea stadionului, ale cărui tribune ar fi exploatat diferenţa naturală de nivel, apare desenată o stradă de conexiune între şoseaua Grozăveşti şi bulevardul Armata Poporului, paralelă cu axa principală a staţiei de metrou Politehnica. La nr. 20 este figurată Casa de Cultură a Sectorului 6 (Ecran Club).

Pe planul cadastral de la sfârşitul anilor 1980, parcela dinspre fosta Şosea Grozăveşti încă figura sub titulatura complet lipsită de sens : teren în curs de amenajare. Acest teren este traversat de aleea de acces către staţia de metrou Politehnica, ce subtraversează noua arteră de circulaţie, destinată devierii traficului rutier din zona de protecţie a Palatului Cotroceni.

Spre comparație, iată mai jos un decupaj cu zona dintre lunca Dâmboviței și cornișa Pirotehniei, extras din planul Bucureștilor din anii 1930.

Institutul Politehnic

Într-un top 10 personal al celor mai interesante clădiri desenate şi ridicate în perioada comunistă, prietenul nostru Popescu include şi complexul de clădiri destinat instituţiei cunoscute sub denumirea de Institutul Politehnic Bucureşti. Acest complex a fost proiectat de Institutul Proiect-Bucureşti şi a fost ridicat începând cu mijlocul anilor 1960 pe un amplasament care fusese ocupat către sfârşitul anilor 1940 de o sumă de plantaţii horticole, în zona fostelor moşii ale familiei boierilor Grozăveşti.

Adresa oficială a complexului este Splaiul Independenţei 313, în proximitatea noului complex al căminelor studenţeşti. În perioada de început a lucrărilor de construcţie a noului complex, Institutul Politehnic a primit numele lui Gh. Gheorghiu-Dej, în memoria preşedintelui Consiliului de Stat decedat în primăvara anului 1965.

Succesiunea de evenimente care a condus la alegerea amplasamentului nu este documentată în mod oficial, însă unele amintiri personale publicate într-un volum de memorii rememorează o întâmplare legată de destinul acestui complex proiect arhitectural.

Nucleul de la care s-a dezvoltat acest complex cuprinde trei corpuri de clădire : corpul R (Rectorat) şi corpurile pentru învăţământ general : corpul AN şi corpul BN. Aceste trei corpuri au fost inaugurate în mod oficial în mai multe faze succesive începând cu iulie 1969 şi continuând cu anii 1970-1971. Litera N semnifică un corp de imobil nou ; la momentul deschiderii celor trei localuri noi din Grozăveşti existau corpurile A şi B în complexul istoric al Şcolii de Poduri şi Şosele din strada Gh. Polizu. Corpul R conţine birourile aferente conducerii didactice şi administrative a Institutului, precum şi sediile catedrelor fără laboratoare.

Corpul AN este structurat pe două nivele : nivelul inferior - parterul conţinând amfiteatre, printre care există cel mai spaţios amfiteatru din complex, şi nivelul superior - etajul conţinând săli de seminar (având câte 24 de locuri fiecare). În corpul AN subsolul destinat iniţial vestiarelor individuale este utilizat în prezent de atelierul de multiplicare a lucrărilor interne (fosta "litografie" a I.P.B.).

Corpul BN cuprinde săli având diferite destinaţii : două amfiteatre, mai multe săli de curs şi săli de laborator pentru disciplinele de învăţământ general (Fizică şi Mecanică teoretică), precum şi atelierele pentru proiecte şi desen tehnic, la care se adaugă birourile pentru cadre didactice. La parter, în zona de conexiune cu corpul AN există o serie de cabinete pentru studiul limbilor străine. Sub pantele celor două amfiteatre a existat o zonă de vestiare şi depozitare cu dulapuri individuale pentru studenţi, care este ocupată în prezent de două sedii principale ale bibliotecii (biblioteca tehnică T şi biblioteca de cultură generală M - Marxism - construită pe baza unui fond de cărţi destinat învăţământului politico-ideologic).

Includ mai jos câteva fotografii publicate în perioada construcţiei celor trei corpuri din faza iniţială a proiectului (anul 1965), care ilustrează două vederi asupra machetei cu planul de dispunere a corpurilor de clădire în spaţiul noului complex al Institutului Politehnic.

Din aceste fotografii rezultă faptul că a existat o serie lungă de variaţii majore între macheta prezentată în 1965 şi realitatea edificată, chiar din primele faze ale acestui proiect complex, a cărui realizare completă s-a întins pe o perioadă de mai bine de 10 ani.

Parcelarea Belvedere

Regia Monopolurilor Statului creată în anul 1864 şi transformată în anul 1929 în Casa Autonomă a Monopolurilor de Stat (C.A.M.) este prima şi cea mai veche administraţie cu caracter industrial din ţara noastră. Scopurile acestei administraţii cuprindeau pe lângă problemele de exploatare a carierelor (ocnelor) de sare, producţia şi vânzarea tutunului şi chibriturilor, ce constituiau monopol de stat în România.

Manufactura de tutun Belvedere - de lângă şoseaua Basarab din Bucureşti - ia fiinţa chiar din anul 1864, la înfiinţarea monopolului tutunului, prin instalarea primelor ateliere de prelucrare manuală a tutunului în clădirea Goleştilor de lângă Belvedere, prin concesionari. Terenul pe care a fost construită manufactura aparţinuse Zoei Grant, care o cumpărase de la unchii ei, fiii lui Dinicu Golescu, şi o vânduse statului în mai multe loturi succesive. Terenul manufacturii va fi extins ulterior mulţumită regularizării Dâmboviţei din anii 1882-1884, dar şi exproprierilor din anii 1888-1891, ocazionate de extinderea atelierelor.

După anul 1879 se construiesc ateliere noi şi se introduc primele maşini de tăiat tutun. În primii ani după preluarea monopolului de la concesionari, s-au construit diferite depozite de fermentare şi păstrare a tutunului.

Între anii 1887 şi 1892 se construiesc ateliere noi de fabricaţie la Manufactura Belvedere şi producţia capătă o formă care va rămâne aproape neschimbată până în anul 1931. În anul 1908 este construit la Belvedere primul castel de apă din beton armat, la înălţimea de 30 m, având o capacitate de 150 mc.

După anul 1892 se construiesc numai uzine electrice, iar între anii 1911 şi 1915 şi clădiri cu caracter social : cartierul de locuinţe pentru personal, sala de mese şi grădina de copii.

În data de 2 mai 1912 Regia Monopolurilor Statului cumpără de la Societatea comunală de locuinţe ieftine un teren de circa 82.964 mp (care aparţinuse Zoei Grant), pe care sunt ridicate 200 de locuinţe pentru salariaţii Regiei şi ai Manufacturii de tutun Belvedere. În 1914 este construită şoseaua de acces la locuinţele personalului, înzestrată cu canalizare.

[Aurel Duţu - Manufactura de tutun Belvedere, Bucureşti M.I.M., XII]

În mijlocul grădinii Grant poate fi observată amprenta conacului Golescu-Racoviţă-Grant-Belvedere, despre care a scris foarte multe Adrian aici. La răsărit de grădina Grant şi în spatele manufacturii Belvedere este situată parcelarea destinată angajaţilor C.F.R.

Manufactura de tutun Belvedere într-o panoramă publicată în anul 1926.

Zona proprietăţii Grant, într-un plan al Bucureştilor de la 1899.

Între anii 1934-1940 este construită biserica - după desenele arh. Ion Traianescu - prin contribuţia lunară a locuitorilor din cartier, echivalentă cu leafa pe o zi. Înainte de ridicarea bisericii, serviciul religios era oficiat într-o capelă din incinta manufacturii Belvedere.

Parcelarea RMS-CAM Grant în anul 2011 :