duminică, aprilie 04, 2010

Oraşul nostru nebun


Oraşul se topeşte deodată. Foarte repede. Iese din iarna lui ca un şarpe din pielea anului trecut. Se scutură, strănută, se cuprinde de neastâmpăr, ca de o mâncărime ciudată, se scarpină, îşi înroşeşte pielea, se strâmbă, se miră de iarna pe care a străbătut-o, aleargă gol, transpiră în briza primăverii, face guturai, nimic nu-l mai poate întoarce în pat. Casele mari, cu calcane roase, blocurile mărginite în peisajul pestriţ, palatele bombate, magherniţele râioase, parcurile pitice, statuile ridicole, ca nişte jucării, toate se dezbracă indecent şi triumfător, se aruncă în baia tare a cerului, îşi scaldă în ea sănătatea şi plăgile, ies şiroind de apa cerului, zâmbesc ştirb şi vesel. Vorbele se rup din gâturi ca nişte păsări din cuiburi; pe trotuare, actriţele taie inima contabililor; pe stadioane, mingea arde ochii în orbite; în Cişmigiu reîncep şahul şi tablele între pensionari cleioşi; bărbaţii şi femeile se înşală zâmbind. Primăvara, fiecare primăvară a Bucureştiului, se deschide pe un oraş ruinat de iarnă, dă mereu sentimentul unui război care abia s-a terminat. Iarba verde-galbenă a anului trecut surpă zăpada. Verdele nou iese pe crengi ca primii dinţi într-o gingie goală. Bucureştiul este un oraş fără gust, ca o femeie îmbrăcată cu haine salvate dintr-un incendiu. Dar mai ales primăvara, în el se ciocnesc toate culorile, toate gusturile, toate stilurile. Primăvara, Bucureştiul are o mie de culori, un farmec unic al dizarmoniei perfecte.

Căldura vine cu paşi mari. În aprilie, la prânz, oamenii se reped până la colţ să dea telefon sau să cumpere pâine în cămaşă, la ferestre se văd clipind bărbaţi pitoreşti, îmbrăcaţi în maiouri de bumbac din care iese părul pieptului. Reîncepe viaţa publică. Sportul. Ştirile. Politica. Anecdotele. Zvonurile. Bârfelile. Între pereţii jupuiţi ai blocurilor, sub nouă-zece etaje portocalii-roz de lumina care asfinţeşte, grădiniţe cu pereţi verzi împletiţi, cu lăzi de sticle goale, cu mese metalice sub care pantofi negri ieftini, deformaţi de picioare butucănoase, înfundă în pietrişul murdar hârtii şi dopuri de bere. Pe malul Dâmboviţei, pantofi frumoşi de vară se aşază timpuriu în praful care abia s-a uscat, praf de acum un an. Haine elegante, prea subţiri însă în reînvierile vântului rece. Ce să-i faci, nu poţi avea haine frumoase pentru toate anotimpurile, cele subţiri costă mai puţin, bucureştenii le poartă şi se zgribulesc în ele, răcesc şi mestecă aspirine, prin birourile în care lucrează, dar dorinţa de frumos e mereu cea mai tare.

O primăvară cu bani puţini, fără iluzii, cu o perfectă cunoaştere a răului, a situaţiei fără ieşire. Şi o feroce sete de viaţă, în odăile mici în care se dezbracă pe paturi scorojite sportivi şi fete în ultimele clase de liceu, în cârciumile ude, în cinematografele păduchioase, peste tot, o nouă încredere veche, un străvechi nou optimism. Oraşul aleargă nebun, dansează frenetic, se scufundă până la genunchi în mlaştina perfidă care-l suge dedesubt, râde, agonizează şi moare, cu râsul victoriei în gât. Apoi se linişteşte, plânge, adoarme, se trezeşte, renaşte.

[Petru Popescu - Prins, 1969]

9 comentarii:

radu spunea...

tot zic ca ma duc sa incerc sa identific vila doctorului neurolog/ neurochirurg(?) de pe strada murgeanu, pe langa care trec frecvent.
interesant ca acu jumate de ora vorbeam despre 'prins', un fragment de care nu imi amintesc, noaptea de Inviere, cu oamenii coborand dealul mitropoliei cu lumanari in maini. exista o asemenea scena? o sa caut

radu spunea...

iar poza e facuta taman de deasupra dealului cu pricina, nu asa?

Raiden spunea...

Panorama Pietei Unirii de dinainte de sistematizarea ceausista trebuie neaparat pozata cu ceva mai bun!!

Poza e neclara. Crezi ca ai putea sa re-pozezi? :)

radu spunea...

pentru conformity: exista descrierea noptii de Inviere, ok. putin mai la vale de fragmentul citat.

armyuser spunea...

@radu / Am recitit şi eu pasajul cu tabloul nopţii Învierii. Secvenţele lui Petru Popescu despre Bucureştii anilor 1960-1970 sunt admirabile.

@Raiden / Voi încerca... dar calitatea imaginii iniţiale este foarte scăzută. Pe de altă parte, o scanare este imposibilă.

Raiden spunea...

Stiu ca nu ai cum sa scanezi si de-abia dupa ce am postat comentariul anterior m-am gandit ca poza din revista este de joasa calitate. Pacat, e o panorama fantastica si un document important!

Un opinant spunea...

Petru Popescu a reusit mai multe descrieri plastice ale atmosferei Bucurestiului inceputului anilor '70. Pe linga pasajul citat din Prins (alaturi de care ar fi putut sta si secventa de iarna de pe Magistrala), merita, cred, mentionate si atmosfera strazii Franklin - care apare in 'Dulce ca mierea e glontul patriei' - sau cea a strazii C.A. Rosetti din 'Sa cresti intr-un an cit altii intr-o zi'

armyuser spunea...

@Un opinant / Cu adevărat, romanele lui Petru Popescu merită recitite fie şi numai din acest motiv!

radu spunea...

iete, chiar azi ne povestea dom' profesor acest roman. adica prins, de petru popescu. nu am ajuns nici pana azi pe strada murgeanu. desi chiar si azi am trecut pe langa dansa.