Imobilul Banloc-Goodrich, Calea Victoriei № 218

Octav Doicescu, (n. 9 ianuarie 1902, Brăila - d. 10 mai 1981, Bucureşti) arhitect român, membru titular (1974) al Academiei Române, este un creator care face parte din curentul modernist român, manifestat începând cu anii 1930, alături de Horia Creangă și Duiliu Marcu.



Octav Doicescu a fost un teoretician și un promotor al dezvoltării urbane, profesor și practician. El și-a exprimat încrederea în modernism la începutul anilor 1930, și ca admirator a lui Le Corbusier a realizat cronici ale primelor încercări de modernism din București în ”Spiritul arhitecturii Bucureștilor” (articol inclus în volumul ”Către o arhitectură a Bucureștilor”, București 1935).

Octav Doicescu se manifestă ca arhitect începând cu o arhitectură modernă precisă, ce poate fi asemănată cu rezultatele mișcării Bauhaus, cum este cazul Casei de Odihnă pentru angajații companiei Gaz-Electra de la Snagov; mergând până la o arhitectură în care elemente folclorice naționale sunt incorporate cu îndemânare, cum este cazul locuințelor din parcelarea Jianu, fără a cădea victimă a stilului „neoromânesc“, care fusese inițiat de Ion Mincu și promovat ulterior de Petre Antonescu, Grigore Cerchez, Cristofi Cerchez și Nicolae Ghica-Budești.

Mult mai târziu, Octav Doicescu adoptă un vocabular modernist care incorporează elemente clasice pentru a împrumuta individualitate unor clădiri reprezentative, asimilat ulterior cu clasicismul epurat, de sorginte realist-socialistă. Acesta este și cazul imobilului care a adăpostit Sediul Societății ”Banloc-Goodrich“, realizat între 1943-1946.


La sfârşitul anilor 1930, cel mai vechi trust producător de anvelope, înfiinţat de dr. Benjamin Franklin Goodrich în 1870, se asociază cu Elisabeta, principesă a României, fostă regină a Greciei şi sora regelui Carol al II-lea, pentru a înfiinţa în România o fabrică de anvelope.

Principesa Elisabeta era fiica cea mai mare a Reginei Maria şi a Regelui Ferdinand. Ea purta numele mătuşii sale, Regina Elisabeta, soţia Regelui Carol I. Principesa Elisabeta s-a căsătorit în 1921 la Bucureşti cu prinţul moştenitor George al Greciei, de care a divorţat în 1935, revenind apoi ca principesă în România.
La întoarcerea în ţară, primeşte din partea fratelui său un palat lângă Herăstrău, cunoscut sub numele de Palatul Elisabeta. Ulterior, principesa Elisabeta îşi cumpără din renta sa viageră o moşie şi un conac în Banat, lângă localitatea Banloc. Acolo urma să fie ridicată şi fabrica de anvelope, care a fost până la urmă amplasată lângă Floreşti, Prahova. În anul 1948 Principesa Elisabeta este nevoită să părăsească ţara, împreună cu toţi membrii familiei regale.

Intreprinderea Banloc-Goodrich produce neîntrerupt anvelope de calitate în Romania, fiind o şcoală pentru specialiştii români din domeniul anvelopelor. Forţa de muncă iniţială a fost recrutată din rândul muncitorilor Rafinăriei Brazi. În prezent, anvelopele sunt produse sub marca Michelin. Liniile de producţie BF Goodrich, precum şi dreptul de utilizare a mărcii au fost vândute la nivel mondial companiei Michelin în 1988.

În 1938 Octav Doicescu desenează imobilele pentru birouri, ateliere şi locuinţe pentru muncitori ale companiei Banloc-Goodrich din Floreşti.



Imobilul oferă spre stradă imaginea a trei corpuri, două laterale, cu patru etaje, iar cel din mijloc retras și având șapte etaje. Parterul este compus pe o succesiune de arcade cu arce în plin centru, care imită structura unui portic, închis însă accesului public. Primul etaj, prin cornișele care îl delimitează și elementele de ancadrament, sugerează un piano nobile. Urmează un grup de trei etaje în care ferestrele sunt grupate conform regulilor clasice (3x3, 5x5). Corpul central subliniază intrarea principală în imobil prin cele trei ancadramente de fereastră de la etajul unu, precum și prin pilaștrii și elementele de modenatură de la etajele șapte și opt.

Imobilul din Calea Victoriei nr. 218 este caracterizat de grija față de atingerea unei funcționalități optime pentru activitățile de birou și îmbunătățirea calității spațiului de lucru, pe baza unei organizări raționale a spațiului și a unei modelări volumetrice clare, punctate de elemente din vocabularul clasic.



Urmează câteva detalii de execuție a scării interioare.





Detalii ale modenaturii: muluri, cornișe, ancadramente de fereastră și textura rezultată din buciardare la fațada parterului.









Din comentariile rămase în literatura de specialitate și din starea actuală rezultă că inițial culoarea fațadei imobilului era diferită de cea din prezent.



Imobilul a adăpostit în anii comunismului sediul unui institut de proiectări (IPCMG). Recent a fost preluat în administrarea guvernului, fiind propus pentru a deveni sediul CNSAS. În prezent este nelocuit, accesul la etaje este sigilat.

Cazinoul din Mamaia, 1939-1941

Astăzi nu este un loc din Bucureşti, ci din Mamaia, căci unde mergeau bucureştenii la plajă, în verile anilor 1939-1941?

Desen cu faţada Casinoului dinspre Strada Principală, inclus în oferta de preluare în concesiune a jocurilor de noroc în Staţiunea Mamaia, din 12 martie 1939

Oferta de preluare în concesiune a jocurilor de noroc în Staţiunea Mamaia, din 12 martie 1939, pe termen de şase ani, cu începere de la 01 aprilie 1939 şi până la aceeaşi dată a anului 1945 inclusiv.(foto după facsimilul prezentat în Expoziţia "1939 - Zile de pace, zile de război", realizată de Arhivele Naţionale între 30 aprilie-29 mai 2009)


"1. Ne obligăm să construim pe un teren suficient care ni se va da gratuit de Primărie pe malul mărei la Mamaia, din beton armat o sumptoasă clădire Cazinou pe suprafaţa de cca. 1100- metri pătraţi, conform schiţei de plan aci alăturată, clădire care va costa cca. 7.000.000- lei şi care va rămâne la expirarea concesiunei proprietatea exclusivă şi absolută a Primăriei Municipiului sau Statului Român, după cum veţi bine-voi a decide.-
2. Toate încăperile acestui cazinou ne obligăm să le mobilăm cu mobilier de prim rang, care deasemenea la expirarea concesiunei va rămâne Statului.

[...]

Imediat după aprobarea prezentei, vom începe construcţiunea Cazinoului la care ne obligăm a lucra zi şi noapte pentru a putea fi terminată până la data de 15 iunie a.c. iar până la această dată fiind liber a practica jocurile în încăperile bufetului de la Mamaia."


Fotografii ale Cazinoului din Mamaia la 1941, desenat de Arhitect Victor Gh. Ştefănescu şi realizat de Antrepriza Inginer A. Ioanovici. (foto după fotografii din revista Arhitectura - serie nouă, anul 1941, nr. 03)

Ordonanţa Generalului Teodor Nicolau, Primarul Municipiului Constanţa, din 20 iunie 1939, referitoare la plaja din Staţiunea Mamaia şi plajele din Constanţa.

"Este strict oprit dansul în costum de baie, atât pe plaje cât și pe terasa Cazinoului"

Ordonanţa Generalului Teodor Nicolau, Primarul Municipiului Constanţa, din 26 iulie 1939, referitoare la respectarea bunelor moravuri în Constanţa.

O altă adresă, de la prietenul nostru Joe din Constanţa, referitoare la Cazinoul Municipal din Constanţa, semnată de acelaşi Gheorghe Timiraş.

Palatul Funcţionarilor Băncii Naţionale, Calea Victoriei № 22

I.

În cursul celui de-al doilea deceniu interbelic, activitatea Băncii Naţionale a cunoscut o extindere fără precedent, atât la nivelul sediului central din Bucureşti, cât şi la cel al sucursalelor teritoriale. Pe lângă activitatea cu specific bancar strict, treptat, la nivelul conducerii instituţiei a început să fie manifestată dorinţa de a interveni pentru continua îmbunătăţire a situaţiei propriilor funcţionari, prin punerea la dispoziţia acestora a diverselor facilităţi pentru ridicarea statutului social şi a cunoştinţelor profesionale şi pentru petrecerea timpului liber.

La 17 februarie 1935, ca urmare a deciziei luate de către Adunarea generală a acţionarilor BNR, a fost înfiinţată Casa de pensiuni, împrumuturi şi ajutoare a personalului băncii. Conducerea institutului de emisiune a dorit ca acest organism să beneficieze de un sediu propriu, aşa că Radu Dudescu (arhitectul-șef al băncii centrale - n.n.) a fost însărcinat să studieze problema.

În primăvara anului 1937, arhitectul-şef al BNR i-a prezentat guvernatorului Mitiţă Constantinescu planul viitorului sediu al Casei de pensiuni, la care colaborase cu arhitectul Ion Davidescu, în acel moment director la Serviciul Urbanistic al Capitalei, plan însoţit de un referat explicativ.

În acest al doilea document am regăsit (autoarea - n.n.) pentru prima oară şi referiri la intenţia Primăriei Capitalei de a sistematiza întreaga zonă din jurul sediului central al BNR. De lucrare fusese desemnat să se ocupe arhitectul Ion Davidescu, din partea băncii având această sarcină, în mod evident, Radu Dudescu. El îi aducea la cunoştinţă guvernatorului BNR planul administraţiei Bucureştiului de a crea o esplanadă în faţa clădirii Bursei şi de a sistematiza strada Eugeniu Carada prin alinierea tuturor construcţiilor existente la clădirea Băncii de Scont.

Dudescu îl informa pe guvernator că, pe lângă Ion Davidescu, mai colaborase cu doi dintre colegii săi din cadrul Serviciului Arhitecturii, şi anume: Nicolae Creţoiu, cel care făcuse studiile la planşetă şi Grigore Vidraşcu, însărcinat cu efectuarea antemăsurătorilor şi a devizului lucrării. Conform proiectului, clădirea avea subsolul distribuit pe două niveluri, cinci etaje de birouri, o sală de conferinţe la etajul VI, o sală de sport cu anexele necesare la etajul VII şi un bufet la etajul VIII. Parterul era rezervat pentru spaţii comerciale, oferite spre închiriere.

[...]

Pentru ridicarea acestei clădiri impunătoare, a fost nevoie şi de cumpărarea de către BNR, la 5 mai 1937, a unui teren cu o suprafaţă de 2.700 mp, aparţinând Băncii Marmorosch Blank şi aflat în perimetrul dintre Calea Victoriei, strada Eugeniu Carada şi Pasajul Macca. Şase zile mai târziu, planurile au fost aprobate şi de către autorităţile Capitalei, astfel că putea fi deschis şantierul
pentru ridicarea sediului Casei de pensiuni, estimat a costa 35 milioane lei.

Consiliul de administraţie al BNR a aprobat abia la 18 iunie 1937 planurile, astfel că lucrările pentru degajarea terenului au început luna următoare. La 9 septembrie 1937, terenul a fost predat antreprizei SONACO, condusă de ing. Liviu Ciulley (tatăl regizorului Liviu Ciulei - n.n.), cel care câştigase licitaţia pentru ridicarea clădirii.



La 16 decembrie 1937, în cadrul unei festivităţi la care au fost invitaţi să ia parte toţi funcţionarii băncii, a fost pusă piatra de temelie a construcţiei din Calea Victoriei nr. 22-24. Cu acest prilej, guvernatorul a rostit un discurs şi a semnat, împreună cu toţi cei prezenţi, un „Hrisov de temelie”. O copie a acestuia se află astăzi în Arhiva BNR.

Lucrările de construcţie s-au desfăşurat conform planului iniţial, astfel că inaugurarea clădirii a avut loc la 20 decembrie 1938. Pe lângă spaţiile destinate funcţionării Casei de pensiuni, în această locaţie au fost instalate şi unele servicii ale băncii. Astfel, la etajul I existau ghişee destinate lucrului cu publicul, în timp ce etajul II şi jumătate din etajul III erau ocupate de Serviciul Relaţiunilor cu străinătatea. În cealaltă parte a etajului III şi la etajul IV funcţiona Serviciul Controlul importului, etajul V aparţinând Serviciului Controlul exportului.

La ultimele trei etaje se desfăşurau activităţile Asociaţiei culturale şi sportive a funcţionarilor BNR, pe care Dudescu a condus-o timp de şase ani, în intervalul 1935-1940. Din documentele de arhivă reiese faptul că Radu Dudescu a fost iniţiatorul unora dintre cele mai importante acţiuni ale acestei asociaţii, implicându-se direct în realizarea lor.

Astfel, una dintre cele mai lăudabile iniţiative, care a avut un puternic ecou în rândul funcţionarilor băncii, a fost cea privind organizarea cursurilor gratuite de limbi străine (franceză, germană, italiană şi engleză).

Periodic, asociaţia organiza excursii în afara Bucureştiului pentru a cunoaşte, aşa cum Dudescu se exprima, „frumuseţile naturale ale ţării”. Am reuşit să reconstituim câteva dintre destinaţiile propuse de Radu Dudescu în calitate de preşedinte al acestei organizaţii: Sinaia, Giurgiu, Constanţa, Braşov, Govora. Trebuie precizat că deplasările erau efectuate cu autobuzul cumpărat din fondurile asociaţiei.

O amploare destul de mare în cadrul asociaţiei au avut-o activităţile sportive, funcţionarii BNR având posibilitatea să practice gimnastica, scrima, tenisul, boxul, înotul sau sporturile nautice. Pasionat de vânătoare, Dudescu a reuşit să organizeze şi o societate de profil, cu terenuri la Schitu Slănic (jud. Muscel), la Mănăstirea Căldăruşani funcţionând o crescătorie de fazani.

Funcţionarii puteau beneficia şi de petrecerea concediilor într-una dintre vilele băncii care se aflau în 1937, de exemplu, la Băile Herculane, Carmen Sylva, Constanţa, Slănic Moldova, Buşteni, Câmpulung Muscel şi Predeal.

Radu Dudescu a fost cel care, împreună cu Mircea Marinescu, a proiectat în 1945 imobilul din Calea Dorobanţilor nr. 36-38, destinat locuinţelor funcţionarilor BNR. Blocul, structurat pe 9 etaje, început în iunie 1945 şi terminat în 1948, cuprinde 54 de apartamente, are o suprafaţă desfăşurată de 6.870 mp şi a fost executat de către antrepriza Emil Prager, iar după naţionalizarea acesteia de către Centrala Întreprinderilor de Construcţii Industriale şi Civile.


II.



Este pentru prima dată că în București se clădește o casă care are prăvăliile din fațada principală retrase de la stradă - oferindu-se pietonilor avantajul de a circula pe sub arcade - adăpostiți de ploaie și feriți de razele fierbinți ale soarelui de vară când căldura trece de 40 de grade.

Arhitectul studiind planurile acestei case a avut în vedere încadrarea ei într-o compoziție a cărei fațadă s-ar desfășura din Str. Doamnei până în Str. Lipscani. Terenul cu colțul spre Str. Doamnei fiind tot proprietatea Băncii Naționale - această aripă ar putea fi mai curând realizată. Sperăm că Municipiul București va fi de acord ca în viitor când aceste clădiri vechi se vor dărâma, proprietarii să fie obligați a cere arhitecților ce vor face aceste lucrări, să se încadreze în studiul Domnului Arhitect Radu Dudescu - oferind astfel Capitalei Țării un ansamblu de clădiri formând o față logică și armonioasă.

Acest studiu, ne deschide soluţiuni noi în ceiace privește unitatea de înfăţişare a clădirilor de pe arterele principale, cuprinse între două strade. S-ar putea ca Municipiul să instituie câte un concurs între arhitecţi, pentru a găsi soluţiunile cele mai corespunzătoare, pe marile bulevarde şi Calea Victoriei, unde dacă arhitecţii s-au străduit să dee fiecare concepţii arhitectonice, lipsa de legătură între clădiri cu înălţimi diferite - unele având câte 5-6 etaje în plus, oferă nu numai străinului trăit în marile metropole dar şi nouă locuitori în orientul apropiat, o netăgăduită nemulţumire estetică.

Suntem siguri că arhitecţii s-ar mulțumi cu un onorariu modest pentru aceste studii de ansamblu - numai în dorinţa de a nu se reproşa profesiunii, o insuficienţă artistică, după cum suntem astăzi acuzaţi de "omul după stradă".

Revenind la clădirea din calea Victoriei Nr. 22 arătăm că nu este un palat, ci o casă de raport, cu caracter comercial neavând nici o locuință.


Sediul Casei de pensiuni, împrumuturi şi ajutoare a funcţionarilor BNR din Calea Victoriei nr. 22-24.


Planul subsolului

Subsolul I este la dispoziţia prăvăliilor pentru depozite de marfă, iar la subsolul II construit la 8,50m. adâncime pe lângă arhive, hidrofoare, cazane de calorifer, un adăpost special pentru apărarea pasivă executat după toate datele technice şi echipat aşa cum se cere şi trebuie să fie.


Planul parterului

La parter sunt prăvălii iar la etajele 1-5 inclusiv săli mari de lucru - în care după nevoie s-au construit paravane de rapiţ sau lemn.


Planul etajului 7

La etajul 6 o mare sală adună funcţionarii B.N.R. la conferinţe, lectură, iar în câte-va camere se predau zilnic lecţiuni gratuite de franceză, germană, engleză şi italiană.



La etajul 7 o sală de gimnastică cu toate anexele şi mobilierul necesar, este pusă la dispoziţia aceleiaşi Asociaţiuni a funcţionarilor B.N.R. Se predau de instructori speciali de educaţie fizică, etc. îndrumări pentru folosirea aparatelor și gimnastică raţională.



Un muzeu de vânătoare, o sală de ping-pong, duşuri, intrare-desbrăcare sunt toate la dispoziţia Asociației precum şi bufetul dela etajul 8.



Clădirea are încălzire centrală cu păcură, apă caldă și rece, 4 ascensoare de persoane și ascensor de corespondenţă.

Menţionăm că la colțul Calea Victoriei - Strada Doamnei se intenționează construirea unei fântâni decorative Fântâna Doamnei spre aducere aminte a vremurilor nu așa de vechi din viața Bucureştilor.

ST. H. O.

[Primul text reproduce pp.31-34 din textul Sabinei Mariţiu - Arhitectul Radu Dudescu și Banca Naţională a României, publicat în revista Restitutio, nr. 6, iulie 2006, editată de Banca Naţională a României. Al doilea text şi imaginile sunt reproduse după revista Arhitectura, serie nouă, anul 6-1940, nr.1, pp.12-14]

Articolul lui brebe85, de aici, m-a făcut curios, astfel încât am găsit toate aceste informații.


Zona cu amplasamentul Palatului Funcţionarilor BNR, astăzi.