Un cinematograf modern

Zilele trecute am fost martorul focului de artificii de la cinema Dacia (fost Marconi), cam în acelaşi timp cu Adrian : eu - pe jos, el - în maşină.

Pentru că de multă vreme nu am reuşit să găsesc mai multe date despre poveştile locului, cu excepţia celor licenţioase legate de tema basoreliefurilor, m-am gândit că e o ocazie bună de a republica câteva imagini legate de acest cinematograf. Poate că un cititor mai norocos va revedea aceste imagini şi va completa memoria locului ilustrat în fotografiile de mai jos.

Primele dintre imaginile prezentate sunt de la mijlocul anilor 1920 şi ilustrează planul şi faţada unui cinematograf modern - care prezintă o similaritate completă cu cinematograful Marconi - desenat de arh. Const. Cananău, precum şi câteva secţiuni prin imobil.

Bineînţeles, aceste imagini reprezintă un proiect diferit de rezultatul pus ulterior în operă. Sau poate că adversităţile vremilor şi comoditatea edililor capitalei au dus la pierderea irecuperabilă a multora dintre detaliile decorative.

Un studiu al fundului sălii unui cinematograf modern, realizat de acelaşi arh. Const. Cananău :

În anii 1924-1925, în Bucureşti existau următoarele cinematografe, printre care apare şi cinematograful Marconi (probabil un imobil mai vechi) :

În timpul studenţiei am vizionat câteva filme în acest cinematograf şi îmi amintesc atmosfera de groază de la balcon, unde şoarecii circulau nestingheriţi printre şirurile de fotolii, spre spaima colegelor noastre şi amuzamentul nostru.

Imobilul Cinema Dacia este clasat în Lista Monumentelor Istorice: 1172 B-II-m-B-18890 - Cinematograful Marconi - Calea Griviţei 137 sector 1 (prima jum. sec. XX) şi face parte şi din ansamblul clasat 1118 B-II-a-B-18836 - Ansamblul de arhitectură "Calea Griviţei" - Calea Griviţei între Calea Victoriei şi str. Atelierului sector 1 (sf. sec. XIX - inc. sec. XX).

[Prima fotografie-document a fost realizată de d. Şerban Lăcriţeanu, ca urmare a pasiunii dumnealui pentru tramvaiele din Bucureşti ; celelalte provin din revista Arhitectura şi revista Cinema, anii 1920]

Deschiderea Stadionului

Majestatea Sa Regele Ferdinand I al României Mari, în înalta Lui solicitudine pentru sănătatea şi puterea naţiunei asupra căreia domneşte, prezidând serbarea sportivă de la 9 mai 1926, a sărbătorit El Însuşi deschiderea celui dintâi Stadion oficial, clădit din puterile Neamului întreg şi deschis masselor celor mai adânci ale poporului românesc unit într-o singură Patrie!



Întâlnirea echipelor franco-române de Rugby, în ziua aceasta şi cea următoare pe cel dintâi Stadion, închinat regenerărei poporului român, constituie şi ea un simbol pentru cei ce mai simt în vinele lor năvala sângelui strămoşilor comuni.



Pentru prima oară, în ţara noastră, peste trei zeci de mii de suflete, numai din populaţia Capitalei, au lăsat, în zi de sărbătoare, preocupările lor obişnuite pentru alte distracţiuni, spre a se deschide pline de o sinceră admiraţie în faţa unei opere de o atât de înaltă însemnătate obştească. Pentru prima oară, în aerul liber al unui Stadion român, aproape treizeci de mii de capete au stat smerit descoperite sub valurile de armonie ale imnurilor a două popoare înfrăţite în lupte grele pentru conştiinţa integrităţei şi menirei lor în faţa a două echipe ce simbolizau vigoarea şi bravura lor.



După cele două săptămâni de zile de muncă stăruitoare şi neodihnită, covorul nepreţuit al Arenei Oficiului Naţional de Educaţie Fizică s-a văzut deodată împodobit pe ambele laturi de o masă de tribune destinate miilor de privitori. Deşi improvizate şi schiţând doar pe departe înfăţişarea amfiteatrului ce va încadra în curând primul nostru Stadion oficial, - aceste tribune inspirau totuşi puterea de convingere a clăditorilor acestui templu al culturei neamului românesc.



Jocul, animat de un spirit de camaraderie exemplar a fost din plin aceia ce trebuia să fie : o lecţie magistrală şi colegială, făcută de campionii din Apus ai acestui sport vitejesc emulilor români, cei dintâi şi mai perseverenţi practicanţi şi propagatori ai lui în Răsăritul Europei.

Scorurile ambelor zile, privite sub lumina unei critici juste, au făcut mai mult dovada că aceste întâlniri ale rugbyman-ilor francezi şi români nu au avut caracterul unor adevărate competiţiuni.

Echipa militară a Franţei a invins jocul împotriva echipei naţionale române cu 37 : 3 ; iar cel în contra echipei militare române cu 42 : 6.

[Buletinul Educaţiei Fizice, mai 1926]

Colina Arsenalului

Colina Arsenalului formează pintenul proeminent cel mai apropiat de actualele cheiuri ale Dâmboviţei şi de centrul oraşului. Acest pinten, prelungit prin platforma unde se găsesc Arhivele Statului, se limitează, aproape, cu Dâmboviţa, de care nu este depărtat decât prin o limbă subţire de proprietăţi particulare, începând de la podul Schitul Măgureanu, până la podul Mihai Vodă. De aceea o punere în valoare estetică a acestor două proeminenţe este, ca şi Dealul Patriarhiei, de o importanţă de primul ordin.




Un avantaj, care nu trebuie trecut cu vederea este că, atât Colina Arsenalului, cât şi platforma Arhivelor Statului sunt în cea mai mare parte proprietatea Statului, iar pe unele laturi există încă mari terenuri neclădite. Deci un plan de amenajare aici este mult uşurat.



Strângând într-un singur trup cele două părţi ale pintenului, astăzi despărţite de str. Mihai Vodă şi str. Arhivelor, care vor trebui să dispară, se va obţine o suprafaţă de circa 14 ha. O astfel de suprafaţă va putea fi utilizată pentru instalarea unui adevărat "centru civic" al malului drept al Dâmboviţei, care, prin construcţiile falnice ce se pot edifica acolo, să predomine, formând "coronamentul" Bucureştilor, pe care Dealul Patriarhiei nu a putut să-l formeze din cauza relei dispoziţii a clădirilor ce se găsesc deja ridicate acolo şi din cauza suprafeţei prea reduse a acelei coline.

Într-adevăr, faţă de un ax perpendicular pe Dâmboviţa, în direcţia Arhivelor dinspre str. Militari s-ar putea obţine o amenajare analoagă cu ceea ce se poate vedea la Palatul Bellevue din Viena cu parcul celebru descendent; iar spre perspectivele din Piaţa Senatului şi Piaţa Mihai Vodă îşi pot găsi locul scări şi balustrade, ca la grădinile Pincio sau la Scala di Espana din Roma.



În anul 1926, când se discuta găsirea unei aşezări potrivite pentru Catedrala Neamului (Patriarhie) şi pentru un palat al Patriarhiei, am întocmit o schiţă cu modul cum s-ar fi putu utiliza Colina Arsenalului în acest scop. Chestiunea nu mai este de actualitate, însă de actualitate este ca să se amenajeze din punct de vedere estetic această colină.

Din trei puncte importante se poate şi trebuie să se lase vederi de perspectivă spre colină: de la podul Schitu Măgureanu, din Piaţa Mihai Vodă şi din Piaţa Senatului.

Cel puţin suprafeţele haşurate vor trebui expropriate, unele pentru obţinerea acestor perspective, altele pentru degajarea unora din coastele colinei care merită a fi scoase în relief din punct de vedere estetic.

Soluţia de ales la această colină nu prezintă multe variante adică posibilităţi de alegere. Aici este într-adevăr cazul "à prendre ou à laisser"; iar întârzierea hotărârei de luat nu face decât să ne împingă spre alternativa à laisser. Nu intrăm în detalii, fiindcă pentru un moment nu putem fixa noi întrebuinţarea. Dar ceea ce trebuie să fixăm de acum este concluzia: să degajăm laturile Colinei Arsenalului cu faţa spre Dâmboviţa şi să creăm avenue-uri cu perspective spre această colină.



Soluţia prezentată nu are pretenţia decât de a da o directivă, a sugestiona, iar nicidecum a indica soluţii, indiferent de întrebuinţarea ce se va da în viitor acestui vast teren, adică, fie se va instala aici un centru al muzeelor (militar, arheologic, istoric ori etnografic etc.); fie un centru administrativ, prin executarea mai multor ministere; fie chiar un centru civic în înţelesul utilizat în Statele Unite, cum am menţionat mai sus.

[Revista Urbanismul, 1932]

Capitala din avion - 1926

Către sfârşitul anului trecut Alex Gâlmeanu ne-a bucurat publicând o imagine aeriană a Bucureştilor datând din perioada Războiului cel Mare.

Zilele trecute, răsfoind presa de specialitate interbelică dedicată armelor tehnice, am descoperit câteva imagini fotografice preluate de piloţi români aflaţi în zbor deasupra Bucureştilor. Vederile din avion sunt luate de căpitanul-aviator şi observator C. Gonta, celebrul specialist român în ale fotografiei aeriene, secondat de slt. Gruia sau slt. Naidinescu. Fotografiile din ”Aripa” sunt tipărite pe hârtie de ziar, astfel încât rezoluţia lor este mediocră. Chiar dacă acest set de imagini suferă din cauza calităţii scăzute, le-am publicat mai jos, cu speranţa că cititorii fascinaţi de Bucureşti se vor bucura de aventura zborului la 1926.

Câmpul Moşilor

Câmpul Moşilor - fragment din planul Bucureştilor la 1926, publicat de Editura Librăriei "Union" din Bd. Elisabeta nr. 10

Mănăstirea Căldăruşani, de lângă Bucureşti

Palatul Cotroceni

Calea Victoriei şi Bulevardul Elisabeta

Palatul Poştelor

Halele şi Dâmboviţa

Piaţa Sărindar