vineri, februarie 19, 2010
Palatul Asociaţiei Medicilor Veterinari
"Asociaţia medicilor veterinari inaugurează palatul său din bd. Elisabeta în faţa grădinii Cişmigiu. Atât monumentalitatea clădirii, cât şi importanta sumă cheltuită sunt o dovadă strălucită de ce poate face buna chibzuială şi solidaritatea puse în slujba unui ideal. Căci numai acest calităţi morale au putut să facă ca un mănunchi de profesionişti, modest în raport cu numărul reprezentanţilor altor specialişti, să ducă cele propuse la un aşa de frumos rezultat. Şi dacă realizarea artistică a putut să fie aşa de fericită, apoi aceasta se datoreşte în bună parte tot calităţilor morale mai sus pomenite."
[...]O lucrare studiată în echilibrarea maselor - ceea ce îi dă aşezarea gravă a clasicismului - ca şi amănuntele distribuite cu discernământ. O strânsă legătură între distribuţia interioară şi exteriorul care aiurea formează singura preocupare a artistului. O exemplificare concludentă a principiului că o operă de artă are însuşirea ei interioară, independentă de stil, şi trăieşte prin această însuşire. Stilul, chiar strică, dacă nu este aşa de adaptat acestei vieţi interioare a operei încât să formeze un tot indisolubil care să dea operei o înfăţişare, până la un punct în afară de stil.
Şi acest principiu a fost foarte bine înţeles şi foarte fericit realizat în această operă. Este modernism? Modernismul îl vedem pretutindeni, o coajă exterioară în contrazicere cu viaţa interioară a lucrării. Este clasicism? Da şi nu. Clasicism prin echilibru, prin calmul pe care-l respiră, însă nu prin amintirea tipică a formelor consacrate. Este în realitate un exemplu de personalitate creatoare în artă. Forma şi fondul se topesc într-o pastă indisolubilă, care a dat palatul Asociaţiei medicilor veterinari. Şi aceasta, astăzi, medicii veterinari, sunt sigur că vor releva-o cu o mândrie care-i despăgubeşte de toate dificultăţile trecute, şi mai ales de cele viitoare. Căci mai au încă multă vreme rolul de furnici strângătoare până să zică: aceasta este definitiv casa noastră".
[Spiridon Cegăneanu în Universul din 26 februarie 1933]
Ieri dimineaţă s-a inaugurat în prezenţa M.S. Regelui, palatul "Casa noastră" al "Asociaţiei medicilor veterinari" şi unde este instalat ministerul justiţiei. Măreţul palat din bd. Elisabeta este opera arhitectului Constantin Iotzu.
M.S. Regele însoţit de d-l arhitect Iotzu şi de d-nii miniştri a vizitat întregul palat al Casei noastre, felicitând pentru talentul deosebit care l-a pus în desăvârşirea acestei mari opere arhitectonice. Suveranul însoţit apoi de d-l ministru Mihai Popovici şi I. Dumitriu, directorul general al penitenciarelor, a vizitat expoziţia acestor instituţii. M.S. Regele a urcat apoi pe terasa palatului, de unde se poate admira întreaga Capitală şi împrejurimile.
"Astăzi justiţia intră ca pelerină în acest local - dar un local frumos şi igienic, în care sunt adăpostite toate direcţiile precum şi Direcţia penitenciarelor. Munca perpetuă a conducerii Asociaţiei veterinarilor ajutată de un contract pe zece ani al statului au dat mijloacele materiale pentru clădirea acestui edificiu. Stăruinţa continuă a dat şi Asociaţiei o avere însemnată şi Ministerului Justiţiei un local potrivit şi capitalei ţării un frumos monument de arhitectură.
Fie ca acest local să fie ultimul popas în durerosul pelerinaj al ministerului dreptăţii, fie ca din acest locaş să intre glorioasă în propriul său local."
[Mihai Popovici, ministrul justiţiei în Universul din 27 februarie 1933 ]
Uşile de intrare în palat, desenate de Iosif Fekete în spiritul iniţiat de Expoziţia Internaţională de Arte Decorative de la Paris din anul 1925. Medalioanele octogonale din alamă, prezente şi la nivelul balustradelor, precum şi inscripţia frontală au dispărut în mod intenţionat în timpul lucrărilor de consolidare realizate de către Ministerul Justiţiei.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 comentarii:
Nu mi-e inca foarte clar in ce conditii s-a instalat Ministerul Justitiei acolo si ce s-a intamplat cu Asociatia Medicilor Veterinari...
@Raiden / Ai citit și documentul din ținta legăturii și tot nu te-ai lămurit? Nu am vrut să lungesc prea mult articolul.
Ha! Super! Sa tot avem incredere in justitie!
Nu as fi crezut niciun moment destinatia initala a palatului... Tare fain articolul!
Da, nu m-am documentat destul. Am inteles acum.
O cladire foarte frumoasa prin echilibrul sau. Comentarul de la inaugurare e justificat caci e greu de incadrat stilistic acest imobil un pic prea eclectic pentru a fi modernist si parca insuficient stilizat pentru a fi art-deco. Chiar si asa e o cladire care mi-a placut intotdeauna si de aceea o am intre reperele memoriei mele inca din copilarie. Nu-mi amintesc insa exact ce comandament al armatei germane a functionat aici in timpul razboiului ...
Trimiteți un comentariu