duminică, octombrie 28, 2012

Piaţa Unirii - Compoziţia


Ansamblul de clădiri preconizat să susţină în viitor fronturile clădite a fost studiat în raport cu prezenţa unor importante elemente, dintre care unele, prin participarea lor directă, aduc o valoroasă contribuţie la asigurarea caracterului reprezentativ al pieţei, iar altele au creat condiţii obligate în determinarea soluţiei.

Prin perspectiva laterală realizată, dealul Marii Adunări Naţionale cu clădirile sale monumentale şi istorice a constituit un element de prim ordin în compoziţia arhitectural-urbanistică a ansamblului ; de asemenea, s-a urmărit ca Hanul lui Manuc şi Spitalul Brâncovenesc să fie menţinute cu un cadru local adecvat, evitându-se amplasarea în imediata lor vecinătate a unor clădiri care prin volum şi proporţii să le diminueze importanţa şi caracterul lor tradiţional.

Un aspect dificil în rezolvarea pieţei îl constituie - după cum am arătat - o serie de elemente obligate care determină rezolvarea dimensiunilor şi cadrului. Spaţiul mare dintre fronturile de nord şi de sud (cca 350 m) este rezultatul poziţiei şenalului Dâmboviţei, care taie într-o pronunţată diagonală piaţa ; deşi acoperit cu planşeu, lăţimea de cca 30 m a acestui şenal, folosit atât în prezent, cât şi în viitor ca principal emisar al oraşului, limitează practic un teritoriu peste care nu se pot amplasa construcţii importante şi grele.

Pe de altă parte, poziţia bd. Gh. Coşbuc, arteră importantă de prim rang în circulaţie, cu aşezarea ei oblică faţă de celelalte artere de acces, cu fronturi bine clădite şi flancând elementul natural al dealului Marii Adunări Naţionale, stabileşte de asemenea condiţii obligatorii în ordonarea cadrului ; însuşi relieful acestui deal formează limita pieţei în această direcţie.

Accesele splaiurilor Dâmboviţei, cu respectivele lor amprize larg dimensionate, condiţionează poziţiile fronturilor ce limitează piaţa pe laturile de nord şi de sud.

Toate aceste realităţi atrag după sine greutăţi în controlarea spaţiului şi a cadrului arhitectural, în care prezenţa unor bogate plantaţii existente intervine de asemenea cu o pondere ce nu poate fi neglijată.

În aceste condiţii, singurele fronturi ce pot fi construite cu noi obiective sunt cel de sud şi de est, frontul de nord fiind susceptibil a primi doar unele completări integrate în regimul bulevardului 1848 şi armonizate în măsura posibilităţilor cu clădirile existente învecinate.


De aceea, pe latura de nord a pieţei este propusă o construcţie P+9 etaje, integrată regimului blocurilor învecinate de pe bd. 1848, iar către hanul lui Manuc se prevede un corp de legătură P+1 cu o tratare arhitecturală specială, pentru ca aceasta să se încadreze în spiritul acestui obiectiv şi să închidă unele vederi nefavorabile către faţadele posterioare bulevardului.

Pe latura opusă bd. 1848 se propune de asemenea o clădire care să nu depăşească cornişa blocurilor existente, front care formează un cadru bisericii existente şi care se racordează apoi cu clădirile de pe calea Călăraşi.

Toate aceste construcţii ar primi magazine la parter, etajele putând fi utilizate fie ca locuinţe, fie destinate unor birouri de instituţii centrale.


Elementul dominant al pieţei, atât ca verticală, cât şi ca volum, îl va constitui noua clădire a hotelului. Prevăzut la o capacitate de cca 800 de paturi, dotat cu restaurante, bar, complex comercial şi alte unităţi de deservire, hotelul va constitui capătul de perspectivă dinspre nord pe magistrala N-S, cât şi pe splaiul Unirii, dinspre partea de est a oraşului. Amplasarea hotelului pe latura vestică a magistralei N-S a fost gândită astfel pentru a asigura o diversitate în aşezarea punctelor înalte din lungul axei majore a oraşului - bd. Bălcescu - 1848 - magistrala N-S, puncte situate pe ambele laturi ale acestui traseu în principalele lui pieţe, ţinându-se seamă în acest sens de poziţia clădirii hotelului Intercontinental recent realizat.

În vederea optimei deserviri a acestui nou şi principal obiectiv se prevăd în jurul său degajările şi parcajele la sol necesare, precum şi contruirea unui parcaj subteran de mare capacitate tratat însă pe un singur nivel, datorită prezenţei la mică adâncime a stratului de apă freatică. Un corp mai puţin înalt al hotelului, cuprinzând unităţi de deservire, va face trecerea volumetrică către şirul de clădiri P+1/2 etaje din lungul aleii care accede la Marea Adunare Naţională.

Magistrala N-S va fi completată în continuare cu blocuri bară şi elemente turn, păstrând ritmul şi arhitectura construcţiilor deja realizate şi legate între ele cu magazine la parter care vor forma puncte de interes, dând viaţă şi animaţie acestui ansamblu.


Latura de est a pieţei, care constituie şi frontul cel mai lung, se propune a primi o serie de unităţi comerciale, dintre care elementul dominant va fi un mare magazin universal. Cuprinzând o varietate de profile, dotată de asemenea cu unităţi de alimentaţie publică - cofetării, baruri etc. - şi construită pe 4-6 niveluri, clădirea va susţine această latură a pieţei printr volumul şi tratarea sa, fiind şi un puternic punct de polarizare a populaţiei.

În vederea marcării accesului magistralei E-V în piaţă, clădirea magazinului se propune a avea un element mai înalt de susţinere a perspectivei la intersecţia axei N-S cu calea Călăraşi, unde ar fi aşezate şi principalele intrări, datorită prezenţei în imediata vecinătate a ieşirilor din pasajul pietonier subteran proiectat în zona intersecţiei.

În dreptul magazinului universal, sub magistrala N-S, se propune a se realiza un alt mare parcaj subteran, de asemenea cu un singur nivel, având o capacitate de cca 1.000 locuri, menit să deservească acest complex de dotări şi să acopere în parte necesităţile ce se resimt în zona învecinată.

După cum s-a arătat, pe frontul laturii de vest se va păstra pentru o lungă perioadă Spitalul Brâncovenesc cu bogata sa plantaţie înconjurătoare ; dar în larga perspectivă se întrevede posibilitatea construirii şi a acestui front la regimul de înălţime al zonei (P+9/10 etaje), închegându-se această latură a pieţei şi acoperind în măsura posibilului deschiderea exagerat de mare spre Palatul de Justiţie.

Odată cu realizarea acestei laturi, atunci când posibilităţile economice vor permite renunţarea la unele clădri ale Spitalului Brâncovenesc sau chiar mutarea acestuia într-un local nou, cadrul arhitectural al pieţei Unirii se va contura unitar şi definitiv închegat.

Arh. Radu M. Gherghel

[Revista Arhitectura, 1970]

joi, iulie 12, 2012

Piaţa Unirii - circulaţia


Analizarea grelelor condiţii de desfăşurare a circulaţiei şi transportului în comun în piaţa Unirii, precum şi a consecinţelor ce se răsfrâng din această cauză în cadrul oraşului, a condus la analizarea mai multor variante de soluţionare, în care s-a ţinut seamă atât de caracterul reprezentativ arhitectural al pieţei, cât şi de rolul său de principal nod de circulaţie al oraşului, ambele constituind elemente de principiu ale schiţei de sistematizare a municipiului Bucureşti.

Studiile de specialitate întocmite cu ocazia proiectării au avut la bază un indice de motorizare auto de 250 de vehicule convenţionale la 1.000 de locuitori - grad de motorizare considerat drept corespunzător în perspectivă la dimensionarea reţelei stradale a oraşului şi implicit a arterelor majore ce converg în piaţă.


Din calculele făcute au rezultat apreciabile valori de trafic viitoare, după cum urmează :
- pe axa nord-sud, cca. 3.200 vehicule convenţionale pe oră şi sens ;
- pe axa splaiul Independenţei - est-vest - (Călăraşi sau viitoarea străpungere), cca. 3.800 vehicule convenţionale pe oră şi sens ;
- pe bd. Coşbuc către splaiul Unirii - cca. 1.900 vehicule convenţionale pe oră şi sens ;
- pe axa splaiul Unirii - splaiul Independenţei cca. 2.700 de vehicule convenţionale pe oră şi sens.

În aceste condiţii, concepţia de bază în rezolvarea circulaţiei şi transportului în comun din piaţa Unirii a pornit de la necesitatea descongestionării acesteia şi de la redistribuirea fluxurilor auto şi de călători atât în cadrul pieţei, cât şi într-un teritoriu înconjurător mai larg.

În cadrul strict al pieţei, descongestionarea şi redistribuirea poate fi realizată prin crearea a două noduri principale de circulaţie situate pe magistrala N-S la extremităţile pieţei ; prezenţa acestor două noduri ar anula actuala convergenţă într-un singur punct a fluxurilor ce se scurg pe cele două axe majore ale oraşului (N-S şi E-V), cu cele de pe diagonala formată de actualul traseu al bd. Gh. Coşbuc. În sistemul propus, axa bd. Coşbuc - calea Călăraşi urmează a fi deviată pe latura sudică a pieţei, asigurându-i-se continuitatea prin splaiul Unirii şi apoi prin intermediul unui întreg sistem stradal existent, lărgit sau rectificat către zona de est a oraşului.

În teritoriul mai larg înconjurător, punerea în valoare a unor trasee de lungă bătaie, în bună parte existente şi formate din str. Fabrica de Chibrituri - bd. Mărăşeşti - calea Dudeşti va contribui în mod hotărâtor la degajarea pieţei Unirii de puternicul trafic de tranzit de lungă distanţă, adică de acele legături de circulaţie şi transport în comun care se formează între cartierele din S-V oraşului (Ferentari - Alexandriei) şi cele din zona de Est (Titan - 23 August).

Prin această separare care ţine aşadar seamă de traficul de destinaţie şi de cel de tranzit, se evită debuşarea în piaţa Unirii a unor mari fluxuri, element deosebit de dezavantajos pentru funcţionarea în bune condiţiuni a acestei plăci turnante şi de schimb a circulaţiei şi transportului în comun din cadrul oraşului.

Ţinând seamă de elementele mai sus menţionate, studiile de circulaţie efectuate pe parcursul proiectării au dus la analizarea a trei variante de soluţionare bazate pe denivelarea nodurilor în cadrul pieţei, după cum urmează:
- V1 - varianta cu pasaj superior N-S şi cu denivelarea nodurilor de circulaţie de la intersecţia magistralei N-S cu magistrala E-V şi apoi cu prelungirea bd. Coşbuc - splaiul Unirii ;
- V2 - varianta cu pasaj superior E-V, cu denivelarea numai a nodului magistralei N-S cu magistrala E-V ;
- V3 - varianta cu pasaj inferior E-V, cu denivelarea la nivel inferior a aceluiaşi nod.

Fiecare dintre cele trei variante prezintă unele avantaje şi dezavantaje, dar care - deşi coroborate cu factori secundari funcţionali, tehnici şi de ordin economic - nu conduc la detaşarea în mod determinat a uneia dintre soluţii.

[revista Arhitectura, 1970]

marți, iunie 26, 2012

Cheia Raiului


O fotografie publicată recent pe una dintre reţelele sociale îmi oferă ocazia să evoc existenţa (dar şi sfârşitul) unui produs extrem de cunoscut în anii neostalinismului ceauşist : săpunul Cheia. Acest săpun pentru utilizare universală a fost produs pentru o perioadă de timp îndelungată de către fabrica de săpun Stella, ale cărei imobile au fost demolate în anul 2004, pentru a face loc noului tip de comerţ.

Fondată la sfârşitul secolului al XIX-lea de către Iulius Hoffmaier, principalul ei obiect de activitate era producerea de săpun. După cel de-al doilea război mondial, în 1948, fabrica este naţionalizată. În anul 1975 - în plină perioadă de dezvoltare industrială a României, bazată pe cumpărarea de licenţe tehnologice de la companiile occidentale - fabrica este retehnologizată şi devine principalul producător de săpun din Romania.

În colecţia ziarului Universul din anii 1930 am descoperit câteva reclame la acest  săpun bine-cunoscut românilor.  Cu acestă ocazie, împărtaşesc cu cititorii acestui blog şi nostalgia atingerii pătrăţoase şi amintirea mirosului diluat de levănţică.


Fabrica Stella din şoseaua Colentina, figurată pe planul din anul 1934 :

luni, mai 28, 2012

Proiecte pentru Piaţa Unirii


De-a lungul magistralei Nord-Sud, cea mai de seamă arteră din Bucureşti şi rută internaţională, se înşiră câteva pieţe. Ultima dintre ele, Piaţa Unirii, constituie o temă urbanistică deosebit de complexă. Dificultăţile soluţionării provin, în primul rând, din două elemente topografice locale : panta dealului Patriarhiei şi şerpuirea cursului Dâmboviţei cu planşeul ce o acoperă parţial. Situaţia se complică prin modul cum converg străzile în acest nod rutier, destinat a avea - în viitoarea dezvoltare a Capitalei - traficul cel mai intens, cu tranzitul şi încrucişarea unor multiple mijloace de circulaţie şi de transport în comun. Se mai adaugă diversitatea de aspect şi amplasarea neregulată a clădirilor de importanţă istorică, obligator a fi menţinute şi puse în valoare, armonizate cu noua ambianţă generală.

În trecut, serviciul de cadastru studiase o serie de variante pentru acest centru de mare interes. De asemenea, a avut loc, între cele două războaie mondiale, un concurs urbanistic. Cu toate rezultatele lui neconcludente, au fost atunci executate câteva amenajări peisagistice. Dar nu s-a ridicat nici o clădire, ca început de încadrare arhitectonică a vastei întinderi.

Acum, în primă reconstrucţie socialistă, odată cu remodelarea Capitalei, a sosit momentul de a se definitiva configuraţia Pieţei Unirii spre a se păşi la lucrările de realizare. În acest scop, a fost lansată recent o competiţie publică de idei pentru sistematizarea nu numai a pieţei propriu-zise, ci şi a zonei limitrofe. Larga participare a însemnat un mare succes : 71 de proiecte au fost depuse până la termenul fixat (16 noiembrie 1959). Din păcate, mai mult de jumătate dintre ele - unele meritorii - nu au putut fi luat în considerare la clasament, căci nu corespundeau condiţiilor regulamentului referitoare la prezentarea grafică.

Tema program a concursului prevedea, printre altele, conservarea zonei arheologice a Curţii Vechi, odată cu clădirile Marii Adunări Naţionale, ale Patriarhiei şi Aşezămintele Brâncoveneşti. Cât despre Hanul lui Manuc (devenit apoi Hotel Dacia) se lăsa la latitudinea concurenţilor ca el să fie menţinut sau dărâmat. Socotim însă necesară păstrarea şi apoi restaurarea sa, ca una dintre prea puţinele construcţii laice rămase moştenire din trecut. Sistematizarea urmează să ţină seama de fluxurile circulatorii ocazionale, solemne, cu formarea şi trecerea de cortegii, netrecându-se cu vederea nici viitoarea creştere generală a autolocomoţiei. La încadrarea arhitecturală a pieţei nu se cerea vreun edificiu public nou, ci doar blocuri de locuit având la parter spaţii comerciale. O mare importanţă s-a atribuit monumentului Unirii, amplasării, volumului şi siluetei acestuia în raport cu clădirile proiectate, participanţii la concurs putând completa după voie piaţa şi cu alte dotări decorative.

Piaţa Unirii, cu dubla ei funcţie festivă şi de circulaţie, nu poate avea caracter pur rezidenţial, cu toate cele 1.000-1.500 de apartamente ce se va cuprinde. Ca simbol al Unirii, şi servind de acces la Marea Adunare Naţională, ea presupune o ţinută demnă, o alură grandioasă. Calităţile estetice ale pieţei şi spiritul ei semnificativ - în lipsa unor noi edificii monumentale, a unor sedii pentru instituţiile sociale, culturale sau administrative - trebuie să rezulte din forma şi dimensiunile ei, din armonia proporţiilor, din plastica expresivă a clădirilor de locuit, dar mai ales din raporturile lor volumetrice.

Proiectele premiate şi cele distinse cu menţiuni posedă câteva trăsături fundamentale comune, găsite juste de juriu. Astfel, în general, compoziţia, de proporţii alungite, se dezvoltă cu axul principal în direcţia nord-sud, oblic faţă de aleea Patriarhiei. Alte caracteristice similare sunt : închiderea cadrului arhitectonic şi îndeosebi continuitatea frontului pe latura estică, subliniind orientarea susmenţionată. La judecată s-au exclus soluţiile cu axe nefireşti, ignorând direcţia principală a oraşului ; tot aşa şi peţele cu contur neorganizat ca arhitectură. Au fost înlăturate, de asemenea, şi rezolvările comportând încrucişări majore chiar în piaţă sau giraţia marelui trafic.

În afara proiectelor clasate primele, era de observat în expoziţie o mare varietatea planimetrică. Abundau formele circulare. Nu lipseau schemele eliptice sau cele cu perimetrul în semicerc. Pieţele tradiţionale, cu caracter clasic, uneori formalist, decorate cu obeliscuri, contrastau cu amplasări haotice, emancipate de orice conformism. Se vedeau formule rigide, cu simetrizări forţate, alături de încadrări arhitectonice neregulate, cu fărâmiţarea fronturilor. În locul unei delimitări nete, în locul unei pieţe citadine precis conturată prin clădiri, câţiva concurenţi au propus un vast spaţiu plantat. Dar plantaţiile de aliniament nu se pot substitui arhitecturii la organizarea incintelor urbane atât de importante.


Premiul I a fost decernat colectivului compus din arhitecţii : Adriana Ciortan, Mihai şi Mircea Enescu şi Al. Popescu Necşeşti.

Piaţa propusă de ei este trapezoidală, cu una din laturile lungi în continuarea Bulevardului 1848. Acesta are acces şi perspectivă descendentă spre spaţiul pieţei, mărginit de clădiri de locuit înalte de 10 etaje. Pe latura nordică, trei blocuri turn cu câte 15 nivele se leagă între ele printr-o construcţie joasă, alcătuind ca un fel de bazament comun, de amenajat ca magazin universal. Din interesantul proiect nu lipsesc neajunsurile. De pildă, închiderea accesului Bulevardului G. Coşbuc spre piaţă, deviindu-se circulaţia respectivă spre Calea Rahovei, apare nejustificată.


Interpretând eronat punctul din program prevăzând : "rezolvarea circulaţiei vehiculelor şi pietonilor la nivelul cerinţelor tehnicii în rapidă dezvoltare", unii concurenţi s-au lansat în viziuni nelalocul lor. În acest sens ar fi de menţionat pieţele echipate cu şosele inelare de beton armat, susţinute de stâlpi sau cele cu artere pe estacade, având rampe curbe şi bucle de acces şi traversări la diferite nivele.

În Piaţa Unirii, pasagiile superioare sau tunelele sunt tot atât de inutile ca şi platformele pentru aterizarea helicopterelor în centrul ei. Ideea circulaţiei etajate a pornit, aici, de la diferenţa de nivel de 7 metri dintre cota pieţei şi aceea a Bulevardului 1848 la Sf. Gheorghe. Dar această denivelare, cele în alte direcţii, precum şi necesităţile previzibile ale viitorului trafic urban nu sunt de natură să îndreptăţească soluţii de anticipare, mergând prea departe cu modernitatea tehnicii, în dauna considerentelor practice, a bunului simţ şi raţiunii estetice.


Piaţa Unirii va lua treptat forma cerută de coordonarea circulaţiei în contextul urbanistic. Ea va căpăta o încadrare arhitectonică demnă de numele ei simbolic şi de funcţia ei festivă, concomitent cu mărirea patrimoniului locativ pentru oamenii muncii din Bucureşti.

Arh. Jean Monda

[Contemporanul, 1960]

luni, aprilie 30, 2012

Noul Institut Politehnic


Ca urmare a celui mai recent articol publicat pe acest blog, având ca temă desenarea şi realizarea proiectului complex al Institutului Politehnic, sub conducerea reputatului prof. arh. Octav Doicescu, un cititor ne-a întrebat care ar fi fost noima amenajării peisagistice deosebit de complexe de pe cornişa Pirotehniei, în vecinătatea corpului E.

Ca multe alte proiecte iniţiate în timpul regimului socialist şi realizate în mai multe etape întinse pe o durată extrem de lungă, proiectul Institutului Politehnic a suferit nenumărate ajustări şi uneori modificări substanţiale, dictate în principal de dinamica de orientare ideologică a conducerii de partid şi stat din acea vreme.  Principiul inițial de ordonare și ierarhizare a tuturor spațiilor din complex a fost acela de asamblare a unităților funcționale ale Institutului Politehnic (catedre și cele 12 facultăți) după specificul tehnic înrudit, care a condus la realizarea a cinci unități didactice majore, ce corespund corpurilor de clădire principale. O simplă observare a evoluţiei nivelului de funcţionalitate şi a calităţii materialelor utilizate pentru finisaje pornind de la corpurile R-AN-BN, urmate de corpurile C, D şi E şi încheind cu corpul J scoate în evidenţă degradarea normelor de proiectare funcţională şi reducerea drastică a bugetului de investiţii, aspecte ce au condus la pauperizarea rezultatului edificat.

O analiză atentă a machetei prezentate în anii 1970 ilustrează existența unor corpuri de clădire care nu se mai regăsesc nici în planurile din anii 1980, nici în realitate. La sud de corpul R-AN (în stânga, în fotografia de mai jos) apare un corp extins de clădire, cu mai multe tronsoane având zone de ateliere de proiectare în redane, care continuă principiul de proiectare de la corpurile C și E.


Terenul cu declivitatea naturală de aproximativ 12 metri determinat de cornișa Pirotehniei - pe care nu se va mai construi acest corp nou - va prelua în partea de sud acea amenajare peisagistică complexă despre am fost întrebaţi, cu zone de odihnă și bazine cu jocuri de apă, aflată în prezent într-o stare de degradare accentuată.

Vă propun să examinaţi cu atenţie sporită spaţiul situat la est de corpul E, cuprins între tronsoanele amplasate în formă de U, unde în prezent se află o succesiune de terase înierbate în mod natural. Pe machetă se poate observa cum această pantă naturală era proiectată a fi amenjată ca un mare amfiteatru în aer liber, delimitat de un zid de sprijin de formă rectangulară, şi destinat evenimentelor publice desfăşurate în faţa unui auditoriu.


Aproape de mijlocul anilor 1980 este publicată o machetă actualizată a proiectului Institutului Politehnic şi un plan de dezvoltare a acestui proiect complex. Schiţa de amplasare a elementelor construite în zona Grozăveşti-Pirotehnie evidenţiază insistenţa cu care conducătorul proiectului milita pentru completarea proiectului cu funcţiunile rămase nerealizate în anii 1970. Spațiul dintre corpul R și intreprinderea industrială - care fusese ocupat în machetele anterioare de unul din cele cinci corpuri principale de clădire - apare în acest plan fără nici o destinaţie.


Planul de amplasare de mai sus respectă configuraţia arterelor de circulaţie din acei ani, fără a putea anticipa modificarea radicală de la mijlocul anilor 1980 determinată atât de şantierul Centrului Civic, cât şi de închiderea circulaţiei rutiere în multe zone din Bucureşti. În particular, planul precede momentul deschiderii noii străzi care va face legătura printr-o dublă curbă amplă între podul Grozăveşti şi platoul cartierului Drumul Taberei, prin str. Ho-şi-Min şi va segmenta terenul alocat proiectului în două parcele complet separate.

În perimetrul care va fi ulterior alocat circulaţiei rutiere planul prevede extinderea zonei pentru activităţi sportive, utilată - pe lângă sala de sport deja realizată - cu o serie de terenuri pentru jocuri sportive, patinoar şi stadion. În proximitatea stadionului, ale cărui tribune ar fi exploatat diferenţa naturală de nivel, apare desenată o stradă de conexiune între şoseaua Grozăveşti şi bulevardul Armata Poporului, paralelă cu axa principală a staţiei de metrou Politehnica. La nr. 20 este figurată Casa de Cultură a Sectorului 6 (Ecran Club).

Pe planul cadastral de la sfârşitul anilor 1980, parcela dinspre fosta Şosea Grozăveşti încă figura sub titulatura complet lipsită de sens : teren în curs de amenajare. Acest teren este traversat de aleea de acces către staţia de metrou Politehnica, ce subtraversează noua arteră de circulaţie, destinată devierii traficului rutier din zona de protecţie a Palatului Cotroceni.


Spre comparație, iată mai jos un decupaj cu zona dintre lunca Dâmboviței și cornișa Pirotehniei, extras din planul Bucureștilor din anii 1930.

joi, aprilie 19, 2012

Institutul Politehnic

Într-un top 10 personal al celor mai interesante clădiri desenate şi ridicate în perioada comunistă, prietenul nostru Popescu include şi complexul de clădiri destinat instituţiei cunoscute sub denumirea de Institutul Politehnic Bucureşti. Acest complex a fost proiectat de Institutul Proiect-Bucureşti şi a fost ridicat începând cu mijlocul anilor 1960 pe un amplasament care fusese ocupat către sfârşitul anilor 1940 de o sumă de plantaţii horticole, în zona fostelor moşii ale familiei boierilor Grozăveşti.

Adresa oficială a complexului este Splaiul Independenţei 313, în proximitatea noului complex al căminelor studenţeşti. În perioada de început a lucrărilor de construcţie a noului complex, Institutul Politehnic a primit numele lui Gh. Gheorghiu-Dej, în memoria preşedintelui Consiliului de Stat decedat în primăvara anului 1965.

Succesiunea de evenimente care a condus la alegerea amplasamentului nu este documentată în mod oficial, însă unele amintiri personale publicate într-un volum de memorii rememorează o întâmplare legată de destinul acestui complex proiect arhitectural.

Nucleul de la care s-a dezvoltat acest complex cuprinde trei corpuri de clădire : corpul R (Rectorat) şi corpurile pentru învăţământ general : corpul AN şi corpul BN. Aceste trei corpuri au fost inaugurate în mod oficial în mai multe faze succesive începând cu iulie 1969 şi continuând cu anii 1970-1971. Litera N semnifică un corp de imobil nou ; la momentul deschiderii celor trei localuri noi din Grozăveşti existau corpurile A şi B în complexul istoric al Şcolii de Poduri şi Şosele din strada Gh. Polizu. Corpul R conţine birourile aferente conducerii didactice şi administrative a Institutului, precum şi sediile catedrelor fără laboratoare.

Corpul AN este structurat pe două nivele : nivelul inferior - parterul conţinând amfiteatre, printre care există cel mai spaţios amfiteatru din complex, şi nivelul superior - etajul conţinând săli de seminar (având câte 24 de locuri fiecare). În corpul AN subsolul destinat iniţial vestiarelor individuale este utilizat în prezent de atelierul de multiplicare a lucrărilor interne (fosta "litografie" a I.P.B.).

Corpul BN cuprinde săli având diferite destinaţii : două amfiteatre, mai multe săli de curs şi săli de laborator pentru disciplinele de învăţământ general (Fizică şi Mecanică teoretică), precum şi atelierele pentru proiecte şi desen tehnic, la care se adaugă birourile pentru cadre didactice. La parter, în zona de conexiune cu corpul AN există o serie de cabinete pentru studiul limbilor străine. Sub pantele celor două amfiteatre a existat o zonă de vestiare şi depozitare cu dulapuri individuale pentru studenţi, care este ocupată în prezent de două sedii principale ale bibliotecii (biblioteca tehnică T şi biblioteca de cultură generală M - Marxism - construită pe baza unui fond de cărţi destinat învăţământului politico-ideologic).

Includ mai jos câteva fotografii publicate în perioada construcţiei celor trei corpuri din faza iniţială a proiectului (anul 1965), care ilustrează două vederi asupra machetei cu planul de dispunere a corpurilor de clădire în spaţiul noului complex al Institutului Politehnic.

Din aceste fotografii rezultă faptul că a existat o serie lungă de variaţii majore între macheta prezentată în 1965 şi realitatea edificată, chiar din primele faze ale acestui proiect complex, a cărui realizare completă s-a întins pe o perioadă de mai bine de 10 ani.

marți, martie 27, 2012

Fundaţia Dalles


Construcţia imobilului care adăposteşte Fundaţia Dalles a fost executată în anul 1932 pe baza unui concurs public de proiecte, iniţiat de Academia Română, ca urmare a unui testament şi a unei donaţii.

Proiectul de arhitectură a fost elaborat de prof. arh. Horia Teodoru, iar cel de beton armat de inginerii Aurel Beleş şi Dim Marcu ; execuţia - ing. Emil Prager.

Imobilul conţine săli largi de expoziţie şi sala de concerte cu anexe şi servicii, deasupra unui subsol larg. Întregul plan este tratat simplu cu accese separate, bine şi larg dimensionate, care permit o circulaţie de degajare uşoară a publicului.


Sala de concerte şi conferinţe - construită pe un plan trapezoidal cu tavanul în suprafaţă curbă - dispune de un balcon larg cu o vizibilitate bună şi o acustică perfectă ; poate folosi şi la proiecţii de filme pe un ecran deplasabil.

Construcţia este realizată din cărămidă şi beton, acoperişurile sălilor mari fiind realizate cu ferme metalice, prevăzute cu largi suprafeţe de sticlă ; execuţia este îngrijită, iar clădirea are pardoseli de piatră şi marmură, tâmplărie metalică, rezistând bine, deservind scopul urmărit.

Constituie un model de construcţie funcţională, dimensionată arhitectonic just şi echilibrat pentru a satisface scopurile multiple şi unei afluenţe mari de public.

În ultimii ani clădirea a fost completată cu un bloc de opt etaje pe linia bulevardului, accesul şi parterul fiind înglobate în noua clădire.

Construcţia a fost realizată dintr-un schelet de beton armat şi zidărie, fiind fundată pe tălpi largi pentru a nu depăşi încărcarea terenului de nisipuri argiloase slabe, caracteristice zonei malului învecinat al râului Dâmboviţei, pentru care presiunea maximă este stabilită la 1,50 kgf/cmp. Planşeul de peste sala de reuniuni este susţinut pe cadre de mare deschidere ale căror grinzi cu goluri mari (de tip Vierendeel) sunt mascate în zidurile despărţitoare ale etajului superior.

Deschiderile mari şi încărcările importante caracteristice acestui tip de construcţie, tratată într-o arhitectură sobră, funcţională, au fost rezolvate economic.

Clădirea a fost executată între anii 1935 și 1936 și se comportă bine.

[Ing. Emil Prager - Betonul armat în România, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1979]

joi, martie 22, 2012

Imobilul Frida Cohen


Imobilul Frida Cohen este cel mai înalt imobil desenat de Marcel Iancu, construit într-o zonă negustorească veche a Bucureştilor. Are un singur acces principal, către un hol de intrare monumental, care permite circulaţia pe două scări principale şi o scară de serviciu, toate trei orientate către o semicurte de lumină orientată aproximativ către nord.


Imobilul are două tronsoane cu parter, cinci etaje şi două etaje retrase; pe fiecare etaj sunt două apartamente şi o garsonieră pe tronson, cu un spaţiu extrem de raţionalizat. Circulaţia în apartamente este comandată de un hol central, luminat indirect.

Faţada este dinamizată de elementul vertical comun tuturor etajelor şi de ritmul balcoanelor cu parapeţi orizontali concavi, care continuă dincolo de faţada spre piaţetă, comandând un ritm secundar pe faţada laterală, în adâncimea parcelei.





###

Ultima serie de fotografii a fost realizată cu ocazia unui itinerar ghidat de două fermecătoare doamne - Coca şi Delia - şi organizat sub auspiciile JCC. Cele mai sincere mulţumiri lui Adrian pentru tot sprijinul acordat.

[textul adaptat după Centenarul Marcel Iancu 1895-1995, Editura Simetria, UAR şi Editura Meridiane, 1996]

joi, martie 08, 2012

Un nou cvartal de locuinţe în Bucureşti


Construirea cvartalului pe care îl prezentăm a început în anul 1954. Acest cvartal va cuprinde în final cca. 1.500 de apartamente şi se va dezvolta în mai multe etape, până în anul 1962.

Terenul pe care se vor realiza construcţiile este, în general, liber, şi s-a putut construi până în prezent fără a fi necesare demolări. Pentru etapele următoare (1958-1962), demolările vor fi de minimă importanţă.

Suprafaţa construită reprezintă 22% din suprafaţa terenului afectat, iar densitatea este de 420 de locuitori la hectar.

Din studiul planului de sistematizare locală s-a ajuns la concluzia că soluţia cea mai justă este aceea în care blocurile de locuinţe sunt aşezate periferic, creîndu-se astfel fronturi lungi de faţade, cu variaţii de volume prin construirea de blocuri cu un număr variabil de etaje.

Prin construirea periferică a blocurilor de locuinţe s-au creat în interiorul cvartalului curţi largi care permit amenajarea de spaţii verzi dotate cu jocuri de apă (fântâni arteziene şi oglinzi de apă), solarii şi locuri de joc pentru copii, terenuri de sport, locuri de odihnă şi recreaţie, chioşcuri, partere de flori etc.


În prima etapă (1953-1957) s-a căutat a se proiecta numai blocuri de colţ, aceasta în detrimentul planului, care conţinea unele spaţii prea mari, fără necesitate funcţională. În etapa următoare (1956-1958) s-a renunţat la acest tip de blocuri, folosindu-se numai tipul de blocuri liniare.

Pentru a se da posibilitatea aprovizionării locatarilor cu cele necesare gospodăriei, în lucrările etapei a doua s-a prevăzut la parterul blocului central, cu patru etaje, un grup de şapte magazine ce vor fi date în folosinţă la începutul anului 1958. Astfel au fost prevăzute : un magazin alimentar, unul de textile, unul cu obiecte de menaj, un magazin de carne, altul de zarzavaturi şi fructe, un magazin de lapte şi pâine şi o tutungerie, toate dotate cu anexele şi depozitele necesare.


În ceea ce priveşte plastica, s-a căutat să se realizeze o arhitectură adecvată pentru locuinţe, apropiată de om, caldă şi lipsită de oficialitate, cu elemente arhitecturale simple, luate din arhitectura românească, cu accente şi decroşuri uşoare care să rupă monotonia frontului destul de lung al faţadelor.

Accentele de faţadă folosite la blocurile din etapa I, care par puţin cam încărcate, au fost simplificate la blocurile din etapa a II-a. Totuşi, aceste accente nu au dus la o scumpire a lucrărilor, valoarea tuturor finisajelor exterioare nedepăşind 8% din valoarea lucrărilor de construcţii.

În stabilirea plasticii faţadelor s-a avut în vedere faptul că în zona respectivă nu existau lucrări de importanţă deosebită, care să fi impus o anumită arhitectură, şi faptul că aceste lucrări vor constitui sâmburele unui nou cartier ce se va dezvolta aici ; în consecinţă, aceste blocuri trebuie să aibă o arhitectură care să impună arhitectura noului cartier.


Din analiza construcţiilor executate până în prezent se constată că scopul urmărit iniţial a fost atins. Atât elementele decorative, culoarea, cât şi execuţia foarte îngrijită a finisajelor fac din aceste clădiri, înveselite de spaţiile verzi înconjurătoare, un valoros complex arhitectural şi urbanistic.

[Arh. Dumitru Oculescu în revista Arhitectura, 1958]

Amplasamentul unde va fi construit primul cvartal de locuinţe din cartierul Drumul Taberei, aşa cum se prezenta la mijlocul anilor 1930.

luni, februarie 27, 2012

Infanteria şi monumentul


Într-un articol recent, Vlahul ne povesteşte câteva fapte legate de istoria unor monumente din Bucureşti. Printre aceste informaţii, prietenul nostru detaliază soarta nefastă a Monumentului dedicat infanteriştilor, cu referire la care am prezentat în articolul nostru anterior, concepţia autorului său principal - ofiţer de rezervă de infanterie - sculptorul Ion Jalea :

***

"O situaţie aparte o constituie cea a monumentelor dispărute din diferite motive. Este cazul Monumentului Infanteriei, un monument de mari dimensiuni compus dintr-un obelisc înalt din marmură având de-o parte şi de alta un pluton militar alcătuit din 14 infanterişti aflaţi într-o acţiune ofensivă. Acest monument a fost realizat din bronz de către sculptorul Ion Jalea şi dezvelit în 1936 la primul Rond al şoselei Kiseleff, pe latura din dreapta. În partea stângă a rondului avea să fie amplasată în 1940 o mare statuie a regelui Ferdinand, realizată de Ivan Meštrović, Monumentul Infanteriei fiind dezasamblat în 1939 pentru a face loc perspectivei şi depozitat la Muzeul Militar cu scopul reamplasării lui. Însă declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial a amânat relocarea acestuia, iar când s-a încercat refacerea după război s-a constatat că dispăruse. Statuia regelui Ferdinand a fost îndepărtată şi distrusă în iunie 1948."

***

Continuăm cu câteva detalii legate de execuţia monumentului :


Împreună cu sculptorul Jalea, cu o preţioasă colaborare, trebuieşte însemnat şi numele arhitectului N. Georgescu, care a realizat ansamblul părţii de arhitectură.

Cu o intuiţie artistică desăvârşită, arhitectul N. Georgescu a înfăptuit partea de arhitectură, de un model sobru şi impunător, studiat în cele mai mici detalii, pentru a se adapta perfect la ea, opera sculpturală, făcând împreună un tot omogen şi bine armonizat.

Şi arhitectului N. Georgescu i se cuvin laude şi mulţumiri recunoscătoare pentru opera sa realizată la Monumentul Infanteriei.

Întreaga parte arhitecturală s-a lucrat din travertin roman, adus din Italia de la Roma-Tivoli (una dintre cele mai importante cariere de lapis tiburtinus, n.n.).

Execuţia acestei părţi de arhitectură a fost încredinţată de artiştii executanţi ai monumentului arhitectului August Schmiedigen, care a realizat în adevăr o lucrare de artă.


Cele cinci basso-reliefuri de pe soclul monumentului sunt săpate în piatră de Vraţa (Враца , n.n.), iar haut-relieful de pe faţa a 4-a a monumentului s-a cizelat tot în travertin roman. Treptele sunt executate din trahit de Deva (de duritate mai mare, pentru rezistenţă la uzură, n.n.).

Bronzul care s-a întrebuinţat la turnarea celor şase mari grupuri ale monumentului este de cea mai bună calitate, el conţinând, după analizele fpcute de inginerul expert Zaharescu, din M.A.N. şi de col. ing. D. vasiliu, următoarele elemente : 5,18 cositor; 85,62 aramă; 2,64 plumb; 1,09 fier; 5,32 zinc.


Turnarea în bronz a grupurilor de luptă s-a făcut la trei mari ateliere de turnătorie şi anume :

- Patru grupuri, două laterale din dreapta şi două laterale din stânga, au fost încredinţate vechii şi recunoscutei turnătorii Răşcanu Vasile.
- Grupul din faţă a fost încredinţat turnătoriei Arta Română - Stratina Gh. şi Deciulescu N.
- Grupul central a fost executat în atelierele de turnătorie Popa şi Guran.

Toţi aceşti turnători şi-au dat mari silinţe ca lucrările ce li s-au încredinţat să fie executate în cele mai bune condiţiuni.


[Istoricul înfăptuirii Monumentului Infanteriei, 1938]

luni, februarie 20, 2012

Monumentul Infanteriei


Opera sculpturală a Monumentului Infanteriei este datorită artistului sculptor I. Jalea, care a realizat după o muncă de câţiva ani de zile, o lucrare demnă de cea mai mare laudă, punând la contribuţie talentul său îndeobşte recunoscut, pentru înfăptuirea unei opere de o reală valoare.

Urmărind îndeaproape condiţiunile generale ale concursului, sculptorul I. Jalea, ofiţer de rezervă de infanterie, rănit în războiul pentru Întregirea Neamului, a făcut să vibreze într-un ansamblu perfect, sufletul ostaşului nostru, hotărât şi dârz, - a infanteristului român, - care luptând piept la piept cu vrăjmaşul, a fost neînfricat şi viteaz între viteji.

Arma infanteriei, prin Comitetul Monumentului, aduce sculptorului I. Jalea, cele mai calde mulţumiri pline de recunoştinţă pentru această operă de artă.

Sculptorul I. Jalea, arată după cum urmează, gândul care l-a călăuzit la realizarea Monumentului Infanteriei.


Programul concursului acestui monument, lăsa la voia artiştilor, alegerea subiectului de reprezentat în compunerea machetelor pentru concurs, dar cerea, ca acest subiect să caracterizeze cât mai bine acţiunea şi importanţa Infanteriei, iar ideea dominantă a monumentului să fie Infanteria.

Potrivit convingerilor mele de totdeauna, n-am făcut nicio încercare de adoptare a vreunei alegorii, drept subiect al machetei. De la început, în viziunea mea, prindea formă, abia desluşită, întregul unui grup, a cărei reprezentare, mi se părea cea mai apropiată exigenţei programului şi monumentului în sine.

În adevăr, ideea de Infanterie este în primul rând idee de mulţime. Realizarea unui grup însă este socotită ca fiind una din cele mai grele probleme pentru arta statuară. Experienţele de până acum mă duseseră totuşi la oarecare lămuriri în ceea ce priveşte executarea unui grup sculptural. Hotărârea mea era luată.

După lungi studii de atelier în faţa blocului de pe masa de lucru, ideea acestui grup s-a cristalizat aşa cum se vede astăzi.

Fiindcă intenţiile mele plastice au fost înţelese din primul moment şi public confirmate, voi rezuma eu însumi ceea ce am urmărit să fac în acest monument.

Am căutat cu tot dinadinsul ca acest grup în întregul lui să fie o sculptură ordonată. Am încercat un ritm pentru a imprima întregului grup un elan care mi s-a părut expresiv pentru ideea acestui monument. În arcul acesta de bronz, am mărginit astfel unele grupuri şi momente care se succed şi întregesc dinamismul grupului.

În această ordine plastică se disting astfel :
- Grupul celor care pleacă la atac ;
- Grupul celor ce susţin atacul ;
- Grupul de comandă în jurul drapelului şi ofiţerului.


Acest fel de desfăşurare a unei succesiuni de momente este aplicată şi cunoscută în multe opere de sculptură din toate timpurile şi de care eu m-am folosit pentru dezvoltarea lucrării mele la Monumentul Infanteriei.

[Istoricul înfăptuirii Monumentului Infanteriei, 1938]

luni, februarie 06, 2012

Reluarea circulaţiei în piaţa Nicolae Bălcescu


După cum am mai anunţat, peste câteva zile se redă circulaţiei normale piaţa Nicolae Bălcescu, ca urmare a terminării lucrărilor de amenajare rutieră. Deoarece faţă de vechea reglementare au intervenit elemente noi, serviciul circulaţie din I.M.M.B. (Inspectoratul de Miliţie al Municipiului Bucureşti) face următoarele precizări :

- Soluţia adoptată permite toate relaţiile de trafic, fără puncte de conflict, respectiv circulaţia drept înainte, la dreapta şi la stânga şi chiar întoarcerea. Pentru că circulaţia pe direcţiile înainte şi la dreapta nu ridică probleme deosebite, vom insista asupra virajelor la stânga şi întoarcerilor.

- Conducătorii auto care vor să efectueze aceste din urmă manevre se vor înscrie din timp pe banda de lângă axul central, destinată în exclusivitate acestui scop ; ajunşi lângă sensul giratoriu, vor vira spre stânga oprindu-se pe culoarele anume destinate, fără să afecteze circulaţia autovehiculelor ce merg pe direcţia înainte. Se recomandă conducătorilor auto să păstreze o distanţă cât mai mică între autovehicule la oprire în viraj stânga, pentru ca manevra respectivă să poată fi efectuată de cât mai multe vehicule.

- Pentru întoarcere este necesar să se ocupe culoarul de lângă sensul giratoriu şi bineînţeles să se facă a doua oprire, după schimbarea direcţiei de mers.

- Efectuarea manevrelor de virare la stânga, la dreapta, sau de întoarcere, sunt facilitate de existenţa pastilelor amenajate la intrarea în piaţă, de indicatoarele de sens obligatoriu şi orientare şi de semafoarele electrice care au fasciculul luminos mărit şi sunt instalate atât pe pastile, cât şi pe sensul giratoriu.

- Deşi în soluţia finală se prevede ca traficul auto să fie despărţit de cel pietonal, acesta din urmă efectuîndu-se prin pasajul subteran, aflat încă în construcţie, momentan circulaţia se va desfăşura la nivel, pietonii fiind îndrumaţi în traversare de agenţii de circulaţie ce se vor afla în intersecţie.

- În această situaţie conducătorii auto şi pietonii vor trebui să dovedească atenţie sporită pentru a se evita accidentele.




[Informaţia Bucureştilor, noiembrie 1970]