Virgil Niţulescu - Nr. 36

La începutul anilor 1960, când a proiectat şi realizat blocul de locuinţe din Bd. Bălcescu nr. 36, vizavi de blocul Malaxa al lui Horia Creangă, pe care l-a realizat în respectul discret al acestei arhitecturi, [Virgil Niţulescu n.n.] a stârnit o controversă în IPB.


Imobilul Malaxa-Burileanu al lui Horia Creangă, de pe bulevardul Bălcescu, exemplu de referinţă pentru estetica sa modernistă, de inspiraţie Corbusier-iană.

Pentru unii arhitecţi, de toate generaţiile, arhitectura avangardei anilor 1930 de pe bulevardul Bălcescu era un punct de înnoire şi Virgil era convins de importanţa manifestă a acestui moment de arhitectură, pe care ţinea să îl respecte, urmărind cornişa, rigoarea nivelurilor şi a parterului comercial, în afară de benzile continue ale ferestrelor. O reverenţă la 30 de ani distanţă, care evident că marca în continuare şi unifica stilistic frontul construit.


Imobilul lui Ion Boceanu, primul din stânga fotografiei, în prim-plan, la sud de parcela cu nr. 36


Imobilul cu cofetăria Scala, realizat de Em. Nădejde, care se va învecina la sud cu calcanul clădirii Nr. 36. Va dispărea în mod dramatic în timpul cutremurului din 4 martie 1977. (Foto de Willy Prager)

Propunerea sa nu numai că nu a fost înţeleasă, dar a provocat o reacţiune. Deşi a cerut să i se încredinţeze şi completarea plombelor de pe bulevard, să continue în acelaşi fel, i s-a refuzat această cerere. Mai mult, ceea ce a urmat a fost o proliferare a unor stilistici retro, cu pile verticale (blocul Eva), cu registre şi profilaturi (Dalles, Piaţa Romană) şi în continuare altele.

Discontinuitate a frontului construit pe bulevardul Bălcescu, la 1956, unde va fi ridicat imobilul Nr. 36

Unificarea fronturilor construite, propusă de Niţulescu, a fost inversată, introducându-se o varietate nedefinită, confuză, nu prin contraste clare. Cum ar fi de pildă peretele cortină şi astăzi prezent în postmodernitate. Micile exerciţii pe faţada construcţiilor de pe bulevardul Bălcescu au readus acel eclectism, de care am mai vorbit, cu care este gratificat Bucureştiul şi care nu este un semn de coerenţă.


Nr. 36 în construcţie, în anul de graţie 1959 - în care s-a definit primul plan de sistematizare majoră a Bucureştilor socialişti

Că lucrul acesta nu a fost sesizat de conducerea IPB [Institutul Proiect Bucureşti n.n.], politico-administrativă, cum putea fi o instituţie în regim centralizat, nu ar fi fost de mirare. Dar reacţia a fost sprijinită de arhitecţi cu influenţă şi statură profesională, cum ar fi fost de pildă Octav Doicescu sau Nic. Nedelescu. Dimpotrivă, Doicescu a reacţionat nu numai antagonic demersului, el a devenit un contestatar al persoanei lui Niţulescu. Din antipatie personală sau din joc politic. În orice caz, din lipsă de generozitate. Nu o dată, în public, l-a provocat şi ironizat, spre deliciul galeriei de emuli care-l curtau în extaz pe "il professore".


Nr. 36 în anii 1960, imediat după ridicarea sa. Primul din dreapta, în prim-plan.


Nr. 36 (primul din stânga) în anii 1970, după edificarea Hotelului Intercontinental. La concursul din 1946, pentru Opera Română, ce trebuia realizată pe amplasamentul actual al TNB, Virgil Niţulescu a obţinut premiul I "ex-aequo".


[Textul face parte din lucrarea lui Ion Mircea Enescu, "Arhitect sub comunism", Bucureşti, Paideia 2006, pp.324-325]