marți, august 30, 2011

Un nou cinematograf


De multă vreme doreau cetăţenii din cartierul Militari, raionul Gh. Gheorghiu-Dej, să aibă un cinematograf în cartierul lor.

Dorinţa cetăţenilor din Militari a fost satisfăcută anul acesta de sfatul popular raional.

Construcţia, după cum se vede şi din fotografie, este aproape gata. Mai sunt de executat doar unele lucrări de interior.

Cinematograful dispune de o sală confortabilă cu 350 locuri - tapisată cu imitaţie de stejar -, un hol încăpător, case de bilete şi altele ; iar în faţa clădirii, prin grija cetăţenilor, se amenajează un frumos parc cu bănci, alei şi ronduri de flori.

[Informaţia Bucureştilor, august 1957]

14 comentarii:

MARIVS spunea...

Se pare ca aceasta cladirea era un imobil-tip pentru cinematografele de la sfarsitul anilor 1950, caci in Adjud (Vrancea) am gasit una aproape similara (sau usor modificata in timp) construita in 1959 (o alta sursa pomeneste anul 1958).

ADRIAN spunea...

Sper sa nu ma insele memoria vizuala dar ceva foarte similar se gaseste in Slanic Prahova.

axelanti spunea...

mai exista cladirea? si daca da, unde?

armyuser spunea...

@ MARIVS / Era perioada imobilelor tipizate, destinate unor cetăţeni tipizaţi.

@axelanti / Da, imobilul de pe bd. Uverturii a fost înghiţit de teatrul care a primit şi casa de cultură Înfrăţirea între popoare din Bucureştii Noi.

Ando spunea...

Am (scanat din ziarul Scanteia) un program de filme care rulau in Bucuresti prin 1974.
N-am reusit sa localizez cateva cinematografe ( Unirea, Pacea, Flacara ).
Nu cumva cinematograful din imagine se numea PACEA ?

Anonim spunea...

Ar fi cul sa se numeasca/ fi numit Pacea. Cinema Pacea din Militari :)

Anonim spunea...

Si daca guglezi putin, da: Pacea se numea.

armyuser spunea...

@Toma / Actualul bulevard Iuliu Maniu a purtat în anii 60-80 două nume distincte, corespunzătoare celor două segmente definite de intersecţia de la Lujerului : bulevardul Armata Poporului şi bulevardul Păcii. Cele două nume au fost alese în legătură cu prezenţa în această zonă, înspre cartierul Drumul Taberei, a numeroaselor unităţi militare şi a terenurilor de instrucţie aferente. Nucleul cartierului Militari l-a constituit comuna (suburbană) interbelică Militari, având centrul în apropierea intersecției bd. Uverturii cu str. Dealul Țugulea, unde va fi ridicat cinematograful Pacea din articol.

axelanti spunea...

deci actualul teatru Masca. Infratirea intre popoare a fost contruit in aceeasi perioada?

armyuser spunea...

@axelanti / Cinematograful şi teatrul de vară din Bucureştii Noi sunt imobile ridicate în aceeaşi perioadă cu întregul cvartal de blocuri realist-socialiste, la începutul anilor 1950.

Anonim spunea...

Multumesc pentru detalii, armyuser. Pe mine ma distreaza ipocrizia comunista care duce la cuplul cartierul Militari - bulevardul Pacii. Cum s-ar zice, in zilele noastre: cartierul Protectia animalelor, bulevardul Abatorului.

catherine spunea...

cu siguranţă, cinema Pacea se numea! am văzut toate filmele copilăriei acolo, de la Pistruiatul, seria Jandarmilor, Superman, Papillon, câte şi mai câte...

armyuser spunea...

@Toma / Să nu uităm sloganul anilor cincizeci :

Trăiască lupta pentru pace!

cristian11 spunea...

@Ando
cinema Flacara era pe dreapta bulevardulului 6 Martie(actual Regina Elisabeta) - cum mergi spre Cismigiu si facea parte din "salba" de cinematografe de pe acest bulevard: Central, Bucuresti, Timpuri Noi, Victoria,Flacara.
cinema Unirea era pe bulevardul 1 Mai (actual Ion Mihalache, pe stanga cum mergi spre piata Chibrit.
Mai exact, era situat vis a vis de fosta unitate militara de cartografiere a armatei, in coltul strazii Romania Muncitoare (actual Sfanta Maria.
Era tipul de cinema cu rulare continua, unde puteai intra si la mijlocul filmului. De altfel, pe timpul sezonului rece era foarte cautat de tot felul de indivizi care intrau sa se incalzeasca la soba de teracota dinauntru, ocazie si pentru a deschide cate o sticla de "matrafox" si sparge o samanta.
Curatenia era aproape inexistenta, atmosfera sordida, iar in aer se simteau miasme de tot felul, inclusiv "pipi".
De altfel, in cartier i se mai spunea si cinema "Urina".
Avea si o terasa in aer liber pe gardul careia se catarau toti pustii din cartier.
A fost daramat in anii '80 cand s-a inceput sistematizarea zonei prin constructia noului pod Grant si a blocurilor de la fata bulevardului.
PS: acolo am vazut, pusti fiind, filmul "Toamna Cheyenilor".