Colina Arsenalului

Colina Arsenalului formează pintenul proeminent cel mai apropiat de actualele cheiuri ale Dâmboviţei şi de centrul oraşului. Acest pinten, prelungit prin platforma unde se găsesc Arhivele Statului, se limitează, aproape, cu Dâmboviţa, de care nu este depărtat decât prin o limbă subţire de proprietăţi particulare, începând de la podul Schitul Măgureanu, până la podul Mihai Vodă. De aceea o punere în valoare estetică a acestor două proeminenţe este, ca şi Dealul Patriarhiei, de o importanţă de primul ordin.




Un avantaj, care nu trebuie trecut cu vederea este că, atât Colina Arsenalului, cât şi platforma Arhivelor Statului sunt în cea mai mare parte proprietatea Statului, iar pe unele laturi există încă mari terenuri neclădite. Deci un plan de amenajare aici este mult uşurat.



Strângând într-un singur trup cele două părţi ale pintenului, astăzi despărţite de str. Mihai Vodă şi str. Arhivelor, care vor trebui să dispară, se va obţine o suprafaţă de circa 14 ha. O astfel de suprafaţă va putea fi utilizată pentru instalarea unui adevărat "centru civic" al malului drept al Dâmboviţei, care, prin construcţiile falnice ce se pot edifica acolo, să predomine, formând "coronamentul" Bucureştilor, pe care Dealul Patriarhiei nu a putut să-l formeze din cauza relei dispoziţii a clădirilor ce se găsesc deja ridicate acolo şi din cauza suprafeţei prea reduse a acelei coline.

Într-adevăr, faţă de un ax perpendicular pe Dâmboviţa, în direcţia Arhivelor dinspre str. Militari s-ar putea obţine o amenajare analoagă cu ceea ce se poate vedea la Palatul Bellevue din Viena cu parcul celebru descendent; iar spre perspectivele din Piaţa Senatului şi Piaţa Mihai Vodă îşi pot găsi locul scări şi balustrade, ca la grădinile Pincio sau la Scala di Espana din Roma.



În anul 1926, când se discuta găsirea unei aşezări potrivite pentru Catedrala Neamului (Patriarhie) şi pentru un palat al Patriarhiei, am întocmit o schiţă cu modul cum s-ar fi putu utiliza Colina Arsenalului în acest scop. Chestiunea nu mai este de actualitate, însă de actualitate este ca să se amenajeze din punct de vedere estetic această colină.

Din trei puncte importante se poate şi trebuie să se lase vederi de perspectivă spre colină: de la podul Schitu Măgureanu, din Piaţa Mihai Vodă şi din Piaţa Senatului.

Cel puţin suprafeţele haşurate vor trebui expropriate, unele pentru obţinerea acestor perspective, altele pentru degajarea unora din coastele colinei care merită a fi scoase în relief din punct de vedere estetic.

Soluţia de ales la această colină nu prezintă multe variante adică posibilităţi de alegere. Aici este într-adevăr cazul "à prendre ou à laisser"; iar întârzierea hotărârei de luat nu face decât să ne împingă spre alternativa à laisser. Nu intrăm în detalii, fiindcă pentru un moment nu putem fixa noi întrebuinţarea. Dar ceea ce trebuie să fixăm de acum este concluzia: să degajăm laturile Colinei Arsenalului cu faţa spre Dâmboviţa şi să creăm avenue-uri cu perspective spre această colină.



Soluţia prezentată nu are pretenţia decât de a da o directivă, a sugestiona, iar nicidecum a indica soluţii, indiferent de întrebuinţarea ce se va da în viitor acestui vast teren, adică, fie se va instala aici un centru al muzeelor (militar, arheologic, istoric ori etnografic etc.); fie un centru administrativ, prin executarea mai multor ministere; fie chiar un centru civic în înţelesul utilizat în Statele Unite, cum am menţionat mai sus.

[Revista Urbanismul, 1932]