Unde vrei tu, Nicule...

”În ultimii doi ani de viaţă ai lui Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu a început să-şi permită unele atitudini prin care părea că se situează pe o poziţie de frondă şi, totodată, că e stăpânit de un orgoliu mai mare decât al celorlalţi. Această atitudine a fost vizibilă şi în discuţiile privind amplasarea Institutului Politehnic Bucureşti.

Horia Maicu, arhitectul şef al Capitalei, a propus ca amplasarea să se facă pe Dealul Piscului, propunere cu care Gheorghiu-Dej fusese în prealabil de acord. Argumentaţia arhitectului se baza pe ideea că ridicăturile proeminente din cuprinsul oraşului Bucureşti trebuie "mobilate" cu obiective arhitectonice de interes naţional, argument cu care s-a prezentat şi la discuţiile la care au participat membri ai Biroului Politic, conducerea Ministerului Învăţământului şi alte personalităţi ştiinţifice şi culturale ce-ar fi avut un cuvânt autorizat de spus. Cum pe una din "ridicături" se afla Palatul Cotroceni şi Academia Militară, pe alta palatul Marii Adunări Naţionale şi Biserica Patriarhiei, iar Dealul Spirii nu putea intra în discuţie deoarece ar fi presupus demolarea multor imobile aflate acolo, nu mai rămânea decât Dealul Piscului ce era aproape liber. Arhitectul mai propunea ca în perimetrul cuprins de acest deal, spatele cimitirului de pe Şoseaua Olteniţei şi ridicătura de teren pe care era construit Crematoriul uman, să se amenajeze un parc frumos.

Împotriva propunerii s-a ridicat vehement Nicolae Ceauşescu, apreciind că amplasarea institutului în acest loc este contraindicată de vecinătatea Cimitirului Belu şi a propus ca amplasamentul să fie delimitat de Uzinele "Semănătoarea", Dealul Militari şi malul drept al râului Dâmboviţa. Deşi a intervenit şi Gheorghiu-Dej reluând argumentele arhitectului Maicu şi necesitatea de a construi noi cămine studenţeşti într-o zonă din apropierea institutului, Nicolae Ceauşescu nu a cedat, fiind clar pentru toţi cei de faţă că face din aprobarea propunerii sale o chestiune de orgoliu personal.

Plictisit de insistenţa şi rezistenţa lui, Gheorghiu-Dej, care nu se găsea cu sănătatea într-o stare bună, l-a întrebat pe arhitectul-şef al capitalei:
- Spune-mi, Maicule, pentru Dealul Piscului putem avea în vedere amplasarea altor obiective de interes naţional?
- Desigur, tovarăşe Gheorghiu-Dej, clădirea principală şi studiourile televiziunii, a răspuns arhitectul numind un proiect ce n-a mai fost realizat după moartea lui Gheorghiu-Dej.
- Bine. Atunci pune Nicule Institutul Politehnic unde vrei tu, a admis el obosit. Să ne vedem acum de alte treburi, a mai spus observând că nimeni dintre cei prezenţi nu are alte obiecţii.”



Prima fotografie prezintă macheta cu schiţa de sistematizare a Bucureştilor care a fost expusă la EREN 1964, în pavilionul destinat arhitecturii şi sistematizării. La aniversarea a douăzeci de ani de la Eliberare, macheta este o mărturie a urbanismului liber devenit politică de stat. Deşi este vizibilă mai mult partea de sud a Capitalei, se pot evidenţia liniile de dezvoltare stabilite după dezgheţul poststalinist.

Elementul central al fotografiei îl reprezintă Parcul Tineretului, ale cărui lucrări nu fuseseră demarate încă. Volumele transparente din zonele adiacente reprezintă imobile în stadiu de proiect şi nerealizate, cele albastre - imobile aflate în stadiul final sau deja terminate, cum este cazul ansamblului de locuinţe Pieptănari. Volumele roşii reprezintă probabil imobile cu destinaţie social-edilitară, cum erau numite în acei ani (şcoli, grădiniţe, spitale, complexe comerciale etc.). Pentru rezolvarea crizei de locuinţe şi ridicarea nivelului de trai al clasei muncitoare, sunt proiectate a fi realizate ansambluri cu imobile de locuit în zone neconstruite sau slab construite. Majoritatea unităţilor de locuit sunt blocuri cu apartamente tipizate, folosind pe cât posibil panouri prefabricate mari în structuri P+4 şi P+9, amplasate liber, ca semn al lumii noi care se construia. Întregirea fronturilor stradale axiale centrale şi bordarea segmentului de inel Ilie Pintilie-Ştefan cel Mare-Mihai Bravu este aproape finalizată în anul 1964. De remarcat traseul sudic al inelului al II-lea de circulaţie, care nu a mai fost realizat până în prezent.

Complexul de volume de pe locul unde astăzi este Orăşelul copiilor pare a fi ansamblul de studiouri ale Televiziunii Române, despre care este vorba în textul de mai sus. În sprijinul acestei supoziţii stă construcţia înaltă care ar fi avut funcţia de turn de difuzare radio a emisiunilor TV pentru o bună parte a Bucureştilor, fiind plasat pe o cotă dominantă importantă. Pe amplasamentul Sălii polivalente este prezent un volum premergător, având probabil aceeaşi funcţiune. Se mai poate ghici o concentrare de imobile cu funcţii publice în zona Stadionului Republicii. Pe lângă acestea, sunt conturate cu albastru ansamblurile în stadiu avansat de construcţie din zonele Obor-Gara de Est, Balta Albă (Titan), Gara de Nord-Calea Griviţei-Giuleşti, Pajura.

[Sfetcu, Paul - 13 ani în anticamera lui Dej, Bucureşti, Ed. F.C.R. 2000, pp. 174-175]