sâmbătă, decembrie 31, 2011

Telefonic


La mulţi ani tuturor cititorilor noştri, colegilor şi mai ales prietenilor pasionaţi de urbanizarea Bucureştilor : Andrei, Adrian, HM, Raiden și echipa lui de rezistenți, Vlahul, Baciu, Radu, Radu şi Ştefan, Alex, Mihai, precum și tuturor celor care iubesc Bucureștii noștri, așa cum îi cunoaștem.



miercuri, decembrie 21, 2011

Domul şi Cimitirul


Proiectul premiat - al arhitecţilor Nicolae şi Viorica Nedelescu - sobru şi de o nobilă ţinută, prevede degajarea mormântului Eroului Necunoscut printr-o vastă piaţă de onoare care să permită desfăşurarea de cortegii, ceremonii şi parăzi.

Acest spaţiu este legat de restul parcului prin două alei largi cu uşoare pante şi scări monumentale de frumoase proporţii. Printr-o arcadă amplă, se intră din piaţa de onoare în cripta cu galerii tăcute ce va adăposti, pentru odihna veşnică, osemintele sfinte ale eroilor. Întreaga compoziţie este dominată de o capelă dom comemorativ într-o arhitectură bizantină stilizată cu multă pricepere. (14 iulie 1943)

---

În toată ţara, în oraşe şi sate, în Capitală ori în depărtatele cătune neştiute, pretutindeni românii şi-au plecat genunchii în semn de rugăciune evocând memoria luptătorilor care şi-au dat sângele şi şi-au jertfit viaţa, spre a apăra ogorul, căminul, libertatea şi existenţa neamului întreg.

Prima solemnitate s-a desfăşurat la mormântul Eroului Necunoscut, din parcul Carol, pe locul unde se va ridica cimitirul şi Domul eroilor neamului. O placardă mare poartă ca inscripţie deviza ce călăuzeşte această lucrare şi pe care Mareşalul Conducător a proclamat-o acum un an : "Să adunăm acum toţi eroii noştri, căzuţi dincolo de Prut şi de Nistru, pentru cruce şi pentru lege, pentru patrie şi pentru onoare, pentru pământuri şi pentru dreptate".

Toate împlinirile neamului se datoresc eroilor săi şi de aceea osemintele lor trebuiesc aşezate în locul cel mai înalt, în inima Capitalei, pentru că fiii ţării să-i cinstească. Eroul Necunoscut trebuie să-şi trăiască viaţa sa de veci în mijlocul camarazilor săi şi în mijlocul stindardelor patriei. Într-un cimitir simbolic, în mijlocul unui parc naţional, vom aduna osemintele celor căzuţi pentru independenţă, pentru întregire şi dezrobire şi vom înscrie aici numele marilor bătălii din istoria neamului. (col. Gh. Crăiniceanu, directorul Casei Oştirii, 5 iunie 1943)

---

Ieri după amiază, la ora 18, a avut loc în sala mare de expoziţii a Academiei de arhitectură din Capitală, solemnitatea deschiderii plicurilor ce conţineau numele premianţilor concursului de anteproiecte pentru monumentala clădire ce urmează a se ridica, dn dorinţa Domnului Mareşal Conducător, în cinstea eroilor neamului, în Parcul Carol I.

Selecţionarea a fost făcută de un juriu prezidat de d. general Pantazi, ministrul apărării naţionale şi compus din d-nii prof. arhitecţi Petre Antonescu, membru al Academiei Române, Constantin Iotzu, decanul facultăţii de arhitectură din Bucureşti, I. Davidescu, Mănescu, precum şi d-nii general Alex. Stănescu, directorul domeniilor militare din M.A.N. şi colonel în rezervă Gh. Crăiniceanu, directorul Casei Oştirii, secretar fiind d. T. Evolceanu, arhitect şef în M.A.N.

După un studiu amănunţit al celor 37 de anteproiecte ale concurenţilor, juriul a decernat următoarele premii şi menţiuni :

Premiul I proiectului cu motto "Crinul" al arhitecţilor Nicolae şi Viorica Nedelescu
Premiul al II-lea cu motto "Arcaşul" al arhitecţilor Mircea Sfetescu şi Valentin Iorga, construcţie severă în piatră, de o simplitate remarcabilă,
Premiul al III-lea proiectului cu motto "Ad gloriam", al arhitectului Popov, pentru o compoziţie armonioasă în piatră şi cărămidă.

Au avut deasemenea menţiuni proiectele cu motto : "Crucea în cerc", "Crucea a învins", "Scutul cu trei coloane" şi "M. şi G." ale arhitecţilor : Nicolae şi Petre Georgescu, Nicolae şi Viorica Nedelescu (un al doilea proiect), Margareta Traianescu, Gh. Hammerle şi Gheorghe Popov, care au un mai pronunţat caracter de arhitectură religioasă. Juriul a mai recomandat cu menţiuni speciale pentru înalta valoare artistică proiectele cu motto "Memento" (arh. T. Niga) şi "In hoc signo vinces" (arh. Al. Zamfiropol) cu o menţiune specială.

Proiectul arh. Niga prezintă un dom zvelt acoperit cu basoreliefuri comemorative, dom în interiorul căruia urma să fie aşezat mormântul Eroului Necunoscut, modificare neprecizată în programul concursului.

Proiectul arh. Zamfiropol, de asemenea printr-o interpretare mai largă a programului înfăţişează un impunător arc de triumf sub care mormântul Eroului Necunoscut devine centrul compoziţiei. Construcţia masivă şi severă exprimă cu tărie caracterul militar şi eroic al monumentului.

Nivelul artistic al lucrărilor premiate şi numărul mare al proiectelor depuse au arătat dragostea şi înţelegerea arhitecţilor români pentru cinstirea eroilor neamului. (26 iunie 1943)

---

Ministerul Apărării Naţionale a obţinut aprobarea Domnului Mareşal Ion Antonescu, Conducătorul Statului, de a se construi Cimitirul eroilor din războaiele 1877-1916 şi actual în Parcul Carol I, unde până în prezent a fost situat Muzeul Militar. În acest scop se instituie un concurs public de anteproiecte de principiu între arhitecţi şi diplomaţi făcând parte din colegiul arhitecţilor din România.

Programul concursului cuprinde următoarele puncte :
1. Clădirea osuarului, având în subsol compartimente pentru minimum 9000 de casete iar deasupra o capelă Dom comemorativă.
2. O piaţă de onoare în care se va aşeza mormântul Eroului Necunoscut.
3. O şosea în faţă servind pentru defilarea trupelor (12-14 metri liniari).
Stilul se lasă la aprecierea concurenţilor, căutându-se ca aspectul general să fie cât mai monumental, având în vedere scopul pios şi mare pentru care se destină această clădire.

Se vor acorda următoarele premii şi menţiuni : premiul I de 500.000 lei, premiul II de 400.000 lei, premiul III de 300.000 lei şi trei menţiuni a câte 100.000 lei. Atât proiectele premiate, cât şi cele cu menţiuni devin proprietatea M.A.N., care îşi rezervă dreptul de a le utiliza, adapta sau compila după cum va crede de cuviinţă pentru realizarea clădirii proiectate, fără drept de autor pentru premiaţi. Se acordă concurenţilor un termen de 30 de zile, adică la 13 iunie 1943.

---

[Nicolae Nedelescu a colaborat la proiectul pentru un pavilion expoziţional românesc cu arh. Nicolae Cucu, autor al Monumentului eroilor inaugurat abia în anul 1963 n.n.]

joi, decembrie 15, 2011

O femeie, un palat


La sfârşitul lui iunie 1943 au fost făcute publice rezultatele concursului de anteproiecte pentru edificiul închinat Eroilor Neamului din Parcul Carol I. Premiul I a recompensat proiectul arhitecţilor Viorica şi Nicolae Nedelescu, iar premiul II a revenit arhitecţilor Mircea Sfetescu şi Valentin Iorga. Relatările bombastice din ziarele timpului pe tema acestui edificiu n-ar fi trebuit să-i inducă în eroare pe cetăţeni.

În culise se trăgeau sforile unei vaste afaceri. Sculptorul Ion Vlasiu se afla în preajma mareşalului Ion Antonescu, la al cărui bust lucra, când Veturia Goga a năvălit în şedinţa de poză, solicitându-i conducătorului statului să aprobe declanşarea urgentă a lucrărilor preconizate.

Ales din 38 de anteproiecte prezentate, cel premiat, "sobru şi de o nobilă ţinută, prevedea degrevarea Mormântului Soldatului Necunoscut printr-o vastă piaţă de onoare, care să permită desfăşurarea de cortegii, ceremonii şi parăzi". Şi mareşalul a semnat, neştiind că astfel condamna la dispariţie importante edificii bucureştene.

În timp ce Ion Antonescu inspecta unităţile militare de pe frontul de Răsărit, pe baza semnăturii obţinute de Veturia Goga a fost demolat în grabă, prin dinamitare, Muzeul Militar Naţional. Aşa a dispărut şi fresca începută de Alexandru Ciucurencu [marea frescă a războiului, la care a colaborat cu pictorii Dem. Iordache şi Gheorghe Vânătoru, pe schiţele pictorului Gheorghe Labiu n.n.].

Apoi, cursul nefast al evenimentelor a împiedicat realizarea pieţei din jurul Mormântului Soldatului Necunoscut. Rămas izolat după război, pe un fundal de ruine, a fost şters din peisajul Parcului Carol I şi memorialul ostaşilor căzuţi în primul război mondial. Bilanţul proiectului a devenit astfel catastrofal.


[Mihai Pelin, Deceniul prăbuşirilor (1940-1950), Compania, 2005]

miercuri, decembrie 07, 2011

Muzeul din Palatul Artelor


Încă de pe la sfârşitul secolului trecut s-a încercat a se organiza muzee militare la Arsenalul şi Pirotehnia Armatei, dar abia la expoziţia din 1906, cu ocazia jubileului de patruzeci de ani de domnie a Regelui Carol I, s-a înjghebat o secţiune militară mai completă.

În anul 1914 s-a hotărât chiar înfiinţarea unei secţiuni militare, pe lângă Muzeul Naţional de la Şoseaua Kiseleff, care să cuprindă atât piesele adunate la Arsenalul Armatei, cât şi multe altele primite de la diferiţi donatori. Însă, la evacuarea Bucureştilor, în toamna anului 1916, toate aceste piese au fost transportate la Odesa, de unde nu s-au mai înapoiat.

În anul 1919 s-a înfiinţat cu ordinul nr. 5.150 al Ministerului de Război, o secţie militară pe lângă expoziţia organizată de Liga Culturală Română în şcoala primară din strada Clemenţei din Bucureşti.

După terminarea expoziţiei, obiectele, expuse până atunci în aceasta secţie militară, au fost amenajate în clădirea numită Palatul Artelor din Parcul Carol I, care a fost cedat în acest scop Ministerului de Război de către Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, prin înaltul decret nr. 4836/1919.

În anul 1923, cu înaltul decret nr. 6064, s-au pus definitiv, bazele Muzeului Militar Naţional, hotărându-se şi întocmirea unui regulament de conducere, administrare şi funcţionare. În anul 1924, cu înaltul decret nr. 915, se aprobă primul regulament provizoriu al Muzeului Militar.

În sfârşit, în anul 1928, cu înaltul decret nr. 1307, a apărut primul regulament al Muzeului Militar, înlocuind astfel pe cel anterior, care era provizoriu. La 1 aprilie 1937 apare legea de organizare şi funcţionare a Muzeului Militar Naţional şi regionalele sale.

Palatul, care serveşte astăzi de muzeu militar, a fost construit odată cu celelalte clădiri din Parcul Carol I, cu ocazia expoziţiei ce a avut loc în anul 1906 în acest parc.

Planul general al parcului, precum şi al construcţiilor ridicate în interiorul său, a fost conceput de francezul Redont, distins arhitect peisagist. Cel mai frumos palat dintre cele ridicate în Parcul Carol I a fost acela al Palatului Artelor, operă a inginerilor Grant şi Perlasca, care, atât pe timpul expoziţiei din 1906, cât şi ulterior, a servit ca muzeu de arte frumoase. După războiul de întregire a neamului, acest palat a fost transformat în muzeu militar.


Clădirea muzeului are parter cu două aripi laterale şi etaj. În faţa clădirii muzeului, pe prima terasă, se află mormântul Soldatului Necunoscut, executat din marmură bogat sculptată, având motive luate după modelul care se obişnuia a se întrebuinţa în trecut pentru mormintele voievozilor noştri, îndeosebi din vremea lui Constantin Brâncoveanu. Piatra care serveşte de acoperământ mormântului poartă o inscripţie care aminteşte eroismul şi sacrificiul soldatului român. La căpătâiul Soldatului Necunoscut se află o cruce tot de marmură şi o candelă a cărei flacără arde continuu.

De jur împrejurul clădirii sunt expuse tunuri care au servit armatei în timpul războiului, precum şi un mare număr din cele capturate de la inamic.

În faţa muzeului, pe aceeaşi terasă pe care se află mormântul Soldatului Necunoscut, sunt aşezate metopele originale ale monumentului de la Adamclisi. Acest monument a fost ridicat în Dobrogea în anii 108-111 d. Cr., pentru a eterniza victoriile soldaţilor romani în luptele cu dacii.


[Călăuza Muzeului Militar Naţional, anii 1930]

Palatul Artelor a fost desenat de arh. Şt. Burcuş şi arh. Victor Ştefănescu.


marți, noiembrie 22, 2011

Parcelarea Belvedere


Regia Monopolurilor Statului creată în anul 1864 şi transformată în anul 1929 în Casa Autonomă a Monopolurilor de Stat (C.A.M.) este prima şi cea mai veche administraţie cu caracter industrial din ţara noastră. Scopurile acestei administraţii cuprindeau pe lângă problemele de exploatare a carierelor (ocnelor) de sare, producţia şi vânzarea tutunului şi chibriturilor, ce constituiau monopol de stat în România.

Manufactura de tutun Belvedere - de lângă şoseaua Basarab din Bucureşti - ia fiinţa chiar din anul 1864, la înfiinţarea monopolului tutunului, prin instalarea primelor ateliere de prelucrare manuală a tutunului în clădirea Goleştilor de lângă Belvedere, prin concesionari. Terenul pe care a fost construită manufactura aparţinuse Zoei Grant, care o cumpărase de la unchii ei, fiii lui Dinicu Golescu, şi o vânduse statului în mai multe loturi succesive. Terenul manufacturii va fi extins ulterior mulţumită regularizării Dâmboviţei din anii 1882-1884, dar şi exproprierilor din anii 1888-1891, ocazionate de extinderea atelierelor.

După anul 1879 se construiesc ateliere noi şi se introduc primele maşini de tăiat tutun. În primii ani după preluarea monopolului de la concesionari, s-au construit diferite depozite de fermentare şi păstrare a tutunului.

Între anii 1887 şi 1892 se construiesc ateliere noi de fabricaţie la Manufactura Belvedere şi producţia capătă o formă care va rămâne aproape neschimbată până în anul 1931. În anul 1908 este construit la Belvedere primul castel de apă din beton armat, la înălţimea de 30 m, având o capacitate de 150 mc.

După anul 1892 se construiesc numai uzine electrice, iar între anii 1911 şi 1915 şi clădiri cu caracter social : cartierul de locuinţe pentru personal, sala de mese şi grădina de copii.

În data de 2 mai 1912 Regia Monopolurilor Statului cumpără de la Societatea comunală de locuinţe ieftine un teren de circa 82.964 mp (care aparţinuse Zoei Grant), pe care sunt ridicate 200 de locuinţe pentru salariaţii Regiei şi ai Manufacturii de tutun Belvedere. În 1914 este construită şoseaua de acces la locuinţele personalului, înzestrată cu canalizare.

[Aurel Duţu - Manufactura de tutun Belvedere, Bucureşti M.I.M., XII]





În mijlocul grădinii Grant poate fi observată amprenta conacului Golescu-Racoviţă-Grant-Belvedere, despre care a scris foarte multe Adrian aici. La răsărit de grădina Grant şi în spatele manufacturii Belvedere este situată parcelarea destinată angajaţilor C.F.R.

Manufactura de tutun Belvedere într-o panoramă publicată în anul 1926.

Zona proprietăţii Grant, într-un plan al Bucureştilor de la 1899.

Între anii 1934-1940 este construită biserica - după desenele arh. Ion Traianescu - prin contribuţia lunară a locuitorilor din cartier, echivalentă cu leafa pe o zi. Înainte de ridicarea bisericii, serviciul religios era oficiat într-o capelă din incinta manufacturii Belvedere.

Parcelarea RMS-CAM Grant în anul 2011 :

luni, noiembrie 14, 2011

Depozitul Distribuţia



Într-o discuție amicală cu prietenul nostru Alin, referitoare la zona unde s-a ridicat de curând un ansamblu de clădiri de birouri, afirmam că un candidat bun pentru depozitul de produse petroliere Distribuţia (OSIN) - fotografiat de Willy Prager - este cvartalul prezentat în fotografia de mai jos.


Zona delimitată de strada Lainici, strada D CFR - Steaua Română, calea Griviței şi prelungirea Colonel Mihai Ghica era ocupată la mijlocul anilor 1930 de un depozit similar de produse petroliere, deţinut de Steaua Română. Pe același plan de la mijlocul anilor 1930, în zona discutată - din nordul Bucureştilor - nu apare reprezentat nici un semn convenţional.

Mai târziu, am putut să verific şi planul din anul 1943, pe care - spre surpriza mea şi confirmarea celor detaliate în articolul prietenilor de la Rezistenţa Urbană - apare semnalată Societatea Distribuţia (Societatea Anonimă pentru Distribuirea Produselor Petroleului Bucureşti). Această societate a deţinut monopolul pentru distribuţia produselor petroliere ale rafinăriilor între anii 1908-1920 - în schimbul unui comision de 2% din vânzări -, fiind patronată de societăţile petroliere cu capital străin Steaua Română şi Româno-Americană.


Accesul pe cale ferată la terenul societăţii era posibil printr-un racord larg de pe linia a treia din staţia de cale ferată Mogoşoaia (staţia Bucureşti Băneasa de astăzi).

Pas cu pas, cu această ocazie, am aflat şi mai multe informaţii legate de inginerul Constantin Osiceanu, care a contribuit la naşterea concernului Distribuţia, dar şi la apariţia numelui de OSIN, conform celor povestite la pagina 38 a documentului de aici.

Pe o planşă a zonei din anii 1970, apare denumirea de Centrul de desfacere a Produselor Petroliere - Depozitul Central Băneasa (fotografia de aici).



duminică, noiembrie 06, 2011

Tribunele hipodromului Floreasca


Pe un front de circa 100 metri lungime, ansamblul tribunelor cuprinde trei clădiri deosebite, legate între dânsele prin coridoare şi pasage de trecere, ocupând o suprafaţă clădită totală de 1.650 m. pătraţi, repartizaţi astfel :

a) Pavilionul Regal, conţinând parter, etaj şi o culă ocupă cca. 120 mp. şi constituie un corp de clădire obişnuită în zidărie, cu planşee de beton armat.

b) Pavilionul Oficial, având parter şi etaj cu trepte până la nivelul +6,97, ocupă 280 mp. complet acoperiţi.

c) Pavilionul Public, având parter, etaj şi trepte până la cota +8,67, ocupă cca. 750 mp., cu un turn de observaţie având 28 m. înălţime totală. În afară de această suprafaţă clădită planul treptelor destinate publicului se întinde pe tot frontul spre pistă, ocupănd în plus 250 mp.

d) Pasagii între pavilioane, scări de acces, balcoane etc.


În parterul clădirilor au fost adăpostite localurile anexe ale tribunelor precum : restaurante, saloane, săli de garderobă, toilette, depozite etc. ; deasupra acestora şi a etajului I, stabilit în mod general la cota +3,57, au fost construite locurile pentru public, adoptându-se în scopul unei mai bune vederi a câmpului de curse construcţiunea de trepte (grădini), având lăţimea de 0,90-1,20 m. şi înălţimea de 0,51-0,68 m. ; în spaţiul disponibil între planul acestor trepte şi planşeul etajului s-au amenajat ghişee pentru pariuri, coridoare de circulaţie etc.


Din punct de vedere arhitectonic faţada tribunelor spre curtea de acces a fost tratată în stil românesc, având la etajul II un ceardac deschis, cu stâlpi ciopliţi în lemn ; înspre câmpul de curse tribunele sunt complet deschise şi permit prin amplasamentul lor o vedere completă asupra întregului traseu al pistei. Spre a nu jena vederea publicului, stâlpii ce susţin acoperişul spre câmpul de curse au fost depărtaţi la distanţe mari (la tribuna oficială 11,32 m. iar la acea publică 14,88 m.) şi s-a urmărit reducerea dimensiunilor lor, la minimum posibil. Întregul spaţiu clădit este acoperit cu acoperişuri de ţigle cu panta 111,2 având dedesubt tavane uşoare.

Lucările începute în iunie 1922 au fost terminate în anul 1923.

Ing. E. Prager

[Arhitectura, 1925]

În planurile incluse mai jos sunt figurate cele două hipodromuri din zona Floreasca. Hipodromul pentru care au fost ridicate tribunele desenate de arh. Paul Smărăndescu şi descrise mai sus este Hipodromul Floreasca S.N.I.C.




La sfârşitul anilor 1920 apare între hipodromul Societăţii Române "TR.-OB." şi hipodromul Floreasca S.N.I.C un mic cvartal alungit de locuinţe ieftine (Parcelarea de Locuinţe Eftine Tei). Această iniţiativă de ridicare a unor imobile de locuit în zonele periferice ale Bucureştilor se va extinde către nord, după mutarea curselor de cai pe hipodromul Băneasa (relansat în 1937) şi desfiinţarea hipodromului Floreasca.


Pe un plan al Bucureştilor din 1947 apare deja reţeaua rectangulară de străzi a noii parcelări : Parcelarea Hipodromul Floreasca. Ocuparea acestei parcelări prin extinderea cartierului de locuinţe se va realiza însă abia după terminarea celui de-al doilea război mondial - la sfârşitul anilor 1950 - prin ridicarea cartierului de blocuri Floreasca. Tribunele hipodromului se aflau aproximativ pe traseul sudic al străzii G. Puccini de astăzi.



Mai multe despre hipodromurile din Bucureşti şi cursele de cai, aici.

duminică, octombrie 30, 2011

O perspectivă


Piaţa Splaiului, situată la întretăierea căii Victoriei cu Dâmboviţa, se defineşte prin amplasarea în axa principală a unui ansamblu de patru blocuri de locuinţe din care cel central va constitui un accent puternic, înalt de 60 de metri, pentru piaţă şi pentru perspectivele lungi din calea Victoriei şi de pe cheiurile Dâmboviţei.


Se prevede, în locul teatrului de Operetă şi al clădirii fostei Administraţii Financiare, crearea unui mare spaţiu verde în care va fi inclus complexul central şi în care se va păstra şi biserica Sf. Spiridon Vechi, monument istoric, creându-se prin aceasta un contrast interesant între vechi şi nou, ca în cazul bisericii Creţulescu. Aceste spaţii verzi vor servi pentru jocul copiilor şi pentru parcaje auto.


La debuşarea căii Victoriei şi a cheiului în piaţă se prevede construirea unor blocuri de regularizare cu extremităţile pe traseul de formă circulară început cu blocurile de locuinţe construite după planurile acad. prof. arh. Petre Antonescu.

Spre dealul Uranus, care în viitor va putea primi un accent arhitectonic, se prevede deschiderea unei perspective lungi şi înverzite, iar centrul pieţei nou-create se propune a se agrementa cu spaţii verzi adecvate şi o fântână arteziană monumentală.


În acest fel se va pune ordine monumentală în acest nod important de circulaţie al oraşului, desfiinţându-se actualul haos urbanistic şi folosindu-se raţional, pentru ansamblul central, fundaţiile, subsolul şi parţial parterul care cu patruzeci de ani în urmă au fost construite pentru fostul Senat.

Proiectarea a urmărit ca ambianţa dominantă a neoclasicului să se înscrie în gândirea de esenţă clasică - deşi expresia proprie va fi contemporană - pentru a intra în acest fel pe linia de concepţie a predecesorilor care au construit clădirile mai importante acolo existente.

Arh. C Moşinschi - Studii privind reconstrucţia Căii Victoriei

---

Rezolvarea pieţei Splaiului, problemă de altfel foarte incomodă, prezintă unele aspecte discutabile. Aşezarea unui accent vertical de amplă dezvoltare în cazul unei delimitări spaţiale incerte, la capătul unui profil longitudinal descendent şi al unui traseu sinuos, pare excesivă şi distonantă. Rezolvarea acestui cap de perspectivă printr-o masă aşezată, de limitare statică şi nu dinamică a vederii, punct de finalitate care să ducă la odihnirea vederii, după parcurgerea unui traseu excesiv de variat ar fi fost preferabilă realizării unei tensiuni în perceperea elementului de închidere a ansamblului.

De asemenea, va rezulta un contrast prea brutal între vechi şi nou, între biserica Sf. Spiridon Vechi şi noul ansamblu de patru blocuri de locuinţe, aspect care în nici un caz nu poate fi comparat cu situaţia de la biserica Creţulescu. Acolo s-a realizat o unitate de convenienţă care admite o mai mare varietate a compoziţiei, un mai mare rafinament în tratarea cadrului decât în cazul unităţii de stil şi în care se pune în valoare relativă fiecare element component al ansamblului, respectându-se predominarea unui edificiu care este punctul de formare şi centrul de atracţie al compoziţiei.

Cadrul şi amenajarea din preajma bisericii Creţulescu o servesc, o scot în evidenţă, nu o distrug. Credem că în cazul rezolvării frontului sudic al pieţei Splaiului nu au fost analizate cu mai mare atenţie soluţiile mai vechi, în care se crea un front liniştit, la adăpostul căruia se realiza un cadru propriu şi adecvat bisericii Sf. Spiridon Vechi.

Trebuie semnalat că prezentarea şi comentarea acestor studii apar cu întârziere, marea majoritate a construcţiilor propuse au şantiere deschise ; aceste reflecţii, ca şi altele care vor mai veni, nu mai pot avea decât parţial rezultate practice pentru cazurile prezentate, iar receptarea lor va fi făcută de pe poziţia faptului împlinit.

Conf. arh. R. Laurian - Unele aspecte legate de sistematizarea căii Victoriei şi a magistralei nord-sud a oraşului Bucureşti

[Arhitectura, 1959-1960]

duminică, octombrie 23, 2011

Fundaţiile unui palat


Palatul Senatului s-a început după planurile contopite ale D-lor Arhitecţi (Ernest) Doneaud şi (Dimitrie) Maimarolu, cărora li s-a decernat premiul I Ex-aequo la concursul ce s-a ţinut în acest scop.

Lucrarea a fost întreruptă din cauza războiului şi până acum e lăsată în părăsire, deşi părţile deja construite valorează milioane.



[Arhitectura, 1924]


Monumentele publice ale Capitalei se caracterizează prin lipsa punerii lor în valoare, din punct de vedere urbanistic. Aproape nici unul nu are perspectivă, puține au spațiu liber în jurul lor spre a ușura circulația.

Palatul Poștei este un exemplu de asemenea lipsuri care se vor reliefa și mai mult când Palatul Senatului va fi complet gata, iar terenurile acum aproape neutilizate spre Dâmbovița vor fi acoperite cu construcțiuni înalte și înghesuite, cum se proiectează a se executa. Ameliorarea artistică s-ar putea face în acest colț cu sacrificii nu prea mari față de rezultatul permanent și deosebit ce s-ar obține, rezultat favorizat și de o diferență de nivel propice. În Fig. 5 dăm una din variatele propuneri de ceea ce s-ar putea face acolo acum.


[Cum să sistematizăm Bucureștiul - Cincinat Sfințescu - Arhiva pentru Știința si Reforma Socială, 1929]

În anul 1927, într-o fotografie aeriană a Bucureştilor, fundaţiile Palatului Senatului se dezvăluie la adevărata lor dimensiune.





În anul 1942, odată cu aniversarea unui an de la eliberarea Basarabiei, pe fundaţiile Palatului Senatului este ridicat din materiale uşoare un pavilion expoziţional. Câteva imagini realizate în acele zile de Willy Pragher au fost salvate prin grija Landesarchiv Baden-Württemberg, Staatsarchiv Freiburg.


Expoziţia "România în război" - dedicată în principal eliberării Basarabiei - era sincronă cu Expoziţia Dezrobirii Basarabiei din grădina publică a oraşului Chişinău şi va fi urmată la scurt timp de ridicarea Turnul Dezrobirii - desenat de arh. Octav Doicescu - , dar şi de expoziţia Bucovina Reîntregită de la Cernăuţi sau de Expoziţia Transnistriei, organizată într-un pavilion aflat pe locul unde va fi construit Teatrul Naţional peste aproape trei decenii.

Piaţa Senatului va căpăta un nou nume după instaurarea republicii.

Macheta Palatului Senatului.

Notă : Adrian a adăugat pe blogul său câteva materiale de arhivă valoroase referitoare la Piața Senatului.