joi, noiembrie 18, 2010

Instalaţiile unui ziar modern





Miile de cititori, care aşteaptă nerăbdători revărsarea amurgului, pentru a savura din nou paginile Ordinei, sunt mărturia vie a succesului mereu crescând al ziarului nostru.

Cotidian modern de cea mai occidentală ţinută, Ordinea a devenit cel mai important şi răspândit ziar de seară, provocând o adevărată revoluţie în presa românească. Orice ochi atent şi nepărtinitor poate observa uşor că Ordinea a început să facă şcoală.



Prin frumoasele ei fotografii, care plasticizează banale fapte diverse, ce ascund adesea tragedii nebănuite sau evenimente cu răsunet mondial; prin titlurile ei sugestive ce rezumă cuprinsul articolelor, suscitând interesul cititorului, cât şi prin aranjamentul de ansamblu al paginilor, Ordinea a determinat, pe lângă admiraţia unanimă a celor mai exigenţi cititori, un pronunţat curent de emulaţie, mulţi confraţi nesfiindu-se să calce pe urmele ei.



Acest îmbucurător efect poate fi constatat zi de zi, în organe de presă, (care până acum nu prea duceau casă bună cu estetica şi arta fotografică) în care apar din ce în ce mai numeroase clişee şi titluri, ce aspiră la o cât de fugară comparaţie cu ziarul nostru, la o cât de infimă părticică din marea simpatie de care Ordinea se bucură în rândurile cititorilor, al căror plebiscit o proclamă în fiece zi cel mai estetic, mai bine informat şi mai răspândit cotidian de seară. Tirajul - fantastic pentru dâmboviţenele noastre meleaguri - atins de Ordinea a fost oficial confirmat de certificatele publicate de noi la timp.



Pentru a satisface pe deplin curiozitatea cititorilor noştri, care n-au avut, poate, toţi prilejul să ştie câtă muncă încordată, câtă energie şi câte sacrificii se ascund între pereţii unei redacţii de ziar, dăm aici fotografiile unei părţi din încăperile în care se scrie şi se gospodăreşte Ordinea.



În primul rând, cabinetul d-lui Virgil Kerciu, energicul şi entuziastul nostru director, care, cu concursul neprecupeţit al d-lui Gh. Kerciu, un excelent gospodar, a reuşit să facă din Ordinea un ziar model.







Vine la rând sala reporterilor şi tinerilor redactori, poreclită Prisaca, fiindcă toţi băieţii de la Ordinea sunt harnice albine, ce cară zilnic în fagurii zaţului rodul trudei lor entuziaste.







Iaţă şi sala administraţiei, unde tronează ca un Jupiter Tonans, neobositul drumeţ şi visternic d. colonel Margaritopol, administratorul general al gazetei.



Priviţi acum anticamera d-lui Virgil Kerciu şi sala de aşteptare, pline totdeauna de oaspeţi, care cer informaţii, îşi spun păsul sau cer publicarea unui rând (de obicei de cel puţin trei pagini...) pentru repararea unei nedreptăţi.


Lipsesc din panoplie: Camera Sportului unde se intră numai pe risc personal (fiind reşedinţa d-lui Virgil Economu) şi atelierul fotografic, fiindcă d-nii Ionescu şi Dode sunt foarte rar acasă, sau, dacă sunt, developează şi fiindcă... totdeauna cizmarul poartă ghete rupte.





[Ordinea, 1935]

vineri, noiembrie 12, 2010

Soclul din granit roşu lustruit


Cu prilejul aniversării a 90 de ani de la naşterea marelui geniu al revoluţiei socialiste Vladimir Ilici Lenin a fost dezvelit în capitală un important monument închinat memoriei lui.

Această nouă realizare monumentală, operă a sculptorului Boris Caragea şi a arhitectului Horia Maicu (secondat de arh. I. Nămescu pentru studiul de sistematizare şi de arh. N. Cucu pentru proiectul soclului), constituie un eveniment plastic de mare importanţă şi adâncă semnificaţie politică şi artistică.



Monumentul a fost amplasat în axa combinatului, cu perspectiva către şoseaua Kiseleff şi suficient de îndepărtat de clădirea Casei Scânteii (la cca. 225 m), spre a nu deveni o anexă a acesteia. Apropiind monumentul mai mult de piaţă, i se asigură astfel condiţii mai bune de acces şi contemplare, se dă posibilitatea folosirii spaţiului pieţei cu prilejul festivităţilor ocazionale şi se obţine participarea sa activă la noul cadru urbanistic al pieţei. În acelaşi timp s-a evitat judicios aşezarea monumentului în mijlocul pieţei, ceea ce ar fi creat multe neajunsuri de circulaţie şi perspective din unghiuri dezavantajoase, în special din spate.

În perspectiva de la distanţă dinspre şoseaua Kiseleff, silueta monumentului se percepe frumos profilată pe fundalul arhitectural al Casei Scânteii, cu care se armonizează şi se completează în avantajul amândurora.



Piaţa din faţa monumentului va asigura separarea circulaţiei principale a vehiculelor pe un parcurs perimetral, lăsând în mijlocul său un saţiu central mai liniştit, delimitat printr-un inel de verdeaţă şi conceput ca o mare platformă de pregătire în faţa monumentului, destinată să creeze o legătură frumoasă între acesta şi piaţă şi un loc de contemplare liniştită pentru privitori.

Pardoseala pieţei va fi tratată decorativ astfel încât să exprime clar menirea tuturor compartimentelor sale. În jurul suprafeţei centrale - prevăzută a fi o peluză verde - se propune un pavaj decorativ inelar executat din calupuri de granit de Malnaş cu ancadramente de andezit negru de Baia Mare lustruit şi câmpuri din piatră de Bampotoc, care vor stabili astfel o legătură şi o unitate de tratare decorativă cu platforma monumentului.

De asemenea, plantaţii noi vor completa ansamblul pieţei, subordonându-se monumentului printr-o tratare cu elemente verzi joase la centru şi închegând un front înverzit vertical şi perimetral, care va delimita spaţiul incintei pieţei.



Statuia turnată în bronz, înaltă de 6,46 m, îl reprezintă pe Lenin în picioare într-o atitudine caracteristică: fără a face apel la gesturi puternice, sculptorul a reuşit să redea o expresie impunătoare printr-o mişcare calmă şi reţinută lipsită de orice emfază. Mişcarea statuii, a cărei dominantă este verticală, se armonizează şi este astfel într-un echilibru avantajos cu fundalul oferit de liniile monumentale ale verticalelor Casei Scânteii.

Soclul, înalt de 5,25 m, întregeşte armonios echilibrul liniştit al monumentului, punând în valoare cu discreţie şi tact calităţile plastice ale statuii. Aşezat pe o platformă pardosită cu piatră de Bampotoc şi cu ancadramente de andezit de Baia Mare, soclul va fi înconjurat pe trei părţi de un chenar verde înflorit, care va face o trecere potrivită către spaţiul verde înconjurător.

Terminarea în viitor a tuturor lucrărilor de pardosire şi înverzire a pieţei Scânteii şi a întregului spaţiu înconjurător va contura şi mai bine intenţiile urbanistice şi arhitecturale de ansamblu.

[text şi fotografii preluate din revista Arhitectura, 1960]

joi, noiembrie 04, 2010

Monumentul Kilometrul Zero




În jurul şantierului îngrădit din grădina bisericii Sfântului Gheorghe se opresc zilnic zeci de trecători, care privind peste scândurile gardului, se întreabă: Oare ce se face aici?

În realitate, interesantul monument în curs de executare, ce va înfrumuseţa vasta piaţă ce se deschide aici prin prelungirea bulevardului Brătianu, nu e ridicat nici în cinstea vreunui erou, nici pentru glorificarea cine ştie cărui bărbat de stat, ci va fi ceva de utilitate publică.

Din iniţiativa d-lui arhitect Horia Creangă, directorul lucrărilor noi ale municipiului, se ridică aici semnul monumental al Kilometrului 0. Ce este Kilometrul 0?

De multă vreme s-a simţit nevoia unei unificări a kilometrajului în ţara noastră, unde indicaţiile kilometrice erau făcute mai mult sau mai puţin fantezist, întrucât nu exista nici un punct unic de plecare.

Deoarece piaţa Sf. Gheorghe este socotită drept centrul geografic al Bucureştilor, s-a ales acest punct pentru kilometrul 0, de la care pleacă kilometrajele spre toate punctele ţării. Distanţele între localităţi încep să fie măsurate de la acest punct ideal, aşa că se stabileşte o măsură unică pentru toată ţara. Tot astfel, de aici pornesc în lung fire invizibile - ca o imensă şi nevăzută pânză de păianjen - liniile kilometrice spre capitalele şi principalele oraşe ale altor ţări.

Este un punct stabil pe glob, tot aşa cum englezii au decis ca meridianul care trece prin Greenwich să fie meridianul nr. 1. La noi, în piaţa Sf. Gheorghe, avem kilometrul 0 al ţării noastre şi desigur că acest punct merita un monument cât mai frumos.

Pentru moment lucrările sunt oprite, deoarece nu s-a luat o nouă decizie asupra statuii ce trebuie să fie instalată aici. În primul moment s-a proiectat aici ridicarea unei statui a Sfântului Gheorghe. Talentatul sculptor Baraschi, căruia i s-a încredinţat lucrarea, a compus un minunat Sfânt Gheorghe ucigând balaurul. De o înaltă concepţie artistică, această statuie face cinste sculpturii româneşti.

Din motive de ordin tehnic statuia Sfântului Gheorghe a fost aşezată în parcul Regele Carol al II-lea de la Şosea, rămânând ca la kilometrul 0 să se pună altă statuie.



Concepţia acestei lucrări, datorată tot sculptorului Baraschi, este din cele mai interesante. Să o descriem aşa cum se află în faza actuală, deoarece statuia ce se va aşeza ulterior nu poate strica nimic din economia acestei opere de artă.

În mijlocul unui vast cerc de piatră albă este aşezată o bilă neagră de proporţii impunătoare. Lucrată din marmură neagră, această sferă cu un diametru de circa 3 metri, reprezintă locul kilometrului 0. Sfera de marmură este aşezată pe o stea cu zece colţuri, tot de marmură neagră. Între colţurile stelei se află un frumos mozaic reprezentând stemele celor zece provincii ale ţării. În interiorul cercului de piatră albă, care înconjoară monumentul, se află scrise numele principalelor oraşe ale ţării, cu distanţa exactă în kilometri, pornind de aici de la kilometrul 0. Numele oraşelor sunt scrise în dreptul provinciei din care fac parte, în raza de deschidere a celor două colţuri de stea, ce cuprind mozaicul cu stema şi numele regiunii.

Oltenia, Muntenia, Moldova, Basarabia, Dobrogea, Bucovina, Transilvania, Maramureşul, Banatul şi Crişana îşi au toate principalele oraşe înscrise pe bordura de piatră, cu indicaţia kilometrică exactă, pornind de la kilometrul 0 din Piaţa Sfântul Gheorghe.

Deasupra sferei de marmură urma să fie aşezată statuia Sfântului Gheorghe, opera sculptorului Baraschi, care a fost aşezată, după cum am spus, în parcul Regele Carol al II-lea. Acum, cei care se ocupă de acest monument, care va înfrumuseţa una din cele mai frumoase pieţe ale Capitalei, vor decide ce statuie ar trebui să fie aşezată pe acest loc simbolic.



Ne permitem a da în această privinţă o sugestie d-lui primar general şi consilierilor săi artistici. Credem că deasupra sferei de marmură neagră, care simbolizează inima ţării întregite,- inima geografică şi inima sentimentală - ar fi foarte potrivit să se ridice o statuie Reginei Maria, aceleia care a luptat atât de mult pentru unitatea acestei ţări.

Vedem, în vasta piaţă a Sfântului Gheorghe,- care ar trebui să poarte numele Reginei ce a plecat dintre noi - o statuie a Celei ce a suferit atât de mult pentru idealul nostru naţional, în costumul ei simplu de soră de caritate.

Să nu uităm că în momentele cele mai grele prin care a trecut neamul nostru, inima Reginei a bătut numai alături de inima poporului său şi toate piedicile I-au fost îndemn şi mai puternic în lupta pentru victoria finală. Ca un simbol de marmură, s-ar ridica aici nu numai ştiinţificul monument al kilometrului 0 care uneşte într-un singur punct cele mai depărtate oraşe ale ţării, ci însăşi unirea noastră: Regina.

O simplă sugestie, care ar aduna - credem - toate sufragiile bunilor români.



[Ilustraţiunea Română, 1938]