miercuri, decembrie 01, 2010

Capitala construcţiilor rapide



E un sentiment pe care îl încercăm cu toţii în ultimul timp: lipseşti din Bucureşti o lună şi la întoarecere abia îţi recunoşti cartierul. S-a înroşit cu clădiri moderne - are alt aer, alt caracter, poartă alt veşmânt.

Da? Pleacă parcă peste noapte Bucureştii cei vechi, cu căsuţele lui umile, cu denivelările, cu tot convoiul de triste amintiri - şi vine în locul lui un oraş nou, modern, unitar, oraşul socialist pe care l-am visat şi pe care îl construim. Iată-ne într-un univers arhitectonic al liniei simple, concise, clare, al unei policromii agreabile - un univers pe care-l recunoaştem ca al nostru, pentru că ţâşneşte din cerinţele vieţii noastre contemporane, pentru că ne corespunde...

Transformările acestea rapide trezesc în fiecare dintre noi un istoric : Cum era pe aici acum o lună? şi un critic de artă amator : Cum e mai bine, cum e mai frumos? Aşa sau aşa? Exigenţele noatre cresc. Valul noilor construcţii ne-a învăţat să comparăm, să judecăm. Ceea ce înainte trecea neobservat, acum ne opreşte...

Vă reamintiţi desigur voi, foşti chiriaşi ai cârciumarilor, stămbarilor, precupeţilor, văduvelor de colonei şi ai societăţilor anonime cu capitalul deplin vărsat din micul şi blestematul mic Paris! Povestiţi asta tinerilor sau celor care nici n-au observat cum şi cât de repede dispar mahalalele în anii regimului nostru popular. Explicaţi-le că prin locurile unde trec astăzi largile bulevarde asfaltate, cu plantaţii de copaci şi stâlpii luminii electrice, şerpuia un drum hârtopit de ţară, în care bălţile, lăcanele şi ţânţarii purtători de boli îşi aveau nederanjat sălaş. Socotiţi-le cu miile, bordeiele şi coştolibele igrasioase, insalubre, dărâmate pentru ca în locul lor să se ridice azi blocurile moderne în care soarele să pătrundă prin ochii largi ai ferestrelor. Şi comentaţi adevărul transformării şi ridicării nivelului de trai al truditorilor din fostul Paris bis, transformare strălucit evidentă chiar şi numai prin electrificarea, canalizarea şi pavarea cartierelor care altădată erau mahalalele fetide, uitate de dumnezeu şi de edili.

Bloc nou, modern... Ferestre mari, luminoase... Calorifer... Baie cu apă caldă în permanenţă... Ascensor...
Musafir ocazional : rudele şi prietenii.
Musafir permanent : soarele, bunăstarea şi fericirea.

Micul Paris din Belgia Orientului, capitala ţării lui Hübsch, cum avea obiceiul burghezia să spună, a devenit capitala unei ţări socialiste - un oraş şantier, un oraş al grădinilor, aşa cum l-au numit numeroşi străini care l-au vizitat.

[Flacăra, 1961]

4 comentarii:

Anonim spunea...

Gretos...si parca acum ne intorcem in acelasi punct

Raluca Sidon spunea...

Da, ne intoarcem in acelasi punct, dar de data asta cu crezul asimilat. Multi cetateni ai anului 2010 saluta demolarile de pe Buzesti, de exemplu. Limba de lemn a comunistilor a devenit convingerea multora.

dan spunea...

Manuitorii acestor condeie maiestrite, care poleiau cu aurul metaforei lor urgia comunista, zac acum uitati de lume prin fotoliile Academiei Romane, inabusiti in onoruri.

Anonim spunea...

si totusi, nu exista nicio minciuna in cele relatate in ziar. Bucurestiul era un mare sat, o salba de mahalale neigienice (Ceea ce era si Parisul prin anii 1400-1500...)
Ganditi-va ce ar fi fost azi traficul din Bucuresti fara "largile bulevarde asfaltate" socialiste...ar fi fost un cosmar si mai urat decat cel trait astazi