joi, august 01, 2013

Opt vitralii

Aşa se face că biserica noastră a ajuns vestită prin vitraliile ei superbe şi că i s-a dat hramul sfîntului Nicolae - patronul copiilor, graţie administratorului rămas anonim.

Biserica are opt vitralii laterale ; în schiţele lui Houtekiet fuseseră prevăzute douăsprezece, dar la rugămintea lui Baert, s-a renunţat la patru dintre ele, cîte două pe fiecare latură, sub cuvînt că într-o biserică nu e cazul să fie prea multă lumină ; în realitate, însă, din motive de economie.

Cele opt vitralii laterale înfăţişează singurele episoade cunoscute din viaţa sfîntului Nicolae. În primul vitraliu, sfîntul se plimbă înconjurat de copii ; doi copii, pe care-i ţine în braţe, îi mîngîie barba. În cel de-al doilea vitraliu, un măcelar, c-un topor la brîu, prinde trei copii care fug. În al treilea vitraliu, măcelarul taie cu toporul unul din aceşti copii ; deşi vitraliul e privit de jos în sus, căpşorul copilului poate fi văzut atîrnînd între picioarele şi braţele lui, deasupra unei covăţi. Un alt copil stă ghemuit pe vine, ascunzîndu-şi faţa în palme, într-un colţ de lîngă poartă : îşi aşteaptă rîndul la descăpăţînare. În al patrulea vitraliu, sfîntul binecuvîntează covata cu capete din vitraliul anterior, astfel încît copiii care scapă nevătămaţi se pot ridica, mulţumind Domnului şi sfîntului Nicolae.

Ajungem la nava laterală din miazănoapte. Primul vitraliu e divizat în două părţi ; în prima, un tînăr e bătut şi alungat din casa lui de către un individ degenerat, de bună seamă tatăl său, un beţiv năprasnic. În cealaltă jumătate a vitraliului, o fată e alungată din casă de către o mamă pocită la culme. În cel de-al doilea vitraliu, flăcăul şi fata se căsătoresc : se ţin de mînă, iar un preot le acoperă braţele cu patrafirul său. În al treilea vitraliu, tînăra pereche se jeluieşte într-o cocioabă părăginită, ale cărei ferestruici au geamurile sparte. Deasupra căminului atîrnă o cruciuliţă ; alt mobilier nu se vede. În sfîrşit, în al patrulea vitraliu sfîntul Nicolae aruncă nişte galbeni prin uşa întredeschisă a cocioabei ; tînăra pereche îngenunchiază în faţa lui, mulţumindu-i şi rugîndu-se. În mijloc, deasupra altarului, un vitraliu uriaş înfăţişează pe Isus binecuvîntînd copiii aduşi de mumele lor.

Crezînd că aceste vitralii fuseseră comandate şi plătite de Nard Baert, strămoşii noştri pretindeau că el însuşi le închinase sfîntului Nicolae, căruia Nard îi datora cei patru copii ai săi. În Cristosul cu barba castanie din vitraliul de deasupra altarului, ei îl recunoscură numaidecît pe Houtekiet, căruia femeile din Deps îi aduceau copiii, spunîndu-i : Uite încă un prunc de-al tău!
- Ştiam eu că am mulţi copii, dar nu ştiam că am atîţia ! exclamă Houtekiet într-o zi.

Era un răspuns plin de umorul caracteristic depsienilor, care nu prea luau lucrurile în serios, dar locuitorii satelor din jur le vedea cu totul altfel. Nu puţini recurgeau acum la injurii veninoase. Oamenii aceştia desluşeau pînă şi în sfîntul Nicolae chipul lui Houtekiet ; cît despre vitraliile în care apărea măcelarul, ar fi fost o dovadă că strămoşii moştri famelici îşi mîncau copiii... Iar tînăra pereche, ar fi fost un băiat şi o fată cărora părinţii le interziseseră să meargă la Deps, dar care se duseseră totuşi acolo şi rămăseseră sterpi, şi pe deasupra şi săraci. De aceea, în cel de-al patrulea vitraliu, tinerii îl rugau în genunchi pe Houtekiet - adică pe sfîntul Nicolae : "Nu-ţi cerem bani, te rugăm doar să intri la noi o clipă!"...

Era o adevărată insultă, dar strămoşilor noştri nu le păsa, fiindcă le plăcea să se veselească, şi fiindcă nu înţelegeau să se lepede de Houtekiet.


[Gerard Walschap - Houtekiet, în traducerea lui Petre Solomon]