miercuri, martie 31, 2010

Victoria blocurilor



Problemele care s-au pus Sfatului Popular al Capitalei şi proiectării, pentru reconstruirea Căii Victoriei, sunt numeroase şi dificile.

În primul rând, s-a decis ca închegarea Căii Victoriei să se facă mai ales cu blocuri de locuinţe, deşi, principial, amplasarea de locuinţe pe artere sau pieţe cu ciculaţie intensă nu este cea mai indicată. Adoptarea acestei soluţii a fost determinată mai întâi de existenţa tuturor lucrărilor edilitare, ceea ce face investiţiile mai economice, şi apoi de necesitatea şi dorinţa de a reconstrui şi corecta cu un moment mai devreme una dintre cele mai importante magistrale ale capitalei. Ca urmare a acestei hotărâri s-a ivit dificultatea de a compune blocuri sau pieţe cu volume importante, care se cer a fi tratate monumental, din elementele mici ale locuinţelor economice.

Determinarea celor mai bune soluţii pentru pieţele acestei magistrale este îngreunată şi de existenţa a numeroase clădiri importante, care au fost construite fără a fi fost în prealabil organizate pe plan de sistematizare orăşenească. Necesitatea de integrare arhitecturală ca volum şi expresie plastică în conglomeratul eteroclit al clădirilor în stare bună existente, pe amplasamente cu forme chinuite, având numeroase servituţi adiacente, nu este de natură a simplifica problema.

Piaţa C.C.A., plan de situaţie - varianta 1959
Piaţa C.C.A., plan de situaţie - varianta 1958

Demolarea unor clădiri vechi fără valoare pune problema asigurării prealabile de locuinţe pentru cei mutaţi. Lipsa de spaţii verzi pe cea mai mare parte a traseului pune problema spaţiilor necesare pentru jocul copiilor.

În sfârşit, înscrierea ansamblului blocurilor de locuinţe în parametrii spaţiali şi valorici cei mai economici completează enumerarea principalelor probleme pe care proiectarea s-a străduit să le soluţioneze cât mai bine cu putinţă. Pe ansamblu, proiectarea s-a făcut pe baza unor principii realiste, de economicitate, cu maximum de integrare în situaţiile existente şi minimum de restructurări radicale.

Piaţa C.C.A., perspectivă - varianta 1958

[...]

În general, s-a urmărit integrarea în volume şi elementele importante care determină efectul plastic de ansamblu: cornişele principale, retragerile etajelor, cadenţa şi sensul situării golurilor, înălţimea vitrinelor, materialele de faţadă şi culoarea etc. Despre un stil unitar pe ansambluri mari nu poate fi vorba, din cauza diversităţii de expresie a clădirilor existente.

Acolo unde a fost însă posibil, în special în piaţa C.C.A. şi piaţa Splaiului, proiectarea a urmărit ca ambianţa dominantă a neoclasicului să se înscrie în gândirea de esenţă clasică - deşi expresia proprie va fi contemporană - pentru a intra în acest fel pe linia de concepţie a predecesorilor care au construit clădirile mai importante acolo existente.

[Revista Arhitectura, nr. 6, 1959]

sâmbătă, martie 27, 2010

Calea Victoriei astăzi şi mâine



Calea Victoriei - vechiul Pod al Mogoşoaiei - fiinţează încă de pe vremea lui Constantin Brâncoveanu. Traseul ei sinuos şi îngust, dar oarecum pitoresc, străbate oraşul de-a lungul a doi kilometri şi jumătate, constituind o dublură de degajare a circulaţiei de pe magistrala nord-sud. Ea este construită în cea mai mare parte dens şi înalt pe porţiunea cuprinsă între Dâmboviţa şi calea Griviţei, rar şi divers de aici încolo, până în Piaţa Victoriei. Şi dacă în prima parte are un vădit caracter comercial, în cea de-a doua predomină zonele înverzite.

Din păcate, cu toate elementele de preţ pe care le are, calea Victoriei s-a zămislit anarhic sub raportul necesităţilor urbanistice şi armoniei arhitecturale, aşa încât am moştenit-o sub forma unui conglomerat destul de deconcertat - ne-a explicat arh. C. Moşinschi. Alături de adevărate palate, fiinţează aici uneori clădiri vechi, mici şi slute, cândva pe gustul protipendadei; lângă alinieri reglementate, apar strangulări intolerabile; în preajma unor volume corect închegate apar ansambluri anarhice de calcane şi dosuri de clădiri disparate, construite la întâmplare, din interese egoiste şi meschine, cu ignorarea flagrantă a ordinei orăşeneşti.

Deşi calea Victoriei este în cea mai mare parte construită, pune totuşi o serie de probleme grele şi gingaşe, care în cadrul reconstrucţiei oraşului şi pentru prestigiul capitalei R.P.R., nu mai puteau fi lăsate nerezolvate.

Am pornit, cu ajutorul atelierului pentru proiectarea magistralei calea Victoriei (din Institutul "Proiect-Bucureşti" n.m.), de la Piaţa Victoriei, care va primi pe încă două laturi clădiri monumentale constituind poarta de intrare în oraş dinspre şoseaua Kiseleff şi bd. I.V. Stalin.

Din piaţa Victoriei şi până la strada Frumoasă, pe traseul actual, venind spre Palatul Republicii, vor continua ample spaţii verzi pe partea dreaptă şi se vor întregi fronturile clădite înalt pe partea stângă (pe care se află clădirea roşie, fostă Banloc). Între strada Frumoasă şi strada Lt. Lemnea se păstrează traseul actual, cât şi o serie de clădiri importante şi monumentele de arhitectură care se înglobează în spaţii verzi şi compoziţii arhitecturale locale. Aceste compoziţii se extind de o parte şi de alta a magistralei.

Între Lt. Lemnea şi calea Griviţei, calea Victoriei se lărgeşte mult primind două fire de circulaţie şi o zonă centrală înverzită de-a lungul traseului. În ample spaţii verzi situate de o parte şi de alta a magistralei, se creează compoziţii arhitecturale, trasate liber, cu blocuri înalte de locuinţe, înglobând şi fostele case Vernescu, Monteoru, Ghica, Manu şi Disescu, care sunt clădiri declarate monumente de arhitectură. Pe partea dreaptă, între str. N. Iorga şi calea Griviţei se încadrează importantul ansamblu al sediului Academiei R.P.R.



Între palatul C.S.P. şi blocul "Macul Roşu" se ridică un bloc de locuinţe cu parter şi 7 etaje, având 180 de apartamente, iar la colţul cu str. Banului, un bloc de locuinţe cu parter şi 9 etaje, conţinând 83 de apartamente. Se păstrează Muzeul de artă populară, iar în piaţeta creată se amplifică spaţiile verzi şi se creează o fântână arteziană. Între calea Griviţei şi Piaţa Victoriei nu vor exista magazine, zona comercială începând de la calea Griviţei şi continuând până la piaţa Splaiului.

De la calea Griviţei până la Piaţa Republicii se păstrează, pe traseul actual, regimul existent, de clădiri înalte, completându-se pe parcurs cu blocuri spaţiile construite necorespunzător.

În dreptul bisericii Albe se deschide inelul central de circulaţie mare a oraşului, lat de 40 m, între bd. Magheru - cinematograful Patria şi str. Luterană - Ştirbey Vodă. În colţ, lângă blocul fost Mica, se va construi un bloc nou de locuinţe cu parter şi 7 etaje, având 124 de apartamente şi magazine. Pe partea opusă, se va extinde hotelul Athénée-Palace şi se va întregi frontul până la Biserica Albă.



Prin completări, restructurări şi spaţii verzi, Piaţa Republicii va deveni o piaţă centrală monumentală.

Piaţeta din faţa fostului Teatru Naţional se completează cu o dotare publică, încă neprecizată.

Piaţa C.C.A. îşi păstrează caracterul de important nod de circulaţie cu Casa Centrală a Armatei ca element principal, un spaţiu verde şi o fântână arteziană. Concepţia ansamblului, deşi contemporană, se va înscrie pe linia de gândire neoclasică. Latura estică a pieţei de la sala Comedia la magazinul Confecţia se va reconstrui unitar, pe o mare lungime, cu blocuri de locuinţe, având circa 300 apartamente, pe parter şi 8 etaje, cu portice ce vor deschide vederi între sala Comedia şi Biserica Doamnei. Pe locul unde a fost Cartea Românească se clădeşte un bloc monumental, îmbrăcat în travertin, cu portice de jur împrejur, cu 10 etaje conţinând 147 apartamente, cu un mare magazin la subsol, parter şi mezanin. Fostul hotel "Bulevard" se va restructura, căpătând portice pentru pietoni pentru a mări lăţimea carosabilă a străzilor. Aceste portice vor continua şi pe calea Victoriei până în magazinul "Victoria" şi str. Lipscani pentru degajarea circulaţiei auto.

Lângă clădirea Direcţiei Miliţiei Capitalei, se va construi un bloc de locuinţe cu 120 apartamente, iar în locul magazinelor "Compescaria" şi "Romarta copiilor" un altul cu 84 apartamente, cu magazine la parter şi mezanin, portice şi un spaţiu verde. Un alt bloc se va construi în jurul Bisericii Doamnei. La întretăierea cu splaiul Dâmboviţei se construieşte, începând din str. Rîureanu, un bloc cu 173 apartamente cu 10 etaje, având la parter un magazin. Calcanul din spatele bisericii Zlătari se va restructura pentru a prezenta o faţadă corectă către Palatul C.E.C.



În sfârşit, piaţa Splaiului se defineşte prin construirea în axul principal, pe fundaţiile fostului Senat, a unui ansamblu de 4 blocuri cu 328 apartamente şi 11 magazine la parter. Blocurile marginale vor avea 6 nivele, iar blocul central 19 nivele şi 60 m înălţime. Spaţii verzi ample vor înconjura acest ansamblu lângă care Biserica Sf. Spiridon Vechi, monument istoric, va alătura imaginea trecutului din secolul 17. O mare fântână arteziană şi spaţii verzi vor împodobi centrul pieţei. În rest, blocuri de 6 până la 10 etaje vor desena conturul semicircular al pieţei. iar spre dealul Arsenalului se va deschide o mare perspectivă înverzită.



[Informaţia Bucureştiului - oct.-dec. 1959]

miercuri, martie 24, 2010

Cobălcescu № 28



După noua organizare - încuviinţată de dl. general-inspector C. Şt. Amza, ministrul apărării naţionale - Casa militară de economie, credit şi ajutor, cu sediul central în Bucureşti, îmbrăţişează activitatea a trei ramuri deosebite: a casei de economie, a atelierelor ofiţereşti şi a unui nou aşezământ numit căminul ofiţeresc "Regele Carol II". Toate aceste ramuri sunt conduse de un consiliu de administraţie, de sub preşedinţia d-lui general de divizie Mihail Darvari. Întregul consiliu şi direcţiunea contribuie la prosperarea acestei instituţii militare şi se străduiesc ca banii depuşi de cei peste 25.000 de membri ai armatei (ofiţeri, subofiţeri şi funcţionari civili) să fie corect şi cu chibzuială întrebuinţeţi. În viitor se speră ca această casă militară să se ocupe şi de distribuirea pensiilor şi de asigurarea ofiţerilor activi şi de rezervă.



Învederat, că fără concursul şefilor armatei nu se poate ajunge la rezultatele atât de strălucite - şi, în această privinţă, dl. general Amza, ministrul apărării, acordă un preţios concurs moral şi material. Iată încă o realizare obţinută în timp de un an, prin noua construcţie - Căminul Ofiţeresc - executată în continuarea celei vechi, în care erau instalate casa de economie şi atelierul ofiţerilor.

Clădirea nouă şi cea veche reîntregită e compusă din trei etaje, parter şi subsol, iar deasupra este o imensă terasă, de pe care se desfăşoară frumoasa panoramă a Bucureştilor. Clădirea aşezată pe strada Cobălcescu № 28 a fost construită prin grija de aproape a d-lui general Sion, directorul superior al domeniilor militare, după proiectul făcut de dl. Emil Guneş, arhitect şi inginer Carani, cu modificările aduse de consiliul administrativ în chiar timpul execuţiei. Lungimea clădirii este de 65 m , adâncimea pe 35 m, iar suprafaţa pe 1.700 m.p. Sunt 148 piese, de toate dimensiunile, subîmpărţite: 120 de camere pentru căminul militar, 14 saloane pentru ateliere şi 14 camere destinate casei de economie.



Căminul Carol II va fi deschis începând din ziua de 1 iulie 1932 şi are 90 de camere de hotel, restaurant, băi, săli de aşteptare, bibliotecă, sală de lecturi, sală de jocuri (şah etc.), care pot fi întrebuinţate de ofiţerii activi din toată ţara, de ofiţerii pensionari şi de studenţi, fii de ofiţeri, după recomandaţiunile comandanţilor de corpuri de armată, grăniceri, jandarmi, aviaţie, marină, vânători de munte. Studenţii pot locui şi lua masa în condiţiuni bune, costul pensiunii fiind de 2.900 lei, lunar.

Căminul Regele Carol II a fost construit cu banii realizaţi din excedentele anuale ale fondurilor casei de economie, excedente repartizate la fondul construcţiilor. Iată o operă realizată pentru corpul nostru ofiţeresc, care merită felicitări.




[Universul, iunie 1932]

vineri, martie 19, 2010

Cehoslovaca



Un articol scurt, un pretext. Pe un calcan din zona viitorului bulevard Buzeşti-Berzei-Uranus se ghiceşte o siluetă masculină, îmbrăcată într-o ţinută clasică. Cum a ajuns acel fragment dintr-o reclamă pe zidul din Berzei nr. 100?

În urma formării Micii Înţelegeri în anii 1920-1921, relaţiile dintre Regatul României şi Cehoslovacia se dezvoltă în mai multe direcţii, în special pe plan militar şi economic. Mica Antantă cuprinde pe lângă cele două state şi Regatul Iugoslaviei. Aspectul economic al alianţei este reflectat în elaborarea unui plan economic comun, cooperare economică, tarife preferenţiale, camere de comerţ mixte, colaborarea în industrie, agricultură, transporturi.



Colaborarea dintre România şi Cehoslovacia se manifestă prin prezenţa sporită a produselor fabricate de societăţile din Cehoslovacia pe piaţa Bucureştilor şi chiar prin deschiderea unor unităţi care să producă mărfuri pentru piaţa românească.



În publicaţiile anilor 1937-1939 apar din ce în ce mai frecvent reclame cu produsele de confecţii pentru îmbrăcăminte cu eticheta Cehoslovaca. Adresa magazinului principal, situat la parterul unităţii de producţie este strada Berzei nr. 100.



Cu un mic efort vizual, sprijinit de o ajustare pricepută a contrastului imaginii, pe acelaşi calcan, în dreptul ultimului etaj, se poate ghici logo-ul Cehoslovaca.



De la Baciu.

De la Rezistenţa Urbană.

(MAGAZINUL CEHOSLOVACA + FABRICA DE CONFECȚII, București, 1936, din Revista O.N.T. România, An I, nr. 13-14, Oct.-Nov. 1936, full page, b/w, format: 22.5 x 30.5 cm, din kitul cu reclame).

marți, martie 16, 2010

Pasajul



Prietenul nostru - HM - ne vorbeşte sincer şi direct despre ceea ce am primit de la înaintaşii noştri: un Bucureşti bolnav, care nu dă nici un semn de însănătoşire. În legătură cu tema eternă a traficului din capitală şi pentru că de prea multă vreme, şi de prea multe ori am auzit cu toţii povestea pasajului suspendat de la Basarab, în toate culorile posibile, includ mai jos două fotografii, care completează acest spectru epic.



În vederea desenării unui fundal triumfalist pentru Congresul al III-lea al PMR din iunie 1960, mai multe şantiere încep să pună în practică în Bucureşti schimbarea de paradigmă din arhitectură (dar mai ales din construcții). Încă din primăvara anului 1959 faţa Bucureştilor începe să se schimbe în mod radical. Urmele lăsate de cutremurul din 1940 şi de bombardamentele de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial sunt şterse, pas cu pas.

Conducătorul comunist al poporului român - fost muncitor C.F.R.-ist - impune în noul plan de sistematizare dezvoltarea unei zone cu tradiţie feroviară: segmentul din Calea Griviței dinspre Piaţa Gării de Nord către NV. Acest plan de sistematizare include în inelul I o soluţie de supratraversare a liniilor de cale ferată (de capacitate de circulaţie ridicată pentru acei ani), iar pentru inelul al II-lea de circulaţie păstrează un pod Grant de dimensiuni modeste. Prima fotografie prezintă cu cifra 8 versiunea de pasaj prezentată în presa anului 1960. Gara de Nord este situată către dreapta, vederea este în axa definită de bd. Nicolae Titulescu şi bd. Banu Manta.



După demonstraţia de independenţă din 1968, celălalt Conducător comunist al poporului român mimează în mod sistematic o atitudine de liberalizare continuă, ceea ce duce la creşterea popularităţii sale internaţionale. România urmează o mişcare strategică de desatelizare faţă de URSS, pentru a începe construcţia lentă şi sigură a neo-stalinismului românesc.

Spre sfârşitul anului 1970 locuitorii Bucureştilor au posibilitatea de a studia schiţele de sistematizare avute în vedere pentru reconfigurarea oraşului lor, într-o amplă expunere publică de hărţi, planuri, desene şi machete. Fotografia surprinde macheta pasajului suspendat de la Basarab prezentată cu această ocazie. În centru-jos este noua gară Basarab, spre stânga este bd. Nicolae Titulescu, iar spre dreapta-sus liniile de cale ferată conduc către Gara de Nord.

În anul 1971, al doilea Conducător comunist al poporului român vizitează China şi Coreea de Nord şi începe să fie atras irezistibil de o nouă formă de comunism.

Începe Epoca...

joi, martie 11, 2010

Locuinţe noi în Ferentari



Ieri dimineaţă a avut loc în Cartierul Ferentari solemnitatea punerii pietrei fundamentale a primului grup de locuinţe pentru funcţionarii publici, grup care cuprinde 20 blocuri de 548 apartamente, amenajate cu tot confortul modern. Acest grup de locuinţe va fi terminat din roşu, toamna aceasta, iar în primăvara viitoare va fi pus la dispoziţia primului lot de funcţionari. Tot atunci va începe construirea celui de-al doilea grup pe terenul din şoseaua Mihai Bravu, cuprinzând 800 de apartamente.



Pe vastul teren de 70.000 mp unde se vor ridica în curând cele douăzeci de blocuri cu subsol, parter şi trei etaje, mii de muncitori lucrează zi şi noapte pentru a desăvârşi o clipă mai devreme această uriaşă operă. Pentru întâia oară în ţara noastră se construiesc asemenea locuinţe, după un plan de mari proporţii, la baza căruia stă o concepţie de ansamblu a lucrărilor. Astfel, din cei 70.000 mp suprafaţa clădită va ocupa 20 la sută, restul fiind plantat, pentru ca locuinţele să fie încadrate de adevărate parcuri, potrivit celor mai moderne concepţii.



Problema cea mai dificilă, aceea a procurării materialelor de construcţie, a fost fericit rezolvată graţie intervenţiei guvernului, care a dispus ca 12 mari stabilimente militare să fie adaptate la industria de pace, în vederea executării exclusiv a materialelor necesare acestor construcţii de locuinţe. Apartamentele construite vor fi vândute funcţionarilor publici, plata efectuându-se în rate eşalonate în 30 de ani, dându-se întâietate acelor căsătoriţi şi cu copii. În caz de deces, plata se va putea efectua în continuare de către urmaşi. Totuşi, pentru aceia care dispun de mijloace şi o doresc, s-a prevăzut şi posibilitatea de a se plăti apartamentul respectiv într-un termen mai scurt.



Datorită sprijinului larg al guvernului, această uriaşă campanie de construcţii va continua într-un ritm tot mai viu şi la capătul celor 8 ani prevăzuţi în planul conceput, 18.000 de locuinţe vor fi puse la dispoziţia acestor modeşti muncitori din birouri, rezolvându-se astfel una din cele mai dureroase probleme ce s-a pus de decenii la noi în ţară, fără a găsi însă înţelegerea şi sprijinul trecutelor regimuri.



[Text preluat din România Liberă, 23 iulie 1946]

luni, martie 08, 2010

Sistematizarea pieţei Mihai Vodă în 1931

Podul Mihai Vodă în 1959

Studiind sistematizarea Capitalei - în afară de arterele de mare circulaţie: inelare (ringuri) şi radiale - punctele de întâlnire a mai multor străzi au nevoie să fie examinate cu atenţie şi sistematizate. Pieţele publice pot fi de două feluri: de staţionare sau de circulaţie (giratorie). Sunt şi pieţe care pot satisface ambele cerinţe.

Desenul de mai jos reprezintă o propunere pentru sistematizarea pieţei Mihai Vodă din Bucureşti. Caracteristicile acestei propuneri sunt următoarele:

1) Piaţa actuală va fi cu mult mărită, utilizând pentru mărirea ei o parte din terenul viran din spatele ministerului de lucrări publice şi acoperind o parte din albia Dâmboviţei. Un singur imobil va trebui expropriat şi dărâmat, cel aşezat la intersecţia str. Parlamentului cu piaţa.



2) Piaţa va fi de formă circulară, deoarece fiind o piaţă de circulaţie, forma circulară este cea mai convenabilă pentru mişcarea giratorie a vehiculelor.

3) Clădirea Vama Poştei va rămâne aşezată în axul pieţei.

4) După cum se vede în plan, în faţa Vămii Poştei se va putea aşeza un monument public important - poate Monumentul Infanteriei, destinat să fie aşezat în această piaţă.

5) Centrul pieţei va fi ocupat cu o mare peluză de verdeaţă, gazon, flori şi arbuşti. În această peluză vor putea fi aşezate pentru decorarea pieţei şase statui sau monumente comemorative. Un larg trotuar va mărgini această peluză.

6) Bănci publice de piatră vor fi aşezate pe lângă cele două balustrade ale podului ce va acoperi Dâmboviţa şi poate în jurul monumentului aşezat în faţa Vămii Poştei.

7) Clădirile ce se vor construi în jurul acestei pieţe vor trebui să aibă aceeaşi înălţime la cornişe şi pe cât posibil o uniformitate arhitectonică, aşa încât întreaga piaţă să formeze un ansamblu studiat.

Propunerea de mai sus a fost prezentată de subsemnatul (arh. Paul Smărăndescu, Arhitect şef al Ministerului de Interne şi Profesor - şef de atelier la Şcoala de Arhitectură, n.m.) comisiei de sistematizare care lucrează pe lângă primăria municipiului spre a fi examinată. În cazul în care va fi aprobată de această comisie, ea va trebui studiată în detaliu şi pe urmă aplicată.

[Universul - august, 1931]

joi, martie 04, 2010

Un general



"Care nevoiaş n-a auzit de inima bună a prefectului Poliţiei Capitalei? Care cetăţean al ţării n-a aflat de spiritul de perfectă legalitate, deplină urbanitate şi - mai ales - caldă umanitate, care caracterizează pe domnul general Gabriel Marinescu? Noţiunea cuvântului poliţist îţi trezeşte - fără să vrei - imaginea unui om rece, calculat, lipsit de suflet, omul ce caută să te spioneze, să-ţi pătrundă în cutele cele mai adânci ale sufletului, omul lipsit de orice sentiment de omenie sau de dragoste pentru aproapele său. A trebuit să vie în fruntea Prefecturii Poliţiei Capitalei dl. general Gabriel Marinescu ca să schimbe această impresie. Actualul ministru al ordinei publice a dat pildă subalternilor săi, demonstrând că un adevărat poliţist este din cap până-n picioare un om al datoriei, dublat însă de o caldă înţelegere faţă de suferinţa omenească şi de o adevărată dragoste pentru aproapele său.

După ce ani de-a rândul poliţia noastră a fost hulită şi discreditată, generalul Gabriel Marinescu a dăruit ţării prima poliţie civilizată, ridicând la culmi nebănuite atât prestigiul instituţiei, cât şi acela al slujbaşului ei. Necruţător cu infractorii, actualul ministru al ordinei publice este în acelaşi timp un adevărat părinte al subalternilor săi şi un binefăcător al tuturor năpăstuiţilor şi nevoiaşilor. Multe, foarte multe din operele de binefacere ale generalului Gabriel Marinescu sunt cunoscute de public. Dar şi mai multe sunt cele necunoscute. Cu modestia care-l caracterizează, generalul Gabriel Marinescu a fost totdeauna prezent acolo unde trebuie uscată o lacrimă, alinată o suferinţă, împlinită o nevoie.

În viaţa publică, generalul Gabriel Marinescu s-a evidenţiat prin calităţile sale de realizator. Pretutindeni pe unde a trecut actualul ministru al ordinei publice a rămas o perfectă rânduială, o ireproşabilă onestitate şi o instituţie înălţată din temelii, pentru folosul obştesc. Nu vom trece în revistă toate realizările d-lui general; înşiruirea lor ar fi prea lungă şi ar ocupa multe pagini.

Imobilul vechi al Prefecturii Poliţiei Capitalei

Palatul Prefecturii Poliţiei este o realizare monumentală ce se datoreşte exclusiv d-lui general Gabriel Marinescu. Dintr-o clădire mică, neîncăpătoare, ce nu satisfăcea nici pe departe nevoile unei instituţii atât de importante şi atât de vaste, toate serviciile de poliţie s-au mutat într-un palat ce-ar putea face cinste oricărei instituţii similare. Ani de-a rândul s-a resimţit lipsa unei cazărmi pentru auxiliarii poliţiei - jandarmii pedeştri. Astăzi, această lipsă este pe cale a fi împlinită. Alături de Palatul Prefecturii s-a ridicat clădirea monumentală a noii cazărmi a jandarmilor pedeştri."

Imobilul Prefecturii Poliţiei în construcţie - anul 1935

***

În primăvara anului 1935 este începută ridicarea noului local, pe aceeaşi parcelă pe care funcţionase poliţia, prin încorporarea structurilor vechiului imobil. Construcţia acestei clădiri guvernamentale se va face fără transparenţă şi fără licitaţie. Activităţile sunt gestionate de un comitet prezidat de însuşi prefectul Poliţiei şi în componenţa căruia intrau trei mari afacerişti ai vremii - D.Mociorniţa, Max Auschnitt şi M.Malaxa. Gabriel Marinescu era un apropiat al regelui Carol al II-lea, considerat ca fiind membru al camarilei regale. Suma necesară ridicării imobilului s-a obţinut prin subscripţie publică. S-a făcut apel la bucureşteni şi la numeroase instituţii de credit, obţinându-se ajutor în bani şi materiale de construcţie. De asemenea, din fondul Ordinii Publice s-au alocat o sumă importantă, iar strângerea unor sume s-a făcut şi de către Chesturile de Poliţie şi Serviciile Prefecturii Poliţiei Capitalei, funcţionarii poliţieneşti aducându-şi astfel şi ei preţioasa contribuţie.

Palatul este ridicat în şase luni, la sfârşitul lunii octombrie faţada noului edificiu poliţienesc era finisată. Clădirea avea o suprafaţă a urmei la sol de 2.380 mp. Partea din faţă (spre Calea Victoriei) avea şase etaje, iar în spate opt. La vremea construirii, clădirea magazinului "Victoria" de azi era ridicată, însă cea din partea opusă, dinspre str. Eforiei, nu exista (Casa de modă "Venus").

Scara principală a Prefecturii Poliţiei Capitalei

Întregul edificiu avea un număr de 250 de încăperi. La parter, aripa din dreapta era afectată biroului ofiţerului de serviciu, biroul comisarului de serviciu, oficiului central telefonic, registraturii, cabinetelor procurorului şi judecătorului de instrucţie, serviciului contabilităţii, casieriei şi biroului Societăţii Funcţionarilor Publici. La etajul 1 se aflau sala de conferinţe, cu scenă şi balcon, precum şi: cabinetul prefectului Poliţiei Capitalei, cel al secretarului general, biroul directorului de cabinet al prefectului, biroul şefului Poliţiei Sociale, biroul informaţii, biroul şefului Poliţiei Administrative, biroul paşapoarte.

Cabinetul d-lui Prefect al Poliţiei Capitalei

La nivelul al doilea se aflau birourile de Proceduri (Cercetare penală) şi cele ale serviciului Administrativ, în vreme ce etajul următor constituia sediu al Brigăzii de Moravuri şi al serviciului Contencios (spre Calea Victoriei). La scara nr.2, din dreapta, se afla un ascensor care ducea la aripa din spate (vestică), unde existau: atelierul foto (parter), serviciul Poliţiei Judiciare (et.1), serviciul Poliţiei Sociale (et.2), serviciul Controlului Străinilor (et.3). Aripa laterală-dreapta era rezervată pentru: Tribunalul poliţienesc (în curs de înfiinţare), restaurant ("pentru personalul poliţienesc necăsătorit îndeosebi"), un "salon de frizerie", dormitor pentru agenţi şi un altul pentru gardienii publici repartizaţi cu serviciul la Prefectură şi care alcătuiau o echipă operativă: "Echipa de alarmă". Celelalte etaje ale aripii vestice erau destinate ca locuinţe pentru poliţiştii mai nevoiaşi, fiind amenajate mai multe garsoniere şi apartamente.

Palatul Prefecturii Poliţiei Capitalei, astăzi, cu sprijinul bing

-------------------------------------------------------------------------------------


Primul text şi fotografiile din Realitatea Ilustrată nr. 663, 1939, pp. 15-16. Al doilea text de aici. Mai multe informaţii aici

Lucian a publicat un montaj Atunci şi Acum.

Secvenţă dintr-un film ANF prezentând scene din timpul rebeliunii legionare din anul 1941:
video