Pentru că este iarnă şi pentru că acum ceva vreme am vorbit despre Gara Regală din Bucureşti-Băneasa (Mogoşoaia), îmi voi permite să părăsesc pentru un timp Bucureştii, pentru a prezenta cea de-a doua gară regală construită în timpul lui Carol al II-lea.
În anul 1937 arh. Duiliu Marcu primeşte din partea Direcţiei Generale C.F.R. sarcina de a întocmi planurile unei gări speciale la Sinaia. Amplasamentul este ales în vecinătatea vechii staţii de cale ferată.
Noua gară se compune dintr-un corp central şi un corp de gardă, legate între ele printr-o serie de arcade pe o lungime de 80 de metri, care creează un portic necesar adăpostirii în caz de vreme nefavorabilă. Pavilionul principal ocupă o suprafaţă de 300 metri pătraţi şi cuprinde: holul de onoare, salonul de recepţie, un alt salon mai mic, camera de pază, toalete. De partea liniilor s-a prevăzut o învelitoare susţinută de doi stâlpi puternici de piatră, care permite circulaţia între vagon şi staţie la adăpost de intemperii.
Construcţia a fost realizată pe ziduri de cărămidă portante, feţele exterioare sunt placate cu piatră de Sinaia, aşezată "opus incertum"; planşeele sunt executate din beton armat, învelitoarea acoperişului este realizată cu olane, tâmplăria din stejar, iar portalurile din metal. În interior, pardoseala salonului de recepţie şi a holului de onoare s-a realizat din marmură, pereţii au paramentul dintr-o tencuială specială, iar în încăperile speciale pereţii sunt acoperiţi cu lambriuri de stejar. Pe peretele principal al salonului de recepţie se află un panou cu pictură decorativă realizat de comandorul Dumitru Ştiubei.
Alături de această gară, s-a proiectat remiza automotoarelor şi trenurilor ministeriale speciale. Construcţia remizei s-a executat din cadre de beton şi ziduri de umplutură din cărămidă şi piatră aparentă. Remiza ocupă o suprafaţă construită de 670 metri pătraţi şi cuprinde hala automotoarelor, un atelier de reparaţii, un mic depozit şi instalaţia de încălzire.
Ansamblul este completat cu ziduri de susţinere a terenului în mare pantă, cu arcade, porticuri şi pergole de care se agaţă trandafiri.
luni, decembrie 28, 2009
vineri, decembrie 18, 2009
Institutul Tutunului
Datorită faptului că tutunul reprezintă cel mai important dintre monopolurile statului (cultură, producţie şi vânzare), pe un teren în suprafaţă totală de 15 ha. situat în marginea de miazăzi a comunei suburbane Băneasa, pe malul lacului, s-a început în anul 1925 construirea Institutului experimental pentru cultivarea şi fermentarea tutunului, ale cărui clădiri principale erau gata în 1927. Imobilul este construit într-un stil neo-românesc, care-i dă un aer monumental, împreună cu cele două vile de la dreapta şi stânga lui.
După terminarea instalaţiilor tehnice în interior, după ce în cursul anilor 1928 şi 1929 s-au făcut numirile a o parte din personalul de specialitate, Institutul experimental al Casei Autonome a Monopolurilor îşi începe activitatea de cercetări în câmp în anul 1929. La începutul anului 1930 laboratoarele Institutului sunt prevăzute cu aparatura necesară, iar în ziua de 29 iunie 1930 are loc inaugurarea festivă în prezenţa a multor delegaţi străini şi a unei numeroase asistenţe compusă din reprezentanţi ai vieţii ştiinţifice şi economice din ţară.
Institutul se întreţine dintr-un fond special adunat din contribuţia egală a cultivatorilor şi a Casei Autonome. Personalul, selecţionat după criterii stricte şi obiective, lucrează după un program ştiinţific bine stabilit, ceea ce permite obţinerea celor mai bune rezultate în ce priveşte combaterea bolilor şi selecţionarea plantelor. După natura problemelor care trebuie cercetate, Institutul este împărţit în trei secţiuni: agricolă, chimică şi fitopatologică, condusă fiecare de către un şef de secţie ajutat de câte un număr variat de asistenţi, în total un director, trei şefi de secţii, cinci asistenţi în afară de personalul administrativ şi cel tehnic ajutător.
În câmpul de experienţă, în suprafaţă de 10 ha., în trei campanii de lucru, s-au studiat până în prezent un număr însemnat de probleme, cum ar fi: studiul comparativ al varietăţilor de tutun cutivate în ţară, a circa 250 de varietăţi de tutunuri străine, determinarea epocilor celor mai potrivite pentru transplantarea în câmp a diferitelor varietăţi, stabilirea spaţiului potrivit pentru fiecare varietate, a diferitelor lucrări de întreţinere aplicate plantelor în timpul creşterii, a acţiunii diferitelor îngrăşăminte minerale şi organice, a diferitelor sisteme de uscare şi condiţionare a recoltelor etc. Aceste cercetări prin care, în paralel cu cantitatea se urmăreşte şi obţinerea unui tutun de calitate superioară, au dus la precizarea regulilor care trebuie recomandate personalului tehnic al Casei Autonome şi cultivatorilor de tutun. Pe lângă câmpul din Băneasa, pentru experienţele în natură, CAM a înzestrat Institutul cu alte cinci câmpuri în diferite părţi ale ţării: unul la Sulina, lângă Măcin, în Dobrogea; altul la Balta Doamnei, în jud. Ilfov; al treilea la Tămăşeşti, în jud. Vlaşca şi ultimele două în judeţele Arad şi Satu Mare.
Laboratoarele colaborează la desăvârşirea studiilor întreprinse referitor la diferitele probleme. Pe lângă studiul agricol şi chimic al solurilor din diferitele regiuni ale ţării, se studiază probleme de anatomie şi fiziologie a plantei de tutun, iar secţia chimică a ajuns să stabilească definitiv caracteristica chimică a diferitelor clase de tutunuri, care se recoltează în fiecare an de la diferite varietăţi şi în diferite regiuni ale ţării. Studiul chimic complet al tutunurilor noastre s-a făcut pentru prima dată în laboratoarele Institutului, stabilindu-se, pe de o parte, rolul diferitelor grupe de substanţe chimice componente, în legătură cu calitatea tutunului şi acţiunea factorilor externi în variaţia lor şi asupra calităţii. În laboratoarele secţiei de fitopatologie s-a început studiul metodic al bolilor tutunului, care se observă în diverse plantaţii din ţară şi găsirea mijloacelor mai lesnicioase pentru prevenirea sau combaterea lor.
Institutul are o seră la etajul II pentru experienţe; o sală unde se ţin, de două ori pe an, conferinţe profesionale pentru personalul Casei Autonome a Monopolurilor din toată ţara, cu filme, planşe şi tablouri instructive; un muzeu unde se văd scrieri din cele mai vechi despre tutun, despre fumători, despre arta de a fuma; colecţia din Buletinul culturii tutunului înainte de crearea Institutului actual; o colecţie de soiuri din ţara noastră; o colecţie de tutunuri din întreaga lume; colecţii de ţigări.
Instituţii similare mai există în Italia şi în Germania. Cel mai bine utilat este însă al nostru, ceea ce face cinste conducătorilor Casei Autonome a Monopolurilor.
[Text publicat în ziarul Universul din 4 iulie 1932]
Carol al II-lea în vizită la Institutul de la Băneasa, în iulie 1932
Debit de tutun pe bd. Lascăr Catargiu, în 1939
Amplasamentul fostului Institut, în prezent
vineri, decembrie 11, 2009
Bucureştii văzuţi de la etajul doisprezece
La cincizeci de metri altitudine, de jur împrejur, ca pe tavă, se întind Bucureştii celor aproape un milion de locuitori. Centrul umflat în turnuri descreşte spre marginile oraşului până la nivelul câmpului prinzându-şi parcă aşa carapacea de beton de permanenţa pământului.
Cincizeci de metri sub picioarele mele şerpuieşte panglica de granit şi asfalt a străzii. Lunecă pe ea ca bondari maşinile sau ca broaşte ţestoase - rapide bineînţeles; se încovoaie olteni sub greutatea cobiliţelor, aleargă ţigănuşii cu gazete, se grăbesc femei, bărbaţi. Strada e un furnicar mut: până aici tot zgomotu-i ajunge doar zumzet, cum şi priveliştea pierzând din plasticitatea apropierii capătă caracter bidimensional de film "luat" sub un unghi mai interesant.
Seara coboară asupra oraşului văluri de aur şi foc, apoi din ce în ce mai închise văluri cenuşii, se aprind culorile firmelor de neon încoronând câte un bloc, tivind cu linii de lumină verde, roşie, galbenă sau albastră. Pe câte un bulevard sau o stradă mai dreaptă luminile formează şiraguri scânteietoare, ferestrele blocurilor ard pătrăţele ca în felinarele făcute din bostani. Apropos, ştiţi că Bucureştii sunt prost luminaţi? Asta se poate vedea bine de sus, unde stau.
De aici iar se mai pot vedea şi altele care-i rămân ascunse omului de pe strada strânsă între ziduri.
[Imagini şi text preluate din colecţia revistei Realitatea Ilustrată - 1939]
Blocul Belvedere - înainte şi după 1977, de la Raiden.
joi, decembrie 03, 2009
Casa Asigurărilor Sociale
Sediul din Bucureşti al Casei Asigurărilor Sociale - desenat de arh. Ion Ionescu, şeful Serviciului de Arhitectură al C.A.S. - ridicat în Piaţa Lahovary (foto din 1940)
Mihail Ralea - ministru al muncii (şi asigurării sociale) în mai multe guverne între 30 martie 1938 şi 3 iulie 1940 - participă la festivitatea inaugurării sediului din Bucureşti a Casei Asigurărilor Sociale (facsimile din 1940)
Perspectivă asupra imobilului C.A.S. din Piaţa Lahovary, în prezent (de aici)
Sediul Casei Centrale a Asigurărilor Sociale (C.C.A.S.) din Bd. Carol I, desenat într-o manieră Art déco de acelaşi arh. Ion Ionescu (foto din 1940)
Timbru de viză anuală, utilizat odată cu achiziţia carnetului de contributor la asigurările sociale - 1939-1940
Timbre folosite ca dovadă a plăţii cotelor săptămânale pentru contribuţia obligatorie la asigurările sociale, prin lipire pe carnet - perioada 1940-1941 (de aici)
Mihail Ralea - ministru al muncii (şi asigurării sociale) în mai multe guverne între 30 martie 1938 şi 3 iulie 1940 - participă la festivitatea inaugurării sediului din Bucureşti a Casei Asigurărilor Sociale (facsimile din 1940)
Perspectivă asupra imobilului C.A.S. din Piaţa Lahovary, în prezent (de aici)
Sediul Casei Centrale a Asigurărilor Sociale (C.C.A.S.) din Bd. Carol I, desenat într-o manieră Art déco de acelaşi arh. Ion Ionescu (foto din 1940)
Timbru de viză anuală, utilizat odată cu achiziţia carnetului de contributor la asigurările sociale - 1939-1940
Timbre folosite ca dovadă a plăţii cotelor săptămânale pentru contribuţia obligatorie la asigurările sociale, prin lipire pe carnet - perioada 1940-1941 (de aici)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)