joi, iunie 20, 2013

Un trecut nelimpezit


Robert se obişnuise să facă deosebirea între cei care spuneau "la o halbă de bere" şi cei care pentru acelaşi scop propuneau "o sticlă de vin", şi-şi pusese în gînd să-i evite pe amatorii de vin, nu fiindcă el ar fi preferat o halbă de bere ci, înainte de toate, fiindcă avea o bănuială că cei care considerau vinul drept cea mai potrivită băutură pentru o asemenea întîlnire n-ar mai fi aceiaşi vechi camarazi. Avea impresia că în spatele unei asemenea invitaţii se ascundea o infamie de genul "doar-acum-putem-să-ne-permitem", iar el parcă nu se simţea bine în compania unor foşti colegi care acum "îşi puteau permite".

În acelaşi timp se amuza de el însuşi şi de exaltările sale de tînăr romanţios, care în lagăr se jurase că, odată ajuns acasă, oricît de bine i-ar merge, la fiecare aniversare a eliberării sale din prizonierat, în loc să mănînce dintr-o farfurie, să mănînce dintr-o cutie de tablă ruginită, cu o lingură de lemn, şi numai supă de sfeclă sau supă de arpacaş fără pic de grăsime şi carne. La prima aniversare a şi încălcat dealtfel jurămîntul, avînd în vedere că pe vremea aceea nu aveau decît cartofi de mîncare.

Cu toate acestea nu renunţa, cel puţin în mare, la criteriul său ridicol cu privire la băuturi. N-ai decît să bei vin, îşi zicea el, dar ca atitudine nu face impresie bună, mai ales cînd ţii să subliniezi că acum ne-am putea permite.

***

Nu încape îndoială că ţi s-a năzărit, gîndea el, aşa ţi se întîmplă cînd tîrăşti după tine un trecut nelimpezit, ceea ce, de altfel, nu-i decît o expresie dramatică, nelalocul ei. Cîteva lucruri neclare nu fac încă un trecut nelimpezit.

Cînd cineva poate privi retrospectiv spre o existenţă în care totul, dar absolut totul rimează, în care lucrurile s-au desfăşurat într-un mod la fel de ordonat şi de sistematic ca-ntr-un şir aritmetic, atunci existenţa aceasta n-a fost decît respingător de anostă, pasivă, ba chiar trîndavă, şi se pune întrebarea dacă o asemenea viaţă este posibilă în lumea noastră cu ale ei dileme, cazuri de forţă majoră, capcane şi alternative.

Dacă ai fi dispus să te supui la un examen drastic, ţi-ar veni în minte mult mai multe lucruri care să te pună pe jăratic ; motive să te ruşinezi s-ar găsi cu nemiluita, la fel şi imagini, de la care gîndurile ar vrea să se-ndepărteze în salturi cît mai repezi. Nu este decît normal să se întîmple aşa. dar la fel de normal este ca omul să ţină piept problemelor şi să nu dea bir cu fugiţii în faţa lor, oricît s-ar teme de răspunsuri.


[Hermann Kant - Aula, în traducerea excepţională a lui Nicolae Köhl]

miercuri, iunie 12, 2013

Rîsete în şandrama


- Te duci la vot?
- Trebuie să mă duc, ca belgian ce sînt. Altminteri plătesc două sute de franci amendă.
- Eu îi votez pentru prima dată în viaţa mea pe socialişti, pentru că Van Acker nu vrea să-i mai urmărească pe băieţii care s-au dus la muncă în Germania. Ştiu că procedează aşa pentru că asta îi aduce cîteva sute de mii de alegători, dar ceea ce contează este gestul.
- Eu nu ştiu cu cine să votez. Fie că trebuie să votezi cu indivizi pe care nu-i cunoşti, care spun că au desfăşurat în timpul războiului o activitate patriotică lăudabilă, în umbră, deci un om obişnuit n-a văzut niciodată nimic din această activitate patriotică desfăşurată în clandestinitate, fie că-i cunoşti dinainte de 1940 şi sînt tot aceiaşi indivizi care au întins-o la Londra cu pantalonii plini de căcat. Şi dacă nu sînt ei, e unchiul lor, sau cumnatul lor.
- Iar deosebirea aia de nuanţe, nu e decît praf în ochii cetăţeanului de rînd. Sînt solidari toţi unii cu alţii. Sindicat, delegat, acţionar, militar. Ca să-şi vîndă ziarele, le dau şi ziarelor diferite nuanţe, dar totul e dictat şi aranjat dinainte. Noi o luăm un pic mai spre stînga, şi apoi un pic mai spre dreapata, un tango, şi între timp ne scoatem umbrelele.
- Cum naiba de se ţine toată şandramaua asta la un loc, cum de nu se destramă şi nu se rupe!
- Păi sînt toţi solidari între ei. Şi alcătuiesc împreună un singur mare băligar. Ai voie să-ţi vîri atîtea degete în casa de bani şi nici un deget în plus, sau îţi înfig un pumnal în spate. Bine, e în regulă, am să-mi ţin ochii închişi în timp ce tu ţii degetele în casa de bani. Aoleu, mă înjunghii totuşi pe la spate? Păi de, trebuia să fii destul de şiret ca să nu-mi întorci spatele.


[...]

- Vii în casă, să joci cărţi, unchiule Omer?
- Nu, cred că azi n-am să ies.
- Dar n-ai ieşit de o săptămână.
- Zilele proaste nu contează într-o săptămână. Nici fratele Beniamin n-a înţeles asta.

”Toate zilele sînt la fel„ , spunea el, şi pac cu măciuca în cap. ”Nu e o măciucă„ , zicea fratele Beniamin, este un goedendag, adică o bună-ziua, cum se numeau măciucile medievale flamande. Şi pac cu ea în cap. ”Nu-mi place să văd mutre triste, ai un acoperiş deasupra capului, şi mîncare în gură şi la nevoie ăştia te şterg şi la cur, cel mai neînsemnat lucru pe care poţi să-l faci este să nu faci o mutră tristă cînd trec eu„ , şi pac cu bună-ziua, ”trebuie să-i spui bună-ziua vieţii„ , spunea el, ”hai, toţi odată, bună-ziua, Viaţă! Viaţă, bună-ziua! şi : O nouă dimineaţă, fără griji în viaţă!„ , şi fratele Beniamin cînta mai tare ca toţi.

Uneori eram mulţumiţi. Ce zici, Louis, eram mulţumiţi? Ai dreptate, n-am voie să întreb, trebuie să-mi cunosc locul. N-am să mai fiu niciodată mulţumit ca înainte, uneori mi se strîmbă gura, şi aud în gît ceva ca un scuipat, sau ca o midie care vrea să iasă, dar rîsul nu vine, nici chiar în ziua cea mai bună, ăla vine abia cînd nu mai e ziuă, ci noapte...

Konrad a spus : ”Uită-te în ochii mei, şi vrei-nu-vrei, ai să rîzi„ , şi mi se spune că am rîs, dar dacă nici tu singur nu ştii, Louis, atunci ai rîs? Şi chiar dacă aş fi rîs, asta înseamnă că sînt mulţumit? ”Uită-te în ochii mei„ , a spus Konrad ; e uşor de spus, dacă ştii că te îneci în ochii lui şi că ochii lui te sorb spre întuneric şi pînă să îţi dai seama, ai trecut pragul întunericului şi ai dispărut.

[...]

Dalle : Care este culmea dragostei de Flandra?
Wanten : Aiasta n-o şciu dăloc.
Dalle : Să mori de foame cu o pîine franţuzească subsuoară.

[Hugo Claus - Mîhnirea Belgiei, în traducerea lui H.R. Radian]