duminică, iulie 03, 2011

Noul local al Centralei a 2-a Telefonică



Pe noul Bulevard Dacia, în spatele Parcului Ioanid, se află noul local al Centralei a II-a telefonică (automat). Construcţia acoperă 120 metri pătraţi având două subsoluri, parter şi patru etaje. Va cuprinde o sucursală a Poştei Centrale, adică un hall mare la Parter, cu ghişeuri pentru public, serviciul de poştă, telegraf, mesagerii şi telefon. Centrala a II-a automată va avea 3-4.000 numere noi telefonice, locuinţe pentru funcţionari şi serviciile auxiliare. Clădirea are o înălţime de peste 20 metri, toată în beton armat.

Faţadele sunt în stil neo-românesc, în piatră artificială, iar acoperişul cu ţiglă.

Proiectele dunt făcute de architectul V. G. Ştefănescu, iar construcţia este executată de D-nii Ingineri Aurel Ioanovici şi Moccia. Prin martie 1925, clădirea va fi complect gata şi prevăzută cu cele mai noi instalaţiuni.

Costul clădirii va fi de circa 30 milioane ; iar cu instalaţiile telefonice se urcă la circa 100 milioane.

În curând, se va clădi încă o centrală telefonică în cartierul Popa Tatu, astfel că în 2-3 ani Capitalava fi servită de 3 sectoare mari telefonice şi astfel se va rezolva chestiunea posturilor telefonice la înălţimea oraşelor din Occident.

[Ilustraţia, 1925]

P.S.1. Îi provoc pe Lucian Vasile şi Raiden la un răspuns din seria "atunci şi acum"!

P.S.2. Adrian ne-a povestit mai multe despre rampa de gunoi în locul căreia s-a desenat Piaţa Spaniei, aflată în proximitatea centralei telefonice Dacia.


7 comentarii:

ADRIAN spunea...

Pe mine nu m-ai fi provocat ... :)))
Gasesti la mine (cand scriam despre gunoaie) explicatia pentru vagonetele alea care apar in cadru, nu ma supara daca dai si un link! :)

daniel funaru spunea...

asta pare sa fie. acuma au renovat-o, nemernicii

armyuser spunea...

@Adrian / Nu ştiam că te ocupi şi de rubrica "now & then", altfel te provocam. :)

Uitasem cu totul de povestea cu rampa de gunoi, am completat! Mulţumesc pentru semnalizare!

Raiden spunea...

Raspuns la leapsa pe pagina de FB a Rezistentei.

Cladirea este sediul Club 99 (clubul de comedie) si si-a piersut mansarda si turnul, posibil in '77 la cutremur.

Romulus spunea...

La Aref l-am cunoscut pe dl. Ştefănescu, nepotul de frate al dlui arh. Victor Ştefănescu. (Acolo puteţi vizita casa unchiului arhitectului, George Ştefănescu, fondatorul Operi Române, ca cărui casă e pe Pitar Moş, vizavi de Litere). Mi-a dat o broşură cu imaginea de mai sus a Centralei. Eu am înţeles de la el că în 1940 a pierdut turnul. Am un prieten care stă în Piaţa Spaniei şi îl tot necăjesc că stă pe o fostă groapă de gunoi! :))

Lucian Vasile spunea...

Armyuser, incercam, incercam! :)

ADRIAN spunea...

Multumesc pentru citare!