vineri, ianuarie 15, 2010

Piaţa Naţiunii

Vedere dinspre Bulevardul 1848 către Piaţa 28 martie - fostă 8 iunie, fostă Naţiunii - la 1957

Zilele trecute, Raiden a pus în pagină un moment din viaţa unei familii din anii 1950. Acţiunea se desfăşoară în piaţa 28 martie, fostă Piaţa Naţiunii (Naţiunei) în anii 1930. Pentru că mi-a plăcut foarte mult ideea lui de a înscena acest fragment vivant în articolul său, am decis să public aici câteva imagini prezentând planul pieţei în anii dintre cele două războaie mondiale. "O imagine face cât o mie de cuvinte", darămite şapte?

Planul pieţei la 1923

Planul pieţei cu liniile de transport în comun, la 1923

Planul pieţei la 1923, cu specificarea numerelor poştale

Planul pieţei la 1926

Planul pieţei la 1930

Planul pieţei la 1930

Planul pieţei la 1934

În anul 1935 este finalizat şi publicat planul director de sistematizare a Bucureştilor, elaborat la iniţiativa regelui Carol al II-lea. Printre multele acţiuni vizate, planul punea bazele lansării câtorva concursuri ce aveau ca ţintă redesenarea pieţelor majore din noua capitală. Iată mai jos două imagini prezentând două istorii posibile ale Pieţei Naţiunii, devenită Piaţa 8 iunie, în memoria zilei în care s-a produs Restauraţia. În noua piaţă halele ar fi dispărut (demolările au început spre sfârşitul anilor 1930), făcând loc în principal imobilelor cu faţade monumentale destinate instituţiilor de cultură, precum şi monumentelor de for public care să celebreze originea romană a poporului român. În Piaţa 8 iunie ar fi urmat să se mute şi Fundaţia Carol I, clădirea din faţa Palatului Regal - care a reuşit să supravieţuiască până în prezent - fiind planificată a fi demolată.

Piaţa 8 iunie - proiect de circulaţie şi ansamblu - arh. Eugen Fonescu şi arh. Marcel Pompei. Proiectul decorativ - arh. I Giurgea

Premiul III la concursul pentru amenajarea Pieţei 8 iunie - proiect realizat de arh. Alex. Zamphiropol şi arh. Alex. Hempel

13 comentarii:

Raiden spunea...

Extraordinare informatii!!

Daca te uiti atent, primul proiect, cel al arh. Eugen Fonescu si al arh. Marcel Pompei, fusese deja ales sa fie implementat.

Fantana mare si cele doua mai mici, circulare, precum si spatiul verde din jurul fantanilor mici, au apucat sa devina realitate!

Interesant ca vroiau sa aduca Opera aici. Vad cumva si un bd. Unirii schitat?

P. S.: Ai uitat de denumirea "6 Septembrie" a pietei, din timpul statului national-legionar.

brebe85 spunea...

Eu nu pricep cum se scurgea traficul de pe Regina Maria, in "Piaţa 8 iunie - proiect de circulaţie şi ansamblu"

armyuser spunea...

@brebe85 / Cum se scurgea? Cu grijă, pe sub și printre coloane!

Boonycutzu spunea...

Cat de mult seamana ideea din proiectul asociat ultimei poze din articol cu actuala configuratie a pieteii Unirii.
Oare autoritatile comuniste s-au inspirat din acest proiect? Cu diferenta majora a cantitatii de constructie demolata.
Si e interesant cu tot in acest proiect, cum biserica Sf IOan-Nou are coltul ei din piata in dreapta-sus(N-E)

Raiden spunea...

@ Boonycutzu - Normal ca s-au inspirat din aceste planuri autoritatile comuniste.

Diferenta intre sistematizarea interbelica si cea comunista sta in cantitatea de constructii demolate, asa cum zici, dar mai ales in mentinerea in mare proportie a retelei stradale. Pe proiectul lui Zamphiropol si Hempel nu apare bd. Unirii.

brebe85 spunea...

Cam neinspirata prima abordare gandindu-ma la reteaua stradala

Raiden spunea...

@ Brebe - prima varianta, daca s-ar fi realizat, ar fi aratat mai bine decat cum este acum Piata Unirii, zic eu. Deja fantanile fusesera instalate.

armyuser spunea...

@Raiden / Nu ştiam de denumirea de Piaţa 6 septembrie...
Şi apropo de Bd. Unirii, el nu exista nici în primele planuri de sistematizare pentru Noul Centru Civic.
În ultima fotografie, schiţa de plan prezintă aceleaşi fronturi stradale de imobile, în spatele cărora se ascunde un oraş vechi.

Raiden spunea...

Ai dreptate, nu e "bd. Unirii", aia e de fapt str. Bibescu-Voda, care se continua dincolo de Dealul Mitropoliei, Calea Rahovei.

Anonim spunea...

In proiectul lui Fonescu si Pompei apare cumva o reproduce a Columnei lui Traian?

armyuser spunea...

@Anonim / Da, aşa pare! Cred că politica apropierii de Axă era de vină...

Anonim spunea...

De ce ma injungii cu planurile astea monumentale care n-au fost puse-n practica ? Iti dai seama ca am fi avut si noi o piateta cum au alti europeni, cu asemenea monumente-n jur, si fireste, cel din centru ?! :(( daca-s fi 4 ani presedinte, as transforma Romania-ntr-o tara monumentala, si (la mentalitatea de tarani a romanilor) nu v-ati prinde.

armyuser spunea...

Anonim / Tot românul este plin de idei și are spiritul cel mai critic posibil. Ceea ce îi lipsește este voința și puterea de face un lucru bine și până la capăt.