Nu uitaţi!

La mulţi ani cititorilor, comentatorilor, prietenilor şi camarazilor de blogăreală! Să ne vedem sănătoşi, voioşi şi cu spor maxim la scris în anul 2011!

Urbabistica Bucureştilor

URBABÍSTIC, -Ă, urbabistici, -ce, s. f., adj.

1. S. f. Ştiinţă al cărei obiect îl constituie sistematizarea aşezărilor omeneşti existente şi proiectarea de aşezări noi; urbabism.

2. Adj. Care ţine de urbabistică (1), privitor la urbabistică; edilitar. – Urbab + suf. -istic sau urbabist + suf. -ic.



URBABIZE verb (UK usually urbabise) /ˈɜː.bəb.aiz/ - to build houses, offices, etc. in an area of countryside so that it becomes a town; urbabized - adjective, UK usually urbabised /ˈɜː.bəb.aizd/

Noul Nash Single Six la București!

[fotografii din Universul, 1930 şi de aici]

Hala de peşte

Cetăţeanul obişnuit, care nu-şi face promenada la ore fixe între Capşa şi Corso, avea o dorinţă. Cam veche şi care-l mistuia de ani de zile: mutarea halelor. Prea erau în inima Bucureştilor şi prea se găseau într-un hal de murdărie...

Vara mai ales, cu toată străduinţa primăriei, situaţia era imposibilă. Hala de peşte infecta străzi întregi. Pietonii ocoleau de la distanţă locul. Apoi lipsa de spaţiu pentru negustorii de zarzavat şi cei de fructe provoca în permanenţă încăierări între cele două tabere, iar înghesuiala de la cumpărăturile de dimineaţă asigura pungaşilor de buzunare o activitate rodnică.

Erau, vedeţi deci, destule motive care reclamau mutarea halei într-un loc mai potrivit faţă de necesităţile populaţiei, de cele urbanistice şi de sănătatea publică.



Egoiste interese politice creaseră însă celor din hală un regim privilegiat. Le era indiferentă indignarea obştească după cum bravau şi dispoziţiile pe care primarul se încumeta să le ia contra lor. D. Donescu despre care nu se poate spune că nu-i om de înţeles, i-a amânat o dată, de două ori... Când a văzut însă cu cine are de-a face, a treia oară, i-a evacuat cu forţa. Odată cu negustorii de peşte au plecat spre noua hală şi fructarii cu zarzavagiii.

Până în primăvară când expiră ultimul termen de mutare acordat măcelarilor, lucrările de modernizare plănuite de edili nu pot fi împlinite. Din această cauză, dealul spre patriarhie sau circulaţia tumultoasă de pe Dâmboviţa acoperită nu oferă un aspect estetic şi nici o perspectivă armonioasă. Mai încolo când se va încălzi timpul se vor ridica resturile din lemnăria gheretelor, completându-se toaleta locului. De bună seamă că se va dărâma şi scheletul fostei hale de peşte din care mai exală mirosurile atât de puţin atractive şi unde şobolanii continuă să se adăpostească.



Fosta hală de peşte arată ca pârjolită de foc. Având pereţii luaţi cu totul, s-au depozitat în ea vântul şi ploaia. Scheletul clădirii vrea parcă să protesteze prin semeţia lui contra nenorocirii suferite. Aşa cum este, trădează o arhitectură de meşteşug subţire. A fost oare destinată de la început această construcţie să fie un loc de desfacere a peştelui sau s-a plănuit din ea un spital sau teatru?

Dacă nu o dărâmau, putea să mai dăinuiască, atât de solid pare clădită. Acum scheletul ei serveşte de reazem ţigănuşilor văcsuitori şi chivuţelor guralive. Şi asta după cum am spus până în primăvară. Apoi de existenţa halei de peşte vor vorbi numai documentele primăriei.



De altfel lumea a şi început s-o uite. Deprinzându-se să facă târguielile în noua hală din Obor, populaţia şi-a întocmit un itinerar care omite vechea piaţă. Este şi explicabil, când în Obor se găseşte de toate şi mai ieftin din cauza vecinătăţii cu sursele de aprovizionare.

La Obor era întotdeauna animaţie. Mutarea halei de peşte şi a pieţelor de fructe şi zarzavat a mărit animaţia cu un procent destul de ridicat.

A crescut de asta şi deverul afacerilor negustorilor de pe aici. Drumul spre hale este marcat cu vestigii din epoca târgului moşilor. Mai stau de pildă, reclamele diferitelor bazaruri şi a prăvăliilor cu specialitatea în turtă dulce.

Hala pentru desfacerea peştelui are două compartimente. În clădire se face vânzarea en-detail, iar pe un loc viran din apropiere se găsesc descărcate lăzile, pentru revânzători. Este desigur o măsură de bună prevedere, sanitară, de a nu se centraliza într-un singur loc toată vânzarea.

Hala rezervată vânzării en-detail este spaţioasă, asfaltată, are ferestre mari şi e înzestrată după toate regulile de igienă. Acum după ce le-a mai trecut năduful, negustorii o găsesc chiar mai bună decât aceea veche.



De clienţi nici vorbă că-s mulţumiţi. După cum sunt bucuroşi şi de noile pieţe de zarzavat şi fructe. Gheretele unde se vând legumele şi produsele pomicole au o înfăţişare tip. Sunt construite uniform, înşiruite în trei sau patru rânduri mi se pare, una după alta.

Vadul aici e în proces de formaţie. Până se va obişnui complet lumea, edilii vor ca hala să fie terminată. În acest scop, primăria a deplasat numeroase echipe de "zilaşi", care sub supravegherea unui inginer lucrează la introducerea apei. De asemenea, uzina electrică a delegat pe dl. inginer Isaia, cu lucrările pentru întinderea reţelei electrice prin toate ungherile cuprinse în întinderea halei.

Este o activitatea vie care atrage o mulţime de cetăţeni. Ei urmăresc cu pasiune toată truda asta pentru urbanizarea oborului care adăposteşte hala, hala Capitalei.

[Universul, 1935]

Capitala construcţiilor rapide

E un sentiment pe care îl încercăm cu toţii în ultimul timp: lipseşti din Bucureşti o lună şi la întoarecere abia îţi recunoşti cartierul. S-a înroşit cu clădiri moderne - are alt aer, alt caracter, poartă alt veşmânt.

Da? Pleacă parcă peste noapte Bucureştii cei vechi, cu căsuţele lui umile, cu denivelările, cu tot convoiul de triste amintiri - şi vine în locul lui un oraş nou, modern, unitar, oraşul socialist pe care l-am visat şi pe care îl construim. Iată-ne într-un univers arhitectonic al liniei simple, concise, clare, al unei policromii agreabile - un univers pe care-l recunoaştem ca al nostru, pentru că ţâşneşte din cerinţele vieţii noastre contemporane, pentru că ne corespunde...

Transformările acestea rapide trezesc în fiecare dintre noi un istoric : Cum era pe aici acum o lună? şi un critic de artă amator : Cum e mai bine, cum e mai frumos? Aşa sau aşa? Exigenţele noatre cresc. Valul noilor construcţii ne-a învăţat să comparăm, să judecăm. Ceea ce înainte trecea neobservat, acum ne opreşte...

Vă reamintiţi desigur voi, foşti chiriaşi ai cârciumarilor, stămbarilor, precupeţilor, văduvelor de colonei şi ai societăţilor anonime cu capitalul deplin vărsat din micul şi blestematul mic Paris! Povestiţi asta tinerilor sau celor care nici n-au observat cum şi cât de repede dispar mahalalele în anii regimului nostru popular. Explicaţi-le că prin locurile unde trec astăzi largile bulevarde asfaltate, cu plantaţii de copaci şi stâlpii luminii electrice, şerpuia un drum hârtopit de ţară, în care bălţile, lăcanele şi ţânţarii purtători de boli îşi aveau nederanjat sălaş. Socotiţi-le cu miile, bordeiele şi coştolibele igrasioase, insalubre, dărâmate pentru ca în locul lor să se ridice azi blocurile moderne în care soarele să pătrundă prin ochii largi ai ferestrelor. Şi comentaţi adevărul transformării şi ridicării nivelului de trai al truditorilor din fostul Paris bis, transformare strălucit evidentă chiar şi numai prin electrificarea, canalizarea şi pavarea cartierelor care altădată erau mahalalele fetide, uitate de dumnezeu şi de edili.

Bloc nou, modern... Ferestre mari, luminoase... Calorifer... Baie cu apă caldă în permanenţă... Ascensor...
Musafir ocazional : rudele şi prietenii.
Musafir permanent : soarele, bunăstarea şi fericirea.

Micul Paris din Belgia Orientului, capitala ţării lui Hübsch, cum avea obiceiul burghezia să spună, a devenit capitala unei ţări socialiste - un oraş şantier, un oraş al grădinilor, aşa cum l-au numit numeroşi străini care l-au vizitat.

[Flacăra, 1961]

Instalaţiile unui ziar modern

Miile de cititori, care aşteaptă nerăbdători revărsarea amurgului, pentru a savura din nou paginile Ordinei, sunt mărturia vie a succesului mereu crescând al ziarului nostru.

Cotidian modern de cea mai occidentală ţinută, Ordinea a devenit cel mai important şi răspândit ziar de seară, provocând o adevărată revoluţie în presa românească. Orice ochi atent şi nepărtinitor poate observa uşor că Ordinea a început să facă şcoală.



Prin frumoasele ei fotografii, care plasticizează banale fapte diverse, ce ascund adesea tragedii nebănuite sau evenimente cu răsunet mondial; prin titlurile ei sugestive ce rezumă cuprinsul articolelor, suscitând interesul cititorului, cât şi prin aranjamentul de ansamblu al paginilor, Ordinea a determinat, pe lângă admiraţia unanimă a celor mai exigenţi cititori, un pronunţat curent de emulaţie, mulţi confraţi nesfiindu-se să calce pe urmele ei.



Acest îmbucurător efect poate fi constatat zi de zi, în organe de presă, (care până acum nu prea duceau casă bună cu estetica şi arta fotografică) în care apar din ce în ce mai numeroase clişee şi titluri, ce aspiră la o cât de fugară comparaţie cu ziarul nostru, la o cât de infimă părticică din marea simpatie de care Ordinea se bucură în rândurile cititorilor, al căror plebiscit o proclamă în fiece zi cel mai estetic, mai bine informat şi mai răspândit cotidian de seară. Tirajul - fantastic pentru dâmboviţenele noastre meleaguri - atins de Ordinea a fost oficial confirmat de certificatele publicate de noi la timp.



Pentru a satisface pe deplin curiozitatea cititorilor noştri, care n-au avut, poate, toţi prilejul să ştie câtă muncă încordată, câtă energie şi câte sacrificii se ascund între pereţii unei redacţii de ziar, dăm aici fotografiile unei părţi din încăperile în care se scrie şi se gospodăreşte Ordinea.



În primul rând, cabinetul d-lui Virgil Kerciu, energicul şi entuziastul nostru director, care, cu concursul neprecupeţit al d-lui Gh. Kerciu, un excelent gospodar, a reuşit să facă din Ordinea un ziar model.







Vine la rând sala reporterilor şi tinerilor redactori, poreclită Prisaca, fiindcă toţi băieţii de la Ordinea sunt harnice albine, ce cară zilnic în fagurii zaţului rodul trudei lor entuziaste.







Iaţă şi sala administraţiei, unde tronează ca un Jupiter Tonans, neobositul drumeţ şi visternic d. colonel Margaritopol, administratorul general al gazetei.



Priviţi acum anticamera d-lui Virgil Kerciu şi sala de aşteptare, pline totdeauna de oaspeţi, care cer informaţii, îşi spun păsul sau cer publicarea unui rând (de obicei de cel puţin trei pagini...) pentru repararea unei nedreptăţi.


Lipsesc din panoplie: Camera Sportului unde se intră numai pe risc personal (fiind reşedinţa d-lui Virgil Economu) şi atelierul fotografic, fiindcă d-nii Ionescu şi Dode sunt foarte rar acasă, sau, dacă sunt, developează şi fiindcă... totdeauna cizmarul poartă ghete rupte.





[Ordinea, 1935]

Soclul din granit roşu lustruit

Cu prilejul aniversării a 90 de ani de la naşterea marelui geniu al revoluţiei socialiste Vladimir Ilici Lenin a fost dezvelit în capitală un important monument închinat memoriei lui.

Această nouă realizare monumentală, operă a sculptorului Boris Caragea şi a arhitectului Horia Maicu (secondat de arh. I. Nămescu pentru studiul de sistematizare şi de arh. N. Cucu pentru proiectul soclului), constituie un eveniment plastic de mare importanţă şi adâncă semnificaţie politică şi artistică.



Monumentul a fost amplasat în axa combinatului, cu perspectiva către şoseaua Kiseleff şi suficient de îndepărtat de clădirea Casei Scânteii (la cca. 225 m), spre a nu deveni o anexă a acesteia. Apropiind monumentul mai mult de piaţă, i se asigură astfel condiţii mai bune de acces şi contemplare, se dă posibilitatea folosirii spaţiului pieţei cu prilejul festivităţilor ocazionale şi se obţine participarea sa activă la noul cadru urbanistic al pieţei. În acelaşi timp s-a evitat judicios aşezarea monumentului în mijlocul pieţei, ceea ce ar fi creat multe neajunsuri de circulaţie şi perspective din unghiuri dezavantajoase, în special din spate.

În perspectiva de la distanţă dinspre şoseaua Kiseleff, silueta monumentului se percepe frumos profilată pe fundalul arhitectural al Casei Scânteii, cu care se armonizează şi se completează în avantajul amândurora.



Piaţa din faţa monumentului va asigura separarea circulaţiei principale a vehiculelor pe un parcurs perimetral, lăsând în mijlocul său un saţiu central mai liniştit, delimitat printr-un inel de verdeaţă şi conceput ca o mare platformă de pregătire în faţa monumentului, destinată să creeze o legătură frumoasă între acesta şi piaţă şi un loc de contemplare liniştită pentru privitori.

Pardoseala pieţei va fi tratată decorativ astfel încât să exprime clar menirea tuturor compartimentelor sale. În jurul suprafeţei centrale - prevăzută a fi o peluză verde - se propune un pavaj decorativ inelar executat din calupuri de granit de Malnaş cu ancadramente de andezit negru de Baia Mare lustruit şi câmpuri din piatră de Bampotoc, care vor stabili astfel o legătură şi o unitate de tratare decorativă cu platforma monumentului.

De asemenea, plantaţii noi vor completa ansamblul pieţei, subordonându-se monumentului printr-o tratare cu elemente verzi joase la centru şi închegând un front înverzit vertical şi perimetral, care va delimita spaţiul incintei pieţei.



Statuia turnată în bronz, înaltă de 6,46 m, îl reprezintă pe Lenin în picioare într-o atitudine caracteristică: fără a face apel la gesturi puternice, sculptorul a reuşit să redea o expresie impunătoare printr-o mişcare calmă şi reţinută lipsită de orice emfază. Mişcarea statuii, a cărei dominantă este verticală, se armonizează şi este astfel într-un echilibru avantajos cu fundalul oferit de liniile monumentale ale verticalelor Casei Scânteii.

Soclul, înalt de 5,25 m, întregeşte armonios echilibrul liniştit al monumentului, punând în valoare cu discreţie şi tact calităţile plastice ale statuii. Aşezat pe o platformă pardosită cu piatră de Bampotoc şi cu ancadramente de andezit de Baia Mare, soclul va fi înconjurat pe trei părţi de un chenar verde înflorit, care va face o trecere potrivită către spaţiul verde înconjurător.

Terminarea în viitor a tuturor lucrărilor de pardosire şi înverzire a pieţei Scânteii şi a întregului spaţiu înconjurător va contura şi mai bine intenţiile urbanistice şi arhitecturale de ansamblu.

[text şi fotografii preluate din revista Arhitectura, 1960]

Monumentul Kilometrul Zero

În jurul şantierului îngrădit din grădina bisericii Sfântului Gheorghe se opresc zilnic zeci de trecători, care privind peste scândurile gardului, se întreabă: Oare ce se face aici?

În realitate, interesantul monument în curs de executare, ce va înfrumuseţa vasta piaţă ce se deschide aici prin prelungirea bulevardului Brătianu, nu e ridicat nici în cinstea vreunui erou, nici pentru glorificarea cine ştie cărui bărbat de stat, ci va fi ceva de utilitate publică.

Din iniţiativa d-lui arhitect Horia Creangă, directorul lucrărilor noi ale municipiului, se ridică aici semnul monumental al Kilometrului 0. Ce este Kilometrul 0?

De multă vreme s-a simţit nevoia unei unificări a kilometrajului în ţara noastră, unde indicaţiile kilometrice erau făcute mai mult sau mai puţin fantezist, întrucât nu exista nici un punct unic de plecare.

Deoarece piaţa Sf. Gheorghe este socotită drept centrul geografic al Bucureştilor, s-a ales acest punct pentru kilometrul 0, de la care pleacă kilometrajele spre toate punctele ţării. Distanţele între localităţi încep să fie măsurate de la acest punct ideal, aşa că se stabileşte o măsură unică pentru toată ţara. Tot astfel, de aici pornesc în lung fire invizibile - ca o imensă şi nevăzută pânză de păianjen - liniile kilometrice spre capitalele şi principalele oraşe ale altor ţări.

Este un punct stabil pe glob, tot aşa cum englezii au decis ca meridianul care trece prin Greenwich să fie meridianul nr. 1. La noi, în piaţa Sf. Gheorghe, avem kilometrul 0 al ţării noastre şi desigur că acest punct merita un monument cât mai frumos.

Pentru moment lucrările sunt oprite, deoarece nu s-a luat o nouă decizie asupra statuii ce trebuie să fie instalată aici. În primul moment s-a proiectat aici ridicarea unei statui a Sfântului Gheorghe. Talentatul sculptor Baraschi, căruia i s-a încredinţat lucrarea, a compus un minunat Sfânt Gheorghe ucigând balaurul. De o înaltă concepţie artistică, această statuie face cinste sculpturii româneşti.

Din motive de ordin tehnic statuia Sfântului Gheorghe a fost aşezată în parcul Regele Carol al II-lea de la Şosea, rămânând ca la kilometrul 0 să se pună altă statuie.



Concepţia acestei lucrări, datorată tot sculptorului Baraschi, este din cele mai interesante. Să o descriem aşa cum se află în faza actuală, deoarece statuia ce se va aşeza ulterior nu poate strica nimic din economia acestei opere de artă.

În mijlocul unui vast cerc de piatră albă este aşezată o bilă neagră de proporţii impunătoare. Lucrată din marmură neagră, această sferă cu un diametru de circa 3 metri, reprezintă locul kilometrului 0. Sfera de marmură este aşezată pe o stea cu zece colţuri, tot de marmură neagră. Între colţurile stelei se află un frumos mozaic reprezentând stemele celor zece provincii ale ţării. În interiorul cercului de piatră albă, care înconjoară monumentul, se află scrise numele principalelor oraşe ale ţării, cu distanţa exactă în kilometri, pornind de aici de la kilometrul 0. Numele oraşelor sunt scrise în dreptul provinciei din care fac parte, în raza de deschidere a celor două colţuri de stea, ce cuprind mozaicul cu stema şi numele regiunii.

Oltenia, Muntenia, Moldova, Basarabia, Dobrogea, Bucovina, Transilvania, Maramureşul, Banatul şi Crişana îşi au toate principalele oraşe înscrise pe bordura de piatră, cu indicaţia kilometrică exactă, pornind de la kilometrul 0 din Piaţa Sfântul Gheorghe.

Deasupra sferei de marmură urma să fie aşezată statuia Sfântului Gheorghe, opera sculptorului Baraschi, care a fost aşezată, după cum am spus, în parcul Regele Carol al II-lea. Acum, cei care se ocupă de acest monument, care va înfrumuseţa una din cele mai frumoase pieţe ale Capitalei, vor decide ce statuie ar trebui să fie aşezată pe acest loc simbolic.



Ne permitem a da în această privinţă o sugestie d-lui primar general şi consilierilor săi artistici. Credem că deasupra sferei de marmură neagră, care simbolizează inima ţării întregite,- inima geografică şi inima sentimentală - ar fi foarte potrivit să se ridice o statuie Reginei Maria, aceleia care a luptat atât de mult pentru unitatea acestei ţări.

Vedem, în vasta piaţă a Sfântului Gheorghe,- care ar trebui să poarte numele Reginei ce a plecat dintre noi - o statuie a Celei ce a suferit atât de mult pentru idealul nostru naţional, în costumul ei simplu de soră de caritate.

Să nu uităm că în momentele cele mai grele prin care a trecut neamul nostru, inima Reginei a bătut numai alături de inima poporului său şi toate piedicile I-au fost îndemn şi mai puternic în lupta pentru victoria finală. Ca un simbol de marmură, s-ar ridica aici nu numai ştiinţificul monument al kilometrului 0 care uneşte într-un singur punct cele mai depărtate oraşe ale ţării, ci însăşi unirea noastră: Regina.

O simplă sugestie, care ar aduna - credem - toate sufragiile bunilor români.



[Ilustraţiunea Română, 1938]

Statuia Regelui

Lucrările pentru ridicarea statuii Regelui Carol I, ce va fi aşezată în piaţa Palatului Regal sunt pe terminate. Zilele acestea se va monta pe soclul de granit statuia, opera cunoscutului sculptor iugoslav, Mestrovici.

Statuia a fost adusă de la Belgrad acum câteva zile. Cu prilejul inaugurării, care va fi după cum am mai anunţat, la 9 mai. La inaugurarea statuii va participa şi sculptorul Mestrovici, care va sosi zilele acestea în Capitală.

La ora 11 se va oficia un serviciu religios. La ora 11,10 după dezvelirea statuii, dl. Armand Călinescu, Preşedintele consiliului de miniştri, va rosti cuvântarea omagială. La ora 11,20 va avea loc defilarea trupelor şi a organizaţiilor F.R.N. Invitaţii vor trebui să se afle în tribună cel mai tîrziu la ora 10,50.



Lumea care, după 9 Mai, va trece prin piaţa Palatului Regal, va admira cum se cuvine măreaţa statuie a Regelui Carol I, opera sculptorului sârb Mestrovici.

Privind masa uriaşă de bronz măiestrit modelat, care va forma un tot, - o bucată unică - montată pe soclul de marmură înalt de câţiva metri, cu greu se va bănui truda şi chipul în care statuia a fost aşezată la locul ei.

Totuşi, trecătorii pe care paşii, în ultimele două zile, i-au dus pe calea Victoriei, au avut prilejul să surprindă o parte din taina montajului monumentului. Acesta nu este făcut dintr-o singură bucată, ci din mai multe, care, chibzuit îmbinate, vor da totul unitar şi armonios de la sfârşit.

Mai întâi au fost aşezate la locul lor picioarele calului, apoi trupul acestuia fără cap, apoi capul. Numai după ce calul a fost complet montat, s-a aşezat deasupra-i bustul călăreţului.

Operaţiile s-au făcut de către numeroşi lucrători, sub privegherea câtorva specialişti şi în prezenţa unui impunător număr de gură-cască, gata oricând să dea la cerere tot soiul de amănunte tehnice. Căci românul se naşte nu numai strateg, expert în politică externă, ci şi competent în diferite alte domenii.

Între timp, bustul, care singur măsoară aproape doi metri, este ridicat către locul său, încet-încet, cu macaralele. Numeroase ciocane nituiesc îmbinările bronzului. tehnicienii se frământă nervoşi... Montajul trebuie să fie terminat până în două zile. În piaţa palatului s-au şi construit tribunele care vor adăposti invitaţii de seamă.




Întrucât defilarea trupelor prin faţa statuii se face contra sensului obişnuit al circulaţiei pe calea Victoriei, străzile laterale fiind ocupate de trupe, accesul automobilelor ce aduc pe membrii guvernului şi şefii misiunilor străine, pentru a lua loc pe estrada din faţa statuii, se face numai prin străzile Franklin şi Episcopiei prin calea Victoriei până în faţa statuii. Automobilele goale vor merge imediat la stânga pe str. Wilson, primind dispoziţii pentru parcare până la sfârşitul serbării.

Automobilele cu invitaţi la tribuna preşedinţiei consiliului vor veni prin str. C.A. Rosetti până în spatele tribunei, vor lăsa invitaţii şi apoi prin curtea restaurantului Cina vor ieşi în str. Franklin, unde vor primi dispoziţii de parcare.

Automobilele cu invitaţii la tribuna F.R.N. (de lângă fosta Bancă a Naţiunii) vor veni prin str. Wilson până în spatele tribunei, unde vor lăsa invitaţii şi vor merge goale pe str. Boteanu primind dispoziţii de parcare.



Într-o ţinută majestuoasă cu privirea drept înainte, cu pumnul drept înfipt în şold, călare pe un cal robust în marş triumfal, maestrul Mestrovici a izbutit să redea în chip magistral personalitatea impunătoare a Marelui Rege, în linii simple şi planuri largi, într-o armonie şi echilibru desăvârşit fără nici un atribut de prisos.

Statuia de bronz, cal şi călăreţ, cântăreşte 12.000 kg şi a fost adusă de la Zagreb în două vagoane. Cea mai grea piesă a avut 6.000 kg şi a fost transportată de la gară şi montată cu mare îngrijire. Montajul s-a făcut de tehnicieni şi meşteri români. Montarea statuii a durat cinci zile.

Soclul statuii s-a executat în granit roşu lustruit. S-au întrebuinţat 80 m.c. de granit în blocuri masive, a căror greutate varia între 1.500 şi 6.000 kg.

Monumentul a fost aşezat pe un radier de beton armat şi a trebuit să se adâncească săpătura până la teren sănătos deoarece s-a dat de urma unor pivniţe vechi.

Lucrarea s-a executat de ministerul cultelor şi artelor. D-nii miniştri N. Zigre şi I.M. Sadoveanu s-au interesat zilnic de mersul lucrării. Construirea soclului de granit şi montarea statuii de bronz s-a executat sub direcţia tehnică a arhitecţilor C. Ionescu şi N. Cucu din minister şi în execuţia antreprizei Clemente Santalena şi Industria pietrei arhitect Soare Sterian.

Pentru terminarea la timp a lucrării s-au întrebuinţat echipe de zi şi de noapte. Atât montarea statuii, cât şi construirea soclului constituie un record al tehnicii româneşti atât pentru timpul scurt în care a fost efectuate, cât şi pentru problemele tehnice rezolvate, lucrarea executându-se fără nici un accident uman sau de material.



[Universul, mai 1939]