Se afișează postările cu eticheta 1939. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 1939. Afișați toate postările
sâmbătă, ianuarie 14, 2012
Noul spital Elias
Situat în Parcul Domeniilor (lângă Arcul de Triumf), spitalul Academiei Române, pe lânga admirabila poziţie ce se cuvine unui spital, este înzestrat cu tot ce ştiinţa modernă a pus la dispoziţia medicului, pentru stabilirea diagnosticului şi a tratamentului. Clădirile ridicate în bulevardul Mărăşti - unul din cele mai frumoase bulevarde ale Capitalei - cuprind cele mai perfecte realizări ştiinţifice în domeniul spitalicesc.
Aceasta a şi fost dorinţa răposatului Elias. Spitalul este pentru boli interne şi posedă săli de operaţie numai pentru bolnavii de medicină internă care au nevoie, la un moment dat, de o intervenţie chirurgicală.
Pe lângă toate acest instalaţii merită a fi relevate instalaţiile de hidroterapie, electroterapie şi mecanoterapie. De asemenea va lua fiinţa în cadrul spitalului un centru de transfuzie a sângelui în stilul marilor centre din occident. Partea medicală a spitalului Elias este opera D-lui Danielopol.
Spitalul este compus din :
O secţie de sanatoriu clasa I (bolnavi singuri în cameră) şi clasa II (doi bolnavi în cameră). Bolnavii de sanatoriu pot fi internaţi cu însoţitori. În afară de acestea, sanatoriul posedă apartamente cu camere de baie.
O secţie de spital cu saloane de trei până la şase paturi pentru bolnavii gratuiţi sau cu plata foarte redusă.
Atât secţia de sanatoriu, cât şi secţia de spital posedă refectorii, terase de nord şi terase de sud, precum şi toate anexele necesare unui confort modern.
Serviciile oferite sunt :
Serviciul de radiologie, compus dintr-o secţie de radio-diagnostic şi o secţie de radioterapie, prevăzute cu aparatele cele mai moderne.
Serviciul de electrocardiografie şi metoda grafică, laboratorul de metabolism bazal, laboratorul de cronaxie, laboratorul de anatomie patologică, laboratorul de bacteriologie, laboratorul de hematologie şi serologie, laboratorul de chimie, serviciul de hematologie şi transfuzii.
Serviciul de hidero-mecano-electroterapie, care cuprinde : serviciul de hidroterapie cu băi de lumină şi aer cald, vapori supraîncălziţi, băi medicinale, de oxigen, de acid carbonic, băi cu valuri, băi de spumă, băi electrice Stanger, toate varietăţile de duşuri etc. ; serviciul de mecanoterapie ; serviciul de electroterapie cu diaterme, unde scurte, d'arsonvalizare, curenţi galvanici şi faradici, raze ultraviolete, infraroşii etc.
Un serviciu de bucătărie dietetică este pus la dispoziţia bolnavilor din spital.
Instituţii de rangul acesteia fac cinste ţării noastre şi străinii care ne vizitează rămân încântaţi. meritul după cum se constată îl au oamenii de talia D-lui profesor Danielopol.
Ceea ce este un fapt, este că d. profesor dr. Danielopol pune nu numai sufletul savantului la conducerea acestui mare aşezământ ştiinţific, ci şi devotamentul vechii legături de amiciţie pe care a avut-o cu defunctul donator.
Ce l-a îndemnat pe Jacques Elias să facă această mare faptă omenească şi românească? Desigur, în primul rând, marea dorinţă de a face bine semenilor săi.
Dar mai e ceva, care poate avea semnificaţia unui simbol : menachem, în limba ebraică, înseamnă mângâiere. Dând spitalului numele părintelui său, pentru ca instituţia să poarte denumirea Menachem Elias, Jacques Elias a vrut, poate, să concretizeze în acest fel întreaga semnificaţie a gestului său.
În testamentul făcut la 2/15 decembrie 1914 - şi pe care nu l-a mai modificat până la decesul lui survenit după 9 ani - Jacques M. Elias spunea textual :
Institui legatar universal Academia Română, căreia îi las toată averea mea mobilă şi imobilă, fără de nici o rezervă, orinde s-ar afla această avere în ţară şi în străinătate.
Impui legatarului universal următoarele sarcini :
Să înfiinteze şi să stăruie a se recunoaşte ca persoană juridică o fundaţie de cultură naţională şi de asistenţă publică numită Fundaţia Familiei Menachem H. Elias, cu sediul în Bucureşti. Va înzestra această fundaţie cu toată averea mea, după ce se va deduce sarcinile succesiunii şi legatele particulare.
Fundaţia va avea de scop a întemeia, întreţine, dezvolta sau ajuta instituţiile de cultură, de preferinţă de cultură practică precum şi de opere de asistenţă publică şi de binefacere, ca de exemplu burse la copii săraci, cantine şcolare, ajutorul săracilor de preferinţă prin muncă, etc.
În special va avea obligaţia de a construi şi întreţine în Bucureşti un spital cu cel puţin una sută paturi, în condiţiunile cele mai moderne şi perfecţionate ; acest spital se va numi Spital fondat de Familia Menachem H. Elias. În acest spital se vor primi bolnavi de ambele sexe, israeliţi şi de orice altă credinţă, se vor da consultaţii şi medicamente gratuite.
Va construi şi întreţine tot în Bucureşti un Gimnaziu şi o Şcoală Profesională pentru elevii israeliţi şi de orice altă credinţă. Atât Gimnaziul cât şi Şcoala profesională se vor numi Gimnaziu fondat de Familia Menachem H. Elias şi Şcoala profesională fondată de Familia Menachem H. Elias.
S-a făcut mare zgomot în jurul acestei moşteniri. Dar după terminarea tranzacţiei cu rudele bogate şi achitarea tuturor taxelor succesorale, a rămas netto aproape 224 milioane lei. Numai mulţumită admirabilei administraţii şi a unei bune chibzuinţe financiare, s-a putu ajunge azi la construirea spitalului de la Şosea, care a costat 131 milioane lei, fără să fie atacat capitalul iniţial, care rămâne intact.
Merită să fie citat, în primele rânduri, regretatul arhitect Cezar Petrescu, specialist apreciat la Viena, căruia i se datoreşte construirea spitalului.
[Realitatea Ilustrată, 1939]
duminică, octombrie 31, 2010
Statuia Regelui

Lucrările pentru ridicarea statuii Regelui Carol I, ce va fi aşezată în piaţa Palatului Regal sunt pe terminate. Zilele acestea se va monta pe soclul de granit statuia, opera cunoscutului sculptor iugoslav, Mestrovici.
Statuia a fost adusă de la Belgrad acum câteva zile. Cu prilejul inaugurării, care va fi după cum am mai anunţat, la 9 mai. La inaugurarea statuii va participa şi sculptorul Mestrovici, care va sosi zilele acestea în Capitală.
La ora 11 se va oficia un serviciu religios. La ora 11,10 după dezvelirea statuii, dl. Armand Călinescu, Preşedintele consiliului de miniştri, va rosti cuvântarea omagială. La ora 11,20 va avea loc defilarea trupelor şi a organizaţiilor F.R.N. Invitaţii vor trebui să se afle în tribună cel mai tîrziu la ora 10,50.

Lumea care, după 9 Mai, va trece prin piaţa Palatului Regal, va admira cum se cuvine măreaţa statuie a Regelui Carol I, opera sculptorului sârb Mestrovici.
Privind masa uriaşă de bronz măiestrit modelat, care va forma un tot, - o bucată unică - montată pe soclul de marmură înalt de câţiva metri, cu greu se va bănui truda şi chipul în care statuia a fost aşezată la locul ei.
Totuşi, trecătorii pe care paşii, în ultimele două zile, i-au dus pe calea Victoriei, au avut prilejul să surprindă o parte din taina montajului monumentului. Acesta nu este făcut dintr-o singură bucată, ci din mai multe, care, chibzuit îmbinate, vor da totul unitar şi armonios de la sfârşit.
Mai întâi au fost aşezate la locul lor picioarele calului, apoi trupul acestuia fără cap, apoi capul. Numai după ce calul a fost complet montat, s-a aşezat deasupra-i bustul călăreţului.
Operaţiile s-au făcut de către numeroşi lucrători, sub privegherea câtorva specialişti şi în prezenţa unui impunător număr de gură-cască, gata oricând să dea la cerere tot soiul de amănunte tehnice. Căci românul se naşte nu numai strateg, expert în politică externă, ci şi competent în diferite alte domenii.
Între timp, bustul, care singur măsoară aproape doi metri, este ridicat către locul său, încet-încet, cu macaralele. Numeroase ciocane nituiesc îmbinările bronzului. tehnicienii se frământă nervoşi... Montajul trebuie să fie terminat până în două zile. În piaţa palatului s-au şi construit tribunele care vor adăposti invitaţii de seamă.
Întrucât defilarea trupelor prin faţa statuii se face contra sensului obişnuit al circulaţiei pe calea Victoriei, străzile laterale fiind ocupate de trupe, accesul automobilelor ce aduc pe membrii guvernului şi şefii misiunilor străine, pentru a lua loc pe estrada din faţa statuii, se face numai prin străzile Franklin şi Episcopiei prin calea Victoriei până în faţa statuii. Automobilele goale vor merge imediat la stânga pe str. Wilson, primind dispoziţii pentru parcare până la sfârşitul serbării.
Automobilele cu invitaţi la tribuna preşedinţiei consiliului vor veni prin str. C.A. Rosetti până în spatele tribunei, vor lăsa invitaţii şi apoi prin curtea restaurantului Cina vor ieşi în str. Franklin, unde vor primi dispoziţii de parcare.
Automobilele cu invitaţii la tribuna F.R.N. (de lângă fosta Bancă a Naţiunii) vor veni prin str. Wilson până în spatele tribunei, unde vor lăsa invitaţii şi vor merge goale pe str. Boteanu primind dispoziţii de parcare.
Într-o ţinută majestuoasă cu privirea drept înainte, cu pumnul drept înfipt în şold, călare pe un cal robust în marş triumfal, maestrul Mestrovici a izbutit să redea în chip magistral personalitatea impunătoare a Marelui Rege, în linii simple şi planuri largi, într-o armonie şi echilibru desăvârşit fără nici un atribut de prisos.
Statuia de bronz, cal şi călăreţ, cântăreşte 12.000 kg şi a fost adusă de la Zagreb în două vagoane. Cea mai grea piesă a avut 6.000 kg şi a fost transportată de la gară şi montată cu mare îngrijire. Montajul s-a făcut de tehnicieni şi meşteri români. Montarea statuii a durat cinci zile.
Soclul statuii s-a executat în granit roşu lustruit. S-au întrebuinţat 80 m.c. de granit în blocuri masive, a căror greutate varia între 1.500 şi 6.000 kg.
Monumentul a fost aşezat pe un radier de beton armat şi a trebuit să se adâncească săpătura până la teren sănătos deoarece s-a dat de urma unor pivniţe vechi.
Lucrarea s-a executat de ministerul cultelor şi artelor. D-nii miniştri N. Zigre şi I.M. Sadoveanu s-au interesat zilnic de mersul lucrării. Construirea soclului de granit şi montarea statuii de bronz s-a executat sub direcţia tehnică a arhitecţilor C. Ionescu şi N. Cucu din minister şi în execuţia antreprizei Clemente Santalena şi Industria pietrei arhitect Soare Sterian.
Pentru terminarea la timp a lucrării s-au întrebuinţat echipe de zi şi de noapte. Atât montarea statuii, cât şi construirea soclului constituie un record al tehnicii româneşti atât pentru timpul scurt în care a fost efectuate, cât şi pentru problemele tehnice rezolvate, lucrarea executându-se fără nici un accident uman sau de material.
[Universul, mai 1939]
Etichete:
1939,
Piaţa Palatului Regal
luni, octombrie 25, 2010
Dezvelirea monumentului
Suveranul păşeşte apoi spre statuie şi trăgând de cordonul simbolic ce susţine cele două falduri imense ale tricolorului ce acoperă monumentul, întregul văl împodobit cu culorile naţionale se desface în două, şi în timp ce cade spre lespedea roză a postamentului, apare chipul semeţ şi neînfricat al Regelui Carol I.
Statuia, de dimensiuni impunătoare, cuprinde în înfăţişarea ei, toată măreţia destinului românesc, care trecând prin lupte grele, a ajuns la izbânda de azi.
I.P.S. Mitropolit Bălan înaintează spre statuie şi o binecuvântează, stropind-o cu aghiazmă.
Momentul este mişcător, iar în timp ce muzica intonează din nou acordurile „Rugii”, Majestatea Sa Regele coboară de pe estradă şi depune la picioarele statuii Aceluia care întruchipează, în chipul dăltuit în bronz figura istorică a întemeietorului dinastiei româneşti, o splendidă jerbă de bujori roz.
[Universul, 10 mai 1939]
Etichete:
1939,
Piaţa Palatului Regal
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

