Judecătoria Ocolului IV

Ieri, la ora 11 dim., s-a inaugurat localul judecătoriei Ocolului IV din b-dul Ferdinand, colţ cu Mătăsari, construit pe terenul donat de d. D. Grozdea, în timpul primariatului său, şi executat după planurile făcute de d. arh. Eugen Fonescu.

Serviciul religios a fost oficiat de preoţii G. Creţu, Bedreag, Al. Popescu-Obor, N şi P. Popescu şi M. Diaconescu.

D. Al. Donescu, primarul general al Capitalei, a spus:

Primăria municipiului Bucureşti şi-a făcut un titlu de onoare şi şi-a îndeplinit o datorie, construind acest locaş pentru judecătoria oc. IV.

Inaugurând acest local şi dându-vi-l astăzi solemn, spre folosinţă, dorim ca augurii cei mai buni să domine asupra noastră. Să dea Dumnezeu ca întotdeauna cetăţenii ce vin să-şi ceară dreptate să-şi regăsească aici liniştea sufletească ce izvorăşte dintr-o sinceră şi înţeleaptă aplicare a legilor.



D. Valer Pop, ministrul justiţiei a spus că, după cum pământenii se îndreaptă spre locaşurile divine, spre a putea obţine alinarea, mulţumirea şi liniştea sufletească, tot aşa, aceşti pământeni vin în faţa justiţiei spre a obţine dreptatea.

E mare rolul ce-l are justiţia căci ea trebuie să creeze o atmosferă cât mai plină de armonie. Spre a-şi putea îndeplini această înaltă misiune, magistraţii sunt în funcţie, într-o largă măsură, de starea lor materială; căci ei trebuie să judece cu seninătate şi obiectivitate.

Dacă statul doreşte să aibă o magistratură la adevărata ei înălţime, trebuie să ţină cont de acest lucru.

Statul, cu toate greutăţile prin care trece, a făcut ce a putut pentru magistratură şi va merge înainte pe această cale, spre a aduce cât mai multe îmbunătăţiri magistraturii. Dar, oricât de îmbunătăţită ar fi situaţia magistraturii, se mai cere un lucru: trebuie ca localul unde se distribuie dreptatea să aibă un cadru de demnitate, de majestate.

Aduce apoi laude d-lui Al. Donescu, primarul general al Capitalei, graţie căruia s-a putut construi această clădire.



D. I. Anastasiu, primarul sect. II (Negru), a spus, că această operă se datireşte d-lui Donescu, care poartă o profundă atenţiune magistraturii şi cetăţenilor.

D. Istrate Micescu, decanul baroului de Ilfov, în numele Corpului avocaţilor, a adus elogii d-lui Donescu, pentru frumoasa operă ce a realizat, şi d-lui ministru Valer Pop, care a venit să ia în primire personal, acest local.

Apoi asistenţa a vizitat noua clădire.

[Universul, mai 1936]

Palatul Salvării

Pe cheiul Dâmboviţei, în apropiere de punctele cele mai frecventate ale Capitalei, se găseşte localul societăţii "Salvarea".

Se zice că societatea noastră de salvare e cea mai bine organizată din Europa. Posedă nouă automobile de ambulanţă, cele mai multe în stil american, care sunt şi cele mai practice, desele accidente făcând pe specialiştii de dincolo de ocean să construiască ambulanţe din ce în ce mai perfecţionate. Unul dintre ele poate să transporte până la 12 bolnavi, iar altul e o adevărată sală de operaţie, aşezată pe şasiul unei camionete. Posedă toate aparatele necesare unei grabnice intervenţii chirurgicale, având şi un motor puternic de produs electricitate, care ar putea lumina o porţiune din oraş. Mulţumită acestei săli transportabile, accidentaţii grav nu mai e nevoie să fie aduşi până la camera de gardă a Salvării, ci sunt operaţi imediat. Se evită astfel riscurile morţii în drumul până la Salvare.

În interiorul palatului de reşedinţă al societăţii se află şi o sală mare, cu 10 paturi şi două mese de operaţii, unde sunt reţinuţi bolnavii până îşi găsesc loc în spital. La etaj se află un amfiteatru care serveşte ca sală de conferinţe pentru cursurile ţinute publicului despre gazele asfixiante şi primele măsuri de luat contra lor. Într-o altă sală, cu pereţii împodobiţi cu picturi bizantine, se ţin conferinţele şi congresele sanitare. Într-un hall se găseşte o adevărată crescătorie de canari, care concertează în acest colţ al suferinţei ce-şi caută alinare.

Dl. doctor Nicolae Minovici, întrebat cum reuşeşte să aibă la dispoziţie, în timpul nopţii, medicii necesari, răspunde că îndeosebi medicii tineri se oferă bucuroşi să-şi lase adresele la camera de gardă pentru a fi chemaţi urgent, în caz de nevoie, primind drept onorar... bilete la teatru, pe care societatea le are la dispoziţie gratuit. Altfel, cu micile sume ce le încasează de la ambulanţele închiriate particularilor, pentru transportul bolnavilor, nu ar putea susţine nici cheltuielile prime. Cu aceste greutăţi, profesorul Nicolae Minovici n-a şovăit dela nici un sacrificiu sau oboseală şi a reuşit să înfăptuiască o operă pentru care merită toată recunoştinţa noastră, deşi este necunoscută marelui public.



Sub clădirea instituţiei, la o apreciabilă distanţă de la suprafaţa solului, s-a construit o mare sală, prevăzută cu două intrări secrete, care se închid ermetic. Este primul adăpost construit sistematic în Bucureşti pentru apărarea publicului contra unui eventual atac cu gaze. În această sală încap comod peste o mie de persoane, având la dispoziţie bănci lungi pentru odihnă, încât pot rămâne aici mai multe ore şi chiar zile.

Contra atacurilor aeriene sala este apărată printr-o placă triplă de beton armat, şi dacă o bombă prea puternică ar putea-o răzbi şi incendia, pericolul n-ar fi prea mare, căci există mai multe despărţituri apărate cu saci de nisip, ca să nu se poată întinde focul, distrugerea produsă rămânând numai pe o rază redusă.

Mesele din interiorul acestei săli sunt prevăzute cu lămpi cu ulei şi pe una dintre ele există un gramofon. Asemeni unui vapor în pericol, când muzica trebuie să cânte continuu, spre a distra atenţia călătorilor, s-a găsit necesar că şi publicul adus aici spre a fi salvat are nevoie de distracţii. Şi ce mai mult decât muzica poate menţine o stare sufletească de liniştire a nervilor excitaţi? Iar în timpul războiului se ştie cât de mult preţuieşte un sistem nervos forte, care nu se exasperează la primele decepţii.

Echipamentul sălii îl completează cărucioarele de salvare, măştile contra gazelor, raniţele speciale ale sanitarilor, biblioteca, bufetele pentru alimente şi farmacia. În caz că publicul ar fi nevoit să rămână aici mai multe zile, s-au luat măsuri ca să nu se asfixieze din cauza lipsei de oxigen. S-au instalat astfel şase ventilatoare electrice, care adus aerul de la o înălţime de 25-30 m., curăţindu-l prin filtre speciale. Apoi, întrucât odată cu aducerea unui bolnav, prin cele două uşi care se închid ermetic, ar putea să intre aer viciat, s-au prevăzut şi vase cu elemente de absorbţie în număr suficient, purificând aerul de gazele otrăvitoare. În apropiere de această sală se află alta mai mică, unde sunt instalate diverse pompe de resorbit şi împrăştiat.



Cât de sumară este această descriere, se înţelege, totuşi, grija cu care a fost construit acest prim adăpost de salvare. Am vrea ca eficacitatea lui să nu fie pusă niciodată la încercare, însă trebuie s-o recunoaştem sincer, că un viitor război e mai mult decât probabil şi, pentru aceasta, ar trebui ca toţi care construiesc clădiri să fie obligaţi să aibă la subsol o sală sau două de apărare contra gazelor asfixiante. De asemenea toate instituţiile de stat şi particulare.

Când interesul obştesc este în joc, suntem datori să arătăm aceasta şi celor care nu înţeleg, să-i constrângem chiar, fiindcă îşi vor da seama mai târziu şi ne vor mulţumi.

Înainte de toate, cu toţii trebuie să mulţumim profesorului Minovici, care conduce societatea de salvare neîntrerupt, de la înfiinţarea ei, în anul 1906, şi a izbutit, împotriva tuturor greutăţilor, să creeze o operă de primul ordin pentru apărarea noastră.

[Universul, iulie 1932]

Jantzen la Bucureşti

Ştrandul Lido

Ştrand, ştranduri, s. n. Teren (cu nisip) situat în apropierea unei ape sau prevăzut cu bazin cu apă, amenajat special pentru a putea fi folosit, în timpul verii, pentru plajă, baie sau pentru sporturi nautice. – Din germ. Strand. (cf. dexonline.ro)

Lido (pronunţat în engleză /ˈliːdoʊ/ LEE-doe sau /ˈlaɪdoʊ/ LYE-doe), în Regatul Unit şi alte câteva ţări, se referă la un bazin de înot situat în aer liber şi la serviciile asociate acestuia, sau la o parte a unei plaje unde oamenii pot înota, face plajă sau participa la sporturi nautice.

Numele de Lido provine de la staţiunea Lido di Venezia, situată pe plaja cordonului de nisip care delimitează Laguna Veneţiei, unde începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea au început să fie organizate băi de soare. (cf. en.wiki)



În spatele hotelului - între bazin şi terenul ce răspunde în str. Boteanu - s-a creat o clădire numai cu parter şi cu terasă deasupra, pe o lungime de 70 m, a cărei faţadă, atât spre bazin, cât şi spre grădină, e compusă dintr-o serie de mari traforuri în piatră artificială, care adăpostesc intrările publicului spre bazin şi terasă, precum şi casele de bilete, cabinele de dezbrăcare pentru public, duşurile, w.c.-urile şi birourile administrative.

Pe terasa acestei clădiri s-a amenajat un solar pentru degajarea ştrandului, care, de la ora 6 seara, se transformă în restaurant pentru 700 de locuri. Terasa va fi amenajată în acest scop cu fotolii şi mese pliante, create special, din lemn vopsit în culoare vernil şi cu perne din creton imprimat.

Bazinul are o suprafaţă de 500 mp şi a fost căptuşit cu gresie albastră şi albă. Maşina pentru produs valuri, cât şi toate instalaţiile bazinului, au fost recondiţionate şi îmbunătăţite. Apa bazinului se schimbă la două zile, iar în acest interval trec printr-un circuit continuu, fiind încălzită, filtrată, curăţită şi dezinfectată. Fundalul ştrandului a fost amenajat pentru proiecţie prin instalarea unui ecran rulant; camera operatorului funcţionează la etajul I al hotelului.

De la ora 6 seara, ştrandul şi terasa funcţionează ca terasă restaurant, folosind acelaşi mobilier. Aici, că şi în restaurant, au fost amenajate un podium pentru muzică şi un parchet de dans.

Bazinul,prevăzut cu declanşarea periodică a valurilor şi iluminat cu reflectoare submarine, creează o ambianţă răcoroasă şi plăcută, foarte apreciată în serile calde de vară.

(cf. revista Arhitectura, 1958 - anul reamenajării hotelului şi bazinului cu valuri maritime)

###

Fiindcă am evocat imaginea bazinului Lido, absent de mulţi ani din memoria zilelor caniculare ale bucureştenilor, voi publica mai jos imaginea unui bazin de mult dispărut.

Las cititorilor cunoscători plăcerea de a-l numi.