luni, ianuarie 23, 2012
Un cinematograf modern
Zilele trecute am fost martorul focului de artificii de la cinema Dacia (fost Marconi), cam în acelaşi timp cu Adrian : eu - pe jos, el - în maşină.
Pentru că de multă vreme nu am reuşit să găsesc mai multe date despre poveştile locului, cu excepţia celor licenţioase legate de tema basoreliefurilor, m-am gândit că e o ocazie bună de a republica câteva imagini legate de acest cinematograf. Poate că un cititor mai norocos va revedea aceste imagini şi va completa memoria locului ilustrat în fotografiile de mai jos.
Primele dintre imaginile prezentate sunt de la mijlocul anilor 1920 şi ilustrează planul şi faţada unui cinematograf modern - care prezintă o similaritate completă cu cinematograful Marconi - desenat de arh. Const. Cananău, precum şi câteva secţiuni prin imobil.
Bineînţeles, aceste imagini reprezintă un proiect diferit de rezultatul pus ulterior în operă. Sau poate că adversităţile vremilor şi comoditatea edililor capitalei au dus la pierderea irecuperabilă a multora dintre detaliile decorative.
Un studiu al fundului sălii unui cinematograf modern, realizat de acelaşi arh. Const. Cananău :
În anii 1924-1925, în Bucureşti existau următoarele cinematografe, printre care apare şi cinematograful Marconi (probabil un imobil mai vechi) :
În timpul studenţiei am vizionat câteva filme în acest cinematograf şi îmi amintesc atmosfera de groază de la balcon, unde şoarecii circulau nestingheriţi printre şirurile de fotolii, spre spaima colegelor noastre şi amuzamentul nostru.
Imobilul Cinema Dacia este clasat în Lista Monumentelor Istorice: 1172 B-II-m-B-18890 - Cinematograful Marconi - Calea Griviţei 137 sector 1 (prima jum. sec. XX) şi face parte şi din ansamblul clasat 1118 B-II-a-B-18836 - Ansamblul de arhitectură "Calea Griviţei" - Calea Griviţei între Calea Victoriei şi str. Atelierului sector 1 (sf. sec. XIX - inc. sec. XX).
[Prima fotografie-document a fost realizată de d. Şerban Lăcriţeanu, ca urmare a pasiunii dumnealui pentru tramvaiele din Bucureşti ; celelalte provin din revista Arhitectura şi revista Cinema, anii 1920]
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
Exceptional, multumesc pentru informatiile astea! Si eu cautam sa aflu cum ar fi aratat acest cinema la origine.
Studiul de fund de sala e de la acelasi cinema dupa cum pare - scara balconului, luminatorul central al salii.
Mare pacat ca nu exista o initiativa a autoritatilor de a utiliza acest monument. Dupa cum se vede din lista pe care ai publicat-o, o mare parte din cinematografe erau gradini si multe nu s-au mai pastrat. In niciun caz atat de aproape de forma initiala. Ma surprinde adresa Cinema Terra caci eu stiam ca Terra e cel de pe Doamnei, ulterior devenit Doina ...
@Adrian / Cu plăcere, însă nu este o certitudine faptul că imobilul a arătat ca în desene imediat după construire. Sunt doar studii pentru un cinematograf modern. De aceea în multe surse apare că imobilul este "atribuit" arh. Const. Cananău.
Ai dreptate, de multe ori nu se respecta integral proiectul de autorizare. De fapt acest proiect, alaturi de cererea de autorizare pot lamuri definitiv problema autorului. Dar acum e greu ca trebuie scormonit in arhiva PMB care e cvasiinaccesibila
strada Doamnei s-a mai numit in trecut si strada Paris, prin anii 1917-1925, dars si strada Mauriciu Blank prin anii 1926-1930. Cinematograful Doina s-a mai numit si Terra, dar si Tineretului din dec 1945 si pana in iulie 56 apoi cinema 13 Septembrie pana in vara lui 58. De abia din 23 sept 1963 se va numi Doina
Trimiteți un comentariu