Dacă aş putea crea un spaţiu pe care oamenii nu l-au experimentat înainte, dacă acest spaţiu ar putea fi consistent cu viaţa lor sau le-ar oferi un vis pentru viitor : acesta ar fi felul de structură pe care caut să o creez. [Tadao Ando]
Trăim într-o epocă a reproducţiei. Cele mai multe lucruri, din care se compune imaginea noastră despre lume, nu le-am văzut niciodată cu ochii noştri, mai bine zis : le-am văzut cu ochii noştri, dar fără să fim de faţă ; sîntem telespectatori, teleascultători, teleştiutori. Poţi să nu fi plecat niciodată din orăşelul tău, vocea lui Hitler îţi răsună totuşi limpede în urechi, pe şahul Persiei l-ai văzut de la trei metri distanţă, ştii cum urlă musonul peste Himalaia sau cum arată lumea la o mie de metri sub nivelul mării.
Le ştim de-acum pe toate. Asta nu înseamnă că am fi ajuns vreodată la o mie de metri sub nivelul mării sau pînă aproape sus pe Everest (cum s-a întîmplat cu elveţienii)!
Iar în ceea ce priveşte viaţa noastră lăuntrică, lucrurile se petrec la fel. Le ştim de-acum pe toate.
Dar cum naiba aş putea să-i dovedesc apărătorului meu că nu mi-am descoperit instinctele primare datorită lui Carl Gustav Jung, că nu cunosc gelozia datorită lui Proust, Spania datorită lui Hemingway, Parisul datorită lui Ernst Jünger, Eleveţia datorită lui Mark Twain, Mexicul datorită lui Graham Greene, spaima de moarte datorită lui Bernanos, sentimentul ratării datorită lui Kafka şi cîte altele datorită lui Thomas Mann?
E adevărat că, pe de altă parte, nu trebuie să-i fi citit niciodată pe aceşti domni, căci auzi de ei de la ceilalţi cunoscuţi care, la rîndul lor, trăiesc deja din plagiat.
Ce timpuri! Nu înseamnă nimic faptul de-a fi văzut peştii-spadă, sau de-a fi iubit de o mulatră, ai fi putut la fel de bine să te duci la un matineu cu filme de artă ; nici gîndurile nu mai reprezintă mare lucru, o, nu, în vremurile acestea a devenit o raritate doar capul care plagiază un singur gânditor ; dă dovadă de multă personalitate cel care vede lumea cu ochii lui Heidegger şi numai cu ai lui, noi ceilalţi înotăm cu toţii într-un cocktail ce conţine aproximativ totul, amestecat fiind în modul cel mai rafinat de Eliot ; ştim de toate şi nici măcar povestirile noastre despre lumea vizibilă nu mai înseamnă nimic ; pentru noi, astăzi, nu mai există nici o terra incognita.
La ce bun să tot povesteşti! Nu înseamnă că ai şi fost de faţă.
[Max Frisch, Eu nu sînt Stiller, traducere de Ondine Cristina Dăscăliţa]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu