marți, aprilie 12, 2011

Cazarma din Şoseaua Bonaparte



Poliţia. Cetăţeanul cumsecade, anchilozat în câteva formule perimate, e gata oricând să şi-o reprezinte caricatural şi caragelian.

Cu toate prefacerile politice, economice şi sociale care au modificat fundamental aşezămintele autohtone, cu toată evoluţia vizibilă încercată de România nouă ; cu tot progresul obştesc, în sfârşit, - omul de pe stradă stăruie în imaginea veche pe care şi-a construit-o despre puterea executivă. Poliţia e prilej de ironii câteodată - de glume ieftine adeseori. Şi totuşi!

Ceea ce s-a realizat în administraţia poliţienească în ultimii ani e atât de important, încât opinia publică ar trebui curând să se convingă de formidabilul pas - înainte izbutit de această ramură a mecanismului nostru de Stat. Poliţia a propăşit efectiv. Numai o atentă cercetare - ca să utilizăm termenul consacrat - a chipului de funcţionare a poliţiei - ne va da posibilitatea să înţelegem pe deplin ceea ce s-a înfăptuit pe acest teren.

Colonelul Gabriel Marinescu, decorat cu "Mihai Viteazu", este de mult o figură populară a Bucureştilor. Înalt, masiv, impunător, purtând pe nişte umeri laţi un cap frumos de român energic, de sub fruntea căruia licăresc doi ochi pătrunzători, - Prefectul Capitalei a ştiut să se facă nu numai ascultat de subalterni şi stimat de populaţie, - dar şi iubit, ceea ce e mult mai dificil.

În doi ani şi jumătate - de când are în grija sa paza metropolei - a lucrat cu râvnă şi cu izbândă la occidentalizarea poliţiei. Şi a reuşit.

Cum Statul, dată fiind situaţia financiară grea a momentelor de faţă nu putea spori lefurile, - Prefectul Capitalei s-a gândit să dea slujitorilor Ordinei - pe altă cale - compensaţii. Ele tind exclusiv la menţinerea sănătăţii celor ce se jertfesc pentru paza vieţii şi avutului cetăţenilor.

Cu alte cuvinte : o cazare bună, în conformitate cu civilizaţia epocii noastre şi la înălţimea instituţiilor din străinătate, - o hrană bună şi ieftină, o îmbrăcăminte mai estetică, asistenţă medicală şi morală.



Toată lumea - aci să ne dea voie d. Colonel Gabriel Marinescu să interpretăm un sentiment obştesc - ştie ce importantă operă s-a făcut prin ridicarea cazărmii din Şoseaua Bonaparte no. 5. Acolo avem un cămin al gardienilor publici, care casează, în modul cel mai civilizat circa 1.000 de slujitori ai oraşului. În chipul acesta, Poliţia poate dispune, în orice moment, de un efectiv pregătit a interveni oriunde şi oricând e nevoie.

Palatul nu e impresionant numai din afară. Vizitat, el dă o imagine precisă a ceea ce s-a putut înfăptui : saloane mari, bine luminate, perfect aerisite şi încălzite, - săli - dormitoare, înzestrate cu paturi individuale, cu saltele de lână, cearceafuri şi feţe de perne albe şi pături albastre, cu dulapuri de fier individuale, oglinzi, etc.



Palatul mai are o sală de cinematograf, o sală de cursuri, săli de gimnastică, - toate mijloacele de complectare a instrucţiunii intelectuale şi fizice. Şcoala pregătitoare de gardieni are un program practic care se execută întocmai. În cele trei luni de preparaţie - şcoala poate da un gardian perfect.



În acest palat al gardienilor, - toate sunt gospodărite cu râvnă de bine şi conştiinciozitate. Popota, baia, frizeria, spălătoria (căminul are încălzire centrală, are o etuvă, etc.) sunt puse la punct. Nici o rotilă din angrenajul acestei vaste administraţii nu suferă.

[Ordinea, 1933]




Fotografiile-copertă ilustrează aspectul cazarmei în urma evenimentelor din ianuarie 1941, declanşate de conflictul dintre legionari şi Conducătorul Statului de la acea vreme, generalul Ion Antonescu. În ultima fotografie, în colţul din stânga-sus se poate distinge o mică parte a Palatului Ministerului de Externe.




Un imobil care a adăpostit cazarma guardilor comunali a fost ilustrat de prietenul nostru, Vlahul, aici. În urma unei discuţii personale dintre mine şi Vlahul, pornind de la povestea relatată mai sus, cazarma guardilor comunali fusese plasată la adresa la care în anii 1930 se va fi găsit cazarma gardienilor publici. Din fericire, în cele din urmă, detaliile prezente în cartea poştală - publicată pe Oraşul lui Bucur - au putut ajuta la plasarea imobilului din splai la adresa corectă.

7 comentarii:

ADRIAN spunea...

mie mi-a parut rau de cazarma de pompieri din coltul Bonaparte cu Cometa (Caderea Bastiliei) pe care se ridica azi un turn. O marsavie, aceea era prima cazarma de pompieri si nu stiu cum a ajuns sa fie declasata si data in mainile unor privati ... caci terenul fara indoiala fusese in domeniul public inca din sec XIX de cand se instalasera acolo pompierii.

armyuser spunea...

@Adrian / Nu mai reţin cum arăta cazarma de pompieri despre care vorbeşti. Mai există cumva nişte fotografii cu ea? În bd. Elisabeta încă mai rezistă o fostă staţie de pompieri, în apropiere de podul Hasdeu.

dan spunea...

Instituţia poliţiei de stradǎ a fost înfiinţatǎ printr-o lege din 1870.
Fiindcǎ în sǎptǎmânile trecute am vorbit despre Mahalaua Sf.Apostoli în care locuiesc, trebuie sǎ adaug cǎ prima cazarmǎ a “sergenţilor de oraş” (acesta a fost primul lor nume) a fost, acum 140 de ani, într-o casǎ cu etaj aşezatǎ la întâlnirea strǎzilor Brutus, Râureanu (care atunci era mai lungǎ şi traversa vechea Dâmboviţǎ peste un podeţ) şi a unei strǎzi care a cǎpǎtat de atunci numele de STRADA POLIŢIEI.
Pe la 1900 s-a construit o cazarmǎ mare pe malul Dâmboviţei (cea din CP a Vlahului), lângǎ locul de întâlnire a strǎzilor Negru Vodǎ şi Spaniolǎ, chiar lângǎ Templul evreilor spanioli şi foarte aproape de Morgǎ (Inst.Mina Minovici); atunci aceşti poliţişti au primit numele de “sergenţi comunali”.
Cazarma din Şos.Bonaparte de care vorbeşti în articol este, probabil, cel de-al treilea sediu al lor şi trebuie sǎ fi fost construit puţin înainte sau dupǎ WW I, pentru cǎ pe planul din 1911 el nu apare.
De-a lungul timpului, aceşti poliţişti au fost numiţi şi “gardieni publici”, “gardieni comunali” etc.
Legea organizǎrii poliţiei a fost modificatǎ de mai multe ori, în 1903, 1905, 1929 etc., modificând/diversificând atribuţiile acestor poliţişti, dar IMPORTANT este cǎ cea mai mare parte a lor se aflau zi şi noapte pe strǎzile oraşului, patrulând, ceea ce cred cǎ nu era deloc rǎu (o micǎ parte asigurau paza demnitarilor sau erau “agenţi de urmǎrire”).
Azi poliţiştii par sǎ fi cǎpǎtat un statut apropiat de cel al pompierilor, de intervenţie.

***Ce instituţie adǎposteşte azi fosta cazarmǎ din Şos.Bonaparte?

ADRIAN spunea...

@armyuser: nici eu nu-mi aduc aminte foarte bine cladirea. Doar faptul ca era din caramida aparenta ce, la un moment dat, fusese zugravita "la piele". Era tipul de arhitectura industriala a sfarsitului de secol XIX. Din pacate nu am nicio fotografie cu cladirea respectiva.

ADRIAN spunea...

@Dan: din cate imi dau seama, pe locul cazarma din Bonaparte de care se vorbeste aici nu mai exista iar pe locul sau se va construi extinderea palatului guvernului

Mircea Ordean spunea...

Clădirea de care vorbiți era una oarecum banală, cu un etaj. Tramvaiele opreau în dreptul ei, prilej pentru a observa militarii care-și goneau plictisul privind pe geam.
Între ea și strada Căderea Bastiliei i se afla un fel de curte, găzduind parcă una sau două mașini de pompieri.

Totul curge.

Simt că la vremea ridicării ei vreun contemporan a suspinat (eventual stat revoltat pe decizia autorităților) după ce=o fi fost înainte acolo - magherniță ori grădină de legume.

Mircea Ordean spunea...

Mă ia un pic de rîs-plîns, la vorbele de gazetă privind poliția și pe Gavrilă Marinescu.
La chestiune, oare cine a purces la execuția și expunerea celor trei legionari (21 septembrie 1939), la locul asasinării lui Armand Călinescu? Oameni ai poliției, ori ai jandarmeria?