duminică, octombrie 23, 2011

Fundaţiile unui palat


Palatul Senatului s-a început după planurile contopite ale D-lor Arhitecţi (Ernest) Doneaud şi (Dimitrie) Maimarolu, cărora li s-a decernat premiul I Ex-aequo la concursul ce s-a ţinut în acest scop.

Lucrarea a fost întreruptă din cauza războiului şi până acum e lăsată în părăsire, deşi părţile deja construite valorează milioane.



[Arhitectura, 1924]


Monumentele publice ale Capitalei se caracterizează prin lipsa punerii lor în valoare, din punct de vedere urbanistic. Aproape nici unul nu are perspectivă, puține au spațiu liber în jurul lor spre a ușura circulația.

Palatul Poștei este un exemplu de asemenea lipsuri care se vor reliefa și mai mult când Palatul Senatului va fi complet gata, iar terenurile acum aproape neutilizate spre Dâmbovița vor fi acoperite cu construcțiuni înalte și înghesuite, cum se proiectează a se executa. Ameliorarea artistică s-ar putea face în acest colț cu sacrificii nu prea mari față de rezultatul permanent și deosebit ce s-ar obține, rezultat favorizat și de o diferență de nivel propice. În Fig. 5 dăm una din variatele propuneri de ceea ce s-ar putea face acolo acum.


[Cum să sistematizăm Bucureștiul - Cincinat Sfințescu - Arhiva pentru Știința si Reforma Socială, 1929]

În anul 1927, într-o fotografie aeriană a Bucureştilor, fundaţiile Palatului Senatului se dezvăluie la adevărata lor dimensiune.





În anul 1942, odată cu aniversarea unui an de la eliberarea Basarabiei, pe fundaţiile Palatului Senatului este ridicat din materiale uşoare un pavilion expoziţional. Câteva imagini realizate în acele zile de Willy Pragher au fost salvate prin grija Landesarchiv Baden-Württemberg, Staatsarchiv Freiburg.


Expoziţia "România în război" - dedicată în principal eliberării Basarabiei - era sincronă cu Expoziţia Dezrobirii Basarabiei din grădina publică a oraşului Chişinău şi va fi urmată la scurt timp de ridicarea Turnul Dezrobirii - desenat de arh. Octav Doicescu - , dar şi de expoziţia Bucovina Reîntregită de la Cernăuţi sau de Expoziţia Transnistriei, organizată într-un pavilion aflat pe locul unde va fi construit Teatrul Naţional peste aproape trei decenii.

Piaţa Senatului va căpăta un nou nume după instaurarea republicii.

Macheta Palatului Senatului.

Notă : Adrian a adăugat pe blogul său câteva materiale de arhivă valoroase referitoare la Piața Senatului.

7 comentarii:

kellogs spunea...

unde treebuia / este inceputa constructia ? Si de ce a fost abandonata dupa razboi ?

brebe85 spunea...

@kellogs

pe locul aceleiasi fundatii se inalta acum blocul "Gioconda" din Piata Natiunile Unite. Desi nu e la fel de monumentala, perspectiva e cel putin interesanta dinspre CEC

Raiden spunea...

Exceptional desenul de la inceput! Ce perspectiva fantastica ar fi avut Calea Victoriei, iesind in Splai!

ADRIAN spunea...

Am pus la mine completarea cu planul pietii pe care ti-l pun pe mail. Parca si Raiden avusese candva un articol cu piata. Sa zica el!

Raiden spunea...

Am avut mentiuni prin niste articole, dar niciodata unul dedicat doar Pietei.

Anonim spunea...

Ce frumoasa cladire si pod !! Pacat ca n-au avut sansa sa fie ridicate :( In documentarul despre Ceausescu lansat parca anul asta, apare la sfarsit o sala in care este Casa Poporului prezentata, iar pe pereti erau plansee cu aceasta cladire (Casa P.), avand un acoperis foarte frumos care dadea oarecum cladirii aspectul unui palat francez. Ai acces si la acea poza ? Multumesc pt. poza cu Palatul Senatului si podul acela fantastic. De mult imi doream sa vad cum trebuiau ( si sper ca pe viitor) sa arate.

marius georgescu spunea...

Aveti idee in ce an s-a schimbat numele pietei in Piata Natiunilor Unite si daca s-a numit Piata Astronautilor ?