Monumentul Infanteriei

Opera sculpturală a Monumentului Infanteriei este datorită artistului sculptor I. Jalea, care a realizat după o muncă de câţiva ani de zile, o lucrare demnă de cea mai mare laudă, punând la contribuţie talentul său îndeobşte recunoscut, pentru înfăptuirea unei opere de o reală valoare.

Urmărind îndeaproape condiţiunile generale ale concursului, sculptorul I. Jalea, ofiţer de rezervă de infanterie, rănit în războiul pentru Întregirea Neamului, a făcut să vibreze într-un ansamblu perfect, sufletul ostaşului nostru, hotărât şi dârz, - a infanteristului român, - care luptând piept la piept cu vrăjmaşul, a fost neînfricat şi viteaz între viteji.

Arma infanteriei, prin Comitetul Monumentului, aduce sculptorului I. Jalea, cele mai calde mulţumiri pline de recunoştinţă pentru această operă de artă.

Sculptorul I. Jalea, arată după cum urmează, gândul care l-a călăuzit la realizarea Monumentului Infanteriei.

Programul concursului acestui monument, lăsa la voia artiştilor, alegerea subiectului de reprezentat în compunerea machetelor pentru concurs, dar cerea, ca acest subiect să caracterizeze cât mai bine acţiunea şi importanţa Infanteriei, iar ideea dominantă a monumentului să fie Infanteria.

Potrivit convingerilor mele de totdeauna, n-am făcut nicio încercare de adoptare a vreunei alegorii, drept subiect al machetei. De la început, în viziunea mea, prindea formă, abia desluşită, întregul unui grup, a cărei reprezentare, mi se părea cea mai apropiată exigenţei programului şi monumentului în sine.

În adevăr, ideea de Infanterie este în primul rând idee de mulţime. Realizarea unui grup însă este socotită ca fiind una din cele mai grele probleme pentru arta statuară. Experienţele de până acum mă duseseră totuşi la oarecare lămuriri în ceea ce priveşte executarea unui grup sculptural. Hotărârea mea era luată.

După lungi studii de atelier în faţa blocului de pe masa de lucru, ideea acestui grup s-a cristalizat aşa cum se vede astăzi.

Fiindcă intenţiile mele plastice au fost înţelese din primul moment şi public confirmate, voi rezuma eu însumi ceea ce am urmărit să fac în acest monument.

Am căutat cu tot dinadinsul ca acest grup în întregul lui să fie o sculptură ordonată. Am încercat un ritm pentru a imprima întregului grup un elan care mi s-a părut expresiv pentru ideea acestui monument. În arcul acesta de bronz, am mărginit astfel unele grupuri şi momente care se succed şi întregesc dinamismul grupului.

În această ordine plastică se disting astfel :
- Grupul celor care pleacă la atac ;
- Grupul celor ce susţin atacul ;
- Grupul de comandă în jurul drapelului şi ofiţerului.

Acest fel de desfăşurare a unei succesiuni de momente este aplicată şi cunoscută în multe opere de sculptură din toate timpurile şi de care eu m-am folosit pentru dezvoltarea lucrării mele la Monumentul Infanteriei.

[Istoricul înfăptuirii Monumentului Infanteriei, 1938]

Cazarma din Şoseaua Bonaparte

Poliţia. Cetăţeanul cumsecade, anchilozat în câteva formule perimate, e gata oricând să şi-o reprezinte caricatural şi caragelian.

Cu toate prefacerile politice, economice şi sociale care au modificat fundamental aşezămintele autohtone, cu toată evoluţia vizibilă încercată de România nouă ; cu tot progresul obştesc, în sfârşit, - omul de pe stradă stăruie în imaginea veche pe care şi-a construit-o despre puterea executivă. Poliţia e prilej de ironii câteodată - de glume ieftine adeseori. Şi totuşi!

Ceea ce s-a realizat în administraţia poliţienească în ultimii ani e atât de important, încât opinia publică ar trebui curând să se convingă de formidabilul pas - înainte izbutit de această ramură a mecanismului nostru de Stat. Poliţia a propăşit efectiv. Numai o atentă cercetare - ca să utilizăm termenul consacrat - a chipului de funcţionare a poliţiei - ne va da posibilitatea să înţelegem pe deplin ceea ce s-a înfăptuit pe acest teren.

Colonelul Gabriel Marinescu, decorat cu "Mihai Viteazu", este de mult o figură populară a Bucureştilor. Înalt, masiv, impunător, purtând pe nişte umeri laţi un cap frumos de român energic, de sub fruntea căruia licăresc doi ochi pătrunzători, - Prefectul Capitalei a ştiut să se facă nu numai ascultat de subalterni şi stimat de populaţie, - dar şi iubit, ceea ce e mult mai dificil.

În doi ani şi jumătate - de când are în grija sa paza metropolei - a lucrat cu râvnă şi cu izbândă la occidentalizarea poliţiei. Şi a reuşit.

Cum Statul, dată fiind situaţia financiară grea a momentelor de faţă nu putea spori lefurile, - Prefectul Capitalei s-a gândit să dea slujitorilor Ordinei - pe altă cale - compensaţii. Ele tind exclusiv la menţinerea sănătăţii celor ce se jertfesc pentru paza vieţii şi avutului cetăţenilor.

Cu alte cuvinte : o cazare bună, în conformitate cu civilizaţia epocii noastre şi la înălţimea instituţiilor din străinătate, - o hrană bună şi ieftină, o îmbrăcăminte mai estetică, asistenţă medicală şi morală.



Toată lumea - aci să ne dea voie d. Colonel Gabriel Marinescu să interpretăm un sentiment obştesc - ştie ce importantă operă s-a făcut prin ridicarea cazărmii din Şoseaua Bonaparte no. 5. Acolo avem un cămin al gardienilor publici, care casează, în modul cel mai civilizat circa 1.000 de slujitori ai oraşului. În chipul acesta, Poliţia poate dispune, în orice moment, de un efectiv pregătit a interveni oriunde şi oricând e nevoie.

Palatul nu e impresionant numai din afară. Vizitat, el dă o imagine precisă a ceea ce s-a putut înfăptui : saloane mari, bine luminate, perfect aerisite şi încălzite, - săli - dormitoare, înzestrate cu paturi individuale, cu saltele de lână, cearceafuri şi feţe de perne albe şi pături albastre, cu dulapuri de fier individuale, oglinzi, etc.



Palatul mai are o sală de cinematograf, o sală de cursuri, săli de gimnastică, - toate mijloacele de complectare a instrucţiunii intelectuale şi fizice. Şcoala pregătitoare de gardieni are un program practic care se execută întocmai. În cele trei luni de preparaţie - şcoala poate da un gardian perfect.



În acest palat al gardienilor, - toate sunt gospodărite cu râvnă de bine şi conştiinciozitate. Popota, baia, frizeria, spălătoria (căminul are încălzire centrală, are o etuvă, etc.) sunt puse la punct. Nici o rotilă din angrenajul acestei vaste administraţii nu suferă.

[Ordinea, 1933]




Fotografiile-copertă ilustrează aspectul cazarmei în urma evenimentelor din ianuarie 1941, declanşate de conflictul dintre legionari şi Conducătorul Statului de la acea vreme, generalul Ion Antonescu. În ultima fotografie, în colţul din stânga-sus se poate distinge o mică parte a Palatului Ministerului de Externe.




Un imobil care a adăpostit cazarma guardilor comunali a fost ilustrat de prietenul nostru, Vlahul, aici. În urma unei discuţii personale dintre mine şi Vlahul, pornind de la povestea relatată mai sus, cazarma guardilor comunali fusese plasată la adresa la care în anii 1930 se va fi găsit cazarma gardienilor publici. Din fericire, în cele din urmă, detaliile prezente în cartea poştală - publicată pe Oraşul lui Bucur - au putut ajuta la plasarea imobilului din splai la adresa corectă.

Mac Constantinescu şi reliefurile sale

Mulţumit de colaborarea cu sculptorul Mac Constantinescu de la pavilioanele româneşti din cadrul Expoziţiei Universale de la Paris (1937) şi cea de la New York (1939), arhitectul Duiliu Marcu i-a încredinţat sculptura decorativă de pe faţada Ministerului de Externe proiectat de el. Pe suprafeţele de la extremităţile faţadei principale au fost plasate două basoreliefuri din marmură albă de Carrara. Cele două reliefuri figurale din gips, după care s-au cioplit lucrările definitive în marmură au fost donate de Floria Capsali - soţia artistului - Muzeului de istorie din Tulcea.

Ambele reliefuri se îngemănează compoziţional într-o imagine unitară, întrucât personajele în atitudini solemne şi elementele decorative care le însoţesc constituie un ansamblu bine echilibrat şi armonios ritmat. Textele însoţitoare în limba latină au fost concepute de istoricul Dimitrie Pippidi. Prin forma literei, mărimea ei variată şi plasarea diversă dar integrându-se în compoziţii, textele contribuie fericit la euritmia generală a formelor, permiţând prin lectura lor o lentă privire a fiecărui grup, personaj sau element vegetal în parte. În schimb, sensul şi legătura generală a textelor în interdependenţa lor este greu de sesizat, alegoriile rămân din această cauză puţin înţelese chiar de un privitor avizat.

Fiecare scenă este alcătuită pe trei registre, reunind mai multe grupuri şi personaje; în partea de sus, pe primul registru al fiecărei lucrări planează într-un zbor lin pe orizontală o femeie înaripată (un geniu) bogat înveşmântată. Registrul median şi cel de jos (al treilea) au în stânga şi dreapta lucrării câte un personaj sau un grup, iar în mijloc, de la bază până ceva mai sus de centrul compoziţiei, un personaj feminin extrem de alungit, ce constituie axul şi domină vizual ansamblul. Unul din aceste personaje feminine o reprezintă pe muza Clio, cealaltă pe Urania, cum ne lămuresc inscripţiile însoţitoare, fiicele Mnemosynei (Memoria) şi ale lui Zeus, muză care are menirea, împreună cu alte şapte surori, să cânte adevărul.



Panoul cu muza Clio, care prezidează Istoria, se referă la evenimentele petrecute pe teritoriul patriei. Scena înfăţişând pe cei doi soldaţi romani din stânga jos (celui de-al doilea de abia i se distinge profilul) cu inscripția Pro finibus patriae, doreşte să amintească de cucerirea Daciei de către romani, iar scena pandant, înfăţişând o familie (bărbat, femeie şi copil), cu inscripţia Pax, vremurile convieţuirii paşnice dintre daci și romani. Zeul Mercur plasat pe registrul doi în stânga, deaspra muzei Clio, fac aluzie la comerţul şi prosperitatea de pe aceste meleaguri, pe când cuplul din stânga ne aminteşte despre meşteşugurile profesate de aceştia. Agricultura și Pomicultura - cum ne face cunoscut inscripţia însoţitoare: Agresta. Inscripţia Terra marique, care se află deasupra acestor scene ne vorbeşte despre viața fericită a locuitorilor patriei vegheată ocrotitor de personajul feminin care planează deasupra lor cu o torţă şi inscripţia Lux.



Cealaltă compoziţie având la centru pe Urania, zeița care prezidează Astronomia, are, în primul registru din stânga jos, două personaje feminine, încoronate, ţinându-se între ele cu ambele mâini, având inscripţia Foedus. Grupul din dreapta înfăţişează doi bărbaţi maturi discutând calm, poate un dac şi un roman, iar textul ne dezvăluie tâlcul scenei: Tractatus. În registrul median, în stânga, un bărbat, ţinând o daltă în mâna stângă şi un ciocan în mâna dreaptă, lucrează la realizarea unei aripi simbolizând zborul, are în faţă pe zeul Apollo, adică inspiraţia artistică, care ţine în mână o coroană de lauri urmând să-l încoroneze pe acest constructor ingenios. Inscripţia Ingenio et arte, care se află deasupra grupuri ne lămureşte despre semnificaţia scenelor - Inventivitatea şi Arta. Sus, personajul feminin care pluteşte ţine în mâini un corn al abundenţei simbolizând bunăstarea, belşugul aşa cum specifică şi inscripţia: Abundentia.

[Textul aparţine domnului Petre Oprea, istoric de artă, şi a apărut în revista Arhitectura nr. 5-6/1989]

O imagine a palatului Ministerului de Externe înainte de montarea basoreliefului nordic.

Un colaj cu rozetele decorative desenate de Mac Constantinescu şi plasate în interiorul porticului Ministerului Afacerilor Externe. Fotografiile au fost realizate de către prietenul nostru, Bogdan. Una dintre rozete a fost martelată pentru a face dispărută o simbolistică cu trimitere la regimul comunist din România.

O fotografie ce ilustrează machetele basoreliefurilor aflate în prezent la intrarea Muzeului de Etnografie şi Artă Populară din Tulcea.

Reliefurile lui Mac Constantinescu

Puţini din cei care trec zilnic pe lângă clădirea din Piaţa Victoriei cunosc istoria acestui imobil şi faptul că destinul său este subordonat şirului de proiecte de rearanjare şi sistematizare a zonei, în relaţie cu ideologiile de moment din anii 1930, dar şi de la sfârşitul anilor 1950. Destinat iniţial adăpostirii Ministerului Afacerilor Externe, palatul a fost ridicat după un proiect al arhitectului Duiliu Marcu, finalizat în anul 1937, care lua în considerare o listă lungă de constrângeri legate de amplasament şi dimensiunile maxime permise.

Grigore Gafencu, ministru de externe, în faţa machetei viitorului sediu ministerial, aflată în interiorul Palatului Sturdza - clădirea Ministerului de Externe de atunci - în februarie 1940. Fotografie de aici

Voi ocoli multele detalii care pot fi găsite dealtfel în multe surse disponibile online şi mă voi opri asupra unei istorii care ne-a lipsit de una dintre cele mai importante opere sculpturale cu caracter monumental creată în anii premergători celui de-al doilea război mondial.

Palatul Ministerului de Externe în 1944, la 48 de ore după bombardamente

Faţada palatului era realizată integral din plăci de marmură de Carrara, în linia generală de obţinere a unei imagini care să inspire eleganţa impunătoare, în armonie cu destinaţia funcţională a imobilului. Holul de onoare, scara de onoare, galeria oglinzilor, marele salon de serbări, sala de banchete şi curţile interioare destinate recepţiilor în aer liber se bucurau de un desen clasic stilizat, dar înzestrat cu monumentalitate, pus în operă prin folosirea de materiale nobile. Din lista de varietăţi de marmură folosite iniţial pot reaminti marmura de Ruşchiţa, cea de Botticino, Carrara sau cea verde de Issoria, marmura de Calcatta, marmura de Alun, marmura roşie de Verona. Placajele cu marmură sunt descrise cu eleganţă: Fantastico Arni, Rosso Amiante sau Rosso Porlasanta.

Palatul Ministerului de Externe în 1944, la 48 de ore după bombardamente

Faţada principală, de 90 de metri, era compusă dintr-o colonadă cu un şir de nouăsprezece arcade în plin cintru şi două panouri laterale. În proiectul din 1937, cele două panouri laterale erau decorate cu două compoziţii realizate de către Mac Constantinescu în marmură de Carrara. Fiecare panou decorativ avea 15 metri înălţime şi cuprindea trei rânduri de reliefuri figurative ilustrând personaje alegorice însoţite de texte în latină: agricultura şi comerţul, cultura, geografia şi istoria, inventivitatea şi ingenuitatea, abundenţa. Sub ambele panouri se afla câte o fântână decorativă, ornată cu măşti şi o suită de steme ale provinciilor istorice româneşti. Ansamblul marca cu sinceritate destinaţia diplomatică a palatului.

Colaj cu imagini prezentând cele două panouri decorative realizate de Mac Constantinescu şi fântânile de sub acestea, după bombardamente

Mac Constantinescu (1900-1979) urmase cursurile Şcolii de arte frumoase din Bucureşti, apoi pe cele din Paris: École des Beaux-Arts şi École du Louvre, apoi cursul de istoria artelor la Sorbonne şi lucrări practice la manufacturile de porţelan din Sèvres. Preocupările sale sunt legate în special de sculptură dar şi de arte decorative, costum şi decoruri pentru spectacole de balet. Siluetele figurilor alegorice din panourile sale decorative trimit la imaginile coregrafiilor semnate de soţia sa, Floria Capsali, mentor al multor generaţii de profesionişti din dansul şi baletul românesc.

Panou decorativ din aceeaşi familie compoziţională, prezentând-o pe Clio, muza istoriei, înconjurată de figuri alegorice

Faţadele laterale erau placate cu aceeaşi marmură de Carrara şi echipate cu dispozitive de bronz pentru arborarea drapelelor, încununate de acvile.

Desen cu o faţadă laterală, în care se pot evidenţia elementele decorative din partea superioară, dar şi dispunerea fântânii cu bazin de pe faţada principală

Bombardamentele din 1944 avariază grav clădirea în care lucrările de finisaj erau aproape terminate şi, odată cu ea, panourile decorative. Suflul exploziilor afectează profund structura de rezistenţă a palatului. După terminarea celui de-al doilea război mondial şi până în anul 1952 sunt susţinute lucrări majore de consolidare şi refacere a faţadelor şi interioarelor - sub conducerea arhitectului Duiliu Marcu - folosind tehnologiile şi materialele disponibile la acea vreme. Faţada va fi placată integral cu travertin, iar cele două panouri decorative, figurile simbolice de la cişmele precum şi alte lucrări de decoraţiuni interioare (vitralii, mozaicuri, tapiserii, fresce) nu mai sunt refăcute niciodată. Noul palat va fi destinat şi găzduirii Consiliului de Miniştri, noua instituţie guvernantă comunistă.

Palatul Consiliului de Miniştri în 1952

Piaţa Victoriei în 1953

De câteva luni au început în mod vizibil lucrările pentru consolidarea şi extinderea Palatului Victoria. Zarurile au fost aruncate, există un câştigător al concursului de proiecte desfăşurat în anii 2006-2007, care s-a apucat serios de treabă.

Vom vedea dacă viitorul ne va aduce pe noua faţadă a palatului reliefurile lui Mac Constantinescu.


***


George Potra ne-a făcut un cadou deosebit de frumos, publicând pe blogul dumnealui o imagine revelatoare preluată în timpul lucrărilor pentru edificarea noului imobil al Ministerului de Externe.