duminică, octombrie 31, 2010

Statuia Regelui




Lucrările pentru ridicarea statuii Regelui Carol I, ce va fi aşezată în piaţa Palatului Regal sunt pe terminate. Zilele acestea se va monta pe soclul de granit statuia, opera cunoscutului sculptor iugoslav, Mestrovici.

Statuia a fost adusă de la Belgrad acum câteva zile. Cu prilejul inaugurării, care va fi după cum am mai anunţat, la 9 mai. La inaugurarea statuii va participa şi sculptorul Mestrovici, care va sosi zilele acestea în Capitală.

La ora 11 se va oficia un serviciu religios. La ora 11,10 după dezvelirea statuii, dl. Armand Călinescu, Preşedintele consiliului de miniştri, va rosti cuvântarea omagială. La ora 11,20 va avea loc defilarea trupelor şi a organizaţiilor F.R.N. Invitaţii vor trebui să se afle în tribună cel mai tîrziu la ora 10,50.



Lumea care, după 9 Mai, va trece prin piaţa Palatului Regal, va admira cum se cuvine măreaţa statuie a Regelui Carol I, opera sculptorului sârb Mestrovici.

Privind masa uriaşă de bronz măiestrit modelat, care va forma un tot, - o bucată unică - montată pe soclul de marmură înalt de câţiva metri, cu greu se va bănui truda şi chipul în care statuia a fost aşezată la locul ei.

Totuşi, trecătorii pe care paşii, în ultimele două zile, i-au dus pe calea Victoriei, au avut prilejul să surprindă o parte din taina montajului monumentului. Acesta nu este făcut dintr-o singură bucată, ci din mai multe, care, chibzuit îmbinate, vor da totul unitar şi armonios de la sfârşit.

Mai întâi au fost aşezate la locul lor picioarele calului, apoi trupul acestuia fără cap, apoi capul. Numai după ce calul a fost complet montat, s-a aşezat deasupra-i bustul călăreţului.

Operaţiile s-au făcut de către numeroşi lucrători, sub privegherea câtorva specialişti şi în prezenţa unui impunător număr de gură-cască, gata oricând să dea la cerere tot soiul de amănunte tehnice. Căci românul se naşte nu numai strateg, expert în politică externă, ci şi competent în diferite alte domenii.

Între timp, bustul, care singur măsoară aproape doi metri, este ridicat către locul său, încet-încet, cu macaralele. Numeroase ciocane nituiesc îmbinările bronzului. tehnicienii se frământă nervoşi... Montajul trebuie să fie terminat până în două zile. În piaţa palatului s-au şi construit tribunele care vor adăposti invitaţii de seamă.




Întrucât defilarea trupelor prin faţa statuii se face contra sensului obişnuit al circulaţiei pe calea Victoriei, străzile laterale fiind ocupate de trupe, accesul automobilelor ce aduc pe membrii guvernului şi şefii misiunilor străine, pentru a lua loc pe estrada din faţa statuii, se face numai prin străzile Franklin şi Episcopiei prin calea Victoriei până în faţa statuii. Automobilele goale vor merge imediat la stânga pe str. Wilson, primind dispoziţii pentru parcare până la sfârşitul serbării.

Automobilele cu invitaţi la tribuna preşedinţiei consiliului vor veni prin str. C.A. Rosetti până în spatele tribunei, vor lăsa invitaţii şi apoi prin curtea restaurantului Cina vor ieşi în str. Franklin, unde vor primi dispoziţii de parcare.

Automobilele cu invitaţii la tribuna F.R.N. (de lângă fosta Bancă a Naţiunii) vor veni prin str. Wilson până în spatele tribunei, unde vor lăsa invitaţii şi vor merge goale pe str. Boteanu primind dispoziţii de parcare.



Într-o ţinută majestuoasă cu privirea drept înainte, cu pumnul drept înfipt în şold, călare pe un cal robust în marş triumfal, maestrul Mestrovici a izbutit să redea în chip magistral personalitatea impunătoare a Marelui Rege, în linii simple şi planuri largi, într-o armonie şi echilibru desăvârşit fără nici un atribut de prisos.

Statuia de bronz, cal şi călăreţ, cântăreşte 12.000 kg şi a fost adusă de la Zagreb în două vagoane. Cea mai grea piesă a avut 6.000 kg şi a fost transportată de la gară şi montată cu mare îngrijire. Montajul s-a făcut de tehnicieni şi meşteri români. Montarea statuii a durat cinci zile.

Soclul statuii s-a executat în granit roşu lustruit. S-au întrebuinţat 80 m.c. de granit în blocuri masive, a căror greutate varia între 1.500 şi 6.000 kg.

Monumentul a fost aşezat pe un radier de beton armat şi a trebuit să se adâncească săpătura până la teren sănătos deoarece s-a dat de urma unor pivniţe vechi.

Lucrarea s-a executat de ministerul cultelor şi artelor. D-nii miniştri N. Zigre şi I.M. Sadoveanu s-au interesat zilnic de mersul lucrării. Construirea soclului de granit şi montarea statuii de bronz s-a executat sub direcţia tehnică a arhitecţilor C. Ionescu şi N. Cucu din minister şi în execuţia antreprizei Clemente Santalena şi Industria pietrei arhitect Soare Sterian.

Pentru terminarea la timp a lucrării s-au întrebuinţat echipe de zi şi de noapte. Atât montarea statuii, cât şi construirea soclului constituie un record al tehnicii româneşti atât pentru timpul scurt în care a fost efectuate, cât şi pentru problemele tehnice rezolvate, lucrarea executându-se fără nici un accident uman sau de material.



[Universul, mai 1939]

7 comentarii:

impricinatul de corn spunea...

am vazut astazi, 7 brumar, statuia cea noua din piata regala. fiica-mea a constatat: "calul ale coada lupta."
vazand statuia lui mestrovici, imi dau seama ca blestemata aia de coada (contemporana!) este altfel decat in original. este mult mai ridicata, intr-un mod nu tocmai... decent?

Radu Oltean spunea...

mi-a placut, printre altele si "Căci românul se naşte nu numai strateg, expert în politică externă, ci şi competent în diferite alte domenii."
Am salivat la gandul prismei de granit rosu lustruit de 80mc...:)

armyuser spunea...

@Radu - Nu mai ştiu unde am citit că soclul a fost aproape imposibil de distrus, de aceea a fost refolosit la monumentul V.I. Lenin din Piaţa Scânteii.

Radu Oltean spunea...

wow!!!
Adica piatra rosie de sub Lenin e de la Carol??? ca forma intregului soclu, parca nu se potriveste. dar culoarea marmurei da. Hmm, buna ipoteza!

Anonim spunea...

Intrebare.
Stie cineva ce nume purta calul regelui Carol intai?

Stoica Rodica spunea...

Recunostinta si neuitare minunatului sculptor sarb Mestrovici!Maestria sculptorului celebru Mestrovici a incantat zeci de ani ochiul romanului credincios MS Regelui Carol I si patriei!

Stoica Rodica spunea...

Recunostinta si neuitare excelentului sculptor Mestrovici din Serbia, pentru statuia ecvestra a Regelui Carol I a Romaniei!Odihna vesnica in cor de ingeri!