vineri, octombrie 02, 2009

Friza cu peceţi, Piaţa Amzei

Pentru că Radu şi Raiden se întreabă aici ce reprezintă reliefurile de pe faţada imobilului în care se află în prezent Teatrul Ion Creangă, situat în Piaţa Amzei, poate că le sunt de ajutor răspunsurile găsite de mine într-o monografie a pieţei.

Palatul Primăriei Sectorului de Galben - Faţada cu intrarea în cinematograf, în proiectul iniţial

În contextul general al modernizării aspectului urban din anii 1930, apare tendinţa desfiinţării halelor, privite ca focare de murdărie şi surse de poluare a atmosferei. Conduşi de noile principii urbanistice, edilii capitalei caută să demoleze aceste hale şi să le mute, pe cât posibil, la periferia Bucureştilor. Primarul sectorului de Galben, ing. Ioan Săbăreanu, decide ca hala din Piaţa Amzei să fie suprimată, amplasamentul păstrând caracterul de centru comercial şi alimentar, fără a i se schimba destinaţia ei centenară. Vechea hală va fi înlocuită cu o nouă construcţie, în care linia clasică se va îmbina armonios cu monumentalitatea modernă.

Noul imobil va avea de jur împrejur o serie de prăvălii sau compartimente destinate tuturor branşelor comerţului alimentar. La etajul I sunt planificate a fi instalate cele două judecătorii din sectorul de Galben (Ocolul II şi III), cu toate dependinţele lor. La acelaşi etaj se proiectează realizarea unei vaste biblioteci publice. La etajul al II-lea, pe lângă două apartamente ale judecătorilor, se vor realiza birouri de raport, care vor fi închiriate. În corpul clădirii, de la subsol până la etajul al II-lea, se include o sală de cinematograf de 700 de locuri. Planurile imobilului sunt întocmite în primăvara anului 1935 de către arh. N. Georgescu. Construcţia trebuie predată până la 1 iulie 1936.

În timpul lucrărilor de realizare a imobilului, planurile suferă modificări, prin mărirea suprafeţelor şi volumelor construite şi inversarea celor două faţade cu intrări monumentale: cea a sălii de cinematograf şi cea a judecătoriilor. În plus, în aprilie 1936, când construcţia ajunge la etajul I, se decide incorporarea în acest imobil şi a serviciilor primăriei de Galben. Astfel, biblioteca va servi şi drept sală de consiliu, iar în locul celor două judecătorii cu anexele lor vor fi instalate serviciul de stare civilă şi serviciul financiar. Se adaugă un etaj parţial, al II-lea, pentru judecătoria din str. Clemenţei, care va prelua şi sarcinile celei de-a doua judecătorii. Pentru personalul de serviciu al primăriei se va realiza un alt etaj parţial, al IV-lea. Sala destinată proiecţiilor de filme se va transforma într-o sală de teatru. Imobilul va fi placat cu dolomit. Faţada cu intrarea teatrului va fi împodobită cu o friză conţinând o serie de peceţi domneşti.

Palatul Primăriei Sectorului de Galben - Faţada cu intrarea în teatru, în proiectul modificat






















Fotografiile şi informaţiile din text provin din lucrarea:
Lahovary, Paul - "Elemente monografice ale pieţei Amza", M.O. Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1937.

12 comentarii:

Paul spunea...

Stii cumva in ce perioada Piata Amzei s/a numit "Vasiliu Bolnavu"?

radu spunea...

Multumesc!

armyuser spunea...

@Paul / Pentru anii în care a fost ridicat imobilul despre care vorbesc mai sus (1935-1936), apare în text o stradă cu numele Vasiliu-Bolnavu, la care se aliniază fațada cu intrarea teatrului din proiectul inițial. Probabil este strada care mărginește piața la nord, pentru că celelalte sunt identificabile (Piața Amzei, Nicolae Bălcescu etc.). În monografie, Piața Amzei/Amzi nu apare cu alt nume.

Anonim spunea...

da un semn..la tel nu raspunzi!!!
dumitruav@yahoo.com!!!!!

Paul spunea...

@army: multzam pt. repere. imi mai lamuresc si eu perceptiile edilitare ;)

Raiden spunea...

Am trecut ani la rand pe langa Teatrul Comunal Amzei si ma bucur ca aflu mai multe. Poza cu schita initiala o aveam si eu si trebuie sa spun ca prima varianta imi place mai mult, bate puternic spre art-deco.

Pecetele domnesti medievale le-am remarcat doar acum vreun an. Sunt foarte mici si nescoase in evidenta.

Lucian Vasile spunea...

Dar o poza cu imobilul actual?...

Abia astept sa trec si eu pe acolo sa-l vad :)

Bogdan spunea...

am mai întâlnit un blog bun! felictări!

armyuser spunea...

@Raiden / Din păcate, zona pieţei a fost profund alterată în timpul comunismului şi mai ales după 1990 - prin adăugarea unei hale anoste şi a unei serii largi de construcţii parazite. Imobilul suferă sub toate aspectele, iar teatrul te întâmpină din foyer cu un miros pregnant de toaletă.

@LV / Tocmai din motive legate de starea actuală a imobilului am refuzat să public vreo poză din prezent.

@Bogdan / Mulţumesc!

brebe85 spunea...

Ce se mai aude cu reabilitarea Pietei? PS1 anuntase proiectul castigator si inceperea lucrarilor.

Raiden spunea...

@ Brebe - da, vezi sa nu. Momentan demoleaza scheletul constructiei lui Omar Hayssam, sau deja or fi terminat, nu mai stiu.

Dup'aia urmeaza sa ridice hala "castigatoare" a concursului, am inteles ca va fi ceva wow. Scepticismul ma cuprinde.

smen spunea...

Salutare. Ar fi frumos din partea ta daca ai specifica sursa bibliografica.
Numa' bine.