marți, decembrie 28, 2010

Nu uitaţi!



La mulţi ani cititorilor, comentatorilor, prietenilor şi camarazilor de blogăreală! Să ne vedem sănătoşi, voioşi şi cu spor maxim la scris în anul 2011!


marți, decembrie 21, 2010

Urbabistica Bucureştilor



URBABÍSTIC, -Ă, urbabistici, -ce, s. f., adj.

1. S. f. Ştiinţă al cărei obiect îl constituie sistematizarea aşezărilor omeneşti existente şi proiectarea de aşezări noi; urbabism.

2. Adj. Care ţine de urbabistică (1), privitor la urbabistică; edilitar. – Urbab + suf. -istic sau urbabist + suf. -ic.



URBABIZE verb (UK usually urbabise) /ˈɜː.bəb.aiz/ - to build houses, offices, etc. in an area of countryside so that it becomes a town; urbabized - adjective, UK usually urbabised /ˈɜː.bəb.aizd/

vineri, decembrie 10, 2010

Hala de peşte



Cetăţeanul obişnuit, care nu-şi face promenada la ore fixe între Capşa şi Corso, avea o dorinţă. Cam veche şi care-l mistuia de ani de zile: mutarea halelor. Prea erau în inima Bucureştilor şi prea se găseau într-un hal de murdărie...

Vara mai ales, cu toată străduinţa primăriei, situaţia era imposibilă. Hala de peşte infecta străzi întregi. Pietonii ocoleau de la distanţă locul. Apoi lipsa de spaţiu pentru negustorii de zarzavat şi cei de fructe provoca în permanenţă încăierări între cele două tabere, iar înghesuiala de la cumpărăturile de dimineaţă asigura pungaşilor de buzunare o activitate rodnică.

Erau, vedeţi deci, destule motive care reclamau mutarea halei într-un loc mai potrivit faţă de necesităţile populaţiei, de cele urbanistice şi de sănătatea publică.



Egoiste interese politice creaseră însă celor din hală un regim privilegiat. Le era indiferentă indignarea obştească după cum bravau şi dispoziţiile pe care primarul se încumeta să le ia contra lor. D. Donescu despre care nu se poate spune că nu-i om de înţeles, i-a amânat o dată, de două ori... Când a văzut însă cu cine are de-a face, a treia oară, i-a evacuat cu forţa. Odată cu negustorii de peşte au plecat spre noua hală şi fructarii cu zarzavagiii.

Până în primăvară când expiră ultimul termen de mutare acordat măcelarilor, lucrările de modernizare plănuite de edili nu pot fi împlinite. Din această cauză, dealul spre patriarhie sau circulaţia tumultoasă de pe Dâmboviţa acoperită nu oferă un aspect estetic şi nici o perspectivă armonioasă. Mai încolo când se va încălzi timpul se vor ridica resturile din lemnăria gheretelor, completându-se toaleta locului. De bună seamă că se va dărâma şi scheletul fostei hale de peşte din care mai exală mirosurile atât de puţin atractive şi unde şobolanii continuă să se adăpostească.



Fosta hală de peşte arată ca pârjolită de foc. Având pereţii luaţi cu totul, s-au depozitat în ea vântul şi ploaia. Scheletul clădirii vrea parcă să protesteze prin semeţia lui contra nenorocirii suferite. Aşa cum este, trădează o arhitectură de meşteşug subţire. A fost oare destinată de la început această construcţie să fie un loc de desfacere a peştelui sau s-a plănuit din ea un spital sau teatru?

Dacă nu o dărâmau, putea să mai dăinuiască, atât de solid pare clădită. Acum scheletul ei serveşte de reazem ţigănuşilor văcsuitori şi chivuţelor guralive. Şi asta după cum am spus până în primăvară. Apoi de existenţa halei de peşte vor vorbi numai documentele primăriei.



De altfel lumea a şi început s-o uite. Deprinzându-se să facă târguielile în noua hală din Obor, populaţia şi-a întocmit un itinerar care omite vechea piaţă. Este şi explicabil, când în Obor se găseşte de toate şi mai ieftin din cauza vecinătăţii cu sursele de aprovizionare.

La Obor era întotdeauna animaţie. Mutarea halei de peşte şi a pieţelor de fructe şi zarzavat a mărit animaţia cu un procent destul de ridicat.

A crescut de asta şi deverul afacerilor negustorilor de pe aici. Drumul spre hale este marcat cu vestigii din epoca târgului moşilor. Mai stau de pildă, reclamele diferitelor bazaruri şi a prăvăliilor cu specialitatea în turtă dulce.

Hala pentru desfacerea peştelui are două compartimente. În clădire se face vânzarea en-detail, iar pe un loc viran din apropiere se găsesc descărcate lăzile, pentru revânzători. Este desigur o măsură de bună prevedere, sanitară, de a nu se centraliza într-un singur loc toată vânzarea.

Hala rezervată vânzării en-detail este spaţioasă, asfaltată, are ferestre mari şi e înzestrată după toate regulile de igienă. Acum după ce le-a mai trecut năduful, negustorii o găsesc chiar mai bună decât aceea veche.



De clienţi nici vorbă că-s mulţumiţi. După cum sunt bucuroşi şi de noile pieţe de zarzavat şi fructe. Gheretele unde se vând legumele şi produsele pomicole au o înfăţişare tip. Sunt construite uniform, înşiruite în trei sau patru rânduri mi se pare, una după alta.

Vadul aici e în proces de formaţie. Până se va obişnui complet lumea, edilii vor ca hala să fie terminată. În acest scop, primăria a deplasat numeroase echipe de "zilaşi", care sub supravegherea unui inginer lucrează la introducerea apei. De asemenea, uzina electrică a delegat pe dl. inginer Isaia, cu lucrările pentru întinderea reţelei electrice prin toate ungherile cuprinse în întinderea halei.

Este o activitatea vie care atrage o mulţime de cetăţeni. Ei urmăresc cu pasiune toată truda asta pentru urbanizarea oborului care adăposteşte hala, hala Capitalei.

[Universul, 1935]



miercuri, decembrie 01, 2010

Capitala construcţiilor rapide



E un sentiment pe care îl încercăm cu toţii în ultimul timp: lipseşti din Bucureşti o lună şi la întoarecere abia îţi recunoşti cartierul. S-a înroşit cu clădiri moderne - are alt aer, alt caracter, poartă alt veşmânt.

Da? Pleacă parcă peste noapte Bucureştii cei vechi, cu căsuţele lui umile, cu denivelările, cu tot convoiul de triste amintiri - şi vine în locul lui un oraş nou, modern, unitar, oraşul socialist pe care l-am visat şi pe care îl construim. Iată-ne într-un univers arhitectonic al liniei simple, concise, clare, al unei policromii agreabile - un univers pe care-l recunoaştem ca al nostru, pentru că ţâşneşte din cerinţele vieţii noastre contemporane, pentru că ne corespunde...

Transformările acestea rapide trezesc în fiecare dintre noi un istoric : Cum era pe aici acum o lună? şi un critic de artă amator : Cum e mai bine, cum e mai frumos? Aşa sau aşa? Exigenţele noatre cresc. Valul noilor construcţii ne-a învăţat să comparăm, să judecăm. Ceea ce înainte trecea neobservat, acum ne opreşte...

Vă reamintiţi desigur voi, foşti chiriaşi ai cârciumarilor, stămbarilor, precupeţilor, văduvelor de colonei şi ai societăţilor anonime cu capitalul deplin vărsat din micul şi blestematul mic Paris! Povestiţi asta tinerilor sau celor care nici n-au observat cum şi cât de repede dispar mahalalele în anii regimului nostru popular. Explicaţi-le că prin locurile unde trec astăzi largile bulevarde asfaltate, cu plantaţii de copaci şi stâlpii luminii electrice, şerpuia un drum hârtopit de ţară, în care bălţile, lăcanele şi ţânţarii purtători de boli îşi aveau nederanjat sălaş. Socotiţi-le cu miile, bordeiele şi coştolibele igrasioase, insalubre, dărâmate pentru ca în locul lor să se ridice azi blocurile moderne în care soarele să pătrundă prin ochii largi ai ferestrelor. Şi comentaţi adevărul transformării şi ridicării nivelului de trai al truditorilor din fostul Paris bis, transformare strălucit evidentă chiar şi numai prin electrificarea, canalizarea şi pavarea cartierelor care altădată erau mahalalele fetide, uitate de dumnezeu şi de edili.

Bloc nou, modern... Ferestre mari, luminoase... Calorifer... Baie cu apă caldă în permanenţă... Ascensor...
Musafir ocazional : rudele şi prietenii.
Musafir permanent : soarele, bunăstarea şi fericirea.

Micul Paris din Belgia Orientului, capitala ţării lui Hübsch, cum avea obiceiul burghezia să spună, a devenit capitala unei ţări socialiste - un oraş şantier, un oraş al grădinilor, aşa cum l-au numit numeroşi străini care l-au vizitat.

[Flacăra, 1961]