sâmbătă, iulie 24, 2010

Bazinul Lido cu valuri maritime



Deşi deschis numai de câteva zile, grandiosul Bazin "Lido" cu valuri maritime a găsit cea mai entuziastă primire din partea publicului bucureştean şi a străinilor veniţi prin Capitală. Sforţările făcute de organizatorii Bazinului "Lido" de a înzestra metropola României cu un institut de mare utilitate şi un monument de o reală frumuseţe arhitectonică, au fost recompensate prin entuziasmul pe care publicul îl arată Bazinului "Lido".




De altfel, succesul Bazinului "Lido" cu valuri maritime se mai explică şi prin condiţiunile excepţionale de agrement şi reconfortare, pe care le oferă oricărui vizitator. Cine a făcut o baie în Bazinul "Lido", se declară încântat de efectul minunat al valurilor, de curăţenia desăvârşită a apei, menţinută totdeauna la o foarte agreabilă temperatură.




Frumoasele terase ale Bazinului "Lido" sunt înzestrate cu cele mai perfecţionate aparate de gimnastică şi masaje electrice.




După baia de dimineaţă, excelentul restaurant Cina-Lido serveşte delicioase aperitive şi copioase menu-uri cu preţul fix de 120 lei. După amiaza, terasele sunt animate de foarte elegante ceaiuri dansante, date cu concursul celebrului Jazz Elly Roman şi Johny Morris. Afluenţa la ceaiurile dansante ale Bazinului "Lido" este din zi în zi mai mare.




Un enorm succes îl obţin dineurile şi băile de seară, care reunesc tot ce are mai distins şi mai elegant Bucureştiul monden. Aspectul acestor dineuri e pur şi simplu feeric. Afluenţa e aşa de mare, că uneori multe personae nu mai găsesc loc. Ceea ce le face să fie mai prudente şi să-şi rezerve mese pentru a doua zi.




[Universul şi Realitatea Ilustrată, iulie 1930]

4 comentarii:

Stefan spunea...

Oare mai exista strandul Lido? Din cate imi aduc aminte prin anii 90 mai era. Nu stiu daca si cu valuri, dar era.
Nu m-am dus niciodata acolo in schimb am prins in viata strandul Izvor. O minunatie.

armyuser spunea...

Mai există, da. Se poate vedea şi pe Bing ca e acolo încă. Dar ca şi hotelul/terasa cu acelaşi nume, e închis până se vor rezolva disputele legate de retrocedarea către urmaşii proprietarilor de drept.

cristian11 spunea...

Disputele au fost rezolvate pe cale legala iar urmasii proprietarului (dr. Angelescu - Monteoru) cauta un investitor care sa preia complexul Lido.
http://www.ziare.com/articole/hotel+lido
Gurile rele spun ca sortii cei mai mari de izbanda ii au tot Paunestii!

Anonim spunea...

locatia piscinei folosind harta bing http://www.bing.com/maps/explore/#5003/s=w/5872/style=be&lat=rd665b&lon=k57df7&alt=124.791054&z=19&h=0.447452&pid=5874