joi, februarie 24, 2011

Linia inelară de autobuse



În ultimii ani, transportul în comun a înregistrat în Capitală succese apreciate de toţi bucureştenii. Ţinând seama de importanţa asigurării unei deplasări din ce în ce mai rapide şi mai comode a cetăţenilor în viaţa unei mari aşezări orăşeneşti, de necesitatea perfecţionării gradului de organizare a deservirii călătorilor cu tramvaie, autobuse şi troleibuse, de curând au fost luate - după cum ne informează conducerea ITB - noi şi importante măsuri.

În curând ia fiinţă o nouă linie de autobuse : linia nr. 33. Ea va avea următorul traseu: Gara de Nord - str. Occidentului - str. Lt. Lemnea - bd. Ana Ipătescu - piaţa Romană - str. M. Eminescu - str. Traian - str. Nerva Traian - str. Lt. col. Papazoglu - Pd. Mărăşeşti - bd. Mărăşeşti - str. Cuza Vodă - str. Bibescu Vodă - str. Artei - str. Sft. Apostoli - str. Sapienţei - str. Mihai Vodă - str. Ureche - str. B.P. Haşdeu - str. Vasile Pârvan - str. Berzei - Dinicu Golescu - Gara de Nord.



După cum se vede, traseul noii linii este inelar - singurul de acest fel din Capitală. El înglobează în interiorul lui zona centrală a oraşului, dând astfel posibilitatea unei legături directe între nenumărate cartiere, fără traversarea centrului. Eliminarea călătoriilor de tranzit prin centru are o mare importanţă. E deajuns să arătăm că la ora actuală în Piaţa Unirii, de pildă, trec 120 de trenuri I.T.B. pe oră şi sens, ceea ce conduce la o simţitoare scădere a vitezei de circulaţie pe această porţiune. În schimb pe linia inelară, care are un traseu puţin aglomerat, timpul de deplasare se va micşora simţitor.

Pe noua linie, având o lungime de 11,6 km, circulaţia se va face continuu şi în ambele sensuri, eliminându-se capetele de linii şi staţionările respective.

Este de remarcat apoi că linia 33 intersectează toate liniile centrale I.T.B., astfel încât autobusele ei pot prelua, într-o direcţie sau alta, călătorii de pe oricare alt traseu (şi invers). Importanţa noii linii poate fi mai pregnant subliniată de următoarele exemple : călătorul care se deplasează de la Hala Traian la bd. Mărăşeşti este nevoit să folosească în prezent două mijloace de transport : un tramvai de pe linia 7 şi unul de pe liniile 1 sau 9, trecând prin zona centrală. Prin crearea traseului liniei 33, el va folosi doar un vehicul, care-l va transporta pe un drum mai scurt şi într-un timp redus la jumătate.



Călătorii de pe str. Traian şi din jurul Foişorului de Foc, care doresc să meargă la Gara de Nord, trebuie să folosească două vehicule, ori 7 cu 12, ori 84 cu 15 sau 12 etc. În aceste cazuri timpul de deplasare este de aproximativ 35 de minute. Cu autobusul 33 ei vor ajunge la aceeaşi destinaţie doar în 20 de minute, nemaifiind nevoiţi să cumpere de două ori bilete.

Între str. Lt. col. Papazoglu şi calea Moşilor se poate călători cu tramvaiul 1 în 15 minute. Cu autobusul 33, acelaşi drum se va efectua în 10 minute. Odată cu înfiinţarea liniei inelare se va introduce şi biletul de corespondenţă valabil între linia 33 şi toate liniile de tramvaie, autobuse şi troleibuse, tangente sau secante la noul traseu.

[Informaţia Bucureştilor, 1959]

***

Mai multe hărţi care ilustrează evoluţia traseului acestei linii inelare, puteţi vedea aici, mulţumită contribuţiei importante a lui rosetti61.

joi, februarie 17, 2011

Timpuri Noi





Ca fost angajat la Timpuri Noi mie nu-mi vine să plîng. Din nou nu crîcnesc, nu icnesc, ca în faţa unei imprescriptibile fantasmagorii din viaţa fiecăruia. Nu o demolez. Asta am vrut s-o ştiţi, azi-dimineaţă, cînd ninge cu acea intensitate care te îndeamnă să ceri iubitei să te înveţe filozofie. Mîine dimineaţă, dacă nu mai ninge, iau un taxi şi mă duc să văd acel loc, azi, viran.

Radu Cosașu
în Dilema de aici.





vineri, februarie 11, 2011

Noua piaţă a Splaiului


Trama stradală, în continuu proces de înfrumuseţare şi dezvoltare, adaugă peisajului Capitalei noi valenţe urbanistice. După modernizarea bd. 1848, a magistralei Nord-Sud etc., o altă zonă de intensă circulaţie rutieră şi pietonală - Piaţa Splaiului - se află pe "masa de operaţie" a constructorilor pentru retuşuri estetice şi funcţionale.

Nu peste multă vreme, celor care vor trece prin acest punct central al oraşului, le va fi greu să recunoască că aici a existat vechea piaţă a Operetei. Din fostul labirint de artere, pavate cu cuburi de bazalt, interpuse, ştrangulând traficul într-un nod de circulaţie foarte important, a luat naştere o piaţă modernă care alcătuieşte un tot unitar cu magistralele construcţii ce o străjuiesc.



S-a avut în vedere, în primul rând, îmbunătăţirea circulaţiei. La venirea dinspre şi spre Piaţa Unirii, autovehiculele sunt dirijate prin benzi continue de circulaţie, fără a mai fi nevoie să facă slalomurile de altădată. S-a îmbunătăţit foarte mult traseul tramvaielor. Pentru autovehiculele care vin dinspre calea Victoriei există un inel giratoriu care le permite să aleagă orice drum spre inima oraşului.




Paralel cu atribuţiile funcţionale, proiectanţii - un colectiv al Atelierului de proiectare din direcţia de drumuri şi spaţii verzi a Consiliului popular municipal - s-au străduit să confere pieţei valenţe arhitecturale de o reală frumuseţe. Piaţa va fi puternic iluminată, de jur împrejur fiind plantaţi stâlpi cu lumini fluorescente.



În mijlocul pieţei se va construi o oglindă de apă (bazin) cu un diametru de 14 metri, încadrată de o zonă verde, bogat plantată cu flori şi arbuşti. În partea dinspre parapetul podului care acoperă Dâmboviţa, a fost amenajată o platformă destinată unei staţii Getax. De menţionat că aici nu vor mai fi văzute maşinile care erau descărcate de zăpadă cu ajutorul jeturilor de apă. În acest sens, pe cursul Dâmboviţei, în apropierea Institutului medico-legal "M. Minovici" se vor construi platforme speciale pentru descărcarea zăpezii.



Constructorii de la I.D.P.B. se apropie de finalizarea lucrărilor de modernizare a pieţei. O parte din această zonă a şi fost redată corculaţiei. În zilele următoare, serviciul de circulaţie al Capitalei va planta indicatoare pentru dirijarea autovehiculelor, întreaga lucrare urmând să fie redată circulaţiei la începutul trimestrului IV.






[Informaţia Bucureştilor, 1970]

joi, februarie 03, 2011

Locuirile noastre



Desigur că prezentarea schiţei de sistematizare a municipiului Bucureşti a generat discuţii animate, axate, în principal, pe structura cadrului urbanistic şi a modului în care concepţia de organizare a vieţii sociale este exprimată în planuri, diagrame şi machete.

Problema aşa-ziselor "oraşe-dormitor", lipsite de activităţi sociale, de centre de polarizare a vieţii colective şi destinate, aşadar, aproape exclusiv locuinţelor, este, cred, în acest moment, o uşă deschisă. Azi nimeni nu poate susţine o asemenea formulă ca acceptabilă. Ivită cu foarte mulţi ani în urmă, în anumite aglomerări urbane, realizate în masă după anul 1950 în toată Europa, ea este într-o măsură, urmarea nevoii stringente de locuinţe, ce a determinat o masivă dirijare a fondurilor de investiţii în această direcţie şi limitarea la minimum (un minimum ce s-a dovedot ulterior insuficient) a dotărilor de ansamblu.

Este regretabil, totuşi, că în Bucureşti, ca şi în celelalte oraşe din ţară, unele ansambluri de locuinţe nu au fost astfel realizate, încât, ţinându-se seama de cerinţele în perspectivă ale celor ce le vor locui, să se fi rezervat terenurile necesare unor viitoare dotări. Asemenea marje suplimentare pentru cuprinderea ulterioară a unor noi funcţiuni orăşeneşti, care azi nu pot fi decât schiţate foarte vag, s-ar fi putut crea încă de la început sau măcar acum, în schiţa viitoarelor construcţii.

Lipsa acestor dotări. în prezent, dar mai ales insuficienta prudenţă în dezvoltarea de perspectivă, relevă o optică încă îngustă, o lipsă de prevedere, care nu este caracteristică unei gândiri urbanistice de anvergură. Aceste dotări cu elemente comerciale, instituţii culturale, cu diferite servicii publice, care să anime şi să atragă populaţia noilor cartiere, să contrabalanseze atracţia tradiţională a centrului (care nu cred să fie o fatalitate, şi nici o lege obiectivă) sunt legate de o întreagă concepţie modernă a "locuirii", concepţie ce-şi face tot mai mult loc în practica mondială şi care se caracterizează prin integrarea funcţională a locuinţei propriu-zise în ansamblul urbanistic, prin completarea funcţiilor ei cu funcţii exterioare, prin preluarea unor activităţi ale vieţii individuale sau de familie (fără a anula funcţiile de bază ale celulei sociale), de către servicii şi instituţii colective.

Unii paşi, e drept, timizi, sunt făcuţi - mă gândesc la serviciile alimentare de tip "gospodina", sau la bucătăriile de bloc, deşi foarte puţine şi insuficient de avantajoase, la unităţile "Nufărul" sau la asistenţa parţială a copiilor în creşe şi grădiniţe.

Locuinţa viitorului nu se poate orienta către dezvoltarea unei funcţionalităţi închise, de tip tradiţional, în care - de exemplu zona gospodărească - să ocupe locul preponderent. În schimb, locuinţa trebuie, tot mai mult, să ofere capacităţi de odihnă, de recreare, de izolare chiar şi de reunire a membrilor unei familii ; ea trebuie să devină un cadru al omului care citeşte, lucrează sau practică o serie de îndeletniciri recreative utile şi, totodată, să-i ofere spaţii suficiente pentru un volum sporit de aparatură tehnică domestică sau culturală.

În ansamblu, putem afirma că în procesul de evoluţie a locuinţei - şi, repet, mi se pare că acest lucru este insuficient ilustrat într-o sistematizare ce vizează anul 2000 - se conturează o tendinţă de migrare a unor funcţii spre exterior şi de deschidere a spaţiilor interioare, pentru o societate orientată spre o producţie de calificare tehnică, recreaţie activă şi consum sporit. Pentru aceasta, este necesară o gândire mai flexibilă, este nevoie de imaginarea unei formule noi de integrare a locuinţei în ansamblul urbanistic.

Însăşi structura locuinţei ar trebui să evolueze. Evident, viitorul - cel puţin previzibil - este al locuinţei colective, ce reuneşte zeci sau sute de apartamente. Dar aceste clădiri trebuie să fie, neapărat, simple justapuneri de camere? Nu trebuie să fie oare, organisme sociale complexe, cu spaţii de activitate casnică, cu mici servicii de prestări, cu un sistem de alimentaţie eficient şi la îndemână, cu locuri de joacă şi sport pentru copii?

[...]

Între proiectanţi, constructori şi producători nu există încă un dialog suficient de concertat, pentru a obţine o ridicare a gradului de industrializare şi a nivelului de finisaj al clădirilor industrializate (singura cale de creştere rapidă a volumului de construcţii). Aceasta face ca schemele volumetrice care alcătuiesc paleta urbanistică să fie încă foarte simpliste şi nici măcar să nu beneficieze de acea acurateţe tehnică a detaliului, care salvează, în oarecare măsură, aspectul monoton al clădirilor. Am putea spune atunci "sunt monotone, dar, cel puţin, sunt frumoase".

De altfel, vorbind despre monotonie, nu aş arunca anatema asupra clădirilor luate individual. Pretutindeni şi în toate timpurile, locuinţele de serie, ansamblurile, au fost realizate cu elemente aproape identice între ele, ceea ce conferă o unitate de atmosferă. Totuşi, monotonia, la scara realizărilor moderne, este destul de uşor de eliminat. Nu faptul că blocurile seamănă supără cel mai mult, ci faptul că un colţ al aceluiaşi ansamblu este identic cu alt colţ al aceluiaşi ansamblu şi cu colţurile altor ansambluri.

În epoca actuală, urbaniştii sunt cei ce trebuie să împingă înainte gândirea artistică şi tehnică. Azi arhitectura se face cu case întregi. Bine proporţionate, cu o decoraţie modestă dar impecabil finisată, cuprinzând locuinţe confortabile - confortabile nu înseamnă, totdeauna, mari - aceste case trebuie să fie mânuite cu abilitate de proiectantul ansamblului.


dr. arh. Mihai CAFFE, şef de atelier locuinţe tip - I.S.A.R.T.

[Informaţia Bucureştilor, 1970]