sâmbătă, mai 22, 2010

Construcţii cum n-au mai fost...



Primăvara aceasta a asaltat Bucureştiul cu verdeaţă şi flori (fireşte!) şi cu nenumărate... garduri de rogojini. Pe arterele centrale, pe magistralele Capitalei au apărut zeci de îngrădituri de papură vestind că în spatele lor se ridică în scurt timp noi clădiri... Ritmul impetuos al construcţiilor a intrat, parcă, în firescul lucrurilor şi nu ne mai surprinde să vedem - de pildă - un bloc de şapte etaje în fază de finisare, acolo unde doar cu câteva luni în urmă era un loc viran sau o căsuţă veche.

Într-una din zilele lunii aprilie, porţiunea cuprinsă între Palatul Republicii Populare Romîne, str. Pictor Grigorescu, Luterană şi 13 Decembrie a fost îmbrăţişată de familiarele îngrădituri din papură: se deschidea un vast şantier de construcţii care va da Capitalei prima piaţă integral amenajată: Piaţa noii săli a Palatului R.P.R.



Clădiri vechi, multe din ele insalubre, având posibilităţi minime de cazare, case ce nu mai puteau fi împrospătate prin nici o reparaţie au căzut sub loviturile târnăcoapelor. Şi pe locul lor a început construcţia a 9 blocuri moderne cu câte 8 şi 15 etaje. La data când vizităm imensul şantier (26 mai 1959) amplasamentul celor 9 blocuri de locuinţe se profilează distinct. Toate construcţiile au fost "atacate" (este termenul folosit de constructori!). La unele se toarnă fundaţiile, pereţii subsolurilor, altele sunt încă în excavaţie într-o fază înaintată. Giganticele macarale-turn îşi profilează siluetele elegante pe albastrul cerului... În curând ele vor ridica pereţii exteriori construiţi din elemente prefabricate, gata finisate...



La 30 decembrie 1959, cele 900 de apartamente cuprinse în aceste blocuri urmează a fi predate... la cheie. (Un "amănunt" interesant: toate apartamentele - ale căror pereţi vor fi tapisaţi - vor fi mobilate cu mobilă special studiată şi de bună calitate: bucătăriile vor fi modern utilate cu mobilier fix, frigidere etc.).

Multe din cele 9 blocuri vor avea magazine cu profil corespunzător atât necesităţilor celor circa 4.000 de locatari cât şi a importantului centru urban ce se va crea aci.



În mijlocul noii pieţe se va ridica masivă, monumentală, sala cea nouă a Palatului R.P.R., care urmează să fie dată în folosinţă la 30 decembrie 1959. Deşi în mod normal pentru construirea unei asemenea clădiri se prevăd doi ani şi jumătate, ea va fi realizată doar într-un an de zile!

Sala, cu anexele ei, se întinde pe o suprafaţă desfăşurată de 22.000 metri pătraţi, având un volum de 123.000 metri cubi; sala va avea o capacitate de 3.000 de locuri dispuse în amfiteatru; o cupolă amplă cu o deschidere liberă de 52 metri va acoperi sala propriu-zisă.

Dar să păşim în interiorul clădirii. Deşi au trecut doar câteva luni de când s-au făcut primele săpături pentru fundaţii, aspectul sălii se conturează de pe acum cu precizie. Explicaţiile constructorilor şi puţină imaginaţie te ajută să vezi aidoma viitoarea sală cu polivalentele ei funcţiuni. Pe scena largă are loc un concert dat de o orchestră filarmonică. Concertul este transmis prin radio. Dar din sală lipsesc cablurile radiodifuziunii. Motivul: într-o cameră se află instalaţiile fixe, complete, cu ajutorul cărora spectacolele de aci vor putea fi retransmise în condiţii optime prin radio şi televiziune.



Macheta ansamblului arhitectural care cuprinde două pieţe organic legate între ele - Piaţa Republicii şi noua piaţă ce se creează între Palatul RP Romîne şi străzile Pictor Grigorescu, Luterană şi 13 Decembrie. În fotografia machetei se văd următoarele clădiri:



1. Sediul Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Romîn
2. Palatul Republicii Populare Romîne
3. Noua sală a Palatului R.P. Romîne
4. Ateneul R.P. Romîne
5. Hotelul Athénée Palace şi clădirile ce se vor construi pentru dezvoltarea sa.
6-14. Noile blocuri în construcţie care vor fi gata până la sfârşitul anului 1959.
15-20. Alte blocuri ce vor fi construite.
Săgeata albă indică b-dul Bălcescu, iar săgeata neagră - calea Victoriei.

***


Macheta amenajării Pieţei Republicii prezentată la Congresul Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor din anul 1958. Textul care însoţeşte fotografia machetei precizează că spaţiul care va fi amenajat este situat în jurul a trei edificii importante, sub forma a trei pieţe grupate. Lucrările vor cuprinde: extinderea edificiului realizat în faţa Palatului R.P.R., executarea unui pavaj decorativ, precum şi extinderea amenajării grădinii situate în spatele Palatului. Trei statui vor decora aceste pieţe: Nicolae Bălcescu, Mihail Eminescu şi George Enescu.

[Revista Flacăra, iunie 1959]

11 comentarii:

valeriu spunea...

primul!

statuia lu balcescu inca nu-i gata!

Radu Oltean spunea...

tare de tot! Poze proaspete in vechimea lor! Imi place ca lucrezi la proiect...:)

Raiden spunea...

Deci tot vroiau sa demoleze Fundatia Regala. Si uite ce hidosenii de blocuri-mamut ar fi aparut si care ar fi aratat in halul in care arata azi cele de pe Campineanu (13 Decembrie)!

Interesant cum au coexistat blocurile in constructie cu unele case mai vechi. Si ce case, vile in toata regula.

Poze fantastice in premiera, stimabile armyuser. Congrats!

@ valeriu - statuia Balcescu, o realizare foarte "expresiva", poate fi admirata la Pta. Pache, zisa si "parcul Izvorul Rece".

Lucian Vasile spunea...

Uau! Si de ce nu mai facut si restul proiectului (partea din fata Palatului Regal)? Ca vad ca acelasi lucru s-a petrecut si in Ploiesti... Au avut un plan de sistematizare la finele anilor 50, prin 61-62 deja era gata jumătate si apoi s-au oprit. Mă gândesc că până în 65 (moartea lui Dej) era timp destul pentru finalizarea lor (si Bucuresti si Ploiesti si cred ca mai sunt cazuri similare)....

Unknown spunea...

Vad ca pe "Macheta amenajării Pieţei Republicii prezentată la Congresul Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor din anul 1958" exista si biserica calvina. De ce nu or fi pastrat-o, totusi?

Raiden spunea...

@ Avrum - macheta aia nu includea Sala Palatului. Cu aparitia acesteia, Biserica Calvina i-ar fi stirbit din perspectiva, asa ca a disparut.

Peste ani, acelasi scenariu avea sa se intample si cu Manastirea Mihai-Voda, care "umbrea" Casa Republicii, pare-se.

brebe85 spunea...

Se pare ca Teatrul National inca mai era luat in calcul

Raiden spunea...

@ Brebe - da, dar era planificat sa fie refacut intr-un stil "interesant".

Cirmicica spunea...

cu proiectul asta am ramas cu gura cascata! Mentionez ca sunt nascuta in 1958...

toni spunea...

unde era biserica calvină? Eu o vad in imagini si pe machete doar pe cea lutherana, inca in picioare.

armyuser spunea...

@toni / Biserica Calvină apare în ultima fotografie, cea cu macheta de la congresul U.I.A. din 1958, chiar sub primele trei litere de la armyuser.