luni, decembrie 28, 2009

Gara Regală din Sinaia

Pentru că este iarnă şi pentru că acum ceva vreme am vorbit despre Gara Regală din Bucureşti-Băneasa (Mogoşoaia), îmi voi permite să părăsesc pentru un timp Bucureştii, pentru a prezenta cea de-a doua gară regală construită în timpul lui Carol al II-lea.

În anul 1937 arh. Duiliu Marcu primeşte din partea Direcţiei Generale C.F.R. sarcina de a întocmi planurile unei gări speciale la Sinaia. Amplasamentul este ales în vecinătatea vechii staţii de cale ferată.



Noua gară se compune dintr-un corp central şi un corp de gardă, legate între ele printr-o serie de arcade pe o lungime de 80 de metri, care creează un portic necesar adăpostirii în caz de vreme nefavorabilă. Pavilionul principal ocupă o suprafaţă de 300 metri pătraţi şi cuprinde: holul de onoare, salonul de recepţie, un alt salon mai mic, camera de pază, toalete. De partea liniilor s-a prevăzut o învelitoare susţinută de doi stâlpi puternici de piatră, care permite circulaţia între vagon şi staţie la adăpost de intemperii.



Construcţia a fost realizată pe ziduri de cărămidă portante, feţele exterioare sunt placate cu piatră de Sinaia, aşezată "opus incertum"; planşeele sunt executate din beton armat, învelitoarea acoperişului este realizată cu olane, tâmplăria din stejar, iar portalurile din metal. În interior, pardoseala salonului de recepţie şi a holului de onoare s-a realizat din marmură, pereţii au paramentul dintr-o tencuială specială, iar în încăperile speciale pereţii sunt acoperiţi cu lambriuri de stejar. Pe peretele principal al salonului de recepţie se află un panou cu pictură decorativă realizat de comandorul Dumitru Ştiubei.



Alături de această gară, s-a proiectat remiza automotoarelor şi trenurilor ministeriale speciale. Construcţia remizei s-a executat din cadre de beton şi ziduri de umplutură din cărămidă şi piatră aparentă. Remiza ocupă o suprafaţă construită de 670 metri pătraţi şi cuprinde hala automotoarelor, un atelier de reparaţii, un mic depozit şi instalaţia de încălzire.



Ansamblul este completat cu ziduri de susţinere a terenului în mare pantă, cu arcade, porticuri şi pergole de care se agaţă trandafiri.

3 comentarii:

Raiden spunea...

Recunosc ca nu prea imi place aceasta gara, mi se pare prea simplista in comparatie cu cea veche, de langa ea.

Totusi, ar fi interesant de obtinut o poza la rezolutie mai mare cu pictura decorativa.

Lucian Vasile spunea...

Păcat că nu poate fi vizitată.

Am trecut de multe ori pe lângă ea și chiar dacă nu se compară cu cea veche, tot are ceva care atrage.

Apropos, în urmă cu ceva timp, o parte din zidul de la stradă începuse să pice. S-o fi renovat ceva între timp?

Anonim spunea...

acolo este acum sala de protocol atunci cand vine familia regala cu trenul!