Asistăm la un ritm furios de transformare a aspectului general al Bucureştilor. Nici o capitală din Europa n-a suferit transformări radicale, aşa cum suferă Bucureştii. Nu cunosc situaţia din Suedia, Norvegia sau Rusia, dar cred că nici în aceste ţări, capitalele şi principalele lor oraşe au rămas cu acelaşi aspect.
În jurul marilor oraşe, mai de pretutindeni este adevărat, s-au creat după război, cartiere întregi, moderne, dând astfel periferiei cu totul alt aspect, dar centrul a rămas în toate părţile aproape intact.
Ceea ce se întâmplă la noi este curios. Dacă în oraşele din Occident este explicabil că nu se fac transformări ca la noi, prin faptul că acolo, centrul acelor oraşe, a şi fost încăputat cu clădiri mari şi aproape uniforme, de mai bine de o jumătate de secol ; dar cum se explică faptul că nici oraşele din Orient n-au suferit transformări ca la noi : Belgrad, Sofia, Salonic, Athena, Istambul, clădirile noi se numără uşor, cu toate că situaţia politică, economică şi socială, e cam la fel ca la noi. Bucureştii se transformă, nu numai la mahala, unde încă mai există destul teren de clădit, dar şi la centru, unde o schimbare este extrem de costisitoare.
Dacă ar încerca cineva să scrie, măcar pe scurt, istoricul mahalalelor, vreau să zic al caselor de care se leagă oarecari amintiri : istorice, politice, etc., i-ar trebui multe volume, mai ales dacă ar întrebuinţa clişee. Ce voi putea deci să scriu eu în cadrul unui articol de cotidian?
Cine trece prin piaţa teatrului Naţional, martoră a de mai bine de trei sferturi de veac la atâtea mişcări şi transformări, poate vedea uşor că imobilul Vanicu din colţ cu strada Regală, ce adăposteşte jos băcănia cea mai la modă azi, a lui Dragomir, iar deasupra Clubul partidului d-lui Grigore Filipescu, îşi trăieşte ultimul trimestru. E posibil, ca chiar îndată după Sf. Gheorghe, nemiloasele târnăcoape să se înfigă în acoperişul răscopt al imobilului.
Din clişeul de faţă se vede ce ameninţător se ridică în coasta lui un imobil nou, ce s-a făcut din strada Academiei, începând din faţa ministerului de interne şi a cărui faţadă va fi pe calea Victoriei (imobilul Generala, n.n.).
Casa Vanicu, în care a fost mult timp sediul clubului conservator, a fost şi ea martoră a multor evenimente. Toate manifestaţiile politice neagreate de guverne şi cari voiau să treacă la Palat aci erau oprite. Soldaţii se înşiruiau din colţul acestei case în jos spre teatru. Când se putea sparge acest baraj un altul se făcea în dreptul Pasagiului Român. De obicei geamurile Casei Vanicu cădeau jertfă nemulţumiţilor, ce nu erau lăsaţi să manifesteze la Palat. Pietrele aruncate în soldaţi nimereau geamurile clubului de la Vanicu.
Dar toate au un sfârşit şi Casa Vanicu îl va avea pe al ei, rămânând doar o amintire din ce în ce mai ştearsă în memoria contimporanilor.
[C. Orăşianu în Viitorul, 1935]
5 comentarii:
Foarte intresant textul acestui articol din urma cu atatea decenii! Aceleasi diferente azi ca si ieri in raport cu Occidentul, avem aceleasi decalaje de zeci de ani. Cand ei permit cu greu schimbari radicale in tesuturile istorice la noi inca se fac ...
Aceleasi metode de propaganda publicitara ca intotdeauna - specularea unui spatiu public in favoarea constructiei respective in ideea ca e unica. Ce "perspectiva unica" putea sa mai aiba blocul cu pricina in masura in care toate parcelele din jur ar fi suferit acelasi tip de investitie? De unde lua "soarele si linistea" daca Cismigiul nu i-l oferea (in cazul celuilalt bloc promovat)? Despre lucrurile astea ma scris eu in http://a-craciunescu.blogspot.com/2011/03/despre-liberalism-si-dezvoltare-urbana.html dar n-a prea comentat nimeni :)
Intre timp imobilul Generala de alaturi a fost clasat monument istoric in urma cu circa un an.
Multumesc pentru link-ul catre articolul meu.
Cred ca autorul din gazeta "Viitorul" vrea sa vorbeasca de Nicolae (Nicu) Filipescu, atunci cand se refera la Grigore Filipescu.
Salonic a fost transformat radical dupa razboi. Cea ramas din vechiul oras mai gasesti in Ladadika si pe colina langa cetate. Revenind la capitalele vecinilor nostri, trebuie spus ca locuitorii lor au fost mereu constienti de valoarea fondului construit si au reactionat probabil negativ la tentativele de "modernizare". Bucurestenii sunt mult prea ignoranti spre deosebire de predecesorii lor, mentalitatea s-a schimbat enorm in a doua jumatate a secolului XX, dovada ca represiunea comunista a fost o arma eficienta si fatala pentru un intreg popor. Nivelul de cultura a scazut exponential si sunt sigur ca va mai scadea. Bucurestiul probabil ca va incepe sa arate ca un oras din orientul mijlociu, plin de reclame la bere si cu aspiratii timide la statutul de oras european civilizat.
cu cat citesc mai mult despre istoria acestui oras cu atat trag concluzia ca habar nu avem despre ce vorbim...nu vreau sa fiu inteles gresit, dar orasul asta a luat-o de la zero de atatea ori incat poate tocmai asta este una dintre lucrurile care il deosebesc...de fiecare data insa a plecat de la unele "evenimente" fatale in alte cazuri si le-a depasit prin reconstructie si progres...intotdeauna in isoria orasului lucrurile au fost imbunatatite, general vorbind, si chiar si unele dezvoltari din perioada comunista au insemnat un progres...din ce am observat in majoritatea cazurilor, cand a fost vorba de demolari, s-au construit lucruri care au reprezentat un progres, in special perioada modernista...aici nu ma refer la sistematizarile anilor 80 care nu au avut nimic de a face cu evolutia...pana la urma asta se intampla in orice oras, se darama si se construieste, iar cel mai important e ca lucrurile care sunt inlocuite sa fie pastrate sub orice forma in memorie si cladirile care se construiesc sa reprezinte un "pas inainte"
@popescu
Eu cred ca pentru a intelege arhitectural Bucurestiul nu trebuie sa privim la Europa. Modul in care ne tratam "istoria" arhitecturala este aproape similar cu cel in care americanii o trateaza pe a lor. Orasele americane se schimba complet la fiecare cateva decenii, poate 100 de ani. Daca valoarea terenului e suficient de mare nu exista monument suficient de important ca sa reziste. Monumentele au locul lor in cartile de istorie. Oamenii vii au nevoie de cladiri sigure, moderne si confortabile in care sa locuiasca. In definitiv, orasul e un organism viu. Se schimba si evolueaza dupa cum ii dicteaza nevoile celor ce-l locuiesc.
Trimiteți un comentariu