Instalaţiile unui ziar modern

Miile de cititori, care aşteaptă nerăbdători revărsarea amurgului, pentru a savura din nou paginile Ordinei, sunt mărturia vie a succesului mereu crescând al ziarului nostru.

Cotidian modern de cea mai occidentală ţinută, Ordinea a devenit cel mai important şi răspândit ziar de seară, provocând o adevărată revoluţie în presa românească. Orice ochi atent şi nepărtinitor poate observa uşor că Ordinea a început să facă şcoală.



Prin frumoasele ei fotografii, care plasticizează banale fapte diverse, ce ascund adesea tragedii nebănuite sau evenimente cu răsunet mondial; prin titlurile ei sugestive ce rezumă cuprinsul articolelor, suscitând interesul cititorului, cât şi prin aranjamentul de ansamblu al paginilor, Ordinea a determinat, pe lângă admiraţia unanimă a celor mai exigenţi cititori, un pronunţat curent de emulaţie, mulţi confraţi nesfiindu-se să calce pe urmele ei.



Acest îmbucurător efect poate fi constatat zi de zi, în organe de presă, (care până acum nu prea duceau casă bună cu estetica şi arta fotografică) în care apar din ce în ce mai numeroase clişee şi titluri, ce aspiră la o cât de fugară comparaţie cu ziarul nostru, la o cât de infimă părticică din marea simpatie de care Ordinea se bucură în rândurile cititorilor, al căror plebiscit o proclamă în fiece zi cel mai estetic, mai bine informat şi mai răspândit cotidian de seară. Tirajul - fantastic pentru dâmboviţenele noastre meleaguri - atins de Ordinea a fost oficial confirmat de certificatele publicate de noi la timp.



Pentru a satisface pe deplin curiozitatea cititorilor noştri, care n-au avut, poate, toţi prilejul să ştie câtă muncă încordată, câtă energie şi câte sacrificii se ascund între pereţii unei redacţii de ziar, dăm aici fotografiile unei părţi din încăperile în care se scrie şi se gospodăreşte Ordinea.



În primul rând, cabinetul d-lui Virgil Kerciu, energicul şi entuziastul nostru director, care, cu concursul neprecupeţit al d-lui Gh. Kerciu, un excelent gospodar, a reuşit să facă din Ordinea un ziar model.







Vine la rând sala reporterilor şi tinerilor redactori, poreclită Prisaca, fiindcă toţi băieţii de la Ordinea sunt harnice albine, ce cară zilnic în fagurii zaţului rodul trudei lor entuziaste.







Iaţă şi sala administraţiei, unde tronează ca un Jupiter Tonans, neobositul drumeţ şi visternic d. colonel Margaritopol, administratorul general al gazetei.



Priviţi acum anticamera d-lui Virgil Kerciu şi sala de aşteptare, pline totdeauna de oaspeţi, care cer informaţii, îşi spun păsul sau cer publicarea unui rând (de obicei de cel puţin trei pagini...) pentru repararea unei nedreptăţi.


Lipsesc din panoplie: Camera Sportului unde se intră numai pe risc personal (fiind reşedinţa d-lui Virgil Economu) şi atelierul fotografic, fiindcă d-nii Ionescu şi Dode sunt foarte rar acasă, sau, dacă sunt, developează şi fiindcă... totdeauna cizmarul poartă ghete rupte.





[Ordinea, 1935]