
În faţa Palatului Regal, bombardamentele deschid un nou cap de perspectivă pe direcţia nord-sud, închis de calcanul unui cvartalul format din imobilul Dragomir Niculescu şi imobilul Generala, edificate în anii 1930.Începând cu anii 1950, câteva gesturi arhitecturale lasă asupra zonei o sumă de urme esenţiale pe care le putem reciti în prezent.



În 1954, arhitectul Richard Bordenache propune o rezolvare care să închidă acest nou cap de perspectivă dinspre nord către imobilul Generala, pentru a contura noua Piaţă a Republicii. Soluţia constă într-un imobil de volum redus, cu o faţadă care se bazează pe regulile clasice de compoziţie arhitecturală.

Faţada monumentală este organizată pe un parter înalt, un piano nobile (cu faţadă oarbă către nord) şi trei etaje curente până la cornişa principală, puternic reliefată. Ritmul faţadei este asigurat de opt pilaştri cu capitelurile inspirate din ordinul corintic şi de trei nişe semicirculare. În proiectul iniţial, nişele adăpostesc trei grupuri statuare. În avanscenă este amenajat un bazin cu apă cu conturul din arce de cerc, prevăzut cu fântâni arteziene şi instalaţii de iluminat nocturn. Jocurile de apă sunt organizate în zonele dintre şi de sub grupurile statuare. Faţada are profilaturi şi este ornamentată cu două capete de leu din care tâşneşte apa. Ferestrele din dreptul nişelor au timpane triunghiulare şi în arc. Imobilul a fost numit ulterior Palazzo (Bordenache) de către specialiştii din domeniu.
Tema de proiectare nu este uşor de rezolvat, ea trebuie să ţină cont de vecinătatea a trei imobile care au supravieţuit bombardamentelor: Palatul Regal, imobilul Kreţulescu şi Palatul Ministerului de Interne. În plus, este orientată către nord, nu primeşte niciodată lumină solară directă. Imobilul a fost pus în operă în a doua jumătate a anilor 1950.


Palatul Regal, în forma pe care o putem vedea şi astăzi, este desenat de arhitectul N. Nenciulescu între anii 1930-1937 şi extins cu aripa stângă după cel de-al doilea război mondial. Corpul central este un exemplu de încălcare flagrantă a ordinelor clasice.
Imobilul Kreţulescu este desenat de arhitectul G.M. Cantacuzino la sfărşitul anilor 1930 pe locul unde se afla hanul Kreţulescu.



La data de 4 iulie 1938, Carol al II–lea dă Decretul Lege nr. 2397 pentru autorizarea construirii „Palatul Ministerului de Interne”. Tot în anul 1938, este desemnat arhitectul-şef al Serviciului de Arhitectură din Ministerul de Interne, Paul Smărăndescu, pentru întocmirea planurilor, deciziilor, caietelor de sarcini şi pentru conducerea tehnică a lucrărilor imobilului proiectat pentru Ministerului de Interne, sens în care efectuează documentarea necesară la Berlin şi Bratislava. După terminarea războiului, activităţile de construcţie la Palatul Ministerului de Interne, sistate pe timpul decretării stării excepţionale din mai 1944, sunt reluate. În anul 1950 clădirea este terminată. Din acel moment, Ministerul de Interne îşi foloseşte sediul până în anul 1958.
De ceva vreme câteva iniţiative locale au încercat revitalizarea Palazzo-ului, după mulţi ani în care a slujit doar drept suport pentru plase publicitare. Din păcate, tentativa este doar o cârpeală.
Faţada placată cu piatră nu a fost spălată, pentru a i se descoperi culoarea originală, ci a fost vopsită cu alb la etajele curente. Imobilul Generala a fost de curând "reabilitat termic", iar tencuiala a fost înnobilată cu aceeaşi vopsea de exterior, cu câteva nuanţe diferite. Parterul Imobilului Generala a fost consolidat, ceea ce a dus la distrugerea Pasajului Generala.
Bazinul cu jocuri de apă a fost curăţat, însă instalaţia nu a fost regândită de un specialist, astfel încât jeturile sunt direcţionate anapoda. Mai mult, în nişele unde grupurile statuare nu au fost niciodată amplasate, în centrul postamentelor, au fost dispuse nişte ţâşnitori debile, care nu pot decât să producă infiltraţii la nivelul parterului, în ciuda rosturilor placajului care au fost acoperite în mod indecent cu mortar. Apa nu este filtrată, ţevile vopsite într-un albastru viu sunt probabil ruginite pe interior, aşa încât faţada va căpăta o tentă roşiatică în scurt timp.
După o tăcere de zeci de ani în timpul comunismului, în spatele unui gard şi a unui scuar cu vegetaţie de înălţime medie, Palazzo-ul este supus în prezent asediului monumentelor publice şi al specialiştilor în suburban. Deasupra cornişei principale continuă să troneze cu deşănţare un logo şi o fotografie.

9 comentarii:
Habar nu aveam ca acest imobil a fost construit dupa 1947, ba chiar intr-unul din articolele mele cu lei, i-am catalogat pe cei de la Palazzo ca fiind art-deco.
Mi se pare o gaselnita buna, insa neexploatata cum trebuie. Bine, intreaga piateta e aiurea, de la statuia hidoasa a lui Maniu pana la fantana.
frumoasa postarea! :) cat despre sorcova de monumente statui si nu mai spun cate feluri de texturi ....cu siguranta nu este exploatata cum trebuie iar...fantana este de-a dreptul penibila!
Salutare
Lucrez la un mare album (bogat ilustrat)despre istoria Bucurestilor, prilejuit de aniversarea a 550 ani de atestare documentara. Daca se poate sa luam legatura intr-un fel caci as vrea sa ma ajuti pentru scrierea legendelor unor fotografii. Daca se poate cat mai repede; scuze ca te presez... Am nevoie de unele sfaturi, mai ales ca am multe imagini de arhitectura interbelica dar si mai tarzie...
adresa mea poate o stii dar o mai dau: radu.olteanu@gmail.com
cu bine
Radu Oltean (art historia)
Cercetand pe internet, am vazut ca imobilul mai este numit "Palazzo Calcani" ! Ai idee de unde vine denumirea asta ?
CALCÁN, calcane, s.n. Perete exterior din spate (fără deschizătură) al unei case (destinat să fie acoperit de zidul asemănător al unei clădiri vecine). 2. (Înv.) Scut, pavăză. – Din tc. kalkan.
Termenul de Calcaneo, produs prin atașarea la cuvântul ”calcan” a unei terminații cu trimitere la limba italiană, este folosit cu sens peiorativ, dată fiind amploarea ”restrânsă” și importanța ”minoră” a programului imobilului.
Se cheama "Palazzo Calcani" in deradere, pentru ca respectiva cladire, de grosime foarte redusa, a fost gandita special pentru a "rezolva" calcanul urat al cladirii invecinate, vizibil catre piata. Nu este un "Palazzo" in sensul adevarat al cuvantului. De altfel, nu are nici o intrare la nivelul solului!
Am dat din intamplare peste cateva poze din 1941 cu Libraria Buchholz (Imobilul Cretulescu) facute probabil de Willy Pragher:
1. https://www2.landesarchiv-bw.de/ofs21/bild_zoom/zoom.php?bestand=20946&id=1309644&gewaehlteSeite=05_0000190116_0001_5-190116-1.png
2. https://www2.landesarchiv-bw.de/ofs21/bild_zoom/zoom.php?bestand=20946&id=1309645&gewaehlteSeite=05_0000190117_0001_5-190117-1.png
3. https://www2.landesarchiv-bw.de/ofs21/bild_zoom/zoom.php?bestand=20946&id=1309646&gewaehlteSeite=05_0000190118_0001_5-190118-1.png
4. https://www2.landesarchiv-bw.de/ofs21/bild_zoom/zoom.php?bestand=20946&id=1309653&gewaehlteSeite=05_0000190150_0001_5-190150-1.png
5. https://www2.landesarchiv-bw.de/ofs21/bild_zoom/zoom.php?bestand=20946&id=1309649&gewaehlteSeite=05_0000190121_0001_5-190121-1.png
6. https://www2.landesarchiv-bw.de/ofs21/bild_zoom/zoom.php?bestand=20946&id=1309651&gewaehlteSeite=05_0000190123_0001_5-190123-1.png
Pozele cu Libraria Buchholz intr-o varianta mai ok gasiti pe https://www2.landesarchiv-bw.de/ofs21/olf/struktur.php?bestand=20946&sprungId=1309644&letztesLimit=suchen
Interesant e ca in 1941 cladirea avea doar 2 ferestre pe etaj, acum sunt 3
Da, se are ca intreaga portiune cu al treilea rand de ferestre a fost adaugata ulterior, ceea ce explica nealinierea cu restul fatadei dinspre biserica.
Trimiteți un comentariu