Imobilul, situat pe Calea Victoriei, în apropierea Palatului Regal, a fost proiectat iniţial pentru birourile Societăţii Minelor de Aur "MICA" şi ale altor societăţi afiliate, dar şi pentru apartamente. Societatea Anonimă Română MICA a fost înfiinţată în 1920 la Brad şi a fost cel mai mare producător de aur din România interbelică. Ea a fost naţionalizată în 1948.
Imobilul se compune din două tronsoane: primul, conţinând locuinţe pentru funcţionari şi situat în partea din spate a parcelei, realizat în 1931 şi al doilea, situat la stradă şi conţinând birouri şi prăvălii, în 1937. Ambele construcţii au fost realizate după planurile lui Duiliu Marcu. În 1937 a fost necesară modificarea planurilor de ansamblu, pentru o mai bună racordare între tronsoane.
Faţada imobilului în 1946
Tronsonul din 1931 se compune din 42 de apartamente, fiecare cu un mic vestibul, un hol-sufragerie, 2-3 camere de dormit, oficiu, bucătărie, cămară, toaletă, cameră de baie, dulapuri în perete. În bucătării s-au instalat maşini de gătit electrice sau cu gaz. Pardoseala intrărilor, toaletelor, camerelor de baie, bucătăriilor şi oficiilor s-a executat din plăci de gresie mici; pereţii au fost placaţi cu faianţă. Celelalte încăperi sunt pardosite cu parchet de stejar. Această parte a imobilului, conţinând şi 7 magazine, este deservită de trei scări principale, trei ascensoare principale şi alte trei de serviciu.
Clădirea are 7 etaje şi s-a executat şi s-a executat cu schelet de beton armat: pereţii despărţitori din zidărie de cărămidă, tâmplăria de lemn; izolarea fonică din plăci de plută. Ca instalaţii: încălzire centrală cu apă caldă, tuburi de cădere a deşeurilor menajere şi crematoriu pentru gunoaie, spălătorie şi uscătorie mecanică; camere de baie.
---
Tronsonul din 1937, ocupând terenul dinspre stradă, are 7 etaje şi conţine 140 de birouri cu anexele lor. Parterul este ocupat de prăvălii. Curtea interioară, de 20 x 20 m, în mijlocul căreia se află un bazin cu joc de apă înconjurat de iarbă şi flori, era utilizată parţial sau total în timpul verii de o cofetărie în aer liber. Circulaţia verticală a acestei noi aripi este asigurată prin două scări comode şi două ascensoare.
Planul parterului
Diferitele încăperi de la parter, care au acces din curtea interioară, sunt legate în afară printr-un pasaj acoperit, executat din dale de sticlă. Această curte-grădină asigură în timpul verii o temperatură plăcută, fiind totodată izolată de zgomotul străzii.
Curtea interioară, situată între cele două tronsoane ale imobilului
Cofetăria situată la parterul imobilului
Cele 7 etaje sunt ocupate de birouri. La primul etaj, pe acelaşi palier cu birourile, la cererea beneficiarului s-au adăugat o sală de întruniri pentru 400 de persoane, având o mică scenă, un foaier spaţios şi un bufet. Vestiarele publicului sunt la parter, în legătură cu vestibulul de sosire. Deasupra sălii de reuniuni a fost instalată o spaţioasă sală de gimnastică cu anexele necesare.
Planul etajului I
Planul etajelor II-V
Etajele 6 şi 7 sunt retrase de la aliniere, în conformitate cu dispoziţiile regulamentului de construcţii al oraşului. Etajul 7 a fost amenajat pentru un club; el cuprindea un hol de sosire, birouri, o sală de joc, o mică sală de lectură, toalete, oficii, precum şi o terasă mare spre stradă.
Planul etajului VII
Metoda de construcţie este aceeaşi ca la aripa clădită în 1931. Faţada dinspre stradă este executată din piatră. Vitrinele prăvăliilor sunt din metal alb inoxidabil. Ferestrele glisante sunt şi ele metalice în întreg imobilul. Izolarea fonică verticală şi orizontală este asigurată prin utilizarea plutei. Casele scărilor sunt placate cu marmură de Carrara, iar treptele cu marmură verde de Arni.
Faţada imobilului în 1946
Toate instalaţiile sunt invizibile. Iluminatul este indirect în sala de reuniuni, în holuri, în sala de consiliu, în cabinetul directorului general şi în cofetăria de la parter. Atât sala de întruniri, cât şi cofetăria au fost înzestrate cu încălzire şi ventilaţie de aer condiţionat. Suprafaţa construită este de 1.800 mp la parter, iar volumul construit de 56.000 mc.
În anii puterii populare, imobilul devine sediul unor întreprinderi de stat, în perioada celui de-al doilea guvern Chivu Stoica (1957-1961) figurând ca sediu al Ministerului Industriei Bunurilor de Consum (MIBC).
Faţada imobilului de la Calea Victoriei în 1960
Imobilul Mica - între Hotelul Athénée Palace şi Hotelul Splendid-Parc - văzut din Calea Victoriei, din faţa Palatului Regal.
Urmează câteva imagini cu ceea ce a rămas din imobilul Mica, după ce o parte din acesta s-a prăbuşit în timpul cutremurului din 4 martie 1977.
-------------------------------------------------------
Reclamă a SAR Minieră MICA la 1936
Societatea "Mica" a achiziţionat în luna mai 1920, cu suma de 15.000.000 mărci, proprietăţile miniere din România (localizate în zona Brad) ale Soc. “Harkotschen Berwerke und Chemischen Fabriken zu Schwelm und Harkorten Aktiengesellschaft” din Gotha (Germania), societate care devenise în acel moment cea mai mare exploatare auriferă din Europa. Datorită greutăţilor întâmpinate de către întreaga industrie minieră în timpul Primului Război Mondial (când s-au exploatat mai mult filoanele de cupru şi plumb, de aceste două metale având nevoie industria de armament) şi în primii ani de după acest război, proprietăţile miniere ale societăţii germane, care se confrunta şi ea cu mari probleme financiare, au fost puse sub sechestru. Societatea "Mica" le-a achiziţionat şi dezvoltat, devenind până la naţionalizarea din 1948 cel mai mare producător de aur din România şi, în acelaşi timp, cea mai importantă societate minieră implicată în extracţia metalelor preţioase din partea centrală şi de sud-est a Europei.
"Patru sunt liniile de direcţie ale acestei acţiuni: sănătate, muncă, minte şi suflet." Acesta era principiul de bază al doctrinei MICA în privinţa angajaţilor săi. 19 ani, din 1920 pînă în 1939, a durat exploatarea zăcămintelor de aur din zonă de către societatea MICA. 19 ani în care "investitorul", deşi a primit în plin lovitura recesiunii economice mondiale din 1929-1932, nu doar că a contribuit la creşterea Produsului Intern Brut al ţării, dar a lăsat urme adânci în viaţa localnicilor.
Societatea MICA a contribuit de la întărirea mentalităţii de a fi fideli locului până la chestiuni practice: ctitorii de cult, aşezăminte culturale la sate, ateneu cu sală de spectacole de 150 de locuri, cămine culturale, opt biblioteci, şcoli primare în satele din jurul Bradului, şcoală profesională, sanatoriul TBC, dispensare medicale, baie publică, un complex de magazine şi un cvartal de locuinţe la Gurabarza, săli de gimnastică, terenuri de sport, case de ajutor reciproc şi multe altele.
Întregul capital plasat de Societatea MICA era românesc, iar beneficiul a rămas în ţară. Între acţionarii Societăţii se numărau atât membri ai Consiliului de administraţie, oameni politici, industriaşi, oameni de afaceri, cadre tehnice, administrative, angajaţi, chiar şi muncitori (pentru aceştia din urmă revenind 2.000 de acţiuni), dar şi diverse instituţii şi societăţi industriale şi de credit. Cel mai important acţionar al societăţii, precum şi principalul ei conducător între anii 1920-1948, a fost ing. Ion P. Gigurtu, care a deţinut 7,37% din capitalul social al acesteia. Primul preşedinte al consiliului său de administraţie a fost generalul Alexandru Averescu, ales în anii 1920, respectiv 1922-1924. În perioada 1928-1938 acesta a avut doar calitatea de membru în Consiliul de administraţie al Societăţii. Între 1920-1921, respectiv 1926-1932 funcţia de preşedinte a acestui organism a revenit generalului Constantin Coandă, cunoscut om politic în perioada interbelică. Tot el a deţinut, în 1920, respectiv 1922-1924, şi funcţia de vicepreşedinte.
-------------------------------------------------------
La numărul 101 în Calea Victoriei există în prezent un imobil cu curte interioară și fântână fără joc de apă, de data aceasta. Gangul de acces către curtea interioară are aceeași poziție asimetrică față de axa de simetrie a imobilului şi este pavat cu plăci mici de gresie, care se regăsesc şi la imobilul ARO Palace, a lui Horia Creangă. Pavajul poate fi datat interbelic.
Accesul prin gang, în curtea interioară
Detaliu de pavaj în curtea interioară, latura de nord
Fântâna din curtea interioară
Spațiile pentru prăvălii situate la parterul imobilului respectă, cu mici modificări, planul parterului așa cum era el descris la 1946 și 1960. Numărul de travei este acelaşi. În plus, aspectul şi partiul parterului este tipic pentru arhitectura anilor 1930. Prăvălia de la stradă, din stânga - fosta cofetărie - este acum partiţionată pentru închiriere la diverse buticuri.
Ceea ce diferă sunt următoarele:
1. Imobilul are 6 etaje vizibile în faţada de la stradă şi respectă linia cornișelor de la imobilele vecine. Al şaptelea etaj este retras.
2. Fațada nu mai respectă desenul inițial. Au fost eliminate riglele şi profilele verticale, au fost ataşate balcoane de tip comunist, fenestrarea a fost simplificată. Totuși, panourile laterale ale faţadei sunt acoperite cu parament de piatră, atipic pentru anii 1970-1980, în timp ce restul imobilului este tencuit banal.
3. În curtea interioară, din cele trei laturi cu destinaţie de locuinţă s-a conservat doar latura din fundul parcelei, aflată într-o stare degradată.
Opinia mea este că acest imobil a suferit avarii majore la cutremurul din 1977, după cum s-a întâmplat cu multe clădiri de pe Calea Victoriei. Au fost salvate: parterul cu curtea interioară, latura dinspre stradă şi latura din fundul parcelei. Latura dinspre stradă a fost repartiţionată, folosind aceeaşi structură de rezistenţă, primind o faţadă anostă şi destinaţia de locuinţă. Pentru panourile laterale ale fațadei au fost folosite plăci recuperate din imobilul avariat. Latura din spate a fost reparată, cu cheltuieli minime. Fântâna a fost și ea refăcută parțial.
Detaliu de finisaj al panoului lateral stânga
Aspect al fațadei, în prezent, cu balcoane tipic comuniste
Este posibil să mă înşel, însă coincidenţele sunt destul de multe, mai ales la nivelul parterului care, încă o dată, poate fi datat istoric fără nici un dubiu.
-------------------------------------------------------
Daca trei oameni îți spun că ești beat, te duci să dormi, fără îndoială! Mai ales când nu citești articolele scrise de cei pasionați și mai ales comentariile la acestea. Da, m-am înșelat, imobilul MICA nu este la nr. 101, ci la numărul 63, unde îi stă mult mai bine fostei sale curți interioare, așa cum se vede în figura alăturată.
Imobilul MICA a fost
sever avariat în urma seismului din 4 martie 1977. Ceea ce a putut fi păstrat din partea din spate a imobilului a fost refolosit în noul complex hotelier București, ridicat pe același loc în anii 1980.
Banca Ardeleană, imobil desenat de I.D. Berindei - faţada principală către strada Ion Ghica
Vedere din hala ghişeelor spre intrare. Astăzi hala este închisă în dreptul grilajului cu un glasvand de PVC.
Vedere dinspre intrare către hala ghişeelor
Sala de consiliu
Numele arhitectului şi al antreprizei constructoare, astăzi 
Faţada principală a imobilului, astăzi
