La Bucureşti, în noaptea de 18/19 ianuarie 1941, maiorul de aviaţie german Helmuth Döring, membru al Misiunii Militare Germane stabilite în România şi şef al transporturilor acesteia, este împuşcat mortal. Incidentul are loc în faţa hotelului Ambasador şi este folosit ca pretext de Conducătorul Statului - generalul Ion Antonescu - şi de Mişcarea Legionară pentru o serie de acţiuni care vor deteriora în mod ireversibil situaţia socială din ţară, culminând cu rebeliunea legionară, pogromul de la Bucureşti, sfărşitul Statului Naţional-Legionar şi instituirea unui regim de dictatură militară. Hotelul Ambasador funcţionează în acei ani ca locuinţă pentru ofiţerii misiunii conduse de generalul Erik Hansen.
Hotelul Ambasador fusese inaugurat la 4 mai 1939, fiind desenat de Arghir Culina. Publicaţiile vremii îl descriu ca fiind echipat cu cele mai performante instalaţii sanitare, putând oferi un grad ridicat de confort pentru vizitatorii Bucureştilor.
O schiţă preliminară indică faptul că destinaţia iniţială a Casei Albe nu fusese aceea de hotel, ci de imobil cu locuinţe de vânzare şi prăvălii la parter, aflat în proprietatea arhitectului şi a lui C. Mihăescu (a cărui nume este vizibil pe o firmă de la parter). Parcela cu o formă atipică este exploatată în mod inventiv, pentru a rezulta un plan cu repartizare judicioasă a funcţiunilor necesare.
Imaginea faţadei se bazează pe o compoziţie simetrică şi pe utilizarea unor coloane de ordin colosal. Din cele 12 etaje construite, nivelele superioare sunt retrase, pentru a forma câteva terase cu vedere către noul bulevard mobilat cu clădiri de factură modernistă. Retragerile sunt concepute cu grijă faţă de alinierea la cornişele imobilelor construite pe parcelele adiacente - imobilul ARO şi garajul Ciclop.
Intrarea este marcată prin retragerea pregnantă a faţadei de la frontul construit. Vocabularul folosit pentru ornamentică este de inspiraţie Art déco. În schiţa de faţadă iniţială, caracterul Art déco este mult mai vizibil în partea superioară a compoziţiei, însă punerea ulterioară în operă va suferi în urma unor decizii cu caracter economic. Arghir Culina mai desenase două clădiri reprezentative, de aceeaşi factură, în plin centrul Bucureştilor - hotelul Negoiu, în anul 1929, şi hotelul Union, în 1931.
O imagine din anii 1970 permite observarea diferenţei de nivel (de cinci etaje) faţă de celelalte imobile din frontul bulevardului Take Ionescu / Magheru, aprobată cu încălcarea regulamentului de urbanism în vigoare la acea vreme.
